Tort prescription start date: knowledge of damage versus judicial confirmation of fraud.

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin acţiunea înregistrată la 28 ianuarie 2019 pe rolul Judecătoriei Timişoara sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. S.A. Periam a chemat în judecată pe pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Periam prin primar şi B. S.A. prin lichidator judiciar C., solicitând instanţei de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 600.000 euro reprezentând echivalentul prejudiciului pe care acestea i l-au cauzat prin fapta lor ilicită şi culpabilă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357, art. 1358, art. 1365 şi art. 1370 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 5351 din 17 aprilie 2019, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Prin încheierea din 20 septembrie 2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului sindic care administrează procedura insolvenţei debitoarei B. S.A..

Prin încheierea din 21 noiembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a judecătorului sindic, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Timiş, a constatat ivit conflictul de competenţă şi a înaintat cauza la Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Regulatorul de competenţă:

Prin sentinţa civilă nr. 437 din 18 decembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Timiş.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 934/PI din 1 octombrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. Periam, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Periam prin primar şi B. S.A. prin lichidator judiciar C., având ca obiect acţiune în răspundere delictuală.

A obligat pe reclamantă să plătească 2.500 RON cheltuieli de judecată pârâtei B. S.A. şi 2500 RON cheltuieli de judecată parţiale pârâtei UAT Comuna Periam prin primar.

3. Decizia pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 81 din 26 mai 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamata apelantă A. S.A. Periam împotriva sentinţei civile nr. 934 din 1 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Timiş.

A respins apelul incident declarat de intimata Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Periam împotriva sentinţei civile nr. 934 din 1 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Timiş.

A obligat pe reclamanta-apelantă la plata sumei de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către intimata Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Periam şi a sumei de 2500 de RON către intimata B. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 81 din 26 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, reclamanta A. S.A. Periam a declarat recurs.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, în condiţiile în care porneşte de la premise şi raţionamente greşite, inaplicabile cauzei, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, a apreciat ca fiind incident şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 2500 alin. (1), art. 2617 şi art. 2528 alin. (1) C. civ.

În mod greşit, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut că reclamanta ar fi solicitat despăgubiri pentru prejudiciul pe care pârâţii l-au cauzat prin emiterea adreselor nr. x/19.09.2001 şi y/14.12.2001, iar momentul cunoaşterii faptei ilicite este situat cel mai târziu la 16 ianuarie 2014, având posibilitatea de a alătura, încă de la momentul formulării acţiunii în anularea celor două adeverinţe, capătul de cerere privitor la plata despăgubirilor.

Recurenta-reclamantă a arătat că dreptul la acţiunea în despăgubiri s-a născut la 19 aprilie 2014, când a fost pronunţată decizia nr. 94 de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2014, iar fapta ilicită constă în acţiunea de falsificare corespunzătoare infracţiunii de fals intelectual. Până la stabilirea definitivă a falsului de către instanţa de judecată, adeverinţa păstra aparenţele unui act valabil, astfel încât nu avea cum să solicite despăgubiri.

Cu referire la cele două repere legale instituite de art. 2528 alin. (1) C. civ., precizează că începutul cursului prescripţiei trebuie să se raporteze la momentul stabilirii existenţei ilicitului prin acţiunea de falsificare a adeverinţei nr. x/19.09.2001 eliberată de Primăria Periam. Până la acest moment, reclamanta apreciază că nu ar fi avut la dispoziţie nicio acţiune civilă împotriva vreunei persoane fizice sau juridice, lipsind constatarea falsului, stabilirea culpei, identificarea celui vinovat de producerea falsului.

Recurenta-reclamantă apreciază că, dacă ar fi solicitat despăgubirile din prezenta cauză în dosarul nr. x/2014 - aşa cum au reţinut instanţele de fond, ar fi fost previzibil că soluţia instanţei ar fi fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a cererii.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 1 septembrie 2021.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (28 ianuarie 2019), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 3 februarie 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Deşi a fost fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se constată că dezvoltarea criticilor formulate în cererea de recurs pot fi subsumate doar cazului de nelegalitate prevăzut art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 2500 alin. (1), art. 2617 şi art. 2528 alin. (1) C. civ. Recurenta nu a dezvoltat critici concrete care să fie susceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., temeiul de drept fiind invocat formal în lipsa argumentării cu privire la lipsa motivării sau la motivele contradictorii reţinute de instanţa de apel.

În speţă, astfel cum reiese din situaţia de fapt stabilită de către instanţele devolutive de fond şi apel, prin intermediul cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar reclamanta a solicitat repararea prejudiciului de natură delictuală cauzat prin emiterea adreselor x/19.09.2001 şi y/14.12.2001, eliberate de Primăria Periam, ce au stat la baza înregistrării frauduloase a pârâtei B. S.A. Periam în cartea funciară asupra bunurilor proprietatea reclamantei.

Principala critică formulată de recurenta-reclamantă se referă la stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani a dreptului material la acţiune în cazul acţiunii în răspundere civilă delictuală, partea susţinând că, în speţă, dreptul la acţiunea în despăgubiri s-a născut la 19 aprilie 2016 - data pronunţării deciziei nr. 94 de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2014, hotărâre prin care a fost anulată adeverinţa nr. x/19.09.2001 emisă de Primăria Periam, reţinându-se caracterul fals al acesteia.

Cu referire la momentul de început al termenului de prescripţie, art. 2528 alin. (1) C. civ. dispune că:

"Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea."

Acţiunea prin care se solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul produs ca urmare unui fapt ilicit are ca obiect valorificarea unui drept de creanţă, fiind o acţiune patrimonială prescriptibilă extinctiv.

Problema ce se impune a fi examinată în prezenta cauză este legată de data de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă, raportat la identificarea (din perspectiva celui vătămat) atât a prejudiciului cauzat, cât şi a persoanei vinovate.

Aşadar, pentru a putea stabili dacă dreptul material la acţiune este prescris sau nu trebuie determinat care este paguba pretinsă de reclamantă şi cine răspunde pentru producerea acesteia.

În cauză, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu este reprezentată de emiterea celor două adeverinţe de către Primăria Periam. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, fapta din care izvorăşte prejudiciul pretins nu este anularea, ci emiterea adeverinţelor.

Înalta Curte apreciază ca fiind corect raţionamentul instanţei de apel care a procedat la o justă interpretare şi aplicare a legii în materia prescripţiei, reţinând că în cauza dedusă judecăţii termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul la care reclamanta a cunoscut elementele necesare unui eventual demers în repararea prejudiciului său, respectiv data de 16 ianuarie 2014, când Parchetul a formulat acţiunea de anulare a adeverinţelor ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014

Pentru a ocroti drepturile victimei, legiuitorul a detaşat momentul începerii curgerii prescripţiei de momentul naşterii dreptului la repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită şi implicit al naşterii dreptului la acţiune, luând în considerare momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi a celui răspunzător de repararea lui şi stabilind astfel că prescripţia începe să curgă numai de la data când victima a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel are răspunde de ea.

Reclamanta a susţinut în cuprinsul motivelor de recurs că prescripţia a început să curgă la data la care prin hotărâre judecătorească definitivă (decizia nr. 94 din 19 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara) instanţa a stabilit care este fapta ilicită, care în aprecierea părţii ar fi constatarea existenţei falsului adeverinţei nr. x/19.09.2001, întrucât, până la acest moment, reclamanta nu cunoştea nici fapta ilicită şi nici pe cel care răspunde de ea şi nu ar fi putut beneficia de niciun mijloc legal împotriva celor vinovaţi.

Înalta Curte apreciază că această interpretare contravine dispoziţiilor speciale în materia prescripţiei, având în vedere că, astfel cum anterior s-a consemnat, fapta ilicită a constat în emiterea celor două adeverinţe. De altfel, dispoziţiile art. 2528 alin. (1) C. civ. sunt aplicabile indiferent dacă delictul civil se constituie sau nu şi într-o faptă penală, calificată ulterior drept infracţiune.

Nu se poate justifica susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că până la stabilirea definitivă a falsului de către instanţa de judecată adeverinţa păstra aparenţele unui act valabil, astfel încât nu avea cum să solicite despăgubiri, având în vedere demersurile judiciare efectuate de aceasta - reclamanta a formulat la 13 ianuarie 2009 cerere de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2009, prin care a tins la remedierea înscrierilor din cartea funciară efectuate în baza adeverinţei x/19.09.2001 şi, de asemenea, a formulat plângere penală înregistrată sub dosar nr. x/2005, prin care a sesizat săvârşirea mai multor infracţiuni de fals şi înşelăciune ce au avut drept urmare intabularea nelegală a terenului şi a clădirilor aparţinând D. S.A. Periam.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect instanţele de fond au reţinut că reclamanta putea cere antrenarea răspunderii civile delictuale a persoanei juridice care a emis adeverinţele în termenul de 3 ani ce a început să curgă de la data la care a cunoscut despre existenţa prejudiciului şi persoana vinovată (16 ianuarie 2014 - data formulării acţiunii în anulare de către parchet).

De asemenea, în mod legal a reţinut instanţa de apel că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune a început să curgă la momentul la care reclamanta a cunoscut elementele necesare unui eventual demers în repararea prejudiciului său, iar faptul cunoaşterii conduitei ilicite a emitentului actelor reiese inclusiv din împrejurarea că reclamanta a formulat la 29 octombrie 2014 cerere de intervenţie principală în dosarul nr. x/2014 - act procesual ce a configurat atât conţinutul faptei ilicite pe care se grefează pretenţia dedusă judecăţii în speţă, cât şi autorul acestei fapte.

Promovarea acţiunii civile având ca obiect răspunderea civilă delictuală nu este dependentă de soluţionarea procesului prin care se urmăreşte anularea celor două adeverinţe, iar faptul că anumite elemente din respectivul proces (existenţa falsului, a persoanei care l-a săvârşit şi a vinovăţiei acesteia) se impun cu de autoritate de lucru judecat în soluţionarea raportului juridic al răspunderii civile delictuale, nu înseamnă că prescripţia dreptului material la acţiune în cazul răspunderii civile delictuale în cauza pendinte curge de la data stabilirii acestor elemente, neexistând nicio dispoziţie legală care să prevadă această excepţie.

În cauza de faţă, reclamanta nu a promovat acţiunea în termenul de prescripţie ce a curs de la data la care a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de producerea acesteia (cel mai târziu 29 octombrie 2014), ci cu mult după acest termen, respectiv la data de 28 ianuarie 2019, când termenul de prescripţie extinctivă era deja împlinit.

Aspectele prezentate în cuprinsul motivelor de recurs nu pot fi reţinute ca o motivaţie a atitudinii procesuale de pasivitate a reclamantei. Dacă pentru a proba existenţa celor trei elemente, respectiv existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, era necesară valorificarea situaţiei juridice stabilite în procesul privind anularea adeverinţelor, atunci reclamanta avea posibilitatea să solicite suspendarea procesului pornit, până la stabilirea definitivă a existenţei acestor elemente.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, reţinând corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă de către instanţa de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenta-reclamantă A. S.A. Periam la plata sumei de 4760 RON către intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Periam şi a sumei de 3000 RON către intimata-pârâtă B. S.A. prin lichidator judiciar C., cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. Periam împotriva deciziei nr. 81 din 26 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.A. Periam la plata sumei de 4760 RON către intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Periam şi a sumei de 3000 RON către intimata-pârâtă B. S.A., prin lichidator judiciar C., cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2022.