Exclusion of civil moral damages for overcrowded detention where statutory sentence reduction already compensated the injury

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 26.06.2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul Târgu Jiu şi S.C. Rilug S.R.L. Lugoj, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 150.000 de euro cu titlu de daune morale, cât şi la acordarea pentru viitor a unei pensii de invaliditate pentru prejudiciul suferit în perioada 07.02.2017-12.03.2019.

Prin încheierea din data de 27.06.2019, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, dosarul fiind înaintat secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2019*.

Prin încheierea pronunţată la data de 13.09.2019, Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de necompetenţă material - funcţională ridicată în cauză de pârâtele Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi S.C. Rilug S.R.L. Lugoj şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civilă din cadrul Tribunalului Gorj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia I civilă la data de 07.10.2019 sub numărul x/2019.

Prin încheierea din data de 03.12.2019, s-a respins excepţia netimbrării acţiunii invocată de pârâta Administraţia Naţională a Peniteniciarelor, ca rămasă fără obiect şi a fost unită cu fondul cauzei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi S.C. Rilug Lugoj S.R.L..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 153 din 21 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi S.C. Rilug Lugoj S.R.L. şi s-a respins pe fond acţiunea formulată de reclamantul A..

3. Hotărârea pronunţată în apel de curtea de apel.

Prin decizia civilă nr. 3 din 12 ianuarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 153 din 21 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în parte şi, în sensul că:

A admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamantul A. şi a obligat pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Târgu Jiu la plata către reclamant a sumei de 8000 RON, cu titlu de daune morale; a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C. Rilug Lugoj S.R.L..

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

A obligat pe pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Târgu Jiu la plata către stat a ajutorului public judiciar sub forma onorariului de avocat în cuantum de 800 RON de care a beneficiat reclamantul A..

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Târgu Jiu.

a). Prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a solicitat admiterea recursului, casarea parţială a deciziei atacate, în ceea ce priveşte obligarea acestei pârâte la plata despăgubirilor către reclamant.

În dezvoltarea criticilor formulate recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că:

- instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu acordând reclamantului daune morale în condiţiile în care reclamantul a beneficiat de 468 zile considerate executate suplimentar în perioada 24.07.2012 - 16.12.2019, scopul legii anterior menţionate fiind acela de a acorda o compensare unică persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiţii de supraaglomerare; or, acordarea de zile considerate executate pentru condiţii de detenţie exclude acordarea de daune morale pentru aceleaşi condiţii;

- hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii; în mod greşit a fost reţinută calitatea sa procesuală pasivă, în condiţiile în care unităţile penitenciare au personalitate juridică, iar Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu dispune cu privire la modul în care execută pedeapsa persoanele private de libertate;

- nu se poate reţine în sarcina acestei pârâte obligaţia de a repara un eventual prejudiciu cauzat de către unităţile penitenciare subordonate prin nerespectarea uneia dintre atribuţiile instituite de decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 507/2012;

- în temeiul art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, unităţile penitenciare au personalitate juridică;

- nu are calitate procesuală pasivă raportat şi la dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. a), art. 11 alin. (1), (2) şi (7) şi art. 12 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 756/2016 şi art. 222 C. civ.

- penitenciarele au personalitate juridică proprie, organizare proprie, patrimoniu propriu şi sunt ordonatori terţiari de credite, iar responsabilitatea organizării activităţilor referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate revine în primul rând penitenciarelor ca structuri funcţionale ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi numai cu titlu subsidiar acesteia din urmă;

- Statului român îi revine responsabilitatea asigurării condiţiilor de detenţie, însă eventualele inacţiuni nu sunt consecinţa unei atitudini de rea-credinţă, ci se circumscriu dificultăţilor referitoare la lipsa fondurilor necesare dotării locurilor de detenţie conform standardelor minime;

- potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 254/2003 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, penitenciarele se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică şi sunt în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;

- organizarea şi coordonarea activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 756/2016 revine Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, însă se realizează potrivit destinaţiei şi în limitele fondurilor bugetare alocate de către Guvern;

- potrivit art. 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statul membru are obligaţia de a asigura ca privarea de libertate a oricărei persoane să se realizeze în condiţii compatibile cu respectarea demnităţii umane, iar modalităţile de executare să nu supună persoana în cauză unei suferinţe sau încercări de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei;

- instanţa de apel invocă în mod eronat jurisprudenţa instanţei de contencios al drepturilor omului în materia stabilirii cuantumului despăgubirilor care se aplică situaţiilor în care s-au constatat încălcări ale drepturilor omului şi nu exista un mecanism de compensare a condiţiilor neconforme de detenţie, astfel cum sunt cele de care a beneficiat reclamantul;

- instanţa de apel a aplicat criterii comparative eronate la stabilirea daunelor morale acordate reclamantului în condiţiile în care acesta a neglijat chiar cele mai mici preocupări pentru conservarea stării sale de sănătate;

- în cauză nu au fost aduse probe din care să rezulte legătura de cauzalitate dintre deţinerea în penitenciar, neglijenţa sau încălcarea unor norme de către penitenciar sau Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi prejudiciul reclamant constând în agravarea stării de sănătate.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

b). Prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâtul Penitenciarul Târgu Jiu a solicitat admiterea recursului şi casarea parţială a deciziei atacate.

Prin motivele de recurs parţial comune cu cele ale pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor s-au susţinut, în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de apel a aplicat în mod eronat prevederile Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu acordând reclamantului daune morale, în condiţiile în care reclamantul a beneficiat de 468 zile considerate executate suplimentar în perioada 24.07.2012 - 16.12.2019;

- deşi instanţa consideră că perioada dedusă judecăţii este 30.01.2017 - 26.06.2019, reţine totodată că "deţinerea sa în astfel de condiţii a continuat ţi după abrogarea dispoziţiilor reglementând recursul compensatoriu cuprinse în Legea 169/2017" - respectiv decembrie 2019, pronunţându-se astfel faţă de o perioadă care nu se încadrează în limitele solicitate de reclamant, acordând mai mult decât s-a cerut;

- hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii referitor la obligarea pârâţilor Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Târgu Jiu la plata daunelor morale; deşi recunoaşte în principiu faptul că Statului român îi revenea răspunderea pentru eventualul prejudiciu suferit ca urmare a supraaglomerării din penitenciare, în lipsa chemării acestui subiect în judecată, plata daunelor morale cade în sarcina pârâţilor, care au un rol secundar în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor de detenţie.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 28 iunie 2021, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant A. prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 12 mai 2021, prin care a achiesat la recursul declarat de Penitenciarul Târgu Jiu în contextul criticilor comune formulate de ambele părţi cu privire la decizia atacată. De asemenea, a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de reclamantul A. prin care a invocat tardivitatea depunerii întâmpinării.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Târgu Jiu sunt fondate, în limitele celor ce se vor arăta în continuare:

Preliminar, având în vedere că motivele de recurs conţin critici comune subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ., acestea vor fi analizate şi se va răspunde unitar prin considerentele ce vor fi expuse în cele ce succed:

Într-o primă critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., recurenţii susţin că hotărârea atacată conţine dispoziţii contradictorii deoarece, deşi se reţine că Statului român îi este imputabil un potenţial prejudiciu suferit de reclamant ca urmare a supraaglomerării din penitenciare, în lipsa chemării acestui subiect în judecată, plata daunelor morale cade în sarcina pârâţilor, care au un rol secundar în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor de detenţie.

Prin această critică, pârâţii repun în discuţie modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor în faţa primei instanţe, prin întâmpinarea depusă la 1 august 2019 şi soluţionată prin sentinţa civilă nr. 153 din 21 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, în sensul respingerii.

Aceeaşi excepţie a fost invocată de pârâţi şi în faţa curţii de apel prin întâmpinările formulate la data de 09.10.2020 şi, respectiv data de 26.11.2020, cu privire la care această instanţă s-a pronunţat reţinând, judicios, că reiterarea excepţiilor prin întâmpinările depuse în apel, cu solicitarea de a pronunţa o soluţie opusă celei adoptate la prima instanţă, este inadmisibilă, întrucât tinde la schimbarea unor soluţii definitive luate prin sentinţa primei instanţe. S-a mai reţinut şi faptul că prin necriticarea soluţiei primei instanţe cu privire la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive ale pârâţilor, acestea au intrat în puterea lucrului judecat şi nu mai pot fi repuse în discuţie.

Aceste argumente expuse de curtea de apel sunt aplicabile şi în prezentul cadrul procesual în raport de conduita procesuală a recurenţilor.

Astfel, Înalta Curte reţine că împotriva hotărârii primei instanţe pârâţii nu au formulat calea de atac a apelului, prin care să critice soluţia dată cu privire la excepţia procesuală a lipsei calităţii procesuale active, apelul fiind declarat doar de către reclamant. Pârâţii reiterează critica referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive de către prima instanţă, întemeindu-o pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în calea de atac a recursului, cu neobservarea exigenţelor impuse de prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. - care stabileşte că hotărârea supusă controlului judiciar în recurs este cea a instanţei de apel - cât şi a prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Cum criticile referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor în faţa primei instanţe au fost formulate omisso medio, acestea nu mai pot fi primite spre analiză.

În consecinţă, critica de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este neîntemeiată.

În schimb, criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. constând, pe de o parte, în faptul că instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu, acordând reclamantului daune morale în condiţiile în care acesta a beneficiat de 468 zile considerate executate suplimentar în perioada 24.07.2012 - 16.12.2019, iar pe de altă parte, în faptul că instanţa de apel s-a raportat la o perioadă mai lungă decât cea solicitată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, sunt întemeiate.

Cu titlu general, prin adoptarea Legii nr. 169/2017 pentru completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Statul român a creat un mecanism compensatoriu menit să înlăture vătămarea drepturilor garantate de art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

În concret, prin dispoziţiile art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, prevederi legale care au fost introduse prin Legea nr. 167/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, s-a prevăzut că la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată. Potrivit prevederilor alin. (8) din aceeaşi normă legală, perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.

De asemenea, potrivit alin. (6) al art. 551, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii europene a drepturilor omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare.

Prin adoptarea acestui act normativ Statul român a înţeles să acorde o măsură compensatorie pentru asigurarea reparării încălcării art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, cu un impact măsurabil asupra cuantumului pedepsei, măsură care poate fi apreciată ca un remediu efectiv menit să înlăture pe cât posibil efectele tratamentelor inumane sau degradante pe care le-au suferit persoanele încarcerate.

În acest sens, sunt relevante statuările Curţii europene a drepturilor omului din cauza Dîrjan şi Ştefan c. României, în care instanţa de contencios al drepturilor omului a declarat inadmisibile acţiunile reclamanţilor referitoare la condiţiile precare de detenţie deoarece aceştia au beneficiat de o reducere a pedepsei lor cu închisoarea ca o formă de compensare pentru condiţiile precare de detenţie, în aplicarea Legii nr. 169/2017 şi au fost eliberaţi anticipat, reţinând că remediul compensatoriu implementat de autorităţile române a reprezentat o reparaţie suficientă şi adecvată în cazul deţinuţilor care au fost supuşi condiţiilor precare de detenţie în perioada iulie 2012 - decembrie 2019.

Curtea europeană a drepturilor omului a decis că această lege, între timp abrogată, a constituit o formă de recunoaştere, de către autorităţile naţionale, a încălcării art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului; de asemenea, Curtea a decis că mecanismul de compensare pus în aplicare în baza acestei legi, constând într-o reducere de pedeapsă, a fost suficient şi adecvat, prin urmare, cei doi reclamanţi nu au mai putut pretinde că sunt victime ale condiţiilor precare de detenţie.

Prin aplicarea mecanismului recursului compensatoriu nu se poate ajunge, însă, în situaţia în care persoana privată de libertate să beneficieze de o dublă despăgubire pentru condiţiile de detenţie asigurate de instituţiile abilitate să pună în executare pedeapsa privativă de libertate, în contextul în care mecanismul reglementat prin art. 551 din Legea nr. 169/2017 reprezintă o normă specială de reparaţie destinată beneficiarilor legii, care înlătură de la aplicare dispoziţiile generale în materie prevăzute de C. civ.

Mecanismul recursului compensatoriu a fost abrogat prin art. II, pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, intrată în vigoare la 23 decembrie 2019.

Astfel, măsura compensatorie s-a aplicat în intervalul 24 iulie 2012 (conform art. 551 alin. (8) din Legea nr. 169/2017) - 23 decembrie 2019, data abrogării prevederilor art. 551 din Legea nr. 169/2017 prin Legea nr. 240/2019.

În cauză, pârâţii au susţinut că intimatului deţinut i s-au dedus din pedeapsă 468 zile considerate executate suplimentar, beneficiind de prevederile Legii 169/2017, nefiind permisă, în consecinţă, acordarea atât a beneficiului deducerii unei perioade de detenţie, cât şi acordarea unor despăgubiri precum cele ce fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată.

Se susţine că întrucât legea stabileşte că această măsură compensatorie nu se aplică dacă persoanele deţinute au fost despăgubite pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, corespunzător perioadei pentru care s-au acordat despăgubirile, prin acordarea măsurii compensatorii de către penitenciarul pârât prin zile considerate ca executate suplimentar pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, nu pot fi obligaţi pârâţii de către instanţă la plata unor daune morale cu titlu de despăgubire pentru aceleaşi condiţii în acelaşi penitenciar.

Susţinerile recurentei pârâte sunt întemeiate.

Înalta Curte reţine maniera eliptică şi contradictorie în care au fost formulate aprecierile de către curtea de apel, aprecieri care au stat la baza pronunţării soluţiei de acordare a daunelor solicitate. Instanţa de apel reţine că s-a invocat de către pârâţi incidenţa reglementărilor cu caracter de compensare ale Legii 169/2017, însă nu a analizat în concret dacă reclamantul a beneficiat de această măsură compensatorie şi care este efectul aplicării acelor prevederi legale în cauza dedusă judecăţii, limitându-se la a afirma faptul că "reclamantul a beneficiat de prevederile Legii nr. 169/2017, durata pedepsei fiind redusă parţial în conformitate cu art. 551 din această lege", cu indicarea unui înscris aflat la dosarul cauzei.

Prin prisma aspectelor astfel constatate, Înalta Curte reţine că situaţia de fapt nu a fost deplin lămurită, că instanţa de apel nu a tranşat cu claritate apărarea pârâţilor care au invocat beneficiul acordat reclamantului de Legea 169/2017, aceste chestiuni fiind relevante în determinarea îndreptăţirii acestuia la despăgubirile solicitate.

Mai mult, în mod eronat reţine curtea de apel că şi în situaţia în care reclamantul ar fi beneficiat de mecanismul recursului compensatoriu, prin reducerea parţială a pedepsei, acest fapt nu conduce automat la acoperirea prejudiciului moral în condiţiile în care, în această ipoteză, sunt eludate dispoziţiile art. 551 din Legea 169/2017, prin aplicarea mecanismului recursului compensatoriu neputându-se ajunge în situaţia în care persoana privată de libertate să beneficieze de o dublă despăgubire pentru condiţiile de detenţie, constând atât în zile considerate executate, cât şi în acordarea de daune morale, contrar prevederilor art. 551 alin. (6) din Legea nr. 169/2017.

Pârâţii reproşează instanţei de apel şi faptul că la stabilirea daunelor morale a analizat condiţiile de detenţie în care reclamantul a executat pedeapsa privativă de libertate, prin raportare la o perioadă mai mare decât cea dedusă judecăţii prin cererea de chemare în judecată, pronunţându-se astfel faţă de o perioadă care nu se încadrează în limitele solicitate de reclamant.

Această critică este întemeiată.

Instanţa de apel trebuia să aibă în vedere intervalul cuprins între data de 07.02.2017 şi data de 12.03.2019, invocat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, în raport de care să verifice dacă şi pentru această perioadă reclamantului i se acordase beneficiul reducerii pedepsei conform art. 551 din Legea nr. 169/2017. Din această perspectivă, este irelevant argumentul curţii de apel că deţinerea reclamantului s-a realizat în condiţii inadecvate şi după data de 23 decembrie 2019, când au fost abrogate dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 169/2017, de vreme ce perioada pentru care reclamantul a solicitat daune morale este 07.02.2017- 12.03.2019.

Deoarece prevederile art. 497 C. proc. civ. stabilesc că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată, se impune casarea cu trimitere a cauzei pentru ca instanţa de apel să stabilească atât situaţia de fapt (dacă reclamantul a beneficiat de măsura compensatorie prevăzută de Legea 169/2017), cât şi incidenţa normelor legale invocate de pârâtă şi să dispună în consecinţă.

Instanţa de apel va trebui să pună în discuţia părţilor, în situaţia în care reclamantului i-au fost deduse din pedeapsă zile considerate a fi executate suplimentar, aplicabilitatea prevederilor art. 551 alin. (6) din Legea 169/2017.

De asemenea, în rejudecare se va ţine seama şi de celelalte dezlegări date prin prezenta decizie, urmând a fi păstrate statuările instanţei de apel care nu contravin deciziei de faţă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 3 din 12 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, se va casa decizia recurată în limitele arătate prin prezenta decizie şi se va trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi pârâtul Penitenciarul Târgu Jiu împotriva deciziei civile nr. 3 din 12 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2021.