Res judicata in civil insurance claims arising from penal proceedings: exclusion of damage quantum and fault from preclusive effect against non-parties

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2018, pe rolul Tribunalului Mureş, reclamanţii A., B. C., D., E., F. G. şi H., în calitate de moştenitori ai defunctului I., au chemat în judecată pe pârâta S.C. J. S.A. şi pe intervenientul forţat K., solicitând instanţei ca, în urma materialului probatoriu ce se va administra, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună: obligarea pârâtei la plata de despăgubiri cu titlu de daune morale pentru fiecare membru de familie în parte, astfel: A., mama defunctului I., 500.000 de euro, B., sora defunctului, 200.000 de euro, C., bunicul defunctului, 300.000 de euro, D., bunica defunctului, 300.000 de euro, E., nepoata defunctului, 100.000 de euro, F., nepoata defunctului, 100.000 de euro, G., vărul defunctului, 50.000 de euro, H., vărul defunctului, 50.000 de euro. S-a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1402 din 05 decembrie 2019, Tribunalul Mureş a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor A., B., C., D., G. şi H., invocată de pârâta J. S.A.. A respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta J. S.A.. A admis în parte acţiunea civilă exercitată de reclamanţii A., B., C., D. împotriva pârâtei J. S.A.. şi a intervenientului forţat K. şi, în consecinţă:

A obligat pârâta J. S.A. la plata următoarelor sume:

- 25.000 Euro (echivalentul în RON la data plăţii la cursul de referinţă Euro/leu al Băncii Naţionale a României) către reclamanta A.;

- 20.000 Euro (echivalentul în RON la data plăţii la cursul de referinţă Euro/leu al Băncii Naţionale a României) către reclamanta B.;

- 20.000 Euro (echivalentul în RON la data plăţii la cursul de referinţă Euro/leu al Băncii Naţionale a României) către reclamantul C.;

- 20.000 Euro (echivalentul în RON la data plăţii la cursul de referinţă Euro/leu al Băncii Naţionale a României) către reclamanta D.-

A respins, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată de reclamanţii G. şi H. împotriva pârâtei J. S.A.. şi a intervenientului forţat K..

A respins, pentru lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu acţiunea civilă exercitată de reclamantele E. şi F. împotriva pârâtei J. S.A. şi a intervenientului forţat K..

A respins cererea reclamanţilor A., B., C., D. având ca obiect obligarea pârâtei şi a intervenientului forţat la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au exercitat apel reclamanţii şi pârâta.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 194 A din 16 iunie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins apelul declarat de pârâta S.C J. S.A. A admis apelul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D., şi în consecinţă: a schimbat, în parte, sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta S.C J. S.A la plata către reclamanta B. a sumei de 25.000 Euro (echivalent în RON la data plăţii la cursul de referinţă Euro/leu al Băncii Naţionale a României) reprezentând daune morale. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş a declarat recurs pârâta S.C. J. S.A., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în principal, primei instanţe - Tribunalul Mureş, în temeiul art. 497 C. proc. civ., raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., iar în subsidiar, instanţei de apel - Curtea de Apel Târgu Mureş, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ.

De asemenea, pârâta a formulat şi un capăt accesoriu de cerere, prin care a solicitat desfiinţarea actelor de executare efectuate în baza deciziei recurate, în temeiul art. 500, art. 643 şi art. 723 C. proc. civ., cu consecinţa întoarcerii executării silite.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a invocat următoarele aspecte:

- Prin hotărârea recurată, atât prima instanţă, cât şi cea de apel au încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv principiul electa una via, non datur recursus ad alteram, precum şi principiul contradictorialităţii şi cel al dreptului la apărare al pârâtei.

a. Se arată că prin sentinţa penală nr. 74/2018, pronunţată de către Judecătoria Reghin la data de 28.03.2018, în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor formulate în cauză de către părţile civile, respectiv prin retragerea apelului formulat de către inculpat, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei penale s-a pronunţat cu privire la daunele morale solicitate de către reclamanţi, părţi civile în dosarul penal.

Or, potrivit principiului electa una via, non datur recursus ad alteram odată ce reclamanţii au ales o cale pentru obţinerea despăgubirilor pretinse, aceştia nu mai pot recurge la altă cale, cu atât mai mult cu cât dosarul penal a fost finalizat, instanţa penală acordând reclamanţilor despăgubiri ca urmare a decesului numitului I., în speţă nefiind incident niciunul dintre cazurile de excepţie de la acest principiu, prevăzute de art. 27 C. proc. pen.

Faptul că în procesul penal a fost obligat doar inculpatul la plata despăgubirilor, iar nu şi pârâta, care ar fi putut avea calitatea de parte responsabilă civilmente în măsura în care ar fi fost introdusă în cauză în termenul şi condiţiile prevăzute de C. proc. pen., constituie o opţiune a părţilor civile din procesul penal şi este rezultatul culpei procesuale a acestora.

Odată ce acţiunea civilă în procesul penal a fost finalizată cu obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, o altă acţiune civilă, distinctă, prin care se solicită obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor nu mai poate fi promovată fără încălcarea principiului electa una via, non datur recursus ad alteram.

b. Se susţine că dreptul la apărare al pârâtei, cât şi principiul contradictorialităţii, au fost respectate pur formal de către instanţa de judecată, în condiţiile în care aceasta nu a analizat probatoriul administrat în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile de martori, interogatoriul reclamanţilor, expertiza tehnică auto - care a relevat fără putinţă de tăgadă participarea victimei la producerea prejudiciului prin omisiunea de a purta centura de siguranţă. Probele administrate au rămas fără valenţă juridică în condiţiile în care instanţele de judecată au preluat sumele acordate reclamanţilor în dosarul penal, dându-se efect puterii de lucru judecat, şi asta doar cu privire la anumite aspecte, favorabile reclamanţilor.

Cuantificarea prejudiciului moral încercat de către reclamanţi nu a fost opera magistratului care a soluţionat cauza în primă instanţă, fiind preluată soluţia instanţelor penale, aspect care echivalează cu soluţionarea procesului fără a intra în judecata fondului,

Apreciază neîntemeiată reţinerea puterii de lucru judecat cu privire la cuantificarea prejudiciului moral în condiţiile în care pârâta nu a fost parte în dosarul penal, nu a formulat apărări, iar în prezenta cauză a produs probe care impun reţinerea incidenţei art. 1371 C. civ. În acest sens, raportul de expertiză tehnică a evidenţiat o culpă majoră a victimei în producerea prejudiciului, care în atare condiţii rămâne fără niciun efect.

- Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive străine de natura pricinii, în raport de soluţia instanţei de apel de respingere a excepţiilor lipsei de interes şi a inadmisibilităţii acţiunii civile.

Instanţa de apel a respins excepţiile menţionate întemeindu-se pe temeiul de drept al acţiunii formulate de către reclamanţi - art. 11 din Legea nr. 132/2017, fără altă explicaţie în acest sens, doar cu menţiunea faptului că în considerarea acestui text de lege se justifică interesul, precum şi admisibilitatea unei astfel de acţiuni.

Or, textul legal invocat ar justifica doar calitatea procesuală activă a reclamanţilor, eventual interesul - dacă nu ar fi fost acordate despăgubiri anterior printr-o hotărâre judecătorească definitivă -, însă nu admisibilitatea în raport de considerentele expuse de către pârâta prin întâmpinare.

Prin urmare, hotărârea recurată cuprinde motive străine în raport de respingerea excepţiei lipsei de interes, iar în cazul respingerii excepţiei inadmisibilităţii, motivele lipsesc cu desăvârşire. O motivare succintă, de o pagină, în raport de multitudinea criticilor invocate de pârâtă prin cererea de apel echivalează cu o nemotivare.

- hotărârea recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv stabilirea despăgubirilor strict prin raportare la daunele acordate în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Reghin, cu încălcarea art. 1365 C. civ. raportat la dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. şi a art. 1371 C. civ.;

Prin raportare la art. 1365 C. civ. coroborat cu art. 28 alin. (1) C. proc. pen., contrar celor reţinute de instanţa de apel, puterea de lucru judecat se impunea a fi limitată la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, iar nu şi cu privire cuantificare prejudiciului moral cu care a fost învestită instanţa de judecată şi reţinerea unei contribuţii a victimei la producerea prejudiciului - aspect care a fost dovedit doar în prezenta cauză, unde pârâta a avut posibilitatea de a formula cereri în probaţiune cu privire la acest aspect.

Prin încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1365 C. civ. raportat la dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., instanţele fondului au reţinut puterea de lucru judecat cu privire la toate aspectele individualizate în dosarul penal, cu excepţia celui obligat la plata despăgubirilor au soluţionat cauza, în mod nelegal, dând eficienţă doar puterii de lucru judecat.

Apreciază că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 1371 C. civ., care s-ar fi impus a fi reţinut în prezenta cauză având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică auto efectuată în cauză, prin care s-a stabilit că purtarea centurii de siguranţă ar fi putut salva viaţa victimei, cu efectul reţinerii unui procent de contribuţie al victimei la producerea prejudiciului.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimaţii - reclamanţi nu au depus întâmpinare.

6. Soluţia instanţei de recurs:

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte va constata că recursul pârâtei este fondat, având în vedere argumentele care succed:

Recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel, validând raţionamentul primei instanţe, a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv principiul electa una via, non datur recursus ad alteram, precum şi principiul contradictorialităţii şi cel al dreptului la apărare al pârâtei, critică susceptibilă de încadrare în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea acesteia, recurenta-pârât a invocat - în esenţă - două argumente principale: - pe de o parte, faptul că prin sentinţa penală nr. 74 din data de 28.03.2018, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor formulate în cauză de către părţile civile şi prin retragerea apelului formulat de către inculpat, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei penale s-a pronunţat cu privire la daunele morale solicitate de către reclamanţi, părţi civile în dosarul penal, astfel că odată ce reclamanţii au ales o cale pentru obţinerea despăgubirilor pretinse, aceştia nu mai pot recurge la altă cale subsecventă fără înfrângerea principiului prevăzut de dispoziţiile art. 27 C. proc. pen. - pe de altă parte, nerespectarea principiului dreptului la apărare şi al contradictorialităţii, în contextul în care instanţa nu a valorificat probatoriul administrat în cursul cercetării judecătoreşti, ci a reţinut puterea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 74 din data de 28.03.2018 cu privire la cuantificarea prejudiciului moral în condiţiile în care pârâta nu a fost parte în dosarul penal.

Criticile întemeiate de către pârâtă pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pun în discuţie - în esenţă - admisibilitatea promovării unei acţiuni în răspundere civilă delictuală subsecvente împotriva unei persoane care nu a fost parte în procedura anterioară, situaţia premisă fiind aceea că în procedura desfăşurată în faţa instanţei penale, reclamanţii din prezenta cauză s-au constituit părţi civile în procesul penal solicitând obligarea doar a inculpatului - terţ intervenient în actualul litigiu - la repararea prejudiciului generat din fapta ilicită săvârşită de acesta, iar nu şi a asigurătorului - pârât în prezentul demers.

În consecinţă, se impune a se analiza dacă hotărârea pronunţată în procesul penal, rămasă definitivă, are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză şi determină inadmisibilitatea acţiunii civile din perspectiva principiului electa una via, non datur recursus ad alteram, aspect susceptibil de încadrare în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, dată fiind autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri judecătoreşti.

Aceste dispoziţii legale dau expresia efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză. Astfel, partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuţie aceeaşi pretenţie, pe care să o opună aceleiaşi părţi şi invocând acelaşi temei juridic.

În cauza supusă analizei, astfel cum rezultă din constatările instanţelor de fond, în primul demers judiciar soluţionat prin sentinţa penală nr. 74 din 28 martie 2018, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de unii dintre reclamanţii din prezenta cauză (părţi civile în dosarul penal), fiind obligat intervenientul forţat (inculpat în dosarul penal) la plata de daune morale în favoarea acestora, în sumă de 25.000 euro către A., 20.000 euro către B., 20.000 euro către C., 20.000 euro către D., 5.000 euro către E. şi suma de 5.000 euro către F., ca urmare a prejudiciului nepatrimonial provocat. Totodată, s-au respins, ca nefondate, acţiunile civile exercitate de părţile civile G. şi H..

Prin această hotărâre s-a constatat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în privinţa inculpatului K., temeiul obligării acestuia la plata daunelor morale către părţile civile fiind dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ.

În procesul pendinte, reclamanţii A., B. C., D., E., F. G. şi H. (părţi civile în procesul penal)

s-au îndreptat cu o acţiune în răspundere civilă contractuală, întemeiată pe prevederile art. 11 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, împotriva pârâtei S.C. J. S.A., în calitate de asigurător, fiind chemat în judecată în calitate de intervenient forţat inculpatul din cauza penală K..

Din analiza celor două demersuri judiciare rezultă că, în cauză, nu se poate reţine, în raport cu recurenta, autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 74 din 28 martie 2018, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. x/2017 de vreme ce nu este îndeplinită cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, părţile implicate în cauza penală ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 soluţionat de către Judecătoria Reghin prin sentinţa penală nr. 74 din 28 martie 2018 nu coincid cu cele din prezentul demers judiciar, pârâta nefiind chemată în judecată în procedura desfăşurată în procesul penal.

De asemenea, cauza juridică a cererilor de chemare în judecată, privită ca fundament juridic al pretenţiei deduse judecăţii, este diferită. În vreme ce pretenţia dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2017 s-a întemeiat pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată de prevederile art. 1349 şi urm. C. civ., pretenţia solicitată în prezenta cauză este întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 132/2017.

Cum, prin cele două demersuri juridice, reclamanţii au susţinut aplicarea unor dispoziţii legale diferite, nu poate fi conturată identitatea de cauză juridică, astfel încât, chiar dacă finalitatea urmărită a celor două acţiuni este identică - obţinerea aceloraşi despăgubiri - nu este întrunită tripla identitate de elemente, pentru a fi justificată reţinerea autorităţii de lucru judecat.

Prin urmare, criticile recurentei cu privire la inadmisibilitatea acţiunii introductive în baza principiului electa una vie, non datur recursus ad alteram sunt neîntemeiate, căci atâta vreme cât art. 22 din Legea nr. 132/2017 impunea atragerea în judecată a asigurătorului de răspundere civilă auto, iar acesta nu a ajuns sa fie parte în procesul penal, rămâne că acest subiect poate fi chemat în judecată înaintea instanţei civile. Dispoziţia cuprinsă în legea specială are scopul de a proteja victima de eventuala insolvabilitate a autorului faptei ilicite, astfel cum este şi cazul din speţă, iar această intenţie a legii poate fi realizată şi prin intermediul chemării în judecată a asigurătorului în procesul civil, dacă în cel penal acesta nu a fost atras.

Cum nu se poate reţine ab initio autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în prezentul litigiu în ce o priveşte pe pârâtă şi în raport de temeiul pretenţiei deduse judecăţii, este criticabil raţionamentul curţii de apel cu privire la reţinerea autorităţii de lucru judecat cu privire la cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor, precum şi cu privire la vinovăţia autorului faptei.

Astfel, conform art. 28 alin. (1), teza I, C. proc. pen. "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o".

Prin urmare, aspectele ce ţin de latura civilă a cauzei, respectiv cuantumul prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii sau apărări legate de vinovăţia autorului faptei, nu pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat persoanelor care nu au figurat ca părţi în procesul penal finalizat prin hotărârea ce conţine şi rezolvarea laturii civile. Acestea din urmă sunt îndreptăţite să repună în discuţie, în faţa instanţei civile, întinderea prejudiciului şi aspecte legate de vinovăţia persoanei care a săvârşit fapta ilicită. Este şi cazul pârâtei din prezentul litigiu, care nu a avut calitatea de parte în procesul penal finalizat prin sentinţa penală nr. 74 din 28 martie 2018 a Judecătoriei Reghin.

În aceste condiţii, considerentele din hotărârea recurată prin care curtea de apel reţine, în raport cu recurenta, autoritatea de lucru judecat cu privire daunele morale acordate în procesul penal şi care se impun şi în cadrul prezentului litigiu sunt lipsite de suport legal prin raportare la dispoziţiile legale menţionate anterior, hotărârea pronunţată în aceste condiţii fiind nelegală.

Întrucât Înalta Curte a reţinut incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 488 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., apreciază că nu se mai justifică analiza celorlate critici formulate prin motivele de recurs.

În legătură cu capătul de cerere ce vizează desfiinţarea actelor de executare efectuate în baza deciziei nr. 194/A/2020, cu consecinţa întoarcerii executării silite, în conformitate cu art. 723 şi urm. C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul întemeiat al acestei cereri.

Astfel, potrivit art. 500 C. proc. civ., "Hotărârea casată nu are nicio putere. Actele de executare sau de asigurare făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel. Instanţa va constata aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotărârii de casare", iar în conformitate cu art. 723 alin. (1) C. proc. civ., "În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia (…)".

Cum soluţia pronunţată în cauză este cea de casare cu trimitere spre rejudecare, sunt incidente prevederile art. 500 şi ale art. 723 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmând a constata că sunt desfiinţate de drept actele de executare efectuate în temeiul deciziei casate şi a dispune restabilirea situaţiei anterioare executării.

În consecinţă, constatând că instanţele de fond au soluţionat greşit excepţia autorităţii de lucru judecat în prezenta cauză şi reţinând incidenţa motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează, în temeiul dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., să admită recursul declarat de pârâta S.C. J. S.A. şi să dispună casarea deciziei recurate.

În rejudecare, se va ţine seama de principiul non reformatio in pejus cu privire la recurentă în ce priveşte cuantumul despăgubirilor, instanţa de rejudecare urmând a analiza toate celelalte susţineri şi apărări formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. J. S.A. împotriva deciziei civile nr. 194/A din 16 iunie 2020 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Constată desfiinţate de drept actele de executare efectuate în baza deciziei civile casate şi dispune restabilirea situaţiei anterioare executării.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2021.