RCA insurance delay penalties: starting date for late payment interest when liability is subject to criminal proceedings

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 21 iulie 2016, reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. şi intervenientul forţat F., au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 euro echivalent în RON la data plăţii efective, reprezentând daune materiale (cheltuieli cu transportul şi înmormântarea după tradiţia română a defunctei G.), precum şi la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 500.000 euro în favoarea reclamantului A., 500.000 euro în favoarea reclamantei B., 250.000 euro în favoarea reclamantei D. şi 250.000 euro în favoarea reclamantului C.. Au mai solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 0,2%/zi de întârziere începând cu data de 27.01.2015 - data depunerii cererii de despăgubire la asigurător - şi până la data plăţii integrale a daunei, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 312 din 24.02.2017, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a următoarelor sume cu titlu de daune materiale 778.189 HUF, echivalent în RON la data plăţii, şi 1.830,2 RON, precum şi a următoarelor sume cu titlu de daune morale: 50.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, în favoarea reclamantului A.; 50.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, în favoarea reclamantei B.; 25.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, în favoarea reclamantei C.; 25.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, în favoarea reclamantei D..

Prin aceeaşi sentinţă, pârâta S.C. E. S.A. a fost obligată la plata în favoarea reclamanţilor a penalităţilor de 0,2%/zi de întârziere calculate de la data primirii de către pârâtă a hotărârii definitive de stabilire a sumelor acordate cu titlu de daune materiale şi daune morale şi până la data plăţii efective.

Restul pretenţiilor reclamanţilor au fost respinse; au fost compensate cheltuielile de judecată.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 225/A din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis, în parte, apelul declarat de reclamanţii A., B., D. şi C. şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta să achite reclamanţilor penalităţi de 0,2%/zi de întârziere la sumele acordate de instanţa de fond, începând cu data de 27.04.2015 şi până la plata efectivă a sumelor acordate. Celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate au fost menţinute. A respins cererea apelanţilor-reclamanţi de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Prin aceeaşi decizie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta E. S.A..

La data de 17 noiembrie 2020, pârâta E. S.A. a formulat cerere de completare a deciziei civile nr. 225/A din 29 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în sensul individualizării şi imputării culpei comune a victimei şi a reclamantei B. reţinute de instanţa de apel.

Prin decizia civilă nr. 7 din 21 ianuarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins cererea de completare a deciziei civile nr. 225/A din 29 octombrie 2020 formulată de pârâta E. S.A..

Prin aceeaşi decizie, instanţa de apel, din oficiu, a îndreptat eroarea materială strecurată în cuprinsul dispozitivului deciziei nr. 7 din 21 ianuarie 2021, în sensul că decizia este definitivă în loc de "Decizia are drept de recurs la ÎCCJ, în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs care se va depune la Curtea de Apel Cluj".

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs pârâta S.C. E. S.A..

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele:

- decizia civilă nr. 225/A din 29.10.2020 conţine motive contradictorii relativ la reţinerea, individualizarea şi imputarea culpei comune/participării victimei G. la propriul prejudiciu, prin necuplarea centurii de siguranţă;

- decizia recurată nu conţine motivele referitoare la acordarea penalităţilor de întârziere în cuantum de 2%/zi de la data de 27.04.2015 până la data plăţii;

- instanţa de apel nu a motivat de ce nu individualizează şi de ce nu impută procentul de culpă comună a victimei şi a reclamantei B. asupra sumelor stabilite cu titlu de daune materiale şi morale; la finalul motivării, a reţinut numai că sumele acordate de instanţa de fond, cu titlu de daune morale, nu sunt exagerate, păstrându-şi, în limite rezonabile, rolul compensării;

- recurenta-pârâtă invocă art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO, care impun judecătorului obligaţia de a motiva temeinic hotărârea, nefiind permisă exclusiv expunerea concluziei, fără a indica motivele şi probele care au stat la baza deciziei pronunţate;

- instanţa de apel nu a motivat respingerea apărării recurentei-pârâte potrivit căreia din cauza aflării pe rolul instanţelor ungare a dosarului penal, nu a avut posibilitatea de a formula o ofertă şi nici nu a analizat faptul că, în baza cererii formulate de intimaţii-reclamanţi, soluţionarea cauzei a fost suspendată pe o perioadă de 3 ani;

- instanţa de apel a făcut o aplicarea greşită a art. 1371 din C. civ. coroborat cu art. 28 din Ordin CSA nr. 14/2011 relativ la reţinerea, individualizarea şi imputarea culpei comune/participarea victimei la producerea propriului prejudiciu, având în vedere că a reţinut existenţa culpei comune a victimei şi a reclamantei B., însă nu a individualizat culpa comună şi nu a imputat pe daunele materiale şi morale stabilite;

- instanţa de apel, a făcut o aplicarea greşită a art. 36-38 şi a art. 43-46 din Ordinul CSA nr. 14/2011 relativ la aplicarea penalităţilor de întârziere de la data de 27.04.2015 până la plata efectivă a sumelor acordate cu titlu de daune materiale şi morale;

- prin aplicarea penalităţilor de întârziere, recurenta-pârâtă va fi sancţionată pentru faptul că intimaţii-reclamanţi nu au dovedit îndeplinirea condiţiilor răspunderii delictuale, iar instanţa de apel a suspendat soluţionarea cauzei în vederea depunerii, la dosarul cauzei, a hotărârii penale definitive şi recunoscute pe teritoriul României, întrucât iniţial şi cu rea-credinţă, reclamanţii s-au prevalat de o hotărâre casată;

- instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, având în vedere că adresa din data de 27 ianuarie 2015 nu reprezintă o cerere de avizare în sensul art. 36 din Ordin CSA nr. 14/2011, iar conform art. 45 şi 46 din Ordin CSA nr. 14/2011 despăgubirile nu pot fi stabilite pe calea amiabilă în cazul în care analizarea împrejurărilor evenimentului rutier face obiectul unui dosar penal sau dacă îndeplinirea condiţiilor răspunderii penale nu sunt dovedite;

- instanţa ar fi trebuit sa aibă în vedere faptul că dosarul penal nu este soluţionat în mod definitiv, prima sentinţă penală fiind pronunţată la data de 9 martie 2016; hotărârea a fost casată şi trimisă, spre rejudecare, prin admiterea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dabas, astfel că, întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, relativ la persoana vinovată şi fapta de ucidere din culpă nu era certă;

- atât timp cât îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale nu este stabilită, nu se poate vorbi, în mod cert, de daune morale şi materiale, cu atât mai puţin de penalităţi, care reprezintă un accesoriu al debitului principal.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac raportat la dispoziţiile Legii nr. 310/2018 prin care s-a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte litigiile izvorând din asigurări şi raportat la considerentele deciziei nr. 13/2020 pronunţată de înalta Curte de Casaţie în recurs în interesul legii.

De asemenea, intimaţii-reclamanţi au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în motivele de casare prevăzute, în mod expres, în art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că recursul este admisibil în principiu şi a solicitat respingerea excepţiilor inadmisibilităţii şi nulităţii şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 29 octombrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 225 A din 29 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la data 07 decembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor; potrivit considerentelor încheierii de admitere în principiu, excepţia inadmisibilităţii şi cea a nulităţii recursului nu au fost reţinute, fiind neîntemeiate.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva deciziei nr. 225A din data de 29 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (6) C. proc. civ. se susţine că decizia civilă nr. 225/A din 29.10.2020 conţine motive contradictorii relativ la reţinerea, individualizarea şi imputarea culpei comune/participării victimei G. la propriul prejudiciu, prin necuplarea centurii de siguranţă; se mai susţine că decizia nu conţine motivele referitoare la acordarea penalităţilor de întârziere în cuantum de 2%/zi de la data de 27.04.2015 până la data plăţii; de asemenea, că instanţa de apel nu a motivat respingerea apărării recurentei-pârâte potrivit căreia din cauza aflării pe rolul instanţelor ungare a dosarului penal, nu a avut posibilitatea de a formula o ofertă şi nici nu a analizat faptul că, în baza cererii formulate de intimaţii-reclamanţi, soluţionarea cauzei a fost suspendată pe o perioadă de 3 ani. Motivul invocat nu este fondat.

Exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care, potrivit textului invocat, se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, inclusiv sub aspectul acordării penalităţilor.

Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de apel de a motiva decizia pe care a pronunţat-o, priveşte, în esenţă, analiza criticilor formulate de către pârâtă prin motivele de apel, cu arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a confirmat soluţia primei instanţe sub aspectul criticilor pârâtei şi, respectiv, a admis apelul reclamanţilor (în privinţa datei de la care a apreciat că se datorează penalităţile de întârziere), criterii legale pe care decizia recurată pronunţată de Curtea de Apel Cluj le îndeplineşte.

Astfel, decizia recurată cuprinde atât considerentele de fapt, cât şi cele de drept pentru care instanţa a admis, în parte, apelul declarat de reclamanţii A., B., D. şi C. şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul obligării pârâtei să achite reclamanţilor penalităţi de 0,2%/zi de întârziere la sumele acordate de instanţa de fond, începând cu data de 27.04.2015 şi până la plata efectivă a sumelor acordate.

Considerentele deciziei de apel relevă aplicarea dispoziţiilor legale prin raportare la circumstanţele particulare ale speţei, context în care nu se poate reţine nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârii recurate, prin prisma exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Aprecierea recurentei în sensul că neaplicarea art. 1371 C. civ., reprezintă o nemotivare a hotărârii, respectiv o motivare străină de natura cauzei nu se circumscrie criticii de nelegalitate privind nemotivarea deciziei recurate.

Pe de altă parte, în măsura în care recurenta tinde la reaprecierea în prezenta cale de atac a probelor administrate, în sensul valorificării anumitor înscrisuri relevante, potrivit opiniei sale, trebuie constatat că asemenea susţineri constituie critici de netemeinicie, şi nu de nelegalitate a deciziei.

Or, atare scop al motivelor de recurs este incompatibil cu atribuţiile instanţei de recurs, circumscrise exclusiv verificării legalităţii hotărârii, din perspectiva cazurilor de recurs descrise de art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care nu s-ar putea proceda la reevaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge susţinerile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat de recurenta pârâtă privind incidenţa art. 488 alin. (8) C. proc. civ., se arată că instanţa de apel a făcut o aplicarea greşită a art. 1371 din C. civ. coroborat cu art. 28 din Ordin CSA nr. 14/2011, a art. 36-38 şi a art. 43-46 din Ordinul CSA nr. 14/2011 relativ la aplicarea penalităţilor de întârziere de la data de 27.04.2015 până la plata efectivă a sumelor acordate cu titlu de daune materiale şi morale; se susţine că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material, având în vedere că adresa din data de 27 ianuarie 2015 nu reprezintă o cerere de avizare în sensul art. 36 din Ordin CSA nr. 14/2011, iar conform art. 45 şi 46 din Ordinul CSA nr. 14/2011 despăgubirile nu pot fi stabilite pe calea amiabilă în cazul în care analizarea împrejurărilor evenimentului rutier face obiectul unui dosar penal sau dacă îndeplinirea condiţiilor răspunderii penale nu sunt dovedite. De asemenea, se susţine că instanţa ar fi trebuit sa aibă în vedere faptul că dosarul penal nu este soluţionat în mod definitiv, întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, relativ la persoana vinovată şi fapta de ucidere din culpă fiind incertă.

În primul rând, recurenta menţionează că nu a criticat cuantumul daunelor, dar că instanţa de apel ar fi aplicat greşit art. 1371 din C. civ. coroborat cu art. 28 din Ordin CSA nr. 14/2011 relativ la reţinerea, individualizarea şi imputarea culpei comune/participarea victimei la producerea propriului prejudiciu, având în vedere că a reţinut existenţa culpei comune a victimei şi a reclamantei B..

Critica nu poate fi primită. Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, în absenţa unei critici formultate de reclamanţi, care să tindă la înlăturarea culpei comune a victimei şi reţinerea culpei exclusive a intervenientului, se constată că dezlegarea primei instanţe pe aspectul culpei comune este definitivă, nemaiputând fi cenzurată.

Motivul de recurs invocat privind aplicarea penalităţilor este fondat. În cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 36/1995, respectiv ale Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, care prevede că, la momentul producerii unui eveniment rutier sau în termenul de prescripţie care este stabilit de art. 1394 C. civ. care se poate proroga până la răspunderea penală, partea prejudiciată trebuie să formuleze o cerere de anumită manieră, care să cuprindă întinderea şi natura pretenţiilor, respectiv să facă dovada răspunderii civile delictuale a persoanei vinovate.

Este fondată critica recurentei prin care se arată că, în conformitate cu prevederile art. 45 şi 46 din Ordin CSA nr. 14/2011, despăgubirile nu pot fi stabilite pe calea amiabilă în cazul în care analizarea împrejurărilor evenimentului rutier face obiectul unui dosar penal.

Astfel, potrivit art. 45 din Ordinul CSA nr. 14/2011, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească,în cazul în care nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele şi imprejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse.

Aşa cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 46 din Ordinul CSA nr. 14/2011, când accidentul de circulaţie face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă în cazurile anume prevăzute de prevederile legale. Sensul reglementării este orientat spre asigurarea unei celerităţi a instrumentării şi finalizării dosarelor de daună, prin soluţionarea pe cât posibil pe cale amiabilă a acestora, reglementarea admiţând, deopotrivă, existenţa situaţiilor în care nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare, la cauzele, împrejurările producerii accidentului ori la cuantumul prejudiciilor produse, stabilind că în astfel de situaţii despăgubirile se determină prin hotărâre judecătorească.

Soluţia instanţei de apel, de aplicare a penalităţilor de la data de 27.04.2015 şi nu de la data primirii hotărârii judecătoreşti definitive nu îşi are nicio raţiune faţă de tezele avute în vedere prin normele menţionate.

Cum, în cauză, despăgubirea cuvenită reclamanţilor, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, este stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei în calitate de asigurător RCA, penalităţile de întârziere nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, primeşte hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligată să o plătească.

Prin urmare, apar ca fondate criticile privind neaplicarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 45 şi 46 din Ordin CSA nr. 14/2011, ceea ce impune casarea hotărârii în baza art. 488 pct. 8 Cod procedură.civilă şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ. pentru ca aceasta să soluţioneze cererea referitoare la acordarea penalităţilor de întârziere în conformitate cu dezlegările date prin această decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva deciziei nr. 225A din data de 29 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2021.