Civil liability for failure to execute final property restitution judgment: rejection of objective impossibility defense

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 11 mai 2017 pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Sărmaşu şi Oraşul Sărmasu, au solicitat instanţei obligarea pârâţilor la plata sumei de 46.980 Euro (în RON, la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua plăţii), reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 58,62 ha păşune şi fâneaţă, înscris în CF nr. x Sărmăşel, pentru perioada 2015-2017, precum şi obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalului Mureş

Prin sentinţa civilă nr. 806 din 5 iulie 2018, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmaşu şi, în consecinţă, a respins acţiunea exercitată de reclamantele A. şi B. împotriva pârâtei Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmaşu ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantele A. şi C. împotriva pârâtului Oraşul Sărmaşu şi a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 42.020 RON cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 58,62 ha (păşune şi fâneaţă) pentru anii 2015, 2016 şi 2017. A obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 4.305,6 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Târgu Mureş

Prin decizia civilă nr. 125 A din 19 mai 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 806 din 5 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă. A schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a obligat intimaţii pârâţi la plata sumei de 102.022,00 RON şi 30.130,42 euro, reprezentând despăgubiri. A menţinut dispoziţiile privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmaşu şi obligarea pârâtului la plata către reclamante a cheltuielilor de judecată. A respins apelul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sărmaşu împotriva sus-menţionatei sentinţe. A obligat pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sărmaşu să plătească reclamantelor suma de 2.577 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sărmaşu a declarat recurs, criticând soluţia pentru nelegalitate.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe - Tribunalul Mureş, iar, pe fond, respingerea acţiunii în pretenţii formulată de reclamantele A. şi B., ca neîntemeiată.

Arată că a invocat şi probat prin înscrisuri că se află în imposibilitatea punerii intimaţilor în posesie cu suprafaţa de 58,26 ha, pe amplasamentul stabilit fără identificare în teren, motivat de faptul că, suprafaţa de teren înscrisă în CF nr. x Sărmăşel constituie în prezent proprietatea unor terţe persoane cărora le-au fost eliberate titluri de proprietate în baza legilor fondului funciar, anterior pronunţării sentinţei civile prin care intimaţii au obţinut reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în cauză, păşune şi fâneaţă. Mai arată că, prin adresa din 11 noiembrie 2015, a comunicat reclamantelor iniţiale imposibilitatea punerii în posesie, acestea fiind invitate pentru a găsi, de comun acord, o soluţie cu privire la amplasamentul terenului în suprafaţă de 58,26 ha, acesta urmând a fi identificat din suprafaţa de teren ce există în prezent la dispoziţia Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmaşu. Deşi recurenta a comunicat o ofertă de păşune şi fâneaţă cu privire la care se putea realiza, la acea dată, punerea în posesie, intimatele au comunicat, prin cererea înregistrată sub nr. x din 6 iunie 2016, că nu sunt de acord cu oferta propusă.

Susţine că aspectele anterior invocate nu au fost analizate de către instanţa de fond, care a omis să se pronunţe şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Unităţii Administrativ Teritoriale Oraşul Sărmaşu, invocată prin întâmpinare, iar instanţa de apel reţine că pârâtele, inclusiv Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmaşu care nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nu au respectat sentinţa civilă nr. 434 din 13 iunie 2014, pronunţată de Judecătoria Luduş, prin care s-a constatat, fără identificare topo, că există teren liber. Or, aceasta echivalează cu o motivare contradictorie.

Ca atare, învederează că tragerea la răspundere a recurentei nu este întemeiată întrucât nu se regăseşte ipoteza refuzului Comisiei Locale Sărmaşu de a pune în posesie pe intimate, ci situaţia în care amplasamentul indicat, fără identificare topo, prin sentinţa civilă sus indicată, nu există, iar intimatele au refuzat stabilirea unui alt amplasament.

Or, în această situaţie instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material incidente în speţă, în condiţiile în care suprafaţa de 58,26 ha teren nu poate fi retrocedată în natură pe amplasamentul indicat prin sentinţa civilă nr. 434 din 13 iunie 2014 a Judecătoriei Luduş. Susţine că, în cazul refuzului amplasamentului oferit de Comisia Locală, devin incidente prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 165/2013, iar în ipoteza în care nu se va putea prelua teren de la ADS, singura posibilitate de soluţionare a cererii este reprezentată de acordarea de despăgubiri de către ANRP.

Totodată, arată că instanţa de apel nu a analizat susţinerile recurentei cu privire la îndreptăţirea intimaţilor de a fi puşi în posesie cu suprafaţa de 58,26 ha teren, respectiv de a fi despăgubiţi pentru lipsa de folosinţă a acestei suprafeţe, în contextul Legii nr. 91/1945 privind înfiinţarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice, având în vedere procesul-verbal nr. x din 11 februarie 1948 emis de Ministerul Finanţelor, Comisia de lichidare CASBI, din care rezultă că D., proprietara bunurilor inventariate în 14 martie 1945, este cetăţean român cu ţinută antidemocratică, fiind refugiată cu trupele inamice. Nu au fost verificate nici aspectele precizate prin adresa nr. x/29.08.2017, prin care i s-a comunicat recurentei documentaţia aferentă dosarului CASBI privind pe D..

Pe de altă parte, motivarea instanţei, potrivit căreia intimaţilor li s-a cauzat un prejudiciu efectiv constând în lipsa de folosinţă a terenului, contravaloarea recoltei ce ar fi putut fi dobândită de pe acel teren, precum şi contravaloarea subvenţiilor ce s-ar fi putut obţine de la Statul Român, este contradictorie şi cuprinde motive străine de natura cauzei având în vedere că suprafaţa de 58,26 ha teren şi păşune nu a fost identificată, prin expertiză fiind stabilit cuantumul despăgubirilor raportat la contravaloarea producţiei agricole pentru 1 ha de teren din zonă.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata B. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sărmaşu, ca nefondat.

Referitor la invocarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că nu sunt indicate normele de drept material încălcate sau aplicate greşit, arătând că instanţa de fond nu a fost învestită cu cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 58,26 ha teren, aceasta fiind soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 434 din 13 iunie 2014 a Judecătoriei Luduş. Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte, susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra acesteia prin sentinţă sau printr-o încheiere anterioară, însă, din considerentele hotărârii, rezultă că a fost analizată şi considerată nefondată. În privinţa criticii potrivit căreia instanţa de apel nu a analizat argumentele pentru care Oraşul Sărmaşu nu s-a conformat obligaţiei de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 58,26 ha păşune şi fâneaţă, învederează că existenţa sau inexistenţa unui teren liber nu poate să facă obiectul prezentei cauze, din moment ce există o hotărâre judecătorească definitivă prin care au fost analizate aceste aspecte şi s-a dovedit că există teren liber care poate fi atribuit în natură persoanelor îndreptăţite. Apreciază nefondate criticile vizând dosarul CASBI al antecesoarei D. şi arată că se încearcă repunerea în discuţie a calităţii de persoană îndreptăţită la reconstituire, în condiţiile în care aceste aspecte au fost stabilite definitiv în dosarul nr. x/2012, fiind imposibilă reanalizarea lor în cadrul prezentei cauze.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmaşu a solicitat admiterea recursului formulat de pârâta UAT Oraşul Sărmaşu, arătând că, în speţă, nu se regăseşte ipoteza în care Comisia a refuzat să pună în posesie intimatele, ci situaţia în care amplasamentul indicat fără identificare topo prin sentinţa civilă nr. 434/2014 a Judecătoriei Luduş nu este liber, nu există, iar intimatele au refuzat efectiv stabilirea unui alt amplasament.

Intimatele E., F., introduse în cauză în calitate de succesoare ale reclamantei iniţiale A., şi B. au depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 17 iunie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sărmaşu împotriva deciziei civile nr. 125/A din 19 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la 16 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind amânată pentru termenul din 11 noiembrie 2021, pentru citarea moştenitorilor intimatelor reclamante.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată reclamantele A. şi B. au solicitat obligarea pârâţilor Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Sărmaşu şi Oraşul Sărmaşu la plata sumei de 46.980 euro, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 58,62 ha păşune şi fâneaţă, pentru perioada 2015-2017.

În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 555, 1349, 1357, 1381 şi 1385 C. civ., reclamantele au arătat că, prin sentinţa civilă nr. 434 din 13 iunie 2014 a Judecătoriei Luduş, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1 din 8 ianuarie 2015 a Tribunalului Mureş, instanţa a dispus reconstituirea în favoarea lor a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament asupra terenului în suprafaţă de 58,62 ha păşune şi fâneaţă, înscris în CF nr. x Sărmăşel şi a obligat pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Sărmaşu la punerea în posesie efectivă, cu consecinţa eliberării titlului de proprietate pentru acest teren. Au precizat că până în prezent pârâta nu a înţeles să se conformeze obligaţiei stabilite de instanţa de judecată, neîntocmind procesul-verbal de punere în posesie şi, astfel, comisia judeţeană a fost în imposibilitate de a emite titlul de proprietate. Au învederat că în această situaţie sunt în imposibilitatea folosirii terenului, fiind lipsite de culegerea fructelor acestuia, astfel că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmaşu a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive (care a fost admisă de instanţa de fond), iar, pe fond, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357-1371 C. civ.

Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sărmaşu a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât nu a avut calitatea de parte în cauza finalizată prin sentinţa civilă nr. 434 din 13 iunie 2014 a Judecătoriei Luduş. Pe fond, a susţinut că acţiunea exercitată de reclamante este neîntemeiată în condiţiile în care pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmaşu a precizat, prin adresa din 11 noiembrie 2015, că este în imposibilitate de a pune în posesie pe reclamante, terenul respectiv fiind în prezent proprietatea unor terţe persoane în urma aplicării legilor fondului funciar anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti. Pârâta a mai învederat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, neexistând nicio faptă ilicită şi niciun prejudiciu cert. A precizat că hotărârea de care se prevalează reclamantele a fost pronunţată fără efectuarea unui raport de expertiză topo pentru identificarea amplasamentului terenului revendicat, iar, în lumina dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 (cu referire la art. 11 alin. (1) din lege), fără o astfel de identificare, nu are posibilitatea de a efectua punerea în posesie.

La data de 13 martie 2018, reclamantele şi-au modificat acţiunea, solicitând obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumelor de 102.022 RON şi de 30.130,42 euro, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului pentru perioada 2015-2017 (valori raportate la concluziile raportului de expertiză agricolă).

Instanţa de fond a reţinut că persoana responsabilă de prejudiciul cauzat reclamantelor este comisia locală de fond funciar, pentru care răspunde oraşul Sărmaşu, iar fapta ilicită constă în inacţiunea comisiei locale, în refuzul nejustificat al acesteia de a se conforma hotărârii judecătoreşti, de a pune în posesie reclamantele cu terenul la care acestea sunt îndreptăţite, în condiţiile hotărârii judecătoreşti pronunţate. Vinovăţia rezultă din neîndeplinirea atribuţiilor din Legea nr. 18/1991 şi a Regulamentului de aplicare a acesteia care reveneau comisiei locale, iar prejudiciul cauzat a fost determinat de expertul agricol şi este cert.

Prin motivele de apel formulate, pârâta UAT Oraşul Sărmaşu a arătat că, prin adresa nr. x/11.11.2015, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmaşu a comunicat reclamantelor că se află în imposibilitatea punerii în posesie, au fost invitate acestea pentru a găsi o soluţie de comun acord, prin adresa nr. x/12.12.2015 li s-a comunicat o ofertă de păşune şi fâneaţă cu privire la care se putea realiza punerea în posesie, dar au comunicat, prin adresa nr. x/06.01.2016, că nu sunt de acord cu propunerea comisiei. De asemenea, a susţinut că din cuprinsul CF nr. x Sărmăşel rezultă că pe acest amplasament nu există 58,26 ha teren păşune şi fâneaţă pentru a se putea realiza punerea în posesie a reclamantelor, iar aceste aspecte nu au fost analizate de către instanţa de fond, care a omis să se pronunţe şi cu privire la excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive. A învederat că instanţa de fond nu a cercetat nici susţinerile cu privire la adresa nr. x/29.08.2017, prin care le-a fost comunicată documentaţia aferentă dosarului CASBI privind pe D., iar reclamantele, descendente de gradul doi ale acestei proprietare, nu au făcut dovada că antecesoarea lor a formulat cereri de restituire a terenurilor în baza Decretului nr. 228/1948.

Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sărmaşu nu a formulat întâmpinare la apelul reclamantelor.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a UAT Oraşul Sărmaşu şi nici nu a analizat-o în cadrul considerentelor, însă din motivarea soluţiei admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmaşu rezultă că a apreciat că are calitate procesuală pasivă unitatea administrativ teritorială atunci când a concluzionat că patrimonial, pentru repararea daunelor cauzate prin faptele ilicite ale comisiilor de fond funciar răspund unităţile administrativ-teritoriale, oraşul, comuna, respectiv judeţul, din bugetele proprii. Această concluzie se desprinde din considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv solicitarea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a unui teren la care reclamantele erau îndreptăţite în urma pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, precum şi a art. 91 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.

În privinţa motivului de apel privind imposibilitatea efectivă a punerii în posesie a reclamantelor pe amplasamentul solicitat, curtea a constatat că este neîntemeiat. Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş şi Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmaşu au fost obligate prin sentinţa civilă nr. 434/13.06.2014 pronunţată de Judecătoria Luduş, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1/08.01.2015 a Tribunalului Mureş, să procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor asupra suprafeţei de 58,26 ha păşune şi fâneaţă situate pe raza oraşului Sărmaşu, înscrise în CF nr. x Sărmăşel şi să efectueze punerea efectivă în posesie a reclamantelor pe vechiul amplasament al terenului. Pârâtele nu au respectat această hotărâre, ignorând faptul că s-a statuat în cuprinsul acesteia că există teren liber, or existenţa sau inexistenţa unei suprafeţe libere de teren nu face obiectul cauzei. Mai mult, a considerat instanţa de apel că executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv, în această privinţă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind constantă (hotărârea Ruianu împotriva României; hotărârea Burdov împotriva Rusiei).

Cu privire la celălalt motiv de apel, referitor la dosarul CASBI al antecesoarei reclamantelor şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, instanţa de apel a reţinut că aceste aspecte au fost invocate de către pârâtă doar în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosarul de fond după închiderea dezbaterilor, astfel că prima instanţă nu avea cum să le analizeze, decât dacă ar fi fost invocate în cuprinsul unei acţiuni reconvenţionale, care să fie comunicată reclamantelor şi asupra căreia să poată formula apărări şi concluzii, pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi disponibilităţii părţilor. Din aceleaşi motive, nici instanţa de apel nu este îndrituită să analizeze aceste aspecte în cuprinsul aceste căi de atac, având în vedere existenţa hotărârii judecătoreşti definitive citate, care este în fiinţă şi produce efecte, şi obiectul litigiului, respectiv despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului.

Cu referire la apelul declarat de reclamante, curtea l-a apreciat ca fiind fondat, întrucât în mod netemeinic şi nelegal prima instanţă nu a ţinut seama de precizarea de acţiune formulată de acestea după efectuarea raportului de expertiză în cauză, făcând aprecieri eronate cu privire la despăgubirile cuvenite, atunci când a presupus că reclamantele ar fi dorit să dea în arendă terenul şi nu să îl cultive. Reclamantele sunt îndreptăţite la a solicita şi a li se acorda suma mai profitabilă pentru ele. În speţă, este indubitabil că reclamantelor li s-a cauzat un prejudiciu efectiv, constând în lipsa de folosinţă a terenului, contravaloarea recoltei ce ar fi putut fi obţinută de pe acel teren, precum şi contravaloarea subvenţiilor care s-ar fi putut obţine de la statul român, conform cu art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 3/2015.

A mai statuat instanţa de apel în sensul că prejudiciul invocat de reclamante, constând în beneficiul nerealizat, este supus condiţiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349, 1357 C. civ., respectiv: o faptă ilicită, un prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. La rândul său, prejudiciul trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat încă, iar fapta ilicită să fie săvârşită cu vinovăţie. În speţă, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 58,26 ha este cert (sigur), fiind evaluat de expert la suma de 102.022 RON, reprezentând contravaloarea producţiei nete aferentă anilor agricoli 2015-2017, iar cuantumul subvenţiilor acordate de stat pentru perioada în cauză a fost calculat la suma de 30.130,43 euro. A concluzionat că, răspunderea pârâtei, prin Primar, este angajată şi pentru acoperirea prejudiciului rezultat din contravaloarea producţiei nerealizate, fapta ilicită constând în refuzul nejustificat de punere în posesie conform hotărârii judecătoreşti sus-menţionate.

Prin cererea de recurs de faţă, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sărmaşu invocă imposibilitatea obiectivă de punere în posesie a intimaţilor persoane fizice cu suprafaţa de 58,26 ha, pe amplasamentul stabilit fără identificare în teren, motivat de faptul că suprafaţa de teren înscrisă în CF nr. x Sărmăşel constituie în prezent proprietatea unor terţe persoane cărora le-au fost eliberate titluri de proprietate în baza legilor fondului funciar, anterior pronunţării sentinţei civile prin care intimaţii au obţinut reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în cauză, necontestate, aşadar invocă lipsa faptei ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte constată, însă, raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond, care nu mai poate fi reevaluată în recurs, astfel cum se pretinde prin calea de atac formulată, date fiind prevederile art. 488 C. proc. civ., că fapta ilicită a fost calificată în mod corect ca fiind generată de refuzul nejustificat al recurentei de executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive, de a se conforma dispoziţiilor sentinţei prin care Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar Sărmaşu a fost obligată, prin sentinţa civilă nr. 434/13.06.2014 pronunţată de Judecătoria Luduş, să procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor iniţiale asupra suprafeţei de 58,26 ha păşune şi fâneaţă.

În cauză, recurenta critică soluţia instanţei de apel, învederând că a invocat şi probat prin înscrisuri că se află în imposibilitatea punerii intimaţilor în posesie cu suprafaţa de 58,26 ha, pe amplasamentul stabilit fără identificare în teren, respectiv că aspectele factuale prezentate, cu referire la adresa din 11 noiembrie 2015, la oferta comunicată intimaţilor pentru restituirea imobilului pe un alt amplasament ori la refuzul persoanelor îndreptăţite înaintat prin cererea nr. x din 6 iunie 2016, care dovedeau cele de mai sus, nu au făcut obiectul analizei instanţei de control judiciar.

Prin urmare, aceasta susţine, prin critica formulată, împrejurări rezultate din interpretarea proprie a probelor administrate, exprimându-şi, în realitate, nemulţumirea pentru că instanţa de apel nu a validat propria prezentare a situaţiei de fapt.

Or, critica privind greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate ori neanalizării probatoriului administrat nu poate fi supusă controlului judiciar pe calea recursului, întrucât excedează limitelor judecării reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, conform probelor administrate în etapele procesuale anterioare de instanţele de fond şi apel, imposibil de reevaluat în recurs faţă de configuraţia art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţele devolutive au ajuns la concluzia privind existenţa faptei ilicite în sarcina recurentei (refuzul de executare a unei hotărâri judecătoreşti), sens în care urmează a fi înlăturate susţinerile potrivit cărora tragerea la răspundere a UAT Oraşul Sărmaşu nu este întemeiată.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că, în această situaţie, instanţa de apel a aplicat corect normele de drept material incidente în speţă, respectiv dispoziţiile ce reglementează materia răspunderii civile delictuale, reţinând existenţa faptei ilicite, a vinovăţiei, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, obiect al criticii în recurs fiind doar neîndeplinirea uneia dintre cerinţele prevăzute de art. 1357 C. civ., respectiv existenţa faptei ilicite.

Recurenta consideră că în condiţiile în care suprafaţa de 58,26 ha teren nu poate fi retrocedată în natură pe amplasamentul indicat prin sentinţa civilă nr. 434 din 13 iunie 2014 a Judecătoriei Luduş, în cazul refuzului amplasamentului oferit de Comisia Locală devin incidente prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 165/2013, iar în ipoteza în care nu se va putea prelua teren de la ADS, singura posibilitate de soluţionare a cererii este reprezentată de acordarea de despăgubiri de către ANRP.

Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, că deşi recurenta a susţinut în faţa instanţei de fond că hotărârea de care se prevalează reclamantele a fost dată fără efectuarea unui raport de expertiză topo pentru identificarea amplasamentului terenului revendicat, iar, în lumina dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 (făcând trimitere la dispoziţiile art. 11 alin. (1) din lege), fără o astfel de identificare, nu are posibilitatea de a efectua punerea în posesie, nu a criticat soluţia primei instanţe în sensul nepronunţării asupra acestei apărări, astfel că criticile din recurs sunt formulate omisso medio.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că argumentul invocat nu poate fi analizat prin raportare la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta neformulând un motiv de recurs care să se circumscrie acestui text de lege prin raportare la obiectul dedus judecăţii şi la soluţia pronunţată în apel, ci doar făcând trimitere formal la prevederile indicate, pretins aplicate greşit, deşi nu a învestit instanţa de judecată în mod legal sub acest aspect.

De altfel, instanţa de apel a reţinut că pârâtele nu au respectat hotărârea judecătorească de care s-au prevalat reclamantele în cererea privind repararea prejudiciului cauzat, fondată pe temeiul răspunderii civile delictuale, ignorând faptul că s-a statuat în cuprinsul sentinţei definitive că există teren liber, în aceasta constând fapta ilicită imputată. De asemenea, a apreciat că existenţa sau inexistenţa unei suprafeţe libere de teren nu face obiectul pricinii de faţă.

Prin urmare, elementele factuale de care recurenta s-a prevalat pentru a susţine lipsa faptei ilicite au fost înlăturate motivat de instanţele devolutive, nemaiputând fi reevaluate în recurs.

Cât priveşte criticile ce vizează dosarul CASBI al antecesoarei reclamatelor, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că aceste apărări au fost invocate de către Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sărmaşu doar în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosarul de fond după închiderea dezbaterilor, astfel că prima instanţă nu avea cum să le analizeze. Astfel, curtea a apreciat că nici instanţa de apel nu este îndrituită să cerceteze aceste aspecte în cuprinsul aceste căi de atac.

În acest context, se observă că recurenta nu a combătut soluţia instanţei de apel cât priveşte considerentele pentru care aceasta nu a analizat critica formulată, or, prin prezenta cale de atac nu poate critica măsura dispusă de curte prin formularea unor apărări legate de fondul dreptului pretins, cu referire la calitatea intimaţilor reclamanţi de persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate.

Recurenta afirmă că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Unităţii Administrativ Teritoriale Oraşul Sărmaşu, invocată prin întâmpinare, iar instanţa de apel reţine că pârâtele, inclusiv Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmaşu, nu au respectat sentinţa civilă nr. 434 din 13 iunie 2014, pronunţată de Judecătoria Luduş, prin care s-a constatat, fără identificare topo, că există teren liber. Or, în opinia recurentei, deşi a fost validată soluţia instanţei de fond privind lipsa calităţii procesuale pasive a Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmaşu, instanţa de apel obligă şi această pârâtă la plata prejudiciului pretins cauzat, ceea ce echivalează cu o motivare contradictorie.

Înalta Curte constată că această critică, subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nu a mai fost susţinută de către recurentă, astfel că nu se mai impune analiza sa.

Totodată, raportat la poziţia procesuală a recurentei exprimată la cuvântul pe fondul cererii de recurs, Înalta Curte nu va cenzura nici susţinerile acesteia conform căreia motivarea instanţei de apel, în sensul că intimaţilor li s-a cauzat un prejudiciu efectiv constând în lipsa de folosinţă a terenului, contravaloarea recoltei ce ar fi putut fi dobândită de pe acel teren, precum şi contravaloarea subvenţiilor ce s-ar fi putut obţine de la Statul Român, este contradictorie şi cuprinde motive străine de natura cauzei (ceea ce ar atrage aplicarea art. 488 pct. 6 C. proc. civ.).

Faţă de aceste considerente, constatând legalitatea deciziei atacate, conform art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga partea căzută în pretenţii - recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sărmaşu la plata sumei de 4570 către intimaţii G. şi H., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, respectiv onorariu avocat în sumă de 3570 RON şi 1000 RON .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sărmaşu împotriva deciziei civile nr. 125/A din 19 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sărmaşu la plata sumei de 4570 către intimaţii reclamanţi G. şi H., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2021.