Share transfer restitution upheld; instalment-stamp-duty plea no longer grounds for annulment; case remanded for merits trial

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23.05.2019, pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la restituirea sumei de 513.150 RON, reprezentând contravaloarea părţilor sociale achitate de reclamant potrivit contractului de cesiune de părţi sociale nr. x/6.09.2018, cu obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă

Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 199/8.07.2020, a admis excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată şi a anulat cererea ca netimbrată.

Împotriva sentinţei a formulat apel reclamantul A..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 918/04.03.2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 199/8 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2019. A fost anulată sentinţa, respinsă excepţia netimbrării acţiunii şi trimisă cauza Tribunalului Argeş pentru judecata fondului.

4. Recursurile declarate în cauză

i) Împotriva deciziei civile nr. 918/04.03.2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul B., întemeiat în drept pe ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 172 C. proc. civ., întrucât nu erau întrunite cele două condiţii cumulative impuse de textul de lege, neexistând dovada comunicării către partea adversă (recurentul din prezenta cauză), prin scrisoare recomandată a cărei recipisă de predare trebuia depusă la dosarul cauzei, a modificării intervenite.

Ca atare, procedura de comunicare a încheierii de încuviinţare a ajutorului public judiciar la domiciliul indicat în acţiunea introductivă de instanţă era una legală, iar apelantul-intimat nu se putea prevala de neregularitatea procedurii de comunicare a acesteia, aşa cum a apreciat, în mod nelegal, instanţa de apel.

Din perspectiva lipsei vreunei vătămări ale drepturilor procesuale ale apelantului - intimat, este relevantă şi împrejurarea că, chiar la termenul la care s-a depus la dosarul cauzei cererea de modificare a domiciliului procesual (12.02.2020), intimatul A., prezent personal şi asistat de apărător, a luat neîndoielnic la cunoştinţă de conţinutul încheierii de admitere a cererii de ajutor public judiciar, cu ocazia referatului cauzei efectuat de grefier, astfel cum rezultă şi din considerentele încheierii de şedinţă de la acel termen de judecată, prevederile art. 170 C. proc. civ. fiind pe deplin aplicabile

Aceeaşi sancţiune a nulităţii deciziei atacate întemeiată pe pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. derivă şi din maniera în care instanţa de apel a interpretat şi aplicat prevederile art. 44 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, în sensul că a apreciat că nu mai este atributul instanţei de judecată să verifice respectarea executării ratelor eşalonate prin încheierea de acordare a facilitaţii la plata taxei judiciare de timbru, din momentul comunicării acesteia - titlu executoriu - către organul fiscal.

Aceasta interpretare contravine, însă, atât prevederilor alin. (1) ale art. 44 din O.U.G. nr. 80/2013, în conformitate cu care încheierea de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru cuprinde termenele de plată, în ipoteza admiterii unei eşalonări, dar şi ale art. 33 din acelaşi act normativ, potrivit căreia taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

De altfel, raţiunea posibilităţii executării silite a taxei de timbru judiciar eşalonate subzistă numai în eventualitatea în care finalizarea procesului intervine anterior expirării termenului de executare a eşalonării. În toate celelalte situaţii rămâne atributul exclusiv al instanţei de judecată verificarea legalităţii investirii sale cu posibilitatea evidenta a aplicării sancţiunilor procesuale ce se impun in conformitate cu dispoziţiile art. 197 C. proc. civ.

Nulitatea fundamentată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. derivă din contradictorialitatea dintre motivele ce au fundamentat decizia instanţei de apel.

Astfel, deşi retine incidenţa în cauză a prevederilor art. 172 C. proc. civ., pe care îl reproduce textual în cuprinsul deciziei, instanţa de apel a ignorat însă faptul că nu erau întrunite condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru ca schimbarea de domiciliu procesual să devină eficace.

Viciile motivării derivă şi din faptul că instanţa de apel nu a analizat în nici o maniera susţinerile intimatului - recurent relative la faptul că apelantul -reclamant luase neîndoielnic la cunoştinţă, prin prezenta sa în instanţă, de modalitatea de soluţionare a cererii sale de ajutor public judiciar, cu 4 luni anterior aplicării sancţiunii anulării cererii sale ca netimbrată.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate si menţinerea soluţiei instanţei de fond.

ii) Odată cu întâmpinarea depusă, reclamantul A. a declarat recurs incident, întemeiat în drept pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a susţinut, în esenţă, că pe calea recursului incident critică considerentele din decizia de apel potrivit cărora instanţa de apel a recalificat cererea formulată de reclamant la 12.02.2020 ca fiind o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 172 C. proc. civ., şi nu pe dispoziţiile art. 158 din acelaşi cod.

Consideră că instanţa de apel a schimbat temeiul de drept al cererii privind alegerea domiciliului procesual formulată de reclamant, apreciind greşit că este o cerere de schimbare a locului citării, în condiţiile art. 172 C. proc. civ.

În realitate, cererea reclamantului a fost o cerere prin care a ales locul citării şi al comunicării actelor de procedură, iar nu de schimbare a locului citării, în sensul dispoziţiilor art. 172 C. proc. civ., astfel că prin soluţia pronunţată sunt încălcate şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Nu este incidentă ipoteza prevăzută de art. 172 C. proc. civ., întrucât nu a cerut schimbarea domiciliului precizat în cerere şi care se menţine şi în continuare, solicitând numai comunicarea actelor de procedură la adresa şi persoana indicată în mod expres.

Prin cererea astfel formulată, întemeiată pe dispoziţiile art. 158 C. proc. civ., cum de altfel a sesizat şi instanţa de apel, a indicat inclusiv persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, cerinţă solicitată expres de dispoziţiile art. 158, iar nu de cele ale art. 172.

În atare condiţii, apreciază că aceste considerente prin care instanţa de apel a recalificat cererea reclamantului, cu încălcarea dispoziţiilor C. proc. civ. şi a voinţei expres redată în cuprinsul acesteia sunt vătămătoare şi solicită înlăturarea acestora şi înlocuirea cu altele noi, dar cu menţinerea soluţiei dispusă de instanţa de apel prin dispozitiv.

5. Apărările formulate de părţi

Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului şi a formulat recurs incident.

Recurentul-pârât B. a formulat, la rândul său, întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului incident.

De asemenea, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului incident şi admiterea acestuia.

La termenul din 9 decembrie 2021, instanţa a rămas în pronunţare asupra recursurilor şi excepţiei inadmisibilităţii recursului incident, invocate prin întâmpinare.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor:

i) Cu privire la recursul reclamantului, Înalta Curte reţine următoarele:

Prioritar, în raport cu cele statuate în Decizia în interesul legii nr. 14/22.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 875 din 25/09/2020, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 din C. proc. civ., potrivit cărora "apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia", Înalta Curte urmează a respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare, recursul incident putând viza şi considerentele hotărârii atacate, urmând a analiza, însă, recursul incident prin prisma interesul reclamantului în declararea acestei căi de atac.

Astfel, interesul, condiţie a promovării unei acţiuni în justiţie, este folosul practic, imediat, pe care îl are partea pentru a justifica punerea în mişcarea a procedurii judiciare.

Potrivit art. 33 C. proc. civ., pentru a justifica sesizarea instanţei de judecată interesul trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie determinat, legitim (corespunzător cerinţelor legii materiale şi procesuale), personal (folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare să aparţină celui care recurge la acţiune), născut şi actual (să existe în momentul în care este formulată cererea, dar să subziste pe durata existenţei cauzei pe rolul instanţei, până la soluţionarea acesteia).

În speţă, scopul urmărit de recurentul-reclamant prin promovarea recursului incident îl reprezintă schimbarea considerentelor instanţei de apel cu privire la reţinerea greşită a temeiului de drept a cererii formulate de reclamant de schimbare a locului citării, art. 172, în loc de art. 158 C. proc. civ., cum ar fi fost corect în opinia recurentului-reclamant.

Or, apelul declarat de reclamant a fost admis de instanţa de apel şi a fost anulată hotărârea primei instanţe, respinsă excepţia netimbrării acţiunii şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru judecata fondului, motivul principal fiind acela că soluţia de anulare, ca netimbrată, a cererii de chemare în judecată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, în condiţiile în care instanţa de fond a încuviinţat cererea de ajutor public judiciar sub forma eşalonării plăţii taxei judiciare de timbru şi că plata ratelor lunare stabilite în sarcina părţii constituie o chestiune ce ţine de executarea obligaţiei de plată, ce cade în sarcina organelor abilitate, subordonate Ministerului finanţelor Publice.

Aşadar, faţă de soluţia dată cererii privind acordarea ajutorului public judiciar, recurentul-reclamant (apelantul) şi-a realizat pe deplin drepturile deduse judecăţii, considerentele avute în vedere de instanţa de apel nefiind de natură a-l prejudicia (soluţia de la fond fiind infirmată în calea de atac), înlocuirea considerentelor criticate neaducându-i niciun folos concret.

În considerarea acestor argumente, dar şi a soluţiei ce urmează a fi date recursului declarat de recurentul-pârât, se va reţine că recurentul-reclamant A. nu justifică interes în promovarea căii de atac, motiv pentru care recursul reclamantului urmează să fie respins, ca lipsit de interes.

ii) Cu privire la recursul pârâtului B., Înalta Curte reţine următoarele:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticii formulate de recurentul-pârât din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., întrucât aduce în dezbatere o ipoteză de aplicare eronată a unor dispoziţii procedurale reprezentate de art. 172 din C. proc. civ. şi art. 44 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte va constata caracterul nefondat al recursului, sub aspectul evocat.

Prima critică a recurentului-pârât se referă la aplicarea eronată a prevederilor art. 172 C. proc. civ., în opinia acestuia, instanţa de apel reţinând greşit că procedura de comunicare a încheierii de încuviinţare a ajutorului public judiciar la domiciliul indicat în acţiunea introductivă de instanţă nu a fost una legală. S-a pretins că nu erau întrunite cele două condiţii cumulative impuse de textul de lege, întrucât nu exista dovada comunicării către partea adversă (recurentul-pârât), prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare trebuia depusă la dosarul cauzei, a modificării intervenite, astfel că apelantul-intimat nu se putea prevala de neregularitatea procedurii de comunicare a acesteia.

Critica este nefondată.

În speţă, prin decizia recurată, instanţa de apel a avut în vedere că, deşi prin solicitarea aflată la dosar fond, reclamantul a formulat "cerere de alegere a domiciliului procesual ales", invocând dispoziţiile art. 158 C. proc. civ., prin care îşi alege domiciliul procesual la adresa Cabinetului de Avocat C., instanţa, la termenul din 12.02.2020, nu a pus în discuţie cererea formulată pentru a o califica, în sensul că reprezintă o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 172 C. proc. civ. şi care se referă, de fapt, la schimbarea locului citării, în sensul acestei norme.

Semnalând diferenţele de ordin procedural, instanţa de apel a arătat că dispoziţiile înscrise în art. 172 C. proc. civ. se referă la situaţia în care "în cursul procesului" una din părţi şi-a schimbat locul unde a fost citat, pe când norma înscrisă în art. 158 din Cod se referă la alegerea locului citării şi al comunicării actelor de procedură prin cererea, iniţială, introductivă la instanţă.

Cu privire la cererea reclamantului pentru alegerea domiciliului procesual, în sensul comunicării tuturor actelor de procedură la adresa Cabinetului avocatului ales, instanţa de apel a apreciat că, în realitate, cererea vizează schimbarea locului citării, în sensul dispoziţiilor art. 172 C. proc. civ., aspect care, însă, nu a fost clarificat. Astfel, potrivit argumentelor expuse, Curtea de Apel a semnalat că instanţa de fond "nu a pus în discuţie această cerere pentru a o califica, în sensul că reprezintă de fapt o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 172 C. proc. civ. şi care se referă de fapt la schimbarea locului citării, în sensul acestei norme", ci doar a luat act de depunerea acestei cereri la dosar.

În acest context, s-a avut în vedere că încheierea, prin care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant, în sensul eşalonării plăţii taxei judiciare de timbru, nu a fost comunicată legal reclamantului, pentru ca acesta să formuleze, eventual, calea de atac a reexaminării, prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, în condiţiile în care dovezile de comunicare ale încheierii respective, comunicări efectuale la domiciliul reclamantului indicat în cererea de chemare în judecată, s-au întors cu menţiunea "destinatar mutat".

Criticile recurentului-pârât referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 172 C. proc. civ. nu au, însă, relevanţa propusă de recurent, întrucât considerentele instanţei de apel sub aspectul semnalat nu au caracterul unor considerente decizorii.

Astfel, indiferent de calificarea cererii reclamantului de schimbare a locului citării, sub aspectul temeiului juridic, art. 158 sau art. 172 C. proc. civ. (aspect neclarificat de instanţa de fond) şi de întrunirea cerinţelor art. 172, relevant şi determinant, în speţă, este faptul că, în cadrul evaluării sale, Curtea de Apel s-a raportat la împrejurarea că instanţa de fond a admis cererea de ajutor public judiciar, sub forma eşalonării plăţii taxei judiciare de timbru, formulată de reclamant.

Or, încheierea de încuviinţare a cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, cum este şi cea prin care s-a eşalonat plata taxei de timbru în cadrul mai multor rate, cu termene de plată succesive, este titlu executoriu şi se pune în executare prin organele de executare fiscale ale unităţilor administrativ-teritoriale, astfel că soluţia de anulare a cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, este nelegală, în raport cu prevederile art. 44 alin. (3) din O.U.G. nr. 81/2013, astfel cum se va arăta, în continuare, în cadrul analizei criticilor recurentului-pârât ce vizează acest aspect.

Prin urmare, maniera de comunicare a încheierii, prin care a fost încuviinţată cererea de ajutor public judiciar şi verificarea conformităţii acesteia cu dispoziţiile înscrise în art. 172 C. proc. civ. ar fi avut relevanţă doar asupra dreptului părţii interesate (în cauză, reclamantul) de a exercita, eventual, calea de atac a reexaminării, prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008.

În consecinţă, nu pot fi primite nici susţinerile recurentului-pârât în sensul lipsei vreunei vătămări ale drepturilor procesuale ale reclamantului, faţă de împrejurarea că, la termenul la care s-a depus, la dosarul cauzei, cererea de modificare a domiciliului procesual (12.02.2020), intimatul-reclamant A., prezent personal şi asistat de apărător, a luat la cunoştinţă de soluţia de admitere a cererii de ajutor public judiciar, cu ocazia referatului cauzei efectuat de grefier, astfel cum rezultă şi din considerentele încheierii de şedinţă de la acel termen de judecată.

Pe de o parte, luarea la cunoştinţă de soluţionarea cererii de ajutor public judiciar nu echivalează cu comunicarea respectivei încheieri, astfel încât reclamantul (petentul) să poată formula cererea de reexaminare, iar, pe de altă parte, în urma soluţionării cererii de ajutor public judiciar, în sensul eşalonării plăţii taxei judiciare de timbru, urmărirea executării obligaţiei de plată, ori, după caz, punerea în executare a hotărârii privind plata taxei ori a părţii din taxa datorată, la termenele stabilite, revenea organelor competente, iar nu instanţei de judecată conform art. 44 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013.

În acest sens, nici critica pârâtului referitoare la interpretarea eronată, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 nu este fondată.

Potrivit art. 41 alin. (1) - (3) din O.U.G. nr. 80/2013:

"(1) Executarea creanţelor având ca obiect taxa judiciară de timbru se efectuează prin organele de executare ale unităţilor administrativ-teritoriale prevăzute la art. 40 alin. (1), potrivit dispoziţiilor legale privind executarea creanţelor fiscale şi procedurii prevăzute de aceste dispoziţii.

(2) În cazul persoanelor fizice sau juridice care nu au domiciliul sau reşedinţa ori, după caz sediul în România, executarea creanţelor având ca obiect taxa judiciară de timbru se efectuează prin organele de executare ale unităţilor administrativ-teritoriale prevăzute la art. 40 alin. (2).

(3) În vederea executării creanţelor având ca obiect taxa judiciară de timbru, instanţele judecătoreşti vor comunica de îndată hotărârea, care constituie titlu executoriu pentru plata taxei judiciare de timbru, către organele prevăzute la alin. (1) şi (2)."

Conform art. 44 alin. (3) din acelaşi act normativ "(3) În cazul eşalonării sau amânării, instanţa transmite hotărârea de încuviinţare, care constituie titlu executoriu, organelor competente, potrivit art. 41, pentru urmărirea executării obligaţiei de plată ori, după caz, pentru punerea în executare a hotărârii privind plata taxei ori a părţii din taxa datorată, la termenele stabilite."

Din acest prevederi legale rezultă că încheierea de încuviinţare a cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, cum este şi cea prin care s-a eşalonat plata taxei de timbru în cadrul mai multor rate, cu termene de plată succesive, este titlu executoriu.

De asemenea, legiuitorul a prevăzut o procedură pentru urmărirea executării obligaţiei de plată ori, după caz, pentru punerea în executare a hotărârii privind plata taxei ori a părţii din taxa datorată, la termenele stabilite în sarcina organelor fiscale competente, subordonate unităţilor administrativ teritoriale prevăzute la art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Ca atare, contrar susţinerilor recurentului-pârât, nu îi mai revine instanţei judecătoreşti, care a încuviinţat cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, obligaţia de a verifica achitarea, la scadenţă, a ratelor corespunzătoare din taxa de timbru datorată şi aplicarea sancţiunii corespunzătoare în cazul neîndeplinirii obligaţiei.

Atât timp cât organele de executare ale unităţilor administrativ teritoriale sunt împuternicite să execute silit încheierea de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, cu finalitatea satisfacerii taxei de timbru datorate, nu se justifică aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 197 C. proc. civ., potrivit căruia netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii, sancţiune care porneşte de la premisa neîndeplinirii obligaţiei de plată.

În acest caz, dacă petentul căruia i s-a încuviinţat cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru nu achită rata corespunzătoare din taxa de timbru la termenul stabilit, organele competente ale unităţilor administrativ teritoriale vor declanşa procedura executării silite a încheierii.

De altfel, în acest sens, prin încheierea din camera de consiliu din 5 februarie 2020, prin care a fost soluţionată cererea de ajutor public judiciar şi a fost dispusă eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru, instanţa de judecată dispune că "prezenta încheiere se va comunica Administratiei Financiare de la domiciliul petentului pentru a urmări punerea în executare a hotărârii privind plata taxei ori a părţii din taxa datorată, la termenele stabilite si pentru executarea acesteia în cazul neîndeplinirii obligatiei de catre petent"(alin. (1) pag. 3).

În consecinţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Asupra motivului de recurs prin care se critică nemotivarea deciziei recurate, Înalta Curte constată că au fost respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti şi cele ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil, motivarea hotărârii reprezentând o garanţie procesuală esenţială, întrucât instanţa de apel a expus argumentele de fapt şi de drept care au determinat deznodământul judiciar în cauza dedusă judecăţii.

În raport cu criticile formulate sub acest aspect, Înalta Curte reţine că interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurentul-pârât a probelor administrate în cauză si a dispoziţiilor legale incidente nu echivalează cu absenţa motivării, în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsit de interes, recursul incident declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 918 din 04 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2021.