State forest-plot claim quashed and remanded; appellate court misapplied procedural standing rules.

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 6 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate existenţa dreptului de administrare al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov asupra terenului forestier în suprafaţă de 0,23 ha, evidenţiat în Amenajamentul Ocolului Silvic Bucureşti, Unitatea de Producţie II Băneasa, unitatea amenajistică 63 M3, cât şi regimul juridic de teren fond forestier proprietate publică a Statului; să o oblige pe pârâtă să-i lase, în deplină administrare şi folosinţă, terenul menţionat.

Totodată, a solicitat introducerea, în cauză, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul art. 11 alin. (10) din Legea nr. 46/2008, art. 865 C. civ., art. 68 şi art. 78 C. proc. civ.

Prin adresa emisă la 25 iulie 2017, instanţa a comunicat reclamantei obligaţia de a depune înscrisuri din care să rezulte dreptul de proprietate al Statului şi dreptul de administrare al acesteia asupra terenului indicat în acţiune.

În cadrul precizărilor depuse la 15 august 2017, a arătat că terenul ce face obiectul prezentului litigiu se află în proprietatea publică a Statului Român şi în administrarea Regiei Autonome a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov, motiv pentru care, în raport cu dispoziţiile art. 865 C. civ. coroborate cu cele ale 78 C. proc. civ., a apreciat necesară introducerea, în cauză, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat următoarele excepţii: excepţia nulităţii pentru neplata taxei judiciare de timbru; excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă; excepţia lipsei calităţii procesuale active; excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată; excepţia de nelegalitate parţială a Ordinelor de aprobare a amenajamentelor silvice ale fondului forestier proprietate publică a statului, administrate de Ocolul Silvic Bucureşti, din anii 1990, 2000 şi 2010; excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

De asemenea, a formulat şi cerere de chemare în garanţie a următoarelor entităţi: B. S.A., Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Statul Român, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Cu privire la cererea reclamantei, de introducere, în cauză, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat respingerea acesteia, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Pe fond, pârâta a apreciat că este neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare faţă de cererea de chemare în garanţie, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie; pe fond, respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

Chemata în garanţie B. S.A. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie, prin care a solicitat, în principal, să fie respinsă iar, în subsidiar, a formulat chemarea în garanţie a Statului Român, prin Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

La 04 decembrie 2017, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Ilfov, în numele proprietarului Statul Român, a depus cerere adiţională, prin care, în temeiul prevederilor art. 30 alin. (5) şi 204 C. proc. civ., a modificat petitul acţiunii introductive de instanţă, în sensul că a solicitat:

a. obligarea pârâţilor să-i lase, în liniştită posesie şi deplină proprietate, terenul forestier în suprafaţă de 0,23 ha, evidenţiat în Amenajamentul Ocolului Silvic Bucureşti, Unitatea de Producţie II Băneasa, unitatea amenajistică 63 M;

b. obligarea pârâţilor să aducă fondul forestier de interes naţional în suprafaţă de 0,23 ha, evidenţiat în Amenajamentul Ocolului Silvic Bucureşti, Unitatea de Producţie II Băneasa, unitatea amenajistică 63 M3 în starea iniţială, iar, în caz contrar, instanţa să dispună autorizarea sa, ca, pe cheltuiala pârâţilor, să aducă terenul la starea iniţială.

La termenul din 07 decembrie 2017, pârâta A. S.R.L. a solicitat introducerea, în cauză, a Ministerului Apelor şi Pădurilor şi a Ministrului din cadrul acestui portofoliu, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate invocate, cerere admisă de prima instanţă, care a procedat la citarea acestora în calitate de intervenienţi forţaţi.

Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a aceloraşi entităţi faţă de cererea adiţională, reiterând o parte dintre excepţiile invocate iniţial: nulitatea pentru neplata taxei judiciare de timbru, lipsa calităţii procesuale active; excepţia de nelegalitate parţială a Ordinelor de aprobare a amenajamentelor silvice ale fondului forestier proprietate publică a statului, administrate de Ocolul Silvic Bucureşti, din anii 1990, 2000 şi 2010. A invocat, suplimentar, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa motivelor de fapt. A susţinut şi inadmisibilitatea introducerii, în proces, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, faţă de dispoziţiile art. 75 C. proc. civ.

De asemenea, a depus note de şedinţă, prin care a susţinut că cererea adiţională a fost formulată de o altă persoană în raport cu reclamanta, invocând excepţia inadmisibilităţii cererii adiţionale şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a titularului acestei cereri; excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Direcţiei Silvice Ilfov pentru R.N.P. Romsilva şi a acesteia din urmă faţă de stat în ce priveşte cererea adiţională.

B. S.A. a invocat excepţia netimbrării acţiunii şi a cererii adiţionale; excepţia inadmisibilităţii cererii adiţionale formulate de către o altă persoană decât reclamanta din cererea iniţială; excepţia lipsei calităţii procesuale active a Statului Român în cererea adiţională; excepţia lipsei calităţii procesuale active a Romsilva în cererea introductivă.

La termenul din 11 mai 2018, instanţa a admis, în principiu, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A. a chemaţilor în garanţie S.C. B. S.A. şi Statul Român, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanţie a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

În baza dispoziţiilor art. 72 alin. (2) şi art. 204 C. proc. civ., B. S.A. a formulat cerere completatoare şi precizatoare a cererii de chemare în garanţie, prin care a precizat temeiul de drept în baza căruia trebuie angajată răspunderea chematului în garanţie iniţial, respectiv Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv art. 998 din vechiul C. civ. şi Legea nr. 29/1990. A chemat în garanţie un subiect de drept suplimentar, anume Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1630 din 28 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de introducere a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de titular al dreptului de proprietate, formulată de reclamantă; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii modificatoare şi a respins, ca inadmisibilă, această cerere, formulată de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Ilfov; a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei Direcţia Silvică Ilfov în privinţa cererii principale, a respins acţiunea principală formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. şi intervenienţii forţaţi Ministrul Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, ca fiind formulată de o parte lipsită de capacitate procesuală de folosinţă; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A. S.R.L. privind pe chemaţii în garanţie B. S.A. şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca fiind rămasă fără obiect.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti

Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Ilfov, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Intimata A. S.R.L., prin întâmpinarea depusă la apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a invocat următoarele excepţii: excepţia netimbrării apelului; excepţia inadmisibilităţii apelului; excepţia lipsei calităţii procesuale active în privinţa exercitării căii de atac; excepţia nulităţii căii de atac; excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant; pe fond, a solicitat respingerea apelului.

Prin întâmpinarea formulată la apelul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Ilfov, aceeaşi intimată a invocat excepţia netimbrării apelului; excepţia inadmisibilităţii apelului; excepţia lipsei calităţii procesuale active în privinţa declarării căii de atac; excepţia nulităţii apelului; pe fond, a solicitat respingerea căii de atac.

Apelanta reclamantă a formulat întâmpinare la apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

B. S.A. a formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamantă, prin care a solicitat respingerea căii de atac ca inadmisibilă şi/sau ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; pe fond, a solicitat respingerea apelului.

Prin încheierea din 30 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepţia netimbrării apelurilor; excepţia inadmisibilităţii apelurilor; excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelanţilor; excepţia nulităţii apelului declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării apelurilor, Curtea a considerat că acestea sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru în raport de art. 126 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 cu referire la art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este neîntemeiată, întrucât acesta a avut calitatea de parte în dosarul primei instanţe, fiind formulată de către reclamantă cerere de arătare a titularului dreptului de proprietate, asupra căreia Tribunalul s-a pronunţat, ceea ce justifică dreptul şi interesul apelantului în exercitarea căii de atac.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a Statului în apel este neîntemeiată pentru considerentele sus-expuse, raportat la calitatea de parte în primă instanţă, urmare cererii de arătare a titularului dreptului de proprietate şi a cererii modificatoare formulate chiar de către apelant, soluţia Tribunalului asupra acestor cereri putând fi atacată de parte.

Excepţia nulităţii apelului declarat de Stat, motivat de împrejurarea că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti nu a dovedit calitatea de reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice în declararea căii de atac, a fost respinsă, determinat de împrejurarea că, la fila x din volumul V al Tribunalului, se regăseşte delegaţia de reprezentare a consilierului juridic.

Excepţiile inadmisibilităţii apelului şi a lipsei calităţii procesuale active a apelantei R.N.P. Romsilva, prin Direcţia Silvică Ilfov, au fost respinse în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1), (9) şi 10 din Legea nr. 46/2008, invocate de parte în cererea principală şi cererea de arătare a titularului dreptului de proprietate în dosarul primei instanţe, soluţionate de Tribunal, soluţiile respective putând fi atacate în apel de către Romsilva, care justifică dreptul şi interesul în acest sens.

Prin decizia civilă nr. 1768 A din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelurile formulate de apelanta reclamantă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Ilfov, şi de apelantul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza, pentru reluarea judecăţii, la Tribunalul Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit art. 11 alin. (10) din Legea nr. 46/2008:

"În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra fondului forestier proprietate publică a statului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor C. proc. civ.. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestor obligaţii.".

Acţiunea a fost promovată de către reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin reprezentant Direcţia Silvică Ilfov.

Reclamanta a formulat, în mod corect, cererea de introducere, în prezenta cauză, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, raportat la textul de lege sus evocat.

Tribunalul Bucureşti era obligat să califice cererea formulată şi să aibă în vedere dispoziţiile specifice aplicabile cauzei în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de temeiul de drept invocat.

Dispoziţiile speciale au fost menţionate chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată, fiind invocată natura juridică a acţiunii promovate, respectiv acţiune confesorie formulată de către titularul dreptului de administrare împotriva persoanei care invocă un drept real cu privire la imobilul faţă de care exercită acest drept de administrare.

De asemenea, cererea de introducere a Statului Român, ca titular al dreptului de proprietate, a fost formulată atât prin cererea iniţială, cât şi prin cererea modificatoare.

Prin cererea iniţială s-a arătat că cererea de chemare în judecată este formulată în temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, art. 865 C. civ. şi art. 68 C. proc. civ., solicitând introducerea în cauză a Statului Român. De asemenea, la pagina 2 a cererii de chemare în judecată, se indică art. 78 C. proc. civ.

Instanţa de apel a constatat că cererea iniţială este constituită dintr-un capăt de cerere având ca obiect o acţiune în constatare, în cadrul căreia nu se putea pune problema, iniţial, a introducerii, în cauză, a statului, de vreme ce se pretindea doar constatarea unui regim de fond forestier şi a unui drept de administrare.

Apărările formulate de către intimaţii pârâţi, respectiv exercitarea unui drept real cu privire la imobilul litigios, impuneau titularului dreptului de administrare să formuleze cererea de introducere, în prezenta cauză, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra terenului litigios.

Prima instanţa a procedat, în mod corect, atunci când a solicitat apelantei reclamante să îşi precizeze acţiunea, însă nu a continuat raţionamentul său şi a soluţionat, în mod greşit, excepţia inadmisibilităţii cererii precizatoare.

Astfel, chiar dacă acţiunea a debutat ca acţiune confesorie, prin care reclamantul urmăreşte tocmai recunoaşterea şi respectarea dreptului său, clar şi constituit în mod legal prin modurile de constituire prevăzute de lege, şi în exercitarea căruia ar fi tulburat, inclusiv de proprietar, totuşi nimic nu îl împiedică să îşi precizeze acţiunea în raport de apărările formulate de către intimaţii pârâţi.

În al doilea rând, în mod greşit a reţinut prima instanţă că cererea de introducere în cauză a statului este inadmisibilă în raport de temeiurile invocate, întrucât tocmai dispoziţiile legale respective determină admisibilitatea acţiunii.

Dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Codul silvic, în baza cărora a fost formulată cererea de chemare în judecată şi s-a solicitat introducerea, în cauză, a pretinsului titular al dreptului de proprietate publică, reglementează obligaţia titularului unui drept de administrare, în cadrul litigiilor referitoare la dreptul de proprietate asupra fondului forestier proprietate publică, de a arăta titularul dreptului în condiţiile C. proc. civ.

Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov avea obligaţia legală de a solicita acest lucru, având în vedere dispoziţiile art. 11 alin. (10) din Codul Silvic, care prevăd că "în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra fondului forestier proprietate publică a statului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor C. proc. civ.. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestor obligaţii".

Această obligaţie legală există indiferent dacă titularului dreptului de administrare are calitatea de reclamant sau de pârât, întrucât dispoziţiile legale incidente în cauză nu disting, iar scopul reglementării este de a oferi posibilitatea titularului dreptului de proprietate de a-şi formula apărările necesare în litigiul declanşat de către titularul dreptului de administrare, în situaţia în care acestuia din urmă i se opune de către altă persoană un drept de proprietate.

Pe cale de consecinţă, nu au fost reţinute considerentele primei instanţe cu privire la împrejurarea că textul art. 11 alin. (10) din Codul silvic are în vedere ipoteza în care titularul dreptului de administrare este tulburat de o persoană care are pretenţii în legătură cu dreptul de proprietate publică asupra fondului forestier proprietate publică a statului, iar nu situaţia în care pretinsul titular al unei drept de administrare asupra unui teren, care nu este proprietate publică, are calitatea de reclamant.

Instituţia la care se referă art. 11 alin. (10) din Codul silvic nu este doar cererea de arătare a titularului dreptului, prevăzută de art. 75 din C. proc. civ., ci toate dispoziţiile C. proc. civ. care reglementează posibilitatea precizării cererii de chemare în judecată sau introducerea forţată a unei alte persoane, în temeiul art. 78 alin. (1) din acelaşi cod.

Astfel, dispoziţiile art. 11 alin. (10) din Codul silvic reprezintă un caz expres prevăzut de lege în care se impune, în mod obligatoriu, introducerea, în cauză, a titularului dreptului de administrare.

Având în vedere considerentele menţionate, Curtea a constatat că prima instanţă, în mod greşit, a respins, ca inadmisibilă, cererea de introducere, în cauză, a Statului Român din perspectiva cererii modificatoare, motiv pentru care a reţinut întemeiate criticile formulate de către apelanţi sub acest aspect.

În ceea ce priveşte critica referitoare la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii adiţionale formulate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Ilfov, în numele Statului Român, Curtea a apreciat-o întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Acţiunea iniţială a fost formulată de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin mandatar.

În calitate de reclamantă, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a formulat cererea adiţională, prin care a solicitat introducerea, în cauză, a Statului Român, în virtutea calităţii de titular al dreptului de proprietate al terenului forestier litigios.

În acest sens, instanţa de apel a constatat că dovada calităţii de reprezentat a Direcţiei Silvice Ilfov pentru Romsilva este conferită nu numai de împuternicirea şi decizia nr. 77/01 martie 2016 depuse, dar şi de dispoziţiile legale incidente în cauză.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea 46/2008, Fondul forestier naţional este, după caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional.

Conform art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ, Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, regie autonomă de interes naţional, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "C." şi de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", prin ocolul silvic propriu, constituit în condiţiile legii.

Conform art. 10 alin. (2) din Legea 46/2008, administrarea, precum şi serviciile silvice, după caz, se asigură prin ocoale silvice autorizate, denumite în continuare ocoale silvice, care sunt de două tipuri:

(i) de stat - din structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi din structura Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", care administrează fondul forestier proprietate publică a statului şi care sunt înfiinţate de acestea şi (ii) de regim - care sunt înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile administrativ-teritoriale, de persoanele fizice ori de persoanele juridice care au în proprietate fond forestier ori de asociaţii constituite de către acestea.

Potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 229/2009, Romsilva este persoană juridică, cu sediul central în municipiul Bucureşti.

Conform art. 2 alin. (1) din H.G. sus menţionată, Romsilva are, în structura sa, unităţi fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2 şi unităţi cu personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 3, ale căror adrese pot fi modificate prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Romsilva.

În cuprinsul anexei 2 se regăsesc Direcţiile Silvice, la pct. 25 fiind Direcţia Silvică Ilfov. Prin urmare, Direcţia Silvică Ilfov este o sucursală a Romsilva, făcând parte din structura acesteia.

Mandatul Direcţiei Silvice Ilfov de a reprezenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva este unul cu caracter legal şi nu convenţional, izvorând din prevederile H.G. nr. 229/2009.

În baza mandatului special instituit prin prevederile art. 6 alin. (9) anexat H.G. nr. 229/2009, direcţiile silvice pot iniţia, în calitate de mandatar al R.N.P. Romsilva, cereri de chemare în judecată şi pot reprezenta R.N.P. Romsilva în toate litigiile de pe raza teritorială în care sunt organizate. În baza mandatului special instituit de hotărârea de guvern mai sus menţionată, Direcţia Silvică Ilfov, în calitate de reprezentant al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, a promovat acţiunea având drept obiect revendicare teren forestier, proprietate publică a statului.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 229/2009, care stipulează: (1) Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA are o structură centrală de conducere, coordonare, îndrumare şi control, organizată pe direcţii, servicii, oficii, birouri şi alte compartimente organizatorice şi funcţionale; denumirea, numărul, organizarea şi atribuţiile acestora se stabilesc prin hotărâre a consiliului de administraţie. (9) Directorii unităţilor din structura Romsilva reprezintă interesele şi îndeplinesc atribuţiile acesteia pe raza teritorială în care sunt organizate aceste unităţi.".

Conform art. 3 lit. k) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Naţionale a Pădurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 229/2009, R.N.P. - Romsilva "reprezintă în justiţie, în nume propriu, dreptul de administrare în domeniile care constituie obiectul său de activitate".

Reprezentantul, indiferent de natura reprezentării (legală sau convenţională), este obligat să-şi arate calitatea în cererea pe care o face, deoarece atunci când nu-şi arată calitatea de reprezentant este presupus că lucrează în nume propriu, or, în cauza de faţă, chiar din petitul cererii de chemare în judecată se constată că Direcţia Silvică Ilfov (reprezentant legal) a formulat cererea în numele Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, având în vedere că este menţionată denumirea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, precum şi motivele de fapt şi temeiurile de drept invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere faptul că, prin cererea de chemare în judecată, se tindea la constatarea şi valorificarea unui pretins drept de administrare, drept care nu aparţinea Direcţiei Silvice Ilfov, ci R.N.P. Romsilva. Din conţinutul acţiunii reiese că litigiul se referă la imobilul teren fond forestier în litigiu, în suprafaţă de 0,23 ha, care era evidenţiat ca suprafaţă proprietate publică a Statului în Amenajamentul Ocolului Silvic Bucureşti, Unitatea de Producţie II Băneasa, înscris în H.G. nr. 1705/2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Direcţia Silvică Ilfov nu putea să îşi asume drepturi şi obligaţii şi să stea în judecată în nume propriu, efectuând, astfel, acte de dispoziţie cu privire la un drept care nu îi aparţine potrivit legii.

Împrejurarea că, potrivit art. 6 alin. (9) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Romsilva aprobat prin H.G. nr. 229/2009, directorii unităţilor din structura Romsilva reprezintă interesele şi îndeplinesc atribuţiile acesteia pe raza teritorială în care sunt organizate aceste unităţi constituie un argument legal în ceea ce priveşte calitatea de mandatar a Direcţiei Silvice Ilfov.

Mai mult, dacă Tribunalul Bucureşti ar fi considerat că decizia nr. 77/01 martie 2016, aflată la dosarul cauzei, nu ar fi făcut dovada calităţii directorului de reprezentant al Direcţiei Silvice Ilfov în vederea redactării, semnării şi depunerii atât a cererii, cât şi a celei modificatoare, atunci ar fi trebuit să solicite, în faza regularizării, dovada mandatului şi să anuleze cererea, în conformitate cu dispoziţiile art. 200 C. proc. civ.. Odată depăşită procedura regularizării, prima instanţă nu putea să admită excepţia inadmisibilităţii, în considerarea lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

Având în vedere considerentele expuse, s-a constatat că sunt întemeiate criticile formulate de către apelanţi cu privire la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii adiţionale formulate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Ilfov, în numele Statului Român.

În conformitate cu art. 480 alin. (3) teza I din C. proc. civ., Curtea a dispus admiterea apelurilor, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei, pentru reluarea judecăţii, la Tribunalul Bucureşti, având în vedere că prima instanţă nu a soluţionat cauza pe fond, nefiind stabilit nici măcar cadrul procesual.

Este obligatorie trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece este necesar să se stabilească cadrul procesual activ şi să se analizeze acţiunea, avându-se în vedere calitatea de reclamanţi atât a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Ilfov, în calitate de titular al dreptului de administrare, cât şi a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra terenului forestier litigios. După stabilirea cadrului procesual activ, prima instanţă trebuie să analizeze cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, precum şi cererile de chemare în garanţie formulate, având în vedere apărările formulate de către părţi şi să administreze un probatoriu complex pentru cercetarea acestora şi soluţionarea tuturor cererilor formulate în cauză.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii din 30 iulie 2019 şi a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs chemata în garanţie S.C. B. S.A., criticându-le pentru următoarele motive:

a. O primă critică adusă hotărârii atacate, încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constă în lipsa de motivare a instanţei în ce priveşte respingerea uneia dintre cele două excepţii admise la fond şi care au făcut obiectul apelului.

Recurenta a subliniat faptul că, la fond, au fost admise două excepţii: excepţia inadmisibilităţii cererii adiţionale şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a titularului cererii introductive.

Cererea de apel nu a menţionat care parte a sentinţei este atacată. Ca atare, efectul devolutiv al apelului formulat de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva s-a realizat cu privire la întreaga sentinţă apelată.

Pe cale de consecinţă, pentru soluţionarea apelului, Curtea de Apel trebuia să analizeze ambele excepţii admise la fond. Implicit, trebuia să motiveze decizia de menţinere sau de anulare a sentinţei în raport cu ambele excepţii.

Cercetând conţinutul deciziei din apel, se constată că s-a anulat integral sentinţa primei instanţe, fără a motiva de ce se impune respingerea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a titularului cererii introductive.

Astfel, primele 22 de pagini prezintă cadrul procesual, susţinerile părţilor şi motivarea de la fond. Motivarea propriu-zisă a deciziei începe de la pagina 22 şi până la pagina 25, paragraful 6 inclusiv, instanţa de apel argumentând admisibilitatea cererii de introducere în cauză a Statului Român, respinsă iniţial de către prima instanţă.

De aici şi până la dispozitiv, instanţa de apel a motivat de ce instanţa de fond a greşit admiţând excepţia inadmisibilităţii cererii adiţionale.

În consecinţă, decizia de apel este nemotivată în ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, excepţie în baza căreia a fost respinsă cererea introductivă. Mai exact, respingerea acestei excepţii în apel este total nemotivată.

Pe acest aspect, a solicitat casarea hotărârii din apel şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti.

b. A doua critică are în vedere greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii apelului formulat de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva împotriva soluţiei de respingere a cererii adiţionale, invocată de recurentă în faza procesuală anterioară.

Excepţia a fost respinsă prin încheierea din 30 iulie 2019, prin prisma unei greşite aplicări a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), raţionamentul instanţei de apel cuprinzând aspecte contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

În esenţă, instanţa de apel a invocat prevederile art. 11 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 46/2008, conform cărora Regia Naţională a Pădurilor Romsilva stă în judecată în nume propriu când este în dispută dreptul de administrare, respectiv trebuie să indice titularul dreptului de proprietate, atunci când în dispută este dreptul de proprietate asupra fondului forestier proprietate publică.

Pornind de aici, instanţa de apel a considerat că apelul declarat de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva este admisibil, întrucât a formulat cererea introductivă în nume propriu, iar, în cererea adiţională, a indicat titularul dreptului de proprietate.

Textele de lege sus-menţionate nu permit însă cumularea de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva atât a calităţii de reclamant în nume propriu, cât şi a calităţii de reprezentant pentru titularul dreptului de proprietate, în cadrul aceluiaşi litigiu.

Acest aspect rezultă cu claritate din aceea că alin. (9) şi 10 vizează ipoteze diferite, pe de o parte, atunci când în discuţie este dreptul de administrare, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva stă în judecată în nume propriu şi îşi afirmă un drept propriu, în timp ce, atunci când în discuţie este dreptul de proprietate, Romsilva nu poate sta în judecată în nume propriu, ci trebuie să indice titularul dreptului de proprietate.

Teza de mai sus este în concordanţă cu dispoziţiile C. civ., care, în art. 865, prevede următoarele:

"(1) Obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice revine proprietarului. (2) Titularii drepturilor corespunzătoare proprietăţii publice (inclusiv dreptul de administrare, ca în cazul Romsilva) sunt obligaţi: a) să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică; b) să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ..".

Atât art. 11 alin. (10) din Legea nr. 46/2008, cât şi art. 865 alin. (2) C. civ. vizează, în realitate, situaţia în care Romsilva are calitatea de pârât. Din această perspectivă, decurge, în mod automat, că Romsilva nu are calitate procesuală activă nici pentru cererea adiţională şi nici pentru apelul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii adiţionale.

Instanţa de apel consideră însă că art. 11 din Legea nr. 46/2008 nu distinge după cum Romsilva este reclamant sau pârât, prin urmare, nici pe cale de interpretare nu ar trebui să se facă această distincţie şi să se restrângă posibilitatea acesteia de a promova acţiune în numele Statului Român.

Această teză nu are susţinere juridică şi este afirmată doar pentru a acoperi modul defectuos în care instituţiile publice ale Statului Român îşi îndeplinesc obligaţiile legale şi acţionează pentru apărarea bunurilor proprietate publică.

Şi dacă s-ar accepta că Regia Naţională a Pădurilor Romsilva poate porni, în mod legal, o acţiune în revendicare în numele Statului Român, în condiţiile în care indică titularul dreptului de proprietate, aceasta nu are calitate procesuală activă (nu este reclamant) într-o astfel de acţiune, ci este, cel mult, un reprezentant al titularului dreptului de proprietate, atât timp cât nu este incidentă ipoteza de la alin. (9) al art. 11 din Legea 46/2008 - acţiune având ca obiect dreptul de administrare, ci ipoteza de la alin. (10) din acelaşi text de lege - acţiune în apărarea dreptului de proprietate publică.

În speţă, instanţa de apel a confirmat, în mod explicit, că titularul cererii adiţionale este Statul Român, sens în care s-a exprimat astfel în încheierea atacată:

"Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, în apel, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Curtea o va respinge, având în vedere că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a avut calitatea de parte în faţa instanţei de fond atât ca urmare a cererii de arătare a titularului dreptului de proprietate de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Ilfov, cât şi ca urmare a cererii modificatoare formulate chiar de către Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.".

Cu toate acestea, Curtea a considerat că apelul declarat de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva în nume propriu este admisibil, ceea ce este contradictoriu şi profund eronat din perspectiva art. 458 C. proc. civ., conform căruia "căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes".

Pe cale de consecinţă, formularea apelului de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva încalcă prevederile enunţate mai sus, atât timp cât apelul nu este declarat de către titularul cererii adiţionale şi nu se justifică interesul în reformarea hotărârii atacate, sub aspectul respingerii cererii adiţionale.

c. În ce priveşte soluţia dată apelului, Curtea a aplicat, greşit, dispoziţiile art. 6 alin. (9) din Regulamentul Romsilva, aprobat prin H.G. nr. 229/2009.

După cum rezultă din motivarea deciziei atacate, instanţa a considerat că Direcţia Silvică Ilfov a reprezentat, legal, atât Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, în mod direct, cât şi Statul Român, în mod indirect, mediat de calitatea de reprezentant a Romsilva pentru acesta.

În acelaşi timp, s-a reţinut că semnatarul cererilor introductivă şi adiţională a reprezentat, în mod legal, Direcţia Silvică Ilfov, având în vedere art. 6 alin. (9) din Regulamentul Romsilva - "Directorii unităţilor din structura Romsilva reprezintă interesele şi îndeplinesc atribuţiile acesteia pe raza teritorială pe care sunt organizate aceste unităţi".

Or, promovarea acţiunii judiciare prin formularea cererii introductive, respectiv a cererii adiţionale, nu s-a realizat pe raza de competenţă teritorială a Direcţiei Silvice Ilfov, perspectivă din care rezultă că nici Directorul Direcţiei Silvice Ilfov nu a avut calitatea de reprezentant legal pentru demersurile Direcţiei şi, implicit, nici Direcţia Silvică Ilfov nu a avut competenţă de reprezentare a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, în mod direct, respectiv a Statului Român, în mod indirect, mediat de calitatea Romsilva de reprezentant al Statului Român.

Recurenta a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare; într-un prim subsidiar, reanalizarea excepţiilor împotriva apelului, cu consecinţa admiterii lor, casării deciziei şi respingerii apelului pe cale de excepţie, păstrarea sentinţei civile atacate; în al doilea subsidiar, reanalizarea fondului apelului, cu consecinţa respingerii căii de atac şi păstrării hotărârii primei instanţe.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului au depus întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, respingerea apelurilor ca nefondate.

Intimaţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru şi a fost comunicat părţilor, intimata Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Ilfov, depunând punct de vedere la raport, prin care a reiterat apărările formulate în întâmpinare.

Prin încheierea din 24 iunie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a fixat termen de judecată pentru soluţionarea acestuia în şedinţă publică, la 28 octombrie 2021, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

a. Susţinerile subsumate acestui punct din cererea de recurs, referitoare la nemotivarea criticilor vizând soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Direcţiei Silvice Ilfov, în privinţa cererii principale, nu pot fi primite.

Contrar celor arătate de recurentă, Curtea a analizat aspectul în discuţie, menţionând, printre altele, că:

"Conform art. 3 lit. k) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Naţionale a Pădurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 229/2009, R.N.P. - Romsilva "reprezintă în justiţie, în nume propriu, dreptul de administrare în domeniile care constituie obiectul său de activitate". Reprezentantul, indiferent de natura reprezentării (legală sau convenţională), este obligat să-şi arate calitatea în cererea pe care o face, deoarece, atunci când nu-şi arată calitatea de reprezentant, este presupus că lucrează în nume propriu, or, în cauza de faţă, chiar din petitul cererii de chemare în judecată se constată că Direcţia Silvică Ilfov (reprezentant legal) a formulat cererea în numele Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, având în vedere că este menţionată denumirea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, precum şi motivele de fapt şi temeiurile de drept invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere faptul că, prin cererea de chemare în judecată, se tindea la constatarea şi valorificarea unui pretins drept de administrare, drept care nu aparţinea Direcţiei Silvice Ilfov, ci R.N.P. Romsilva.".

Prin urmare, pornind de la obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată iniţiale, care tind la valorificarea dreptului de administrare asupra unui teren pretins aflat în domeniul public al statului, precum şi de la modalitatea de redactare a acestei cereri, instanţa de apel a considerat că acţiunea este formulată de reclamanta Romsilva, prin mandatar Direcţia Silvică Ilfov, iar nu de Direcţie în nume propriu.

Nu are relevanţă că această problemă a fost tratată, în mod aparent, în cadrul examinării criticilor referitoare la soluţia de admitere a excepţiei de inadmisibilitate a cererii adiţionale, de vreme ce apelanta reclamantă Romsilva, la rândul său, a invocat această chestiune printr-un apel care nu a dezvoltat, în mod distinct, susţineri în legătură cu modul de rezolvare a celor două excepţii de către prima instanţă şi, pe de altă parte, indiferent de cadrul în care s-au analizat alegaţiile apelantei, important este că instanţa de apel a răspuns aspectului legat de titularul acţiunii introductive, considerând, pentru cele deja expuse, că acesta este Romsilva, prin reprezentant Direcţia Silvică Ilfov, iar nu aceasta din urmă, care nu a acţionat în nume propriu. De asemenea, nu are semnificaţie juridică împrejurarea că, în argumentarea deciziei, Curtea nu s-a referit, în mod expres, la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Direcţiei Silvice Ilfov şi nu a concluzionat dacă aceasta se justifică sau nu în persoana reclamantei din cererea iniţială, atât timp cât a analizat această chestiune, raţionamentul instanţei de apel conducând, fără echivoc, la soluţia din dispozitivul deciziei atacate, în sensul anulării, în tot, a sentinţei şi trimiterii cauzei, spre rejudecare, la Tribunal. Sub acest aspect, nu comportă dubiu că instanţa de apel a considerat că prima instanţă a soluţionat, în mod greşit, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei, pornind de la considerentul eronat că cererea de chemare în judecată a fost formulată de Direcţia Silvică Ilfov în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentant legal al Romsilva.

În concluzie, nu se poate reţine că instanţa de apel nu ar fi motivat critica prin care s-a contestat soluţia Tribunalului de admitere a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Direcţiei Silvice Ilfov, după cum nu se poate considera că decizia de anulare, în tot, a sentinţei, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, în integralitatea sa, nu ar corespunde raţionamentului astfel expus al Curţii de Apel. Nu sunt, deci, întrunite cerinţele motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 5 C. proc. civ.

b. În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei de inadmisibilitate a apelului declarat de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, cu referire la cererea adiţională formulată în primă instanţă, recurenta a contestat încheierea Curţii, prin care s-a respins excepţia în discuţie, sub două aspecte: raţionamentul contradictoriu (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) şi încălcarea normelor de drept substanţial din Legea nr. 46/2008 în raport şi de dispoziţiile art. 865 C. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod).

În realitate, deşi supune dezbaterii motivarea contradictorie a soluţiei, ca ipoteză de casare subsumată cazului reglementat de pct. 6 din art. 488, criticile vizează nerespectarea normelor procesual civile, sub aspectul inadmisibilităţii căii de atac exercitate de reclamantă în legătură cu soluţia primei instanţe asupra cererii adiţionale, raportat la titularul acestei din urmă cereri, care este o altă persoană decât apelanta reclamantă, precum şi la imposibilitatea cumulării, în acelaşi proces, atât a calităţii de parte (reclamantă), cât şi a celei de reprezentant al altei părţi (Romsilva, reprezentant al titularului cererii adiţionale, Statul Român). Prin urmare, aceste susţineri se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Motivarea contradictorie (teza din pct. 6) presupune fie expunerea unor considerente în dezacord cu soluţia din dispozitiv, fie prezentarea unor argumente contrare unele în raport cu altele, în sensul că unele conduc la respingere, altele la admitere, astfel încât, în final, nu se poate aprecia asupra legalităţii soluţiei. Criticile recurentei nu susţin însă acest motiv de casare, fiind supuse dezbaterii sub aceste aspecte, cum deja s-a arătat, încălcări ale dispoziţiilor de ordin procedural.

În ceea ce priveşte susţinerile încadrabile în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., trebuie observat că, în sine, soluţia de respingere a excepţiei de inadmisibilitate a apelului declarat de Romsilva nu este greşită, în condiţiile în care calea de atac exercitată de reclamantă a vizat şi modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a acţiunii introductive, al cărei titular este apelanta. Ca atare, cum apelul, ca orice cale de atac, se caracterizează prin unicitate, în sensul că se exercită împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac (art. 460 alin. (1) C. proc. civ.), nu era posibilă admiterea excepţiei de inadmisibilitate a apelului, privit în întregul său, de vreme ce, pentru o anumită parte a hotărârii primei instanţe, apelanta justifica interesul şi calitatea procesuală activă de a o contesta. Prin urmare, sub acest aspect, apelul declarat de Romsilva este admisibil.

Pe de altă parte, însă, sunt corecte acele susţineri ale recurentei care vizează lipsa de calitate procesuală activă şi de interes ale apelantei Romsilva în atacarea soluţiei date de Tribunal asupra cererii adiţionale.

De principiu, o anumită persoană, fizică sau juridică, poate participa în acelaşi proces atât în calitate de parte, cât şi de reprezentant al altei părţi, dacă un astfel de cumul nu presupune interese procesuale contrare, neexistând nicio dispoziţie legală în materie care să interzică o asemenea modalitate de participare. Nu se poate considera că dispoziţiile art. 11 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic ar fundamenta un raţionament contrar, tocmai determinat de împrejurarea că cele două texte de lege vizează ipoteze diferite (apărarea dreptului de administrare în cazul Romsilva), respectiv a dreptului de proprietate publică (în cazul titularului acestui drept, pentru care Romsilva poate avea calitatea de reprezentant legal), interesele celor două părţi nefiind contradictorii, ci convergente în susţinerea proprietăţii publice asupra fondului forestier, din care derivă şi dreptul de administrare pentru care se solicită protecţia judiciară. Prin urmare, în dosarul primei instanţe, nu exista niciun impediment ca Romsilva să participe atât în calitate de reclamantă, în acţiunea introductivă, cât şi în calitate de reprezentant legal al Statului Român, în cererea adiţională. Din această perspectivă, nu se poate reţine că instanţa de apel ar fi procedat la o încălcare sau interpretare greşită a dispoziţiilor legale aplicabile.

În faza apelului nu se pune această problemă, întrucât Romsilva nu a cumulat o dublă calitate, de parte apelantă şi de reprezentant legal al apelantului Statul Român, care a fost reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, atât în ceea ce priveşte declararea căii de atac, cât şi reprezentarea în instanţă.

Pe de altă parte, sunt corecte susţinerile recurentei care vizează lipsa calităţii procesuale active a apelantei Romsilva de a exercita apel împotriva cererii adiţionale, raportat la titularul acestei cereri, care este Statul Român. Într-adevăr, după cum rezultă din conţinutul cererii depuse la 04 decembrie 2017, în dosarul Tribunalului, aceasta este formulată de Romsilva, "în numele proprietarului Statul Român", deci, în calitate de reprezentant, în timp ce cererea de apel este formulată de Romsilva în nume propriu, şi nu în calitate de reprezentant al Statului. În consecinţă, neexistând identitate între titularul cererii adiţionale şi titularul cererii de apel, pentru criticile din calea de atac prin care se combate soluţia primei instanţe date acestei cereri, apelanta nu justifică legitimare procesuală activă şi nici interes în exercitarea apelului. Într-un asemenea caz, Curtea avea obligaţia să înlăture, cu această motivare, susţinerile apelantei Romsilva, sens în care nu a procedat, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 458 C. proc. civ., conform cărora subiect al căii de atac poate fi doar partea aflată în proces, care justifică un interes, în afara cazului în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane. În alţi termeni, interesul în declararea căii de atac trebuie să fie, printre altele, unul personal, deci, aparţine părţii asupra căreia se răsfrâng efectele hotărârii pronunţate de prima instanţă, iar împrejurarea că Romsilva poate avea calitatea de reprezentant legal al Statului, atunci când se dispută dreptului de proprietate publică asupra fondului forestier, nu o transformă pe aceasta în parte interesată să exercite, în nume propriu, calea de atac îndreptată împotriva hotărârii respective.

De asemenea, sunt întemeiate, în parte, şi criticile recurentei referitoare la interpretarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 865 alin. (2) C. civ. şi art. 11 alin. (10) din Legea nr. 46/2008, în ceea ce priveşte introducerea, în cauză, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, conform celor două texte de lege sus-enunţate, cu conţinut asemănător, titularul dreptului de administrare a fondului forestier proprietate publică are obligaţia, în cazul litigiilor vizând asemenea bunuri, de a-l introduce în proces/de a arăta instanţei cine este titularul dreptului de proprietate în condiţiile C. proc. civ.

Este real că, potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, obligaţia stabilită în sarcina titularului dreptului de administrare (Romsilva), de a indica titularul dreptului de proprietate publică, nu este subsumată unei anumite calităţi procesuale pe care trebuie să o aibă titularul dreptului de administrare, de reclamant sau de pârât, legea nefăcând o astfel de distincţie. Or, acolo unde legea nu distinge, nici judecătorului nu îi este îngăduit să distingă - "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

Pe de altă parte, nu trebuie omis că ambele dispoziţii legale sus-evocate condiţionează introducerea în proces a titularului dreptului de proprietate publică de normele C. proc. civ., şi anume de unul dintre mecanismele puse la dispoziţie de acest act normativ, prin care titularul dreptului de proprietate publică să poată fi atras în proces, evident şi în funcţie de cel care formulează o asemenea cerere.

În esenţă, Curtea de Apel a considerat că dispoziţiile art. 11 alin. (10) din Legea nr. 46/2008 vizează nu numai cererea de arătare a titularului dreptului, instituţie prevăzută de art. 75 C. proc. civ., ci şi toate dispoziţiile din acest din urmă act normativ, care reglementează posibilitatea precizării cererii de chemare în judecată sau introducerea forţată în proces a unei alte persoane, în baza art. 78 alin. (1) din acelaşi cod. În acest context, a reţinut că prima instanţă a respins, în mod greşit, cererea de introducere, în cauză, a Statului Român, din perspectiva cererii modificatoare.

În mod teoretic, faţă de cele deja arătate în legătură cu absenţa unei astfel de distincţii în dispoziţiile legale relevante, nu numai "cererea de arătare a titularului dreptului" este modalitatea prin care Statul poate fi atras într-un litigiu referitor la proprietatea publică, sub acest aspect, decizia Curţii fiind corectă.

În continuarea raţionamentului însă, instanţa de apel a procedat la o serie de erori de judecată, care impun casarea hotărârii.

În primul rând, cererea modificatoare nu reprezintă o cerere de introducere, în proces, a Statului Român, ci este formulată de Romsilva, în calitate de reprezentant legal al Statului, acesta din urmă având calitatea de parte, care are, drept obiect, revendicarea imobilului pretins a fi proprietate publică de la pârâţi şi obligarea acestora de-a readuce terenul în starea iniţială, în caz contrar, de către Romsilva, pe cheltuiala părţilor adverse. Se impune a se sublinia că nu se poate contesta dreptul Romsilva de a acţiona în numele Statului, în astfel de litigii, dar calitatea pe care o are este cea de reprezentant legal, iar nu de parte, în această calitate fiind şi formulată cererea adiţională. Sub acest aspect, în mod greşit, Curtea a apreciat că cererea modificatoare a fost formulată de Romsilva, în calitate de reclamantă, deci, în nume propriu, prin această cerere solicitându-se introducerea, în cauză, a Statului Român, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică. Din modalitatea de redactare şi din conţinutul cererii adiţionale, rezultă, în mod evident, că aceasta este formulată în numele Statului, Romsilva având, în consecinţă, calitatea de reprezentant legal, iar nu de titular al cererii, care rămâne Statul, şi nici nu cuprinde vreo solicitare de introducere, în proces, a acestuia, ci doar pretenţii legate de obiectul sus-menţionat.

Totodată, plecând de la premisa eronată în ceea ce priveşte titularul cererii adiţionale şi calitatea Romsilva de parte reclamantă în această cerere, iar nu de reprezentant legal al Statului Român, instanţa de apel a concluzionat că cererea adiţională este admisibilă, în condiţiile în care fusese formulată de Statul Român, prin Romsilva, Statul nefiind parte în proces. Or, conform art. 30 alin. (5) C. proc. civ., cererea adiţională, prin care, ca în speţă, reclamantul modifică pretenţiile sale anterioare, nu poate fi făcută decât de reclamant, deci, de Romsilva, în nume propriu, iar nu de o altă persoană, care nu are calitatea de parte, cum este cazul Statului, titularul cererii adiţionale. Prin urmare, pe lângă împrejurarea că cererea nu conţine o solicitare de introducere, în litigiu, a Statului, ci este formulată chiar de acesta, nu reprezintă, din punct de vedere procedural, mecanismul legal de atragere a Statului în proces.

Pe de altă parte, nici dispoziţiile art. 78 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la introducerea forţată, în cauză, din oficiu, a altor persoane, nu constituie o asemenea modalitate, contrar celor reţinute de Curte.

Dispoziţiile art. 78 C. proc. civ. vizează introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane şi se referă, în cazul alin. (1), la dreptul şi, totodată, obligaţia instanţei de a introduce în litigiu, din oficiu, terţe persoane, instituţia procesuală menţionată constituind o derogare de la principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil. Ca atare, este incidentă numai în cazurile expres prevăzute de lege, şi anume când anumite părţi trebuie să participe în litigiu, fiind obligaţia instanţei de a le cita, fie pentru opozabilitatea hotărârii, fie pentru ca judecata să continue cu aceste părţi care iau locul părţilor iniţiale (de exemplu, în cazul art. 39 alin. (2), art. 93 C. proc. civ.), precum şi în cazul procedurii necontencioase. Introducerea terţilor în proces, din oficiu, reprezintă iniţiativa şi atributul instanţei de judecată, ca atare, nefiind condiţionată de cererea părţilor iniţiale şi, mai mult, nici de acordul lor sau al uneia dintre ele la luarea acestei măsuri.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 11 alin. (10) din Legea nr. 46/2008 şi art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ., rezultă că, în litigiile care vizează dreptul de proprietate publică, Statul trebuie să participe în proces, fiind reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, însă iniţiativa introducerii acestuia aparţine reclamantei, ca pretins titular al dreptului de administrare, în îndeplinirea obligaţiei menţionate în acest sens, în sarcina sa, prin dispoziţiile legale enunţate.

În concluzie, introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane este incompatibilă cu obligaţia prevăzută de art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ., stabilită în sarcina titularului dreptului corespunzător proprietăţii publice şi, mai departe, cu formele procedurale la care acesta poate apela în vederea îndeplinirii acestei obligaţii.

În plus, reclamanta a formulat cerere de introducere, în cauză, a Statului Român, astfel încât, şi din această perspectivă, nu se mai poate pune problema unei introduceri forţate, unde instanţa de judecată are iniţiativa şi rolul decizional în acest sens.

Prin urmare, instanţa de apel a interpretat şi aplicat, în mod greşit, în speţă, dispoziţiile art. 78 alin. (1) C. proc. civ., ca temei procedural al participării Statului, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, în prezentul litigiu.

Nu în ultimul rând, participarea obligatorie a Statului vizează litigiile în care se pune în discuţie dreptul de proprietate publică, acestuia, în calitate de titular, revenindu-i, în principal, obligaţia de apărare în justiţie a dreptului de proprietate, conform art. 865 alin. (1) C. civ.. În scopul realizării unei asemenea obligaţii, alin. (2) din acelaşi text de lege prevede, în sarcina titularilor drepturilor corespunzătoare proprietăţii publice, cum se pretinde a fi şi Romsilva, în ce priveşte dreptul de administrare pentru bunul în litigiu, alte două obligaţii - să îl informeze pe proprietar în legătură cu orice tulburare adusă dreptului de proprietate (lit. a) şi să îl introducă în proces, în condiţiile C. proc. civ. (lit. b). Or, pornind de la confuzia între titularul cererii de chemare în judecată şi cel al cererii adiţionale, pe care instanţa de apel i-a considerat ca fiind una şi aceeaşi parte, şi anume reclamanta Romsilva, dar şi cu privire la solicitarea formulată prin cererea modificatoare, ca fiind o cerere de introducere, în proces, a Statului, Curtea nu a lămurit dacă litigiul de faţă vizează dreptul de proprietate publică şi, în caz afirmativ, care era modalitatea concretă şi corectă de atragere, în proces, a Statului Român.

În concluzie, pentru toate aceste considerente, care ţin de încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept procesual şi substanţial, Înalta Curte va admite recursul declarat de B. S.A. şi va casa, în întregul său, decizia atacată, urmând a trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel, în condiţiile îndeplinirii cerinţelor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel, ţinând seama de cele statuate prin prezenta hotărâre, va verifica, în funcţie de cererile formulate în primă instanţă şi de titularii lor, care este natura prezentului litigiu, dacă supune sau nu dezbaterii dreptul de proprietate publică al Statului pentru terenul din proces şi, în caz afirmativ, care este modalitatea prevăzută de dispoziţiile C. proc. civ. pentru ca Statul să poată fi atras la judecarea cauzei.

c. Critica subsumată acestui motiv de recurs, privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 alin. (9) din Regulamentul Romsilva, aprobat prin H.G. nr. 229/2009, nu poate fi primită, întrucât, deşi recurenta susţine că promovarea acţiunii şi a cererii adiţionale s-a realizat de Direcţia Silvică Ilfov, în calitate de reprezentant legal al Romsilva şi, indirect, al Statului Român, cu încălcarea competenţei teritoriale a acestei direcţii, partea nu îşi continuă raţionamentul şi nu arată în raport de ce criteriu legal s-ar fi procedat într-o astfel de modalitate şi care ar fi argumentele de drept care ar fi condus la nerespectarea competenţei teritoriale.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse mai sus, în baza art. 496 şi 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea şi decizia atacate şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de chemata în garanţie S.C. B. S.A. împotriva încheierii din 30 iulie 2019 şi a deciziei civile nr. 1768 A din 19 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează încheierea şi decizia atacate şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.