Defamation damages and devolutive effect: limits on appellate modification of solidarity for non-appealing defendants

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 17.01.2017 sub nr. x/2017 şi, după disjungerea şi suspendarea, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a judecării capătului de cerere având ca obiect "plata unei sume de bani pentru acoperirea prejudiciului" în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., sub nr. x/2017, reclamantul B. a solicitat constatarea, în temeiul art. 253 C. civ., a caracterului ilicit al faptelor săvârşite de pârâţi constând în realizarea şi publicarea, pe site-ul www.x.ro, a articolelor defăimătoare intitulate «Operaţiunea «ANAFura», publicat la data de 15.01.2014 în numărul 87 - anul II, ediţia 15-21 ianuarie 2014, al cotidianului C., autor D., şi «Subalternii lui E., cercetaţi penal», publicat la data de 23.07.2014 în numărul 114 - anul II, ediţia 23-29 iulie 2014, al cotidianului C., autor F., şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâţilor G., în calitate de redactor-şef al publicaţiei C., F., în calitate de angajată, şi D., în calitate de angajat, la restabilirea dreptului atins, prin obligarea la publicarea, pe cheltuiala acestora, a hotărârii de condamnare rămase definitive pronunţate în cauză pe site-ul www.x.ro, cu aceleaşi caractere cu care sunt publicate şi celelalte articole ale ziarului, şi prin obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 860/11.04.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B., s-a constatat caracterul ilicit al faptelor săvârşite de pârâţi constând în realizarea şi publicarea pe site-ul www.x.ro a articolelor defăimătoare intitulate «Operaţiunea ANAFura», publicat la data de 15.01.2014 în numărul 87 - anul II, ediţia 15-21 ianuarie 2014 al cotidianului C., autor D., şi «Subalternii lui E., cercetaţi penal», publicat la data de 23.07.2014 în numărul 114 - anul II, ediţia 23 - 29 iulie 2014 al cotidianului C., autor F., şi au fost obligat pe pârâţii G., F. şi D. la plata, în solidar, către reclamant a sumei de 2.000 euro, cu titlu de daune morale. Totodată, a fost respinsă în rest acţiunea, ca neîntemeiată, şi au fost obligaţi pârâţii la plata, în solidar, a sumei de 1.500 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (3) C. proc. civ.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1617/Ap din 29 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a anulat apelul principal declarat de pârâtul G., ca netimbrat. A admis apelul principal declarat de pârâtul D., împotriva sentinţei civile nr. 860/11.04.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a schimbat în parte sentinţa civilă atacată în sensul că: a obligat pârâţii, în solidar, la plata a sumei de 3.000 RON către reclamant, cu titlu de daune morale. A respins excepţia inadmisibilităţii apelului incident declarat de reclamantul B., invocată de apelantul-pârât D., ca nefondată. A respins excepţia nulităţii apelului incident declarat de reclamantul B., invocată de apelantul-pârât D., ca nefondată. A respins apelul incident declarat de reclamant, ca nefondat. A menţinut în rest sentinţa civilă apelată.

De asemenea, a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în apel, suma de 1.050 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru de 50 RON şi onorariu de avocat de 1.000 RON, astfel cum a fost redus, către pârâtul D..

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei nr. 1617/Ap din 29 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul B..

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut următoarele:

- Cu privire la încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale recurentului - reclamant este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de recurs, reclamantul arată că instanţa de fond a reţinut faptul că pârâţii au săvârşit o faptă ilicită, constând în "depăşirea limitelor libertăţii de exprimare, faţă de acuzarea pe nedrept a reclamantului de săvârşirea unor fapte penale, de o gravitate foarte mare, pentru obţinerea unor venituri necuvenite de la contribuabili, şi au încălcat drepturile reclamantului la personalitate, viaţă profesională şi privată, demnitate, imagine şi reputaţie".

În încercarea de a obţine reducerea cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de fond, pârâtul D. şi-a structurat apelul principal în jurul unei analize amănunţite a unui număr de patru fapte ilicite pe care acesta a pretins ca le-ar fi identificat instanţa de judecată, susţinând că niciuna dintre aceste fapte nu ar avea caracter ilicit, iar instanţa de apel, în mod greşit a efectuat o analiză amănunţită a celor patru fapte pretins a fi fost identificate de către instanţa de fond, concluzionând că "o parte din afirmaţiile reţinute de prima instanţă de fond nu au un caracter ilicit" (pct. 5.9, pag. 25 din decizia recurată);

În opinia reclamantului, analiza efectuată în această manieră dovedeşte o greşită înţelegere şi greşită aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept substanţial incidente în cauză, respectiv a prevederilor europene şi constituţionale invocate prin acţiune, precum şi a dispoziţiilor care reglementează profesia de jurnalist şi ale C. civ., nesocotind chiar esenţa dispoziţiilor art. 253 C. civ.;

Se reproşează instanţei de apel soluţia de diminuare a daunelor morale justificată de "excluderea" unora dintre afirmaţiile pârâtului din sfera ilicitului în contextul în care curtea de apel a pornit de la premisa unei proporţionalităţi directe între numărul faptelor ilicite şi prejudiciul încercat de reclamant, contrar criteriilor cristalizate în jurisprudenţa naţională şi europeană în ce priveşte stabilirea cuantumului daunelor morale.

- Cu privire la stabilirea modalităţii de reparare a prejudiciului nepatrimonial şi de stabilire a cuantumului daunelor morale sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, se susţine că niciunul dintre considerentele expuse de către instanţa de apel cu privire la reducerea cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de fond şi stabilirea unei noi valori, nu poate constitui o motivare corespunzătoare, care respectă exigenţele art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., hotărârea fiind sub acest aspect nemotivată.

Se invocă faptul că singura cvasi-motivare care ar putea fi dedusă din hotărârea instanţei de apel este aceea că diminuarea cuantumului daunelor morale a fost consecinţa reţinerii unui număr mai redus de fapte ilicite în sarcina apelantului-pârât, celelalte expuneri constând în precizări teoretice, care nu constituie un silogism logic de natură a justifica modalitatea în care acestea au fost aplicate la situaţia concretă din cauză.

Sub un al doilea aspect, se susţine greşita aplicare a dispoziţiilor art. 253 C. civ., câtă vreme s-a considerat faptul că legiuitorul a reglementat o posibilitate de reparaţie a prejudiciului nepatrimonial şi prin simpla constatare a caracterului ilicit al faptei săvârşite, oferindu-se persoanei vătămate o satisfacţie echitabilă.

Or, de vreme ce legiuitorul a reglementat în mod expres posibilitatea persoanei vătămate de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul care i-a fost cauzat, nu există niciun temei juridic (sau logic) pentru a considera că prin constatarea de către instanţa de judecată a săvârşirii faptei ilicite, persoana vătămată a beneficiat de o reparaţie corespunzătoare pentru prejudiciul care i-a fost cauzat.

- Hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. în ceea ce priveşte analiza solidarităţii pârâţilor - cu consecinţe directe asupra nerespectării limitelor învestirii - şi efectele admiterii apelului principal asupra hotărârii instanţei de fond;

Se arată că hotărârea primei instanţe a fost apelată de către pârâţii G. şi D. - pe cale principală - şi de recurentul-reclamant - pe cale incidentală. Prin încheierea din data de 06.12.2019, instanţa de apel a constatat nulitatea apelului formulat de pârâtul G. ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru

Cum împotriva hotărârii primei instanţe a fost legal exercitată calea de atac doar de către pârâtul D., sentinţa astfel pronunţată a rămas definitivă în ce-i priveşte pe pârâţii G. şi F..

Astfel, instanţa de apel a fost învestită cu analiza aspectelor care vizează îndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului D. şi a daunelor morale stabilite în raport de acest pârât.

Prin urmare, nu există nicio justificare pentru ca apelul exercitat de pârâtul D. să profite şi celorlalţi doi pârâţi, care fie nu au declarat în termenul legal calea de atac, fie au refuzat să îşi îndeplinească obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru.

Prin aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material şi procedural referitoare la solidaritate şi coparticipare procesuală, instanţa de apel a depăşit limitele învestirii, încălcând totodată dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., precum şi dispoziţiile care reglementează caracterul definitiv al hotărârii în situaţia neexercitării apelului şi, respectiv anularea apelului, ca netimbrat, toate fiind norme de procedură a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii.

Din această perspectivă, hotărârea nu este nici motivată corespunzător.

Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii. Instanţa de apel reţine că "fiind vorba despre una şi aceeaşi faptă ilicită imputată celor trei pârâţi, ei nu pot fi obligaţi la plata de sume diferite, căci ar fi, în mod evident, injust", însă acest argument vine în vădită contradicţie cu considerentele aceleiaşi instanţe referitoare la caracterul licit al unora dintre faptele săvârşite de pârâtul D..

Instanţa de apel analizează punctual fiecare dintre afirmaţiile expuse de pârâtul D. în cadrul articolelor publicate, însă nu efectuează o analiză diferenţiată a faptelor săvârşite de pârâtul - redactor-sef în îndeplinirea atribuţiilor sale de verificare, sau de către pârâta - jurnalist care alege să preia, fără verificări suplimentare, un articol scris de un coleg al său.

În acest context, soluţia de diminuare a daunelor morale cuvenite reclamantului este nelegală.

Instanţa de apel nu motivează aplicabilitatea în cauză a situaţiei de excepţie reglementată de prevederile art. 60 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, prin expunerea unui amalgam de argumente contradictorii şi prin vădite încălcări ale normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală, precum şi a dispoziţiilor procedurale referitoare la coparticiparea procesuală, instanţa de apel a încălcat inclusiv principiul respectării limitelor învestirii.

5. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 23 septembrie 2021, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la 18 noiembrie 2021.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Este fondată critica recurentului - reclamant referitoare la nelegalitatea deciziei din apel, dată de încălcarea şi aplicarea greşită de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 1370 şi art. 1382 C. civ. în ce priveşte răspunderea solidară a pârâţilor, precum şi a dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ. privind limitele devolutive ale apelului.

Argumentele astfel expuse prin memoriul de recurs sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. urmând a fi analizate din această perspectivă.

Sub aspectul incidenţei prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul - reclamant a susţinut nelegalitatea deciziei atacate, întrucât controlul judiciar exercitat de către instanţa de apel a fost realizat cu depăşirea limitelor învestirii sale, neregularitate care ar fi condus la încălcarea dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ. deoarece împotriva sentinţei pronunţate de tribunal a declarat - în mod legal - calea de atac pârâtul D., precum şi reclamantul B., iar instanţa de apel a conferit, prin hotărârea apelată, efecte juridice cu privire la răspunderea delictuală a celorlalţi doi pârâţi, G. şi F., care fie nu au declarat apel, fie au declarat calea de atac care a fost anulată pentru nerespectarea obligaţiei de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina părţii.

Critica recurentului este întemeiată.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Astfel, când instanţa de apel rejudecă fondul fără a observa limitele stabilite de apelant prin motivele de apel, hotărârea pronunţată este supusă casării în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Efectul devolutiv al apelului este reglementat de dispoziţiile art. 476 C. proc. civ. care, în alin. (1) prevede că apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată a fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, iar, în alin. (2) prevede că în cazul în care apelul nu s-a motivat ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate în prima instanţă.

Din dispoziţiile art. 477 - 478 C. proc. civ., rezultă că efectul devolutiv al apelului este limitat la ceea ce s-a apelat, şi respectiv la ceea ce s-a supus judecăţii în primă instanţă, apelul fiind, astfel, guvernat de două reguli/principii exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum apellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum.

Astfel, art. 477 C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce semnifică faptul că instanţa de apel va fi ţinută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, ţinându-se seama de principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil. Această regulă presupune că judecata asupra fondului va fi reluată, însă nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.

Totodată, din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, se impun a fi evocate şi dispoziţiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, iar potrivit principiului tantum devolutum quantum iudicatum, efectul devolutiv al apelului este limitat numai la ceea ce s-a judecat de către prima instanţă.

Plecând de la aceste consideraţii de ordin teoretic şi raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că prin sentinţa primei instanţe a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B., constatându-se caracterul ilicit al faptelor săvârşite de pârâţi, constând în încălcarea limitelor libertăţii de exprimare, cu consecinţa încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului. În consecinţă, pârâţii G., F. şi D. au fost obligaţi, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 2.000 euro, cu titlu de daune morale.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel principal, în mod separat, pârâţii G. şi D., reclamantul B. declarând apel incident

Împotriva hotărârii primei instanţe pârâta F. nu a declarat apel

În cadrul judecăţii în apel, calea de atac declarată de pârâtul G. a fost anulată, ca netimbrată, prin încheierea de şedinţă din data de 06.12.2019, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, stabilită în sarcina sa.

Faţă de această situaţie de fapt, cele statuate în cadrul judecăţii în faţa primei instanţe în legătură cu pârâţii G. şi F. au intrat sub autoritate de lucru judecat, astfel că modalitatea în care tribunalul a reţinut săvârşirea faptelor şi răspunderea civilă delictuală a celor doi pârâţi, nu mai putea face obiectul analizei în cadrul judecăţii în apel.

Procedând la judecarea apelului, instanţa de apel reţine judicios că apărările formulate de pârâtul G. cu privire la aplicarea solidarităţii în materia răspunderii civile delictuale a acestuia cu pârâta F. nu mai pot fi analizate întrucât apelul principal al acestuia a fost anulat, ca netimbrat, iar pârâta F. nu a declarat apel.

Cu toate acestea, curtea de apel admite apelul pârâtului D., reţine că acest pârât răspunde solidar atât cu pârâtul G., pe de o parte, cât şi cu pârâta F., pe de altă parte, şi constatând că doar o parte din afirmaţiile reţinute de tribunal au caracter ilicit, obligă pe cei trei pârâţi la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de daune morale, faţă de suma de 2.000 euro stabilită de prima instanţă.

Or, realizând o atare constatare, sub aspectul modului de răspundere a pârâţilor care fie nu au declarat calea de atac, fie au declarat cale de atac, dar aceasta a fost anulată ca netimbrată, precum şi a modului de cuantificare a despăgubirilor destinate reparării prejudiciului moral, deşi instanţa de apel nu fusese legal învestită cu vreun motiv de apel prin care cei doi pârâţi să fi contestat cuantumul sumei acordate de prima instanţă, cu titlu de daune morale, stabilite în raport de criteriile arătate în cuprinsul hotărârii, Înalta Curte reţine că decizia astfel pronunţată de instanţa de apel nesocoteşte regulile devoluţiunii, consacrate în art. 477 şi 478 C. proc. civ.

Contrar aprecierii curţii de apel, în cauză nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 60 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la limitele învestirii acestei instanţe prin cererile de apel. Astfel, cele două dispoziţii de procedură nu se puteau aplica simultan şi complementar, prevederile art. 477 şi 478 C. proc. civ. înlăturând de la aplicare dispoziţiile art. 60 alin. (2) C. proc. civ., de vreme ce instanţa de apel nu a fost învestită în mod legal cu calea de atac de către pârâţii G. şi F..

În acest context, sunt lipsite de temei legal considerentele curţii de apel prin care se încearcă atribuirea altor efecte juridice anulării apelului principal declarat de pârâtul G. sau nedeclarării apelului de către pârâta F., argumente expuse în susţinerea raţionamentului avut în vedere de instanţa de apel cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor art. 60 alin. (2) C. proc. civ.

În egală măsură, sub un al doilea aspect subsumat cazului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., strâns legat de nesocotirea limitelor efectului devolutiv al apelului, Înalta Curte constată întemeiată şi critica recurentului-reclamant referitoare la încălcarea de către instanţa de apel a normelor de drept material prevăzute de art. 1370 şi art. 1382 C. civ. în ce priveşte aplicarea principiului solidarităţii în cadrul răspunderii civile delictuale a celor trei pârâţi.

În prealabil, Înalta Curte reţine că, faţă de limitele învestirii instanţei de apel, modalitatea în care tribunalul a statuat cu privire la răspunderea solidară a pârâtului G., în calitate de redactor-şef care avea prerogativa de a cenzura articolul publicat de către autoare, cu cea a pârâtei F., în calitate de jurnalist şi autor al celui de-al doilea articol intitulat "Subalternii lui E., cercetaţi penal", nu mai poate face obiectul analizei şi dezbaterilor în cadrul judecăţii în calea de atac a apelului, aceşti doi pârâţi având o răspundere solidară în raport de reclamantul - persoană prejudiciată, în temeiul art. 1382 C. civ.

Cu privire la răspunderea autorilor faptei prejudiciabile, Înalta Curte notează că este corect principiul reţinut şi de instanţa de apel conform căruia, de regulă, fiecare autor al unei fapte ilicite - constând în redactarea unui articol de presă - răspunde personal, separat şi distinct pentru propria faptă.

Situaţia de excepţie reţinută de instanţa de apel este dedusă din interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor art. 1370 şi art. 1382 C. civ. la speţa de faţă, după ce în prealabil se reţine existenţa unei fapte ilicite unice.

Faţă de situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, din care rezultă - în sinteză - publicarea a două articole de presă cu caracter defăimător la adresa reclamantului B., primul articol publicat la data de 15.01.2014 de către pârâtul D., iar cel de-al doilea publicat la data de 23.07.2014 de către pârâta F. prin preluarea de elemente din articolul iniţial al pârâtului D., fără a efectua o verificare proprie a faptelor relatate, aplicarea regulilor în materia solidarităţii nu conduce la concluzia instanţei de apel conform căreia pârâtul ziarist D. răspunde solidar, pe de o parte cu pârâta F., în temeiul art. 1382 şi art. 1533 C. civ., iar pe de altă parte cu redactorul - şef G. faţă de specificul activităţii profesionale a acestuia din urmă. .

Înalta Curte reţine că, în raport cu natura juridică a acţiunii civile promovate de reclamant, aceea de răspundere civilă delictuală, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 1533 C. civ., de vreme ce aceste dispoziţii reglementează caracterul previzibil al prejudiciului şi condiţiile acoperirii acestuia în materie contractuală.

În ce priveşte dispoziţiile art. 1370 şi art. 1382 C. civ., corecta aplicare a acestora, prin raportare la starea de fapt reţinută în cauză, ţinând cont şi de limitele învestirii instanţei de apel, conform art. 477 - 478 C. proc. civ., ar fi presupus reţinerea solidarităţii pârâtului-jurnalist D. cu pârâtul - redactor - şef G., în contextul săvârşirii unei fapte proprii şi independente de către jurnalist.

Această susţinere este valabilă şi în privinţa pârâtei F., ca jurnalist, şi a pârâtului G., ca redactor-şef, însă pârâta nu a formulat apel, iar apelul pârâtului a fost anulat ca netimbrat, cele statuate de către prima instanţă cu privire la aplicarea regulii solidarităţii în privinţa acestora intrând în autoritate de lucru judecat.

În cauză, nu poate fi confirmată interpretarea şi aplicarea pe care curtea de apel le dă prevederilor art. 1370 C. civ., reţinând că "preluarea şi răspândirea informaţiilor insuficient verificate din primul articol este o consecinţă previzibilă sau pe care ziaristul D. putea măcar să o prevadă cu privire la un ziarist din aceeaşi redacţie", în contextul în care, deşi prejudiciul cauzat reclamantului B. este urmarea acţiunii succesive a celor doi jurnalişti-pârâţi, fiecare dintre ei răspunde pentru modalitatea de redactare şi publicare a propriului articol defăimător, astfel că nu suntem în prezenţa tezei a doua a normei enunţate, referitoare la imposibilitatea de stabilire a autorului prejudiciului.

Chiar dacă pârâta F. ar fi preluat unele informaţii din articolul scris de pârâtul D., o atare împrejurare nu este de natură a atrage răspunderea ei în solidar cu acest pârât, căci fiecare dintre jurnalişti răspunde pentru propriile articole, indiferent dacă au fost preluate informaţii din alte articole, scrise şi indicate de alţi jurnalişti.

Atunci când îşi asumă publicarea unui articol, un jurnalist îşi asumă întreaga răspundere cu privire la conţinutul său faptic, lui revenindu-i obligaţia de informare potrivit deontologiei profesionale, în condiţiile în care nu înţelege a preciza că valorifică informaţii deja afirmate într-un articol de presă anterior.

Prin urmare, nu se putea reţine existenţa unei fapte ilicite delictuale săvârşite în comun de către pârâţii F. şi D., înţeleasă ca temei al unei răspunderi solidare a acestora, în sensul prevederilor art. 1382 C. civ.

Există, însă, solidaritate între pârâtul G., ca redactor şef, şi fiecare dintre pârâţii F. şi D., ca autori ai articolelor, în condiţiile în care acesta a avizat publicarea articolelor propuse de jurnalişti, asumându-şi deci, şi el, faptul publicării şi implicaţiile articolului.

În aceste circumstanţe factuale şi juridice ale cauzei, rezultă că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că admiterea apelului declarat de pârâtul D. şi reducerea cuantumului daunelor morale le-ar putea profita şi celorlalţi doi pârâţi, în condiţiile în care aceştia nu au învestit în mod legal curtea de apel cu soluţionarea unor apeluri proprii împotriva sentinţei primei instanţe.

Dispunând reducerea cuantumului daunelor morale cu privire la toţi cei trei pârâţi, deşi doar pârâtul D. declarase apel susceptibil de a fi soluţionat pe fondul său, instanţa de apel a extins în mod nelegal aplicarea şi efectele art. 60 alin. (2) C. proc. civ., căci o corectă conciliere a acestei prevederi legale cu cele privitoare la efectul devolutiv al apelului obliga la concluzia că, în apelul pârâtului avea, reducerea cuantumului daunelor acordate putea profita exclusiv acestuia, iar nu şi celorlalţi pârâţi.

Din această perspectivă, constatând incidenţa cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de partea reclamantă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, instanţei de apel.

În rejudecare, instanţa de trimitere va proceda la o nouă judecată a apelului, urmând a ţine seama de dezlegările date în recurs de prezenta instanţă cu privire la limitele învestirii instanţei de apel şi la modalitatea de aplicare a regulilor privitoare la răspunderea solidară în cazul pârâţilor, de criticile aduse hotărârii primei instanţe prin cererea de apel, precum şi de cele invocate prin memoriul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul B. împotriva deciziei civile nr. 2021A din 13 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2021.