Objective liability of principal for subordinate's act in aviation accident despite casus fortuitus

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 21 iunie 2016, reclamanţii A., B., C., D., E. - prin reprezentant legal D., F. - prin reprezentant legal D. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale să se dispună:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON cu titlul de despăgubiri reprezentând pagube materiale către reclamanta A.;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 12.000.000 euro cu titlul de despăgubiri pentru repararea unor prejudicii fără caracter patrimonial, din care 2.000.000 euro pentru reclamanta A., 1.500.000 euro pentru reclamanta B., 1.000.000 euro pentru reclamantul C., 2.500.000 euro pentru reclamanta D., 2.500.000 euro pentru reclamantul E. şi 2.500.000 euro pentru reclamantul F.;

- obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare asupra sumelor mai sus indicate pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data producerii evenimentului (21.11.2014) şi actualizarea acestora pe fiecare zi de întârziere până la data plăţii efective;

- cu cheltuieli de judecată, în temeiul art. 451 şi urm. C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 194 din 11 aprilie 2019, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., ambii prin reprezentant legal D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi G..

A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie formulată de intervenientul H..

3. Decizia pronunţată în apel de curtea de apel:

Prin decizia nr. 27/A din 19 februarie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A., B., C. împotriva sentinţei civile nr. 194 din 11 aprilie 2019 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de intervenientul în nume propriu H. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A anulat apelul declarat de reclamanţii D., E. şi F., prin reprezentant legal D..

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 27/A din 19 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, reclamanţii A., B. şi C., respectiv intervenientul în nume propriu H., au declarat recurs.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţi-reclamanţi A., B., C. au solicitat admiterea recursului formulat, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, formulând în esenţa următoarele critici:

Recurenţii-reclamanţi au arătat că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material, respectiv a art. 1373 şi următoarele C. civ., prin greşita corelare a răspunderii civile obiective cu prevederile referitoare la cazul fortuit. S-a susţinut ca instanţa învestită cu soluţionarea cererii de apel a preluat raţionamentul instanţei de fond, fundamentându-şi considerentele pentru respingerea acţiunii reclamanţilor pe teoria cazului fortuit. Recurenţii-reclamanţi apreciază că în speţă trebuiau verificate condiţiile prevăzute de art. 1373 C. civ., constând în prejudiciu, fapta ilicită a prepusului şi raportul de cauzalitate, cu atât mai mult cu cât textele legate nu prevăd şi condiţia vinovăţiei prepusului care a săvârşit fapta ilicită.

Astfel, susţin recurenţii, principalul argument pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului este desfăşurarea unei activităţi sub îndrumarea, direcţia şi controlul altei persoane, stabilite prin raportul de prepuşenie între prepus (care a săvârşit fapta prejudiciabila) şi comitent (persoana responsabilă). Pentru comitent nu se cere vreo condiţie specială privind comportamentul său, menţionându-se doar ca acesta este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi. Din aceasta perspectiva reclamanţii s învederează ca în cauza aceste condiţii sunt îndeplinite.

Cu referire la fapta ilicită, au arătat că producerea evenimentului aviatic din 21.11.2014, în care au decedat cei trei militari, a avut loc în condiţiile încălcării dispoziţiilor Regulamentului de zbor al Aviaţiei Militare Romane şi a obligaţiilor de diligentă, ca raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu rezultă din evenimentul aviatic care s-a produs ca urmare a faptelor echipajului cu atribuţii de pilotare, şi a comandamentului care avea obligaţia de planificare, supraveghere şi de coordonare a misiunii. Au subliniat că pârâtul MAPN a ordonat efectuarea misiunii, deşi condiţiile meteo erau la limita inferioară a executării zborului.

În dezvoltarea motivelor de recurs recuentii au aratat ca,deşi instanţa de apel statuează faptul că "Orientarea constantă din ultimele decenii a doctrinei şi jurisprudenţei noastre către fundamentarea obiectivă a răspunderii comitentului a avut în vedere faptul că prin exercitarea puterii de direcţie, control şi supraveghere a unei activităţii desfăşurate de prepusul său, comitentul îşi asumă şi riscul de a suporta eventualele consecinţe prejudiciabile" mai apoi procedează la respingerea cererii de apel raportat la incidenţa cazului fortuit în ceea ce priveşte fapta ilicită a echipajului de pilotaj.

Au apreciat că trebuia verificată doar existenţa condiţiilor prevăzute de art. 1373 C. civ., constând în prejudiciu, fapta ilicită a prepusului şi raportul de cauzalitate, având în considerare faptul că textele legale nu prevăd şi condiţia vinovăţiei prepusului care a săvârşit fapta ilicită şi prejudiciabilă. Au arătat că răspunderea pârâtului intimat de rândul I, Ministerul Apărării Naţionale în calitate de comitent, se aplica faptelor prepuşilor săi (echipajul elicopterului nr. x marca x). Spre deosebire de răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, unde este necesară prezenţa vinovăţiei, răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este o răspundere obiectivă, pentru fapta altuia (art. 1373 C. civ.).

Au susţinut că această constatare este de natură a întări convingerea că răspunderea comitentului este principală şi autonomă în raport cu răspunderea proprie a prepusului pentru prejudiciul cauzat terţului, iar între cele două forme de răspundere nu există dependenţă unilaterală sau reciprocă, răspunderea comitentului nefiind un accesoriu al răspunderii proprii a prepusului şi nici nu se grefează pe aceasta. Răspunderea comitentului este o răspundere obiectivă, de plin drept, care are ca fundament ideea sau obligaţia de garanţie. Este vorba de garanţia obiectivă, fără nicio asociere sau legătură cu vinovăţia comitentului sau prepusului, având ca suport riscul de activitate. Ideea sau obligaţia legală de garanţie este îndatorirea comitentului de a garanta tuturor că activitatea pe care o organizează şi desfăşoară, prin asociere sau prin angajarea de prepuşi, şi o conduce în interesul său direct sau indirect, imediat sau mediat, nu le va cauza prejudicii injuste. Suportul obligaţiei de garanţie este riscul de activitate, care cuprinde şi riscul de autoritate, deoarece între prepuşi şi comitent există raporturi de subordonare. Aşa fiind, în virtutea obligaţiei de garanţie faţă de terţi, comitentul îşi asumă implicit riscul sau pericolul prejudicierii acestora, prin activitatea pe care o organizează sub autoritatea sa; este ceea ce se numeşte risc de activitate, ca o variantă a riscului social în general.

Principalul argument pentru angajarea acestei răspunderi este desfăşurarea unei activităţi sub îndrumarea, direcţia şi controlul altei persoane, stabilite prin raportul de prepuşenie între prepus (care a săvârşit fapta prejudiciabilă) şi comitent (persoana responsabilă). În ceea ce îl priveşte pe comitent, nu se cere vreo condiţie specială privind comportamentul său, menţionându-se doar că acesta este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi.

Au concluzionat că răspunderea comitentului este principală, directă şi autonomă faţă de răspunderea subiectivă a prepusului său şi este angajată independent de culpabilitatea sa, în toate situaţiile pe temei obiectiv, dacă victima dovedeşte existenţa unui prejudiciu cauzat de prepus în legătură cu funcţiile care i-au fost încredinţate acestuia din urmă. Dacă s-ar considera că pentru atragerea răspunderii comitentului este necesară dovedirea culpei prepusului, s-ar ajunge în situaţia în care victima ar fi obligată să facă dovada mai multor elemente decât ar fi ţinută în cazul invocării unei răspunderi subiective, ceea ce este absurd, deoarece acest tip de răspundere civilă obiectivă a fost creat tocmai pentru a uşura sarcina victimei, care trebuie dispensată de a face proba vinovăţiei făptaşului.

Au mai precizat că dovada vinovăţiei prepusului este necesară doar în situaţia în care comitentul s-ar îndrepta cu o acţiune în regres împotriva prepusului după repararea totală sau parţială a prejudiciului cauzat victimei.

Legat de cazul fortuit, acesta survine doar ca exonerare în ipoteza răspunderii pentru fapta proprie, unde sunt întrunite elementele răspunderii subiective. Astfel, potrivit art. 1351 alin. (3) C. civ., cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs. Raportat la speţa de faţă, articolul citat se referă la fapta echipajului, care ar fi răspuns dacă nu intervenea faţă de dânşii cazul fortuit. După cum se arata în motivarea instanţei de fond, împrejurările în care s-a produs accidentul se încadrează în categoria cazului fortuit, fiind exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilotului. Cazul fortuit este acel eveniment de natură obiectivă în prezenţa căruia, în cazul producerii unui prejudiciu, nu se poate reţine vinovăţia debitorului sau existenţa unei legături de cauzalitate raportate la fapta acestuia, ceea ce determină exonerarea sau doar diminuarea răspunderii sale. Astfel spus, în absenţa culpei nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile, astfel că nu poate fi angajată obligaţia debitorului de a repara prejudiciul propus.

Recurenţii au considerat că, având în considerare reţinerea cazului fortuit drept cauză de exonerare în construcţia răspunderii comitentului pentru prepus, o răspundere civilă eminamente obiectivă, instanţa de apel a interpretat în mod eronat dispoziţiile materiale civile prin respingerea apelul formulat.

În continuare, recurenţii au susţinut că răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este declanşată în baza art. 1373 C. civ., în condiţiile în care în persoana prepusului se constată că sunt întrunite cerinţele rezultate din prevederile art. 1357 - art. 1371 C. civ., după cum urmează: existenţa prejudiciului, existenţa faptei ilicite a prepusului şi existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

În ceea ce priveşte vina sau culpa prepusului, art. 1373 C. civ. nu o stabileşte drept o condiţie pentru antrenarea răspunderii comitentului, prin urmare, victima se poate îndrepta împotriva comitentului, fără ca aceasta să facă dovada culpei prepusului.

Au precizat că din înscrisurile depuse în probaţiune rezultă îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, au menţionat că aceasta se referă la producerea evenimentului aviatic din 21 noiembrie 2014 şi constă în încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. d) şi art. 11 din Regulamentul de zbor al Aviaţiei Militare Române şi a obligaţiilor de diligentă

Cu privire la raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu au precizat că rezultă din speţă, evenimentul aviatic producându-se ca urmare a faptelor echipajului cu atribuţii de pilotare şi a comandamentului care avea obligaţia de planificare, supraveghere şi de coordonare a misiunii, ceea ce a condus la producerea prejudiciului suferit de reclamanţi.

La momentul producerii evenimentului aviatic, elicopterul în discuţie era proprietatea Ministerului Apărării Naţionale, iar membrii echipei de pilotare erau angajaţi ai acestuia. În temeiul prevederilor 1373 C. proc. civ., acest minister răspunde pentru prejudiciile cauzate în calitate de comitent, pentru prepuşii săi, având în vedere că fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile şi cu scopul funcţiilor încredinţate, misiunea fiind aprobată şi ordinul fiind dat de către reprezentanţii MApN. Astfel, atât în virtutea contractului de muncă, cât şi în temeiul Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, pârâtul MApN exercita direcţia, supravegherea şi controlul asupra membrilor echipei de pilotare a elicopterului prăbuşit, personal care îndeplinea funcţiile şi însărcinările în interesul său şi al Statului Român.

Au mai arătat că nu erau întrunite condiţiile de siguranţă pentru efectuarea zborului, deoarece elicopterul prăbuşit a zburat în condiţii meteo foarte nefavorabile.

Privitor la previzibilitatea producerii evenimentului aviatic au solicitat să se respingă alegaţiile pârâtului-intimat de rândul 1 în sensul că evenimentul aviatic nu a putut fi prevăzut întrucât chiar acesta recunoaşte că fenomenele atmosferice în cauză sunt "greu previzibile"; aşadar, nu sunt imprevizibile.

În ceea ce priveşte etalonul persoanei medii, în funcţie de care se analizează previzibilitatea producerii unui eveniment ce reprezintă un caz fortuit, au amintit că "pentru profesionişti ştacheta este şi mai ridicată deoarece aceştia - în domeniul lor de activitate - trebuie trataţi mai exigent, raportat la simpli particular". Aşadar, reprezentanţii MApN, având la dispoziţie mijloacele tehnice necesare, precum şi pregătirea superioară unei persoane obişnuite, au obligaţia de a spori diligentele depuse în vederea evitării producerii unui prejudiciu în cadrul desfăşurării activităţii specifice.

Relativ la fapta ilicită recurenţii au mai amintit că au fost încălcate dispoziţiile art. 61 C. civ., conform cărora viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoane sunt garantate şi ocrotite în mod egal de lege. Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.

Au menţionat că alegaţiile intimatului, cum că echipa de pilotare avea calificările necesare executării misiunii, sunt contrazise de susţinerile aceluiaşi pârât potrivit cărora înălţimile minime de zbor deasupra nivelului solului/apei sunt de 100 m pentru elicoptere, cu excepţia zborurilor executate pentru misiuni de luptă sau cu excepţia zborurilor executate sub nori, datorită deteriorării condiţiilor meteorologice sub condiţiile minime pentru zborul la vedere (art. 77 Regulamentul pentru zbor al aviaţiei militare invocat la fila x a întâmpinării). Or, pentru a zbura la o înălţime mai mică de 200 m, este necesar ca pilotul să aibă calificarea potrivită, ceea ce nu a fost cazul cpt. I. şi, cu atât mai puţin, în cazul cpt. J..

Prin urmare, au precizat că este neîntemeiată afirmaţia potrivit căreia "condiţiile meteo se aflau în baremul şi clasificarea deţinute de pilotul comandant pentru executarea misiunii de zbor, fiind autorizat să zboare în condiţii meteo grele cu vizibilitate minim 2 km şi plafon minim 200 m". În plus, au arătat că s-a ordonat executarea misiunii deşi condiţiile meteo erau la limita inferioară a executării zborului (în zona Târnăveni: vizibilitate 200 m, cer invizibil, iar fenomene periculoase zborului: izolat vizibilitate redusă pe văi). Aşadar, o minimă deteriorare a condiţiilor meteo îl califica pe pilot drept inapt a executa misiunea. Dată fiind marja mult prea mică de eroare şi lipsa unor elemente obiective pe care să se întemeieze decizia executării misiunii, califică acţiunile reprezentanţilor MApN drept hazardate şi cel puţin culpabile.

În ceea ce priveşte prejudiciul suferit, au arătat că acesta se reliefează sub forma prejudiciilor provocate prin reflectare victimelor indirecte, prejudicii ce comportă atât o latură patrimonială, cât şi una nepatrimonială.

În ceea ce priveşte petitul privind acordarea penalităţilor de întârziere, au menţionat că, în virtutea prevederilor art. 1523 alin. (2) C. civ., debitorul se află de drept în întârziere atunci când obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.

Prin urmare, având în vedere că obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite, rezultatul faptei ilicite constând în producerea evenimentului mai-sus descris, ce atrage răspunderea delictuală a pârâtului Ministerul Apărării Naţionale, dobânda legală, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, va curge de la data săvârşirii faptei ilicite - respectiv de la data producerii evenimentului.

Nu în ultimul rând, au arătat că recursul se impune a fi admis având în vedere şi soluţiile pronunţate în alte două dosare derivate din acelaşi accident aviatic, succesorii celorlalţi decedaţi au obţinut, prin hotărâri judecătoreşti definitive, obligarea intimatului Ministerul Apărării Naţionale la plata unor despăgubiri morale. În acest sens, au indicat dosarele nr. x/2017 şi nr. y/2017

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., şi art. 1351 şi art. 1373 C. civ.

Prin cererea de recurs intervenientul în nume propriu H. a solicitat admiterea recursului formulat şi casarea şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea admiterii cererii de chemare în judecata, formulând următoarele critici:

Astfel, se susţine ca ideea principală a motivării respingerii apelului este cea a intervenirii cazului fortuit, respectiv că împrejurările în care s-a produs accidentul se încadrează în categoria cazului fortuit, fiind exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilotului.

Conform opticii instanţei de apel, survenirea cazului fortuit în situaţia acţiunilor echipajului duce la exonerarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, conform prevederilor art. 1351 alin. (1) C. civ.

Însă, spre deosebire de răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, unde este necesară prezenţa vinovăţiei, răspunderea comitentului pentru faptele prepusului este o răspundere obiectivă, pentru fapta altuia (art. 1373 C. civ.).

În cadrul acestei răspunderi, întemeiată pe ideea de risc sau garanţie, este indiferentă culpa (vinovăţia) prepusului, doctrina şi jurisprudenţa fiind unanime în această analiză. Dovada vinovăţiei prepusului este necesară doar în situaţia în care comitentul s-ar îndrepta cu o acţiune în regres împotriva prepusului după repararea totală sau parţială a prejudiciului cauzat victimei.

Potrivit art. 1351 alin. (3) C. civ., cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

Raportat la litigiul pendinte a menţionat că articolul citat se referă la fapta echipajului, care ar fi răspuns dacă nu intervenea faţă de membrii echipajului cazul fortuit. După cum se arată în motivarea instanţei de fond, împrejurările în care s-a produs accidentul se încadrează în categoria cazului fortuit, fiind exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau a copilotului.

Cazul fortuit este acel eveniment de natură obiectivă în prezenţa căruia, în cazul producerii unui prejudiciu, nu se poate reţine vinovăţia debitorului sau existenţa unei legături de cauzalitate raportate la fapta acestuia, ceea ce determină exonerarea sau doar diminuarea răspunderii sale. Astfel spus, în absenţa culpei nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile, astfel că nu poate fi angajată obligaţia debitorului de a repara prejudiciul propus.

Mai mult, singura modalitate prin care comitentul este exonerat de răspunderea pentru faptele prepusului se regăseşte în ipoteza în care comitentul dovedeşte că victima cunoştea sau putea să cunoască împrejurarea că prepusul acţionează fără nicio legătură cu atribuţiile sale sau cu scopul funcţiei încredinţate de comitent. La fel, prepusul va răspunde numai în cazul depăşirii limitelor misiunii încredinţate de către comitent. Sub acest aspect, recurentul a precizat că este vorba despre un recul al răspunderii prepusului.

A menţionat că, în urma evenimentului din 21 noiembrie 2014, s-a deschis dosarul penal nr. x/2014, în cadrul căruia s-au efectuat cercetări de către Parchetul Militar Târgu Mureş de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 10.06.2015, asupra echipamentelor şi elementelor aeronavei x nr. 49 aparţinând U.M. 01969 Câmpia Turzii, efectuată în baza ordonanţei Parchetului Militar de pe lângă tribunalul Militar Cluj, în dosarul nr. x/2014, recurentul a precizat că factorii care au dus la producerea evenimentului sunt:

- pe timpul executării misiunii: înrăutăţirea condiţiilor meteorologice, existenţa condiţiilor de givraj la altitudini mai mari de 600 ms care nu au permis executarea manevrelor de luare de înălţime în siguranţă, particularităţile terenului survolat, precum şi înălţimea redusă de zbor, care au creat dificultăţi în identificarea unei zone care sa permită aterizarea în teren necunoscut în condiţii de siguranţă.

- pe timpul executării ultimei manevre, în apropierea localităţii Stejărişu, jud. Sibiu, de accelerare de la punct fix şi schimbare a capului compas prin viraj dreapta şi în urcare: survolarea unui teren fără repere semnificative, cu pantă în urcare pe partea virajului, fără vegetaţie cu înălţime semnificativă cu excepţia culmii dealului survolat, fără contrast evident între suprafeţele de culoare brun-cenuşie, cu iluminare redusă şi în absenţa orizontului natural; sunt factori care au defavorizat percepţia atât a distanţei şi poziţiei faţă de sol, cât şi a poziţiei faţă de orizont.

Echipajul şi-a concentrat atenţia şi efortul pentru menţinerea separării faţă de sol şi stabilirea orientării relative faţă de teren şi orizont astfel încât, cel mai probabil perceperea prezenţei obstacolării de pe culmea pantei urcătoare a dealului a fost întârziată şi surprinzătoare.

Faptul că vizibilitatea era redusă din cauza ceţii reprezintă un aspect ce reiese din Buletinul meteorologic de zbor, ce preciza: izolat vizibilitate redusă pe văi, condiţii de givraj pe traiect, vizibilitate orizontală 6-10 km, izolat 200-800 m.

În conformitate cu Actul de investigare tehnică nr. CS 909 07.05.2013, a mai precizat:,,[…] Evenimentul de aviaţie clasificat catastrofa are cauza cea mai probabilă dezorientarea spaţială a echipajului pe timpul executării unei manevre în plan vertical şi orizontal, determinată de lipsa orizontului natural în condiţiile zborului tactic razant cu viteză mare deasupra suprafeţelor acoperite cu zăpadă, fără alte repere, reflexia razelor solare pe suprafaţa zăpezii şi percepţia distorsionată, a parametrilor de zbor, în special a înălţimii de zbor.

Înălţimea mică de zbor a aeronavei faţă de sol, împreună cu viteza mare de evoluţie au micşorat drastic timpul de reacţie al echipajului în cazul modificărilor ce ar fi putut să apară la oricare dintre parametrii de zbor.

Consecinţele dezorientării sunt dezastruoase din cauza faptului că acţiunile bazate pe informaţii incorecte/distorsionate pot conduce la deteriorarea traiectoriei de zbor cu riscul lovirii solului, într-o evoluţie aparent controlată, în situaţia absenţei orizontului natural şi lipsa reperelor. Din această cauză echipajul nu a sesizat scăderea înălţimii de zbor pe fondul creşterii cotelor terenului, în condiţiile zborului pe suprafaţă acoperită cu zăpada şi lipsită de repere."

Astfel, a susţinut că în această situaţie organele de cercetare penală au considerat că, faţă de faptele penale care ar fi putut fi imputate echipajului aeronavei (faptul prejudiciabil este decesul a nouă membri ai echipajului şi pasageri şi distrugerea completă a elicopterului), cazul fortuit îi exonerează de orice vinovăţie penală.

În ceea ce priveşte legitimarea procesuală a recurentului-intervenient, a precizat că este vorba despre tatăl sublocotenentului K., decedat la vârsta de 25 de ani. Astfel, în virtutea gradului de rudenie şi a relaţiei de afectivitate care a existat între tală şi fiu, intervenientul este o victimă indirectă, prin ricoşeu, care, din cauza activităţii culpabile a pârâtului, a suferit un prejudiciu afectiv ce dă naştere unei obligaţii de reparaţie.

Cu privire la antrenarea răspunderii civile, a arătat că, analizând actele depuse în probaţiune, rezultă că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale obiective, motiv pentru care se impune obligarea pârâtului la repararea prejudiciului.

În continuare, a realizat analiza condiţiilor răspunderii civile delictuale, astfel:

Fapta ilicită constă în încălcarea dispoziţiilor Regulamentului de zbor al Aviaţiei Militare Române şi a obligaţiilor de diligenţă, nefiind respectate dispoziţiile art. 5 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. d) şi art. 11 din acest regulament.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu rezultă din speţă, evenimentul aviatic s-a produs ca urmare a faptelor echipajului cu atribuţii de pilotare comandamentului care avea obligaţia de planificare, supraveghere şi de coordonare a misiunii ceea ce a condus la producerea prejudiciului suferit de reclamanţi. La momentul producerii evenimentului aviatic, elicopterul în discuţie era proprietatea MApN, iar membrii echipei de pilotare erau angajaţi ai acestuia. În temeiul prevederilor 1373 C. civ., MApN răspunde pentru prejudiciile cauzate în calitate de comitent, pentru prepuşii săi, având în vedere că fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile şi cu scopul funcţiilor încredinţate, misiunea fiind aprobată şi ordinul fiind dat de către reprezentanţii MApN.

A mai arătat că nu erau întrunite condiţiile de siguranţă pentru efectuarea zborului, deoarece elicopterul prăbuşit a zburat în condiţii meteo foarte nefavorabile.

Prejudiciul este determinat de suferinţele fizice şi psihice deosebite prin care a trecut intervenientul de la momentul producerii accidentului. A arătat în acest sens faptul că înaintea tragicului eveniment intervenientul era o persoană activă, care desfăşura numeroase activităţi. După accident, întâlnirea rudelor şi cunoştinţelor îi provoacă o stare de disconfort din cauza faptului că principalul subiect de discuţie se referă la lipsa fiului din viaţa sa şi a întregii familii. Toate acestea au creat intervenientului insomnii, irascibilitate, neputinţă şi au generat o teamă la gândul fragilităţii fiinţei umane. Ca efect, intervenientul a devenit o persoană retrasă, evitând relaţiile sociale.

A indicat că posibilitatea acordării de compensaţii pentru traumele provocate de moartea victimei este expres prevăzută în cadrul art. 1391 alin. (2) C. civ. ce edictează că:

"Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenta unui asemenea prejudiciu."

În ceea ce priveşte petitul privind acordarea penalităţilor de întârziere, a arătat că, având în vedere că obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite, rezultatul faptei ilicite constând în producerea evenimentului mai-sus descris, ce atrage răspunderea delictuală a pârâtului Ministerul Apărării Naţionale, dobânda legală, potrivii dispoziţiilor legale menţionate, va curge de la data săvârşirii faptei ilicite - respectiv de la data producerii evenimentului.

Aşadar, în măsura în care se va stabili că sunt îndeplinite condiţiile plăţii despăgubirii, pârâtul va fi obligat retroactiv şi la plata dobânzii legale, în temeiul principiului accesorium sequitur principale, indiferent de acţiunile pe care pârâtul a înţeles să le întreprindă între timp.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi art. 1351 şi art. 1373 C. civ.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât Ministerul Apărăii Naţionale a depus întâmpinare la 4 august 2020, prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate formulate de reclamanţi şi intervenient pentru următoarele considerente:

Referitor la existenţa cazului fortuit, a susţinut că instanţa de apel a reţinut corect considerentele încheierii penale nr. 80 din 10 noiembrie 2017 şi neechivocul acestora, în sensul că este exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilotului, adică nu există împrejurări interne care îşi au originea în câmpul lor de activitate, ci există împrejurării de origine externă, reţinându-se că la originea catastrofei aeriene s-a aflat un factor obiectiv concretizat în condiţiile meteo nefavorabile întâlnite pe timpul zborului, a căror evoluţie concretă nu a putut fi prevăzută.

Cu privire la încălcarea dispoziţiilor Regulamentului de zbor al Aviaţie Militare Române a indicat că pilotul comandat avea calificarea necesară pentru executarea misiunii de zbor, fiind autorizat să zboare în condiţii meteo grele cu vizibilitate minim 2 km şi plafon minim 200 m.

Potrivit art. 18 din F.A./Av. l - Regulamentul de zbor al Aviaţiei Militare, pilotul comandant este numit din rândul piloţilor care au nivel de instruire corespunzător misiunii pe care o execută, este şef al întregului echipaj şi are autoritatea finală de a decide în legătură cu aeronava pe timpul cât este în funcţie şi răspunde nemijlocit de pregătirea şi executarea misiunii de zbor.

Conform art. 64 lit. a) din Regulament, zborul la vedere se caracterizează prin determinarea poziţiei aeronavei în spaţiu şi controlul evoluţiei acesteia vizual, de către echipajul acesteia, în raport cu solul, iar responsabilitatea prevenirii abordajelor cu alte aeronave sau cu obstacolele de pe sol revine echipajului aeronavei.

Misiunea executată de elicopterul IAR - 330 Puma M nr. 49 s-a pregătit şi s-a executat, datorită existenţei condiţiilor de givraj în nori, după regulile de zbor la vederea solului (VFR - Visualflight rules).

În consecinţă, a menţionat că pilotul comandant era pregătit şi a respectat prevederile Regulamentului în ceea ce priveşte executarea acestei misiuni. Mai mult, din reconstituirea traiectului de zbor mai sus prezentat, rezultă cu certitudine că pilotul comandant a executat, cu maximă diligentă, toate manevrele de zbor pentru a depăşi situaţia dată de înrăutăţirea neaşteptată a condiţiilor meteo.

Echipajul s-a confruntat cu schimbări bruşte şi de mare amplitudine ale condiţiilor meteo, constând în coborârea plafonului de nori şi scăderea vizibilităţii sub limitele de zbor VFR (zbor la vedere), fenomene atmosferice greu previzibile.

Prin urmare, a susţinut că evenimentul aviatic nu s-a datorat unor motive tehnice sau erori umane, ci la originea acesteia s-a aflat un factor obiectiv, respectiv condiţiile meteo nefavorabile întâlnite pe traiectul de zbor, a căror evoluţie concretă nu a putut fi prevăzută.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Cluj s-a reţinut, pe baza probelor administrate, că accidentul a fost consecinţa unor împrejurări care nu puteau fi prevăzute, intervenite intempestiv, nedatorându-se unor motive tehnice sau erori umane ale membrilor echipajului sau a oricărui alt militar care a asigurat şi deservit zborul, astfel că nu elicopterul IAR 330 sau echipajul acestuia a fost cauza accidentului, ci factorii obiectivi concretizaţi în condiţii meteo nefavorabile întâlnite pe timpul zborului, a căror evoluţie concretă nu a putut fi prevăzută.

Contrar afirmaţiilor recurenţilor-reclamanţi, deteriorarea condiţiilor meteorologice, situaţie prevăzută la art. 77 alin. (1) lit. d) din Regulamentul pentru zbor a Aviaţiei Militare, a impus zborul la înălţimi mai mici. În consecinţă, echipajul elicopterului a respectat întocmai Regulamentul pentru zbor al Aviaţie Militare.

A apreciat că, întrucât nu există faptă ilicită, nu există nici raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

În ceea ce priveşte răspunderea civilă a persoanei juridice pentru fapta proprie, a menţionat că recurenţii nu au indicat organele de conducere ale persoanei juridice, persoanele fizice cu atribuţii de conducere, ce atribuţii ale funcţiei de conducere exercitau aceste persoane şi modalitatea exercitării lor în limitele conferite de statutele de organizare şi actele administrative interne ale persoanei juridice, care au produs prejudicii directe vătămătoare unui terţ.

În lipsa unor dovezi temeinice sub aceste aspecte, intimatul a precizat că nu se poate reţine numai pe cale de interpretare o astfel de răspundere directă a persoanei juridice pentru fapta proprie.

Cu privire la sumele solicitate cu titlu de despăgubiri materiale şi morale a menţionat că sunt incidente dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care statuează faptul că "Ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate şi celor în rezervă, concentraţi sau mobilizaţi în unităţi militare, li se acordă despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare. Cuantumul despăgubirilor ce se acordă cadrelor devenite invalide, respectiv urmaşilor celor decedate, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului."

Cuantumul despăgubirilor este stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 0435/1992 privind reglementarea unor despăgubiri ce se acordă militarilor ca urmare a accidentelor, catastrofelor intervenite în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar, în cuantum de 50 de solde lunare.

De asemenea, a menţionat că reclamanţilor li s-au acordat drepturile prevăzute de art. 85 din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşului celui decedat.

Intimatul a arătat că în toate cele trei cazuri au fost acordate ajutoarele de deces, conform art. 20 alin. (1) din Anexa VII la Legea - cadru nr. 284/2010 şi Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. De asemenea, a fost asigurată asistenţă psihologică membrilor familiilor decedaţilor.

În consecinţă, a susţinut că Ministrul Apărării Naţionale şi-a îndeplinit toate obligaţiile morale şi materiale faţă de familiile îndoliate.

În ceea ce priveşte capătul de cerere accesoriu prin care se solicită acordarea dobânzii legale aferentă despăgubirilor, de la data producerii evenimentului şi până în prezent, intimatul a apreciat că este neîntemeiat, deoarece nu este îndeplinită niciuna dintre aceste condiţii prevăzute de lege, iar obligaţia nu s-a născut din săvârşirea unei fapte ilicite extra-contractuale.

Recurenţii-reclamanţi au depus concluzii scrise la 27 octombrie 2021, prin care au iterat argumentele pentru care solicită admiterea recursului şi casarea deciziei recurate. Au subliniat că răspunderea comitentului este obiectivă, având ca fundament ideea sau obligaţia de garanţie, astfel că angajarea răspunderii comitentului se poate realiza indiferent de vinovăţia prepusului. În ceea ce priveşte cazul fortuit, au precizat că acesta intervine doar pentru înlăturarea culpei echipajului, nefuncţionând faţă de comitent, care oricum răspunde pentru fapta altuia.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 20 mai 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursurile declarate de reclamanţii A., B., C. şi de intervenientul în nume propriu H. împotriva deciziei civile nr. 27/A din 19 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fixat termen la 23 septembrie 2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursurilor.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat, de reclamanţi ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Astfel, Înalta Curte reţine că prin acţiunea întemeiată pe dispozitiile art. 1373 C. civ., reclamanţii au solicitat obligarea intimatului de rândul I la plata sumei de 25.000 RON cu titlul de despăgubiri reprezentând pagube materiale către reclamanta A.; obligarea intimatului de rândul I la plata sumei de 4.500.000 Euro cu titlul de despăgubiri pentru repararea unor prejudicii fără caracter patrimonial,din care 2.000.000 Euro pentru reclamanta A., 1.500.000 Euro pentru reclamanta B., 1.000.000 Euro pentru reclamantul C.; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare asupra sumelor mai sus indicate pentru fiecare zi de întârziere/calculate de la data producerii accidentului aviatic 21.11.2014) şi actualizarea acestora pe fiecare zi de întârziere până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată ocazionate de judecata la fond şi apel.

În susţinerea acţiunii întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1373 C. civ., reclamanţii au susţinut că, spre deosebire de răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, unde este necesară prezenţa vinovăţiei (culpei, în exprimarea vechiul C. civ.), răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este o răspundere obiectivă, pentru fapta altuia (art. 1373 C. civ.).

Principalul argument pentru angajarea acestei răspunderi este desfăşurarea unei activităţi sub îndrumarea, direcţia şi controlul altei persoane, stabilite prin raportul de prepuşenie între prepus (care a săvârşit fapta prejudiciabilă) şi comitent (persoana responsabilă). În ceea ce îl priveşte pe comitent, nu se cere vreo condiţie specială privind comportamentul său, menţionându-se doar că acesta este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi.

Din această perspectivă, s-a aratat că răspunderea comitentului este principală directă şi autonomă faţă de răspunderea subiectivă a prepusului său şi este angajată independent de culpabilitatea sa, în toate situaţiile pe temei obiectiv, dacă victima dovedeşte (1) existenţa unui prejudiciu cauzat de prepus, (2) în legătură cu funcţiile care i-au fost încredinţate acestuia din urmă.

Înalta Curte constată că prin motivele de apel au fost dezvoltate aspecte legate de temeiul de drept al acţiunii, respectiv art. 1373 C. civ., din perspectiva căruia s-a arătat că răspunderea comitentului este principală directă şi autonomă faţă de răspunderea subiectivă a prepusului său şi, este angajată independent de culpabilitatea sa, în toate situaţiile pe temei obiectiv, dacă victima dovedeşte (1) existenţa unui prejudiciu cauzat de prepus, (2) şi în legătură cu funcţiile care i-au fost încredinţate acestuia din urmă.

Astfel, atât din examinarea criticilor din cererea de recurs, a motivelor de apel, precum şi a temeiului de drept invocat, Înalta Curte reţine că, deşi criticile din apel vizau greşita intrepretare a dispozitiilor art. 1373 Noul C. civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală a comitentului într-o altă manieră/abordare decât dispoziţiile din C. civ. de la 1864, (dispoziţii ce prevăd expres că:,,"(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate"),instanţa de apel nu examinează raporturile juridice dintre părţi din prespectiva şi în raport cu dispoziţiile textului enunţat. Dispozitiile art. 1373 Noul C. civ., ce reglementează răspunderea comitentului pentru fapta preprepusului prevăd urmatoarele:,,(1)Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate,,2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia. (3) Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate"

Prevederile art. 1373 Noul C. civ. privind răspunderea comitentului pentru prepuşii săi constituie un reper important al reconstrucţiei răspunderii delictuale în ansamblul său, potrivit orientării dreptului european, pe temelia instituţiei tradiţionale, dar într-o altă manieră/"arhitectură" mai aproape de realităţile societăţii contemporane şi de aspiraţiile persoanelor prejudiciate. Principalul argument invocat pentru angajarea acestei răspunderi îl constituie desfăşurarea unei activităţi sub îndrumarea, direcţia şi controlul altei persoane. Astfel, între făptuitor, respectiv prepusul care a săvârşit o faptă ilicită prejudiciabilă şi persoana responsabilă, comitentul, se stabileşte o relaţie specială, denumită raport de prepuşenie, în baza căruia este declanşat mecanismul răspunderii pentru prejudiciile care au fost produse în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

Din dispozitiile art. 1373 alin. (1) C. civ., rezultă că în ceea ce priveşte comportamentul comitentului, nu a fost stabilită nicio condiţie specială, menţionându-se doar că "acesta este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi".

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, aşsa cum de altfel şi doctrina jurdică a concluzionat în raport de noua reglementare a răspunderii comitentului pentru prejudiciul cauzat de prepuşi, prevazută de art. 1373 C. civ., aceasta este o răspundere obiectivă directă, fundamentată pe obligatia de garanţie,iar răspunderea este una independentă şi autonomă faţă de răspunderea proprie a prepusului.

În aceeaşi idee, în raport de dispozitiile art. 1373 alin. (1) C. civ., doctrina juridică şi literatura de specialitate a mai concluzionat că "în raporturile victimă - comitent vinovăţia prepusului este şi rămâne indiferentă, ea va avea însă relevanţă numai atunci cand victima îi cere prepusului sau şi prepusului,repararea prejudiciului, precum şi în raporturile dintre comitent şi prepus fiind o condţtie de admitere a acţiunii în regres a comitentului impotriva prepusului". Din perspectiva celor expuse, a dispoziţiilor art. 1373 C. civ., pe care reclamanţii şi intervenientul şi-au întemeiat cererile, dispoziţii ce reglementrează într-o altă manieră/abordare răspunderea obiectivă directă a comitentului pentru fapta prepusului faţă de vechea reglementare din C. civ. de la 1864, în sensul că acesta "este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate", din care rezultă că răspunderea comitentului este o răspundere obiectivă directă, fundamentată pe obligaţia de garanţie, şi cum instanţa de apel nu a dat eficienţă acestor dispoziţii legale, Înalta Curte reţinând incidenţa dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a admite recursurile formulate de reclamanţii A., B., C. şi de intervenientul în nume propriu H. împotriva deciziei civile nr. 27/A din 19 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, care va analiza efectiv raporturile juridice dintre părţi prin prisma şi în raport de dispoziţiile art. 1373 C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamanţii A., B., C. şi de intervenientul în nume propriu H. împotriva deciziei civile nr. 27/A din 19 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2021.