Delictual liability for medical harm: appeal dismissed for lack of causal link between 1999 incident and current condition

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 20.04.2016, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună: - obligarea pârâtului la plata sumei de 700.000 RON, cu titlu de daune morale;- obligarea pârâţilor la plata sumei de 870 RON, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare; - obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 998-999 C. civ.

Prin întâmpinarea din data de 28 iunie 2016, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu este de acord cu pretenţiile solicitate de reclamant.

La termenul de judecată din data de 23 septembrie 2016, tribunalul a respins excepţia netimbrării, ca nefondată, a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a încuviinţat pentru reclamant proba testimonială şi proba cu expertiza medico-legală.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1029 din 27 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins acţiunea promovată de reclamant, ca nefondată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1050A din 24 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către reclamantul A. şi de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, împotriva sentinţei civile nr. 1029 din 27 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, admiterea acţiunii şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia onorariului de avocat.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a formulat, în esenţă, următoarele critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

- hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept incidente în materia răspunderii civile delictuale, instanţa de apel apreciind în mod greşit că în cauză nu a fost întrunită condiţia referitoare la existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul pretins;

- instanţa de apel a apreciat în mod nelegal faptul că nu există legătură de cauzalitate între incidentul din anul 1999 şi starea de sănătate actuală, fundamentându-se pe concluziile celor două expertize medico-legale efectuate în cauză, fără a ţine seamă de criticile reclamantului;

- expertizele efectuate nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză;

- instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 6 din CEDO întrucât nu a ţinut cont de elemente de probă sau avize ştiinţifice în afara celor emise de reţeaua publică de medicină legală, care sunt în mod vădit contradictorii, iar o astfel de probă nu prezintă garanţia respectării drepturilor garantate de Convenţie în ceea ce priveşte procesul;

- în mod greşit, instanţa a apreciat faptul că expertizele efectuate în cauză au forţă probantă, nefiind anacronice, întemeindu-şi concluziile pe O.G. nr. 1/2000 şi, totodată, pe faptul că aceste expertize au fost avizate de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă INML;

- cu privire la îndeplinirea cerinţelor angajării răspunderii civile delictuale, solicită să se constate că a dovedit afecţiunile de care suferă, precum şi legătura acestora de cauzalitate cu incidentul din anul 1999;

- cu privire la daunele morale, susţine că dacă prejudiciul material este susceptibil a fi evaluat şi, poate, acoperit, situaţia nu este sub nicio formă aceeaşi din punct de vedere al prejudiciului moral, acesta din urmă fiind, în fapt, ireparabil, transformarea sa în echivalent material având un simplu caracter compensatoriu, nicidecum real reparatoriu, având o componentă temporară şi una permanentă;

- cu privire la daunele interese, solicită să se constate că după anul 2008 recurentul trăieşte într-o suită de operaţii chirurgicale, consultaţii, tratamente, toate având costurilor lor, costuri ce se cuvine să fie suportate de cel ce a cauzat afecţiunile prin faptele sale, adică pârâtul B. şi prepusul său, Ministerul Afacerilor Interne;

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare la data de 33.07.2021, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 23 septembrie 2021, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile 1050A din 24 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 18 noiembrie 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, în considerarea celor ce urmează:

În prealabil, în ceea ce priveşte criticile formulate de recurent, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar a se sublinia că recursul este o cale de atac extraordinară a cărei trăsătură esenţială este aceea că permite un control judiciar limitat la aspecte de nelegalitate ale deciziei atacate, care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale textului legal evocat.

Faţă de caracterul extraordinar al recursului, care poate fi exercitat pentru motivele prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, pentru a răspunde exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate, criticile formulate în recurs trebuie să pună în discuţie modalitatea de interpretare şi aplicare a legii la cazul particular dedus judecăţii de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe cale de consecinţă, excedează controlului de legalitate criticile care pun în discuţie situaţia de fapt, precum şi administrarea, analiza şi aprecierea probatoriului, întrucât aceste aspecte vizează temeinicia hotărârii atacate.

Prin urmare, instanţa de recurs nu va proceda la analiza susţinerile recurentului ce vizează modalitatea de administrare a probei cu expertiza medico-legală şi de apreciere a acestei probe de către instanţele fondului în cadrul pronunţării soluţiilor în etapele procesuale anterioare.

Motivul de recurs susceptibil de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care pune, într-adevăr, în discuţie aspecte de interpretare şi aplicare a dreptului material la situaţia de fapt dedusă judecăţii, constă în critica reclamantului cu privire la greşita statuare de către instanţele de fond asupra neîndeplinirii tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de dispoziţiile art. 998-999 C. civ. de la 1864, în concret condiţia legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârşită la data de 27.05.1999 şi prejudiciul pretins prin acţiunea dedusă judecăţii.

Această statuare a instanţei de apel, în acord cu cea a primei instanţe, a avut în vedere că rapoartele de expertiză medico-legale administrate în cauză au prezentat pe larg istoricul medical al reclamantului şi argumentele ştiinţifice care au stat la baza concluziilor expuse în cuprinsul acestora, care se coroborează cu celelalte probe administrate în speţă, constând în declaraţiile martorilor, acte medicale, precum şi acte medico-legale.

Instanţa de apel a avut în vedere, astfel, concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. x/21.12.2016 şi cele ale raportului de expertiză medico-legală nr. x din 8.02.2018, declaraţiile martorilor C. şi D., precum şi documentele medicale depuse la dosarul cauzei, din analiza coroborată a tuturor probelor administrate în cauză, concluzionând că în cauză nu s-a reuşit dovedirea unei legături suficient de directe între fapta ilicită produsă în data de 27.05.1999 şi prejudiciul continuu pretins prin acţiunea dedusă judecăţii.

Mai mult, s-a reţinut că cele două rapoarte de expertiză medico-legală efectuate în cauză au dovedit faptul că fapta ilicită săvârşită la data de 27.05.1999 nu constituie cauza determinantă a afecţiunilor actuale ale reclamantului.

Faţă de aceste elemente de fapt, concluzia primei instanţe, confirmată în apel, potrivit căreia lipseşte legătura de cauzalitate dintre fapta din data de 27.05.1999 şi prejudiciul invocat de reclamant pentru care solicită obligarea pârâţilor,în solidar, la plata de daune morale este una pe deplin legală.

Lucrările de expertiză efectuate în cauză au ca temei actele normative care reglementează activitatea de expertiză medico-legală, astfel că atâta vreme cât dispoziţiile legale cuprinse în acestea au fost respectate, instanţele de judecată aveau obligaţia de a le recunoaşte forţa probantă expertizelor efectuate, judecătorul neputând pune în discuţie oportunitatea sau justeţea unui act normativ în vigoare. Dacă ar proceda altfel, s-ar ajunge la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, judecătorul săvârşind o depăşire a atribuţiilor sale legale.

În aceste circumstanţe, nu putea fi angajată răspunderea civilă a pârâţilor - intimaţi în sensul avut în vedere de reclamant prin prezenta acţiune civilă, în condiţiile în care, în acord cu prevederile art. 998 şi 999 C. civ. de la 1864, o asemenea răspundere poate fi reţinută exclusiv atunci când sunt întrunite cumulativ toate condiţiile pretinse de lege (existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu), iar nu doar una sau unele dintre acestea.

Pe cale de consecinţă, soluţia instanţei de apel este, în planul interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale privitoare la angajarea răspunderii civile delictuale, una pe deplin legală, ea constituindu-se într-o aplicare justă a legii la starea de fapt specifică prezentei cauze.

Prin urmare, acest motiv al recursului este nefondat, neputându-se reţine că instanţa de apel ar fi făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 998 şi 999 C. civ. de la 1864.

Aşadar, recursul este nefondat în întregul său, lipsind vreo încălcare a unei dispoziţii legale de drept material, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1050A din 24 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2021.