Late-payment penalties quashed and remanded over contradictory reasoning; rest of damages award upheld.

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 15 mai 2018 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. şi cu citarea intervenientului forţat E., au solicitat plata despăgubirilor datorate, după cum urmează:

1. A.:

a) despăgubiri pentru daune materiale în cuantum de 12.139 RON în favoarea reclamantului A., cu dobânda legală şi inflaţia calculată de la data producerii prejudiciului până la momentul plăţii efective, cuantum însă pe care însă urmează să îl precizăm întrucât cheltuielile continuă şi în prezent.

b) despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 50.000 euro sau echivalent în RON în favoarea reclamantului A., cu dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului până la momentul plăţii efective şi integrală a sumei.

c) Solicit acordarea beneficiului nerealizat de la data accidentului şi până la data încetării stării de incapacitate din partea societăţii de asigurare sub forma unor despăgubiri periodice lunare care să reprezinte diferenţa dintre media veniturilor avute anterior accidentului şi pensia de invaliditate precum şi procentul în care mi s-a diminuat capacitatea de muncă.

2. C.:

a) despăgubiri pentru daune materiale în cuantum de 3704 RON în favoarea reclamantului, C., cu dobânda legală şi inflaţia calculată de la data producerii prejudiciului până la momentul plaţii efective.

b) despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 30.000 euro sau echivalent în RON în favoarea reclamantului C., cu dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului până la momentul plaţii efective şi integrale;

3. B.:

a) despăgubiri pentru daune materiale în cuantum de 399.06 RON în favoarea reclamantului B., cu dobânda legală şi inflaţia calculată de la data producerii prejudiciului până la momentul plăţii efective.

b) despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 5000 euro sau echivalent în RON în favoarea reclamantului B., cu dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului până la momentul plăţii efective şi integrale.

Au solicitat, de asemenea, plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, plata penalităţilor urmând a se dispune de la data la care s-au adresat societăţii de asigurare, respectiv 10.07.2017, potrivit dispoziţiilor art. 37 şi 38 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule în vigoare la data avizării dosarului.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 145/C din 16 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bihor, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii A., C., B., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. şi intervenientul forţat E..

A fost obligată pârâta să achite reclamantului A. suma de 1107,81 RON reprezentând daune materiale, actualizată cu rata inflaţiei, suma de 45.000 RON reprezentând daune morale, diferenţa dintre venitul mediu net lunar realizat de reclamant din muncă în anul 2017 şi indemnizaţia lunară primită pentru perioada celor 180 zile de concediu medical efectuat în perioada 01.05.2017-26.10.2017, actualizată cu rata inflaţiei, diferenţa dintre venitul mediu net lunar realizat de reclamant în anul 2017 din muncă şi cuantumul pensiei lunare de invaliditate la care se adaugă venitul lunar net al reclamantului realizat în perioada primirii pensiei, de la data de 27.10.2017 până la încetarea stării de nevoie sau până când reclamantul va beneficia de pensia pentru vechime în muncă, actualizată cu rata inflaţiei pentru sumele achitate cu întârziere.

A fost obligată pârâta să achite reclamantului C. suma de 551,16 RON reprezentând daune materiale, actualizată cu rata inflaţiei şi suma de 20.000 RON reprezentând daune morale.

De asemenea, pârâta a fost obligată să achite reclamantului B. suma de 347,06 RON reprezentând daune materiale, actualizată cu rata inflaţiei şi suma de 2.000 RON reprezentând daune morale.

Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor dobânda legală începând cu 21.08.2017 până la achitarea efectivă a debitului principal.

Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenţii.

A fost obligată pârâta să achite reclamantului A. suma de 1988,23 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, reclamantului C. suma de 1132,55 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, reclamantului B. suma de 169,29 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia nr. 390/A din 2 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a fost anulat, ca netimbrat, apelul formulat de apelantul B. împotriva sentinţei civile nr. 145/C din 16 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bihor.

A fost admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi C., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. D. S.A. şi intimatul-intervenient forţat E. împotriva sentinţei civile nr. 145/C din 16 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bihor.

A fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. D. S.A., în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A., C. şi B. şi intimatul-intervenient forţat E. împotriva aceleiaşi sentinţe şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 145/C din 16 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bihor, în sensul că a majorat cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată pârâta cu titlu de daune morale în favoarea reclamantului A., de la suma de 45.000 RON la suma de 108.000 RON, şi, respectiv, în favoarea reclamantului C., de la suma de 20.000 RON, la suma de 48.000 RON.

A fost înlăturată dispoziţia din sentinţa apelată privind adăugarea la diferenţa dintre venitul mediu net lunar realizat de reclamantul A. în anul 2017 şi cuantumul pensiei lunare de invaliditate stabilită a-i fi achitată acestuia, a venitului lunar net al reclamantului realizat în perioada primirii pensiei.

A fost înlăturată dispoziţia din sentinţa apelată privind obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamanţilor a dobânzii legale începând cu data de 21.08.2017 până la achitarea efectivă a debitului principal.

A fost obligată pârâta S.C. D. S.A. la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi întârziere, calculate începând cu a 11-a zi de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective a debitului.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A fost obligată intimata-pârâtă S.C. D. S.A. la plata în favoarea apelantului C. a sumei de 912 RON, cheltuieli de judecată în apel.

A fost obligată pârâta S.C. D. S.A. la plata în favoarea Statului a sumei de 1306,5 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în apel, stabilită în sarcina apelantului A., diferenţa de până la 2.613 RON rămânând în sarcina Statului.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 390/A din 2 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, pârâta S.C. D. S.A. a declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 23 septembrie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., pârâtă S.C. D. S.A. a solicitat instanţei să înlăture contradicţiile dintre considerente şi dispozitiv referitoare la capătul de cerere privind penalităţile de întârziere şi să dispună respingerea acestui petit.

Instanţa de apel a reţinut mai întâi că reclamanţii nu pot obţine penalităţi de întârziere de la o dată anterioară comunicării societăţii de asigurare a hotărârii judecătoreşti definitive, reţinând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea de penalităţi începând cu a 11-a zi de la comunicarea hotărârii definitive (pagina 13, paragraful 6 din hotărâre).

Însă, la pagina 15 din cuprinsul aceleiaşi decizii, instanţa a reţinut că S.C. D. va fi obligată la plata penalităţilor începând cu a 11-a zi de la data pronunţării hotărârii şi până la plata debitului.

Recurenta-pârâtă a arătat că din cuprinsul aceleiaşi hotărâri rezultă două soluţii diferite cu privire la capătul de cerere privind plata penalităţilor de întârziere, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa.

Având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive, nu se justifică obligarea la plata penalităţilor de întârziere începând cu a 11-a zi de la data pronunţării hotărârii. Or, decizia civilă nu este definitivă la data pronunţării, fiind supusă recursului.

Prejudiciul constituie premisa răspunderii care generează un drept inform la reparaţie. Prin pronunţarea hotărârii, dreptul abstract la reparaţie se transformă într-o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, expresie juridică a preţuirii în bani a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită - sens în care s-a pronunţat şi decizia nr. 538/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere că reclamanţii nu pot şti dacă pârâtul îşi va îndeplini obligaţia de a plăti despăgubirea în termenul legal, iar buna-credinţă se prezumă, recurenta-pârâtă solicită respingerea acestui capăt de cerere.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016.

5. Apărările formulate în cauză:

La 13 octombrie 2020 intimaţii-reclamanţi A., B. şi C. au depus la dosar întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La 21 octombrie 2020 intimatul-intervenient forţat E. a depus întâmpinare, comunicată, arătând că nu se opune la admiterea acţiunii, solicitând instanţei să verifice "temeinicia şi cuantumul pretenţiilor în vederea stabilirii unei juste despăgubiri".

La 2 noiembrie 2020 recurenta-pârâtă a transmis prin e-mail răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimaţi şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 23 septembrie 201 completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a fost fixat termen la 18 noiembrie 2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. din persopectiva invocată de recurentă a existenţei unor considerente contradictorii, Înalta Curte reţine următoarele: În ceea ce priveste motivul de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,Înalta Curte reţine că se poate cere casarea unei hotărâri când ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei. Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit.

b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă. Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit.

b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei. În egală măsură, trebuie avut în vedere şi faptul că obligaţia judecătorului de a motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile textului de lege mai sus menţionat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat şi nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor cu care a fost învestit.

Trebuie ca instanţa de judecată să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii. Raportând cele expuse la considerentele hotărârii atacate, la criticile recurentei legate de existenţa unor contradicţii în ce priveşte data de la care se vor calcula penalităţile de 2%, Înalta Curte reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva următoarelor aspecte ce rezultă fără posibilitate de echivoc din considerentele şi dispozitivul deciziei recurate.

Astfel, instanţa de apel reţine în considerentele hotărârii recurate că" în ce priveşte momentul efectiv de la care se datorează penalităţile de întârziere, se apreciază că, în situaţia în care părţile nu au căzut de acord cu privire la cuantumul daunelor, iar acestea fac obiectul unui litigiu, reclamanţii nu pot obţine penalităţi de la o dată anterioară comunicării cu societatea de asigurare a hotărârii judecătoreşti definitive prin care au fost stabilite despăgubirile, deoarece acestea nu au caracter cert, lichid şi exigibil anterior stabilirii lor de către instanţa de judecată, împrejurare faţă de care, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, instanţa constată că reclamanţii apelanţi sunt îndreptăţiţi la acordarea de penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive şi până la plata integrală a debitului sentinţa apelată urmând prin urmare a fi schimbată sub acest aspect, în sensul admiterii acestei cereri, conform celor mai sus menţionate".

Cu toate acestea, deşi instanţa de apel reţine că " acordarea de penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere se va face începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive şi până la plata integrală a debitului sentinţa" totuşi în dispozitivul hotărârii "obligă pârâta S.C. D. S.A. la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi întârziere, calculate începând cu a 11-a zi de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective a debitului". Or, în raport de existenţa acestor neconcordanţe/contradicţii între considerente şi dispozitiv, din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţinând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de pârâta S.C.

D. S.A. împotriva deciziei nr. 390/A din 2 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a casa în parte decizia recurată, în ceea ce priveşte plata penalităţilor de întârziere, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Menţine restul dispoziţiilor deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva deciziei nr. 390/A din 2 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează în parte decizia recurată, în ceea ce priveşte plata penalităţilor de întârziere şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.