Cassation appeal dismissed: 30-year usucapion with junction of possessions denied due to lack of continuous possession as owner

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Deliberând, asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 14 august 2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti sub dosar nr. x/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 6 Bucureşti, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani şi joncţiunea posesiilor asupra imobilului teren în suprafaţă de 167 mp (din măsurători), situat în Bucureşti, str. x, şi asupra imobilului teren în suprafaţă de 175 mp (din măsurători) situat în Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 2778 din 17 aprilie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub dosar nr. x/2018.

Prin încheierea din 27 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a luat act de precizarea făcută de reclamanţi în sensul că pârât în cauză este Sectorul 6 ca unitate administrativ-teritorială, prin primar.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 2474 din 5 decembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea astfel cum a fost modificată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Primăria Sectorului 6 Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin primarul general.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 1789A din 19 decembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2474 din 5 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs.

Prin cererea de recurs, reclamanţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei instanţei de apel pentru o nouă judecată.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel vizează în esenţă următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, reclamanţii au susţinut ca hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material privitoare la prescripţia achizitivă - art. 1860 şi art. 1890 din vechiul C. civ.

Totodată, prin decizia pronunţată, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 502 şi art. 481 C. proc. civ., ce consacră principiul neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac în condiţiile în care instanţa de apel a procedat la invalidarea şi a condiţiei utilităţii posesiei deşi nu a fost învestită în mod legal cu o astfel de cerere.

Recurenţii-reclamanţi apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru recunoaşterea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune - posesia asupra terenurilor a fost utilă, neviciată, exercitată în nume de proprietar şi, ca în ceea ce de-a doua condiţie, posesia a fost exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, având în vedere că prin actele de închidere a rolurilor fiscale "s-a născut o puternică prezumţie că la nivelul lunii martie 1987, statul prin unitatea administrativ teritorială, deţinea în proprietate cele două loturi de teren".

În raport cu situaţia de fapt au apreciat că în cauză există o posesie utilă cu privire la terenurile de la nr. 5 şi 9 din strada x.

În acest sens au arătat ca exercitarea posesiei este o chestiune de fapt care poate fi probată prin orice mijloc. Din această perspectivă, invocarea de către instanţa a unui act administrativ normativ, respectiv Decretul nr. 239/1989, ca standard de probă, apare drept excesivă şi inechitabilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii reclamanţi au arătat următoarele aspecte:

Astfel, s-a învederat ca au solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate, ca efect al prescripţiei achizitive (uzucapiune), în temeiul art. 6 alin. (2) şi (4) din Noul C. civ., raportate la prevederile art. 1890 din vechiul C. civ., a două loturi de teren situate în Bucureşti, Strada x, după cum urmează: (a) lot de teren în suprafaţă de 167 mp situat în Bucureşti, Strada x nr. 5 şi (b) lot de teren în suprafaţă de 175 mp situat în Bucureşti, Strada x nr. 9, terenurile nefiind înscrise în cartea funciară astfel cum rezultă din certificatele nr. x/20.12.2016 şi nr. y/20.12.2016 emise de BCPI Sector 6.

S-a învederat de recurenţii reclamanti că sunt proprietari tabulari asupra lotului de teren în suprafaţă de 168 mp situat în Bucureşti Sector 6, Strada x nr. 7 înscris în CF x a UAT Sector 6 Bucureşti, teren care se învecinează cu cele două loturi de teren menţionate mai sus (spre est, pe o lungime de 12,80 m cu iotul de teren situat în Strada x nr. 5, iar spre vest, pe o lungime de 13,09 mp cu lotul de teren situat în str. x), formând un lot unitar în suprafaţă de aproximativ 510 mp.

În aceeaşi idee, s-a arătat că cele trei loturi de teren au fost folosite în comun de antecesorii lor, proprietari succesivi ai terenului situat pe Strada x nr. 7 cel puţin începând cu luna aprilie 1987, că intre aprilie 1987 şi 06.05.1998, terenurile au fost folosite de foştii proprietari ai lotului de teren din str. x, respectiv C., D., E. şi F.. Cu privire la posesia exercitată de autorii lor s-a arătat că aceasta a fost una utilă şi neviciată. În tot acest interval de timp, titularii dreptului de proprietate asupra terenului situat în str. x nr. 7au posedat, ca proprietari, terenurile învecinate (str. x şi str. x). transmiţând această posesie în nume de proprietari împreună cu dreptul de proprietate asupra lotului de teren de la mijloc, şi că, în aceste condiţii, au solicitat instanţei să se constate faptul că se află în situaţia prevăzută de art. 1860 din vechiul C. civ.:

"Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea obţine prescripţia, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său."

Recurenţii reclamanţi au mai susţinut că au exercitat o posesie utilă şi neîntreruptă asupra loturilor de teren reclamate începând cu luna martie 2003. atunci când au dobândit în proprietate o parte din lotul de teren situat în str. x nr. 7prin Contractul de vânzare cumpărare nr. x/03.03.2003 autentificat de notar public G., că la acel moment, au dobândit în posesie întreaga suprafaţă de teren ce alcătuia loturile de la nr. 5-7-9 de pe Strada x S-a mai menţionat că prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/27.08.2007 autentificat de notar public H., au dobândit şi restul din dreptul de proprietate asupra terenului situat în str. x.

Recurenţii reclamanţi au mai învederat în susţinerea cererii de recurs că în ceea ce priveşte terenul de la nr. 9 din Str. x, acesta apare menţionat doar în Decretul nr. 239/27.09.1989, însă, anterior apariţiei acestui act administrativ, în martie 1987 a avut loc închiderea rolului fiscal şi ca atare, în aceste condiţii prin actele de închidere a rolurilor fiscale s-a născut o puternică prezumţie că la nivelul lunii martie 1987, statul, prin unitatea administrativ teritorială, deţinea în proprietate cele două loturi de teren, situaţie în care momentul de la care se socoteşte posesia autorilor lor este anterior datei de 27.09.1989, fiind îndeplinită astfel în cauză şi condiţia posesiei neîntrerupte de 30 de ani.

5. Apărările formulate în cauză:

În termen legal, la 13 august 2020, intimata-pârâtă Primăria Sectorului 6 Bucureşti a, formulând următoarele apărări:

De la data cumpărării imobilului situat în str. x, recurenţii-reclamaţii şi-au extins stăpânirea asupra unei suprafeţe mai mari de teren, respectiv cele două terenuri învecinate, posedând ca detentori precari, respectivele terenuri din str. x şi terenul din str. x. Astfel, recurenţii-reclamanţi au intrat în posesia terenurilor situate pe str. x şi a terenul din str. x, din luna martie 2003, când au cumpărat terenul situat pe str. x.

Instanţele de fond au reţinut că anterior reintrării în posesie, ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 230 din 21 aprilie 1997 pronunţată în dosarul nr. x/1996 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi emiterii dispoziţiei nr. 962/1997 a Primarului Municipiului Bucureşti, autorii recurenţilor-reclamanţi au stăpânit în fapt terenurile sub nume de proprietar, cel mult începând cu data emiterii Decretului nr. 239/27.09.1989, dar nu mai înainte de data exproprierii celor două imobile învecinate, de la nr. 5 şi nr. 9, de la proprietarii iniţiali.

Faţă de tot materialul probator care a fost administrat în cauză, instanţa de fond în mod corect a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a putea fi dobândită proprietatea bunului, prin uzucapiunea de lunga durată, deoarece recurenţii-reclamanţi nu l-au posedat timp de 30 de ani. La 7 septembrie 2020, recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 7 octombrie 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1789A din 19 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen la 9 decembrie 2021, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile de nelegalitate aduse de recurenţii reclamanţi hotărârii instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greşită a normelor de drept material privitoare la prescripţia achizitivă art. 1860 şi art. 1890 din vechiul C. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" indicat, de recurenţi ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că obiectul litigiului pendinte vizează în temeiul art. 1890 vechiul C. civ. dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani şi joncţiunea posesiilor asupra imobilului teren în suprafaţă de 167 mp situat în Bucureşti, str. x, şi asupra imobilului teren în suprafaţă de 175 mp (din măsurători) situat în Bucureşti.

Pentru uzucapiunea de 30 de ani, reglementată de art. 1890 C. civ. este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: posesia să fie utilă, propriu-zisă şi neviciată; posesia să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credinţă sau de rea-credinţă.

În ceea ce priveşte joncţiunea posesiilor invocată de reclamanţi, Înalta Curte reţine că aceasta vizează unirea posesiei uzucapantului, a posesorului actual cu intervalul de timp cât posesia a fost exercitată de către autorul său pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte constată că în raport de obiectul dedus judecaţii, instanţa de apel a reţinut în mod legal şi corect că principala teză susţinută de reclamanţi prin cererea dedusă judecăţii, reiterată şi prin motivele de apel, vizează că aceştia şi autorii lor, iniţial proprietari ai terenului situat în Bucureşti, str. x prin joncţiunea posesiilor ar fi exercitat posesia asupra terenurilor situate pe str. x şi str. x neîntrerupt, continuu, netulburat, public şi sub nume de proprietari, începând cu luna aprilie 1987 şi până în prezent.

Este real că dobândirea acestui drept real nu poate fi opusă, aleatoriu, oricărei persoane, ci în principiu, numai aceleia care pretinde sau poate pretinde că este deja proprietarul imobilului.

Din această perspectivă şi în raport de starea de fapt conturată în cauză instanţa de apel în mod legal a reţinut că în litigiul pendinte aspectul arătat interesează posibilitatea invocării uzucapiunii prin adăugarea la posesia proprie a reclamanţilor a posesiei exercitată de autorii acestora în perioada în care imobilele nu se aflau în patrimoniul statului, ci a unor persoane fizice.

Or, în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 230 din 21.04.1997 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/1996, definitivă şi irevocabilă prin neapelare, a fost admisă acţiunea formulată de F., E., C. şi D. în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, fiind obligat pârâtul să lase reclamanţilor menţionaţi, în deplină proprietate şi folosinţă terenul în suprafaţă de 163,75 mp situat în Bucureşti, str. x, precum şi în condiţiile în care această hotărâre a fost pusă în executare prin Dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 962/1997, ulterior având loc şi predarea-primirea imobilului în baza proces-verbal încheiat cu D.A.F.I. (conform art. 2 din dispoziţie) - la data de 16.10.1997, precum şi în condiţiile în care ulterior imobilul a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.05.1998, de proprietarii recunoscuţi prin hotărârea judecătorească către I., căsătorit cu J., care la rândul lor l-au înstrăinat reclamanţilor, (care în litigiul pendinte invocă posesia neîntreruptă şi netulburată exercitată de autori încă din anul 1986), Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile legate de aplicarea greşită a normelor de drept material privitoare la prescripţia achizitivă - art. 1860 şi art. 1890 din vechiul C. civ., câtă vreme autorii reclamanţilor au redobândit posesia asupra imobilului situat la nr. 7 prin sentinţa civilă anterior enunţată.

Or, din această perspectivă şi în acest context, Înalta Curte mai constată că în verificarea îndeplinirii condiţiilor uzucapiunii de 30 de ani prin joncţiunea posesiilor, în mod legal şi corect a reţinut instanţa de apel că într-adevăr din adresa nr. x/10.03.2017 a P.M.B. - Direcţia Juridic rezultă că au existat mai multe litigii privind imobilele din str. x şi str. x, respectiv litigiul ce a făcut obiectul dos. nr. 4715/1997, reclamantă fiind K. în ce priveşte imobilul din str. x; dosarul nr. x/2003 având ca obiect revendicarea a 163,75 mp de către L., şi respectiv dosarul nr. x/2004 prin care reclamantul M. a revendicat aceeaşi suprafaţă, din str. x.

Prin urmare, în raport de cele expuse, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o legală interpretare şi aplicare a normelor de drept material, în condiţiile în care în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 1890 C. civ..vechi.

Cum niciuna din criticile recurenţilor reclamanţi nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1789A din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1789A din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2021.