Whether arguments challenging the lower court's legal qualification of a preliminary sale agreement as a loan contract constitute a ground for cassation or merely fall under the factual review exclusive to trial courts.

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, la 15 octombrie 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând împrumut nerestituit, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Maramureş

Prin sentinţa civilă nr. 1021 din 24 octombrie 2019, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia civilă nr. 73/A din 11 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins apelul, ca nefondat, şi l-a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON către intimatul B..

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei din apel a declarat recurs reclamantul A., în susţinerea căruia a dezvoltat mai multe aspecte.

Curtea de Apel a calificat greşit raportul juridic dintre părţi în sensul excluderii existenţei unui contract de împrumut, deşi probaţiunea administrată (înscrisuri, martori şi interogatorii) a relevat încheierea unei promisiuni de vânzare-cumpărare care, în timp, datorită nerespectării obligaţiilor de către promitentul vânzător, s-a transformat într-o obligaţie de restituire către reclamant a investiţiei în obiectivul ce a reprezentat scopul iniţial al afacerii, instalaţia de telescaun din localitatea Borşa, judeţul Maramureş.

Recurentul a evocat situaţia de fapt care a determinat declanşarea litigiului, arătând că a derulat în trecut cu pârâtul o afacere prin care acesta din urmă a devenit proprietarul instalaţiei de telescaun din localitatea Borşa. Între părţi a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare din 2 martie 1995, convertit într-un contract de împrumut.

Efectuarea de către pârât a unor plăţi în favoarea reclamantului, dovedite prin probatoriul administrat, şi semnarea unui angajament de plată ce prevede obligaţia de restituire a sumelor investite în teleferic, urmare a contractului sub semnătură privată intervenit la 2 martie 1995, reprezintă manifestări de recunoaştere a datoriei şi, din punct de vedere juridic, o confirmare a novaţiei intervenite între părţi cu privire la înţelegerea iniţială.

Tribunalul a respins acţiunea, cu motivarea greşită că între părţi nu ar exista un raport juridic grefat pe un contract de împrumut, or, probatoriul administrat în litigiu, demonstrează existenţa unei datorii între acestea, recunoscute expres prin achitarea parţială a creanţei şi semnarea unor angajamente de plată.

Prin decizia de apel, Curtea a preluat integral statuările primei instanţe şi, efectuând o analiză a motivelor de apel, a conchis eronat că înţelegerea dintre părţi nu ar avea valenţele unui contract de împrumut, în contextul în care toate probele administrate relevă contrariul.

Criticile au fost subsumate motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul căruia recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii în fond şi obligării intimatului la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru şi a fost comunicat părţilor care nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere.

Prin rezoluţia din 8 septembrie 2021, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 28 octombrie 2021.

6. Apărările formulate în recurs

În cauză, intimatul B. nu a depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin decizia nr. 73A din 11 iunie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, atacată cu recurs, a fost respins apelul reclamantului A. şi menţinută soluţia adoptată de prima instanţă, în sensul respingerii acţiunii în pretenţii în contradictoriu cu pârâtul B.. Curtea a examinat raportul juridic dintre părţi descris în cuprinsul acţiunii şi a concluzionat, pe baza probatoriului administrat, că obligaţia asumată de pârât în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, de a transmite dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 parte din instalaţia Telescaun din localitatea Borşa (obligaţie de a face) nu poate fi transformată într-o obligaţie de a da, adică de a restitui sumele achitate de promitentul cumpărător pe temeiul unui contract de împrumut. A statuat că actul juridic încheiat iniţial nu poate fi convertit într-un contract de împrumut, pe de o parte, deoarece nu a fost desfiinţat, iar, pe de altă parte, nu întruneşte cerinţele de validitate ale unui contract de împrumut.

Înalta Curte constată că aserţiunile cuprinse în memoriul de recurs nu vizează aspecte de nelegalitate a deciziei de apel, în sensul celor pretinse de recurent prin invocarea ipotezei prescrise de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Nu se explică în ce manieră legea a fost încălcată, recurentul aducând în discuţie consideraţii care ţin de fondul cauzei şi de probaţiunea administrată în litigiu.

Invocă, în esenţă, faptul că instanţa de apel a atribuit o calificare greşită raportului juridic dintre părţi dedus judecăţii prin acţiunea în fond, în sensul că nu ar privi un contract de împrumut, deşi toate probele administrate în cauză confirmă transformarea obligaţiei prevăzute în înţelegerea iniţială-antecontractul de vânzare-cumpărare din 2 martie 1995. Astfel, efectuarea unor plăţi de către pârât şi semnarea angajamentului de plată din 3 octombrie 2017, cu privire la care se pretinde că ar conţine obligaţia de restituire a sumelor investite în instalaţia de telescaun, pot fi interpretate ca manifestări de recunoaştere a datoriei şi reprezintă o confirmare a novaţiei intervenite cu privire la antecontractul din 2 martie 1995.

O atare motivaţie se circumscrie modalităţii de apreciere a situaţiei de fapt şi probatoriului administrat în cauză, neputând constitui obiect de analiză în această etapă procesuală, întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu legalitatea acesteia. Recurentul pârât tinde la rejudecarea cauzei în fond prin reevaluarea elementelor de probatoriu şi supune dezbaterii aprecierea asupra naturii juridice a raportului dintre părţi configurat prin acţiune, în concret dacă obligaţia asumată prin înţelegerea iniţială, de a transmite reclamantului dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 parte din instalaţia de Telescaun din localitatea Borşa, a fost transformată ulterior într-o obligaţie de restituire a sumelor achitate de promitentul cumpărător în temeiul unui contract de împrumut. Or, stabilirea acestor aspecte reprezintă prerogativa exclusivă a instanţelor de fond şi excedează analizei ce poate fi realizată în recurs, cale de atac nedevolutivă ce nu este menită a corecta eventuale greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii şi de valorificare a probatoriului administrat în cauză atât timp cât instanţa de recurs este chemată a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că susţinerile evocate în memoriul de recurs preiau în mare parte motivele de apel, recurentul nespecificând în mod concret care sunt pretinsele greşeli proprii instanţei de control judiciar anterioare, care să poată fi supuse controlului de legalitate specific recursului.

Or, această modalitate de redactare a criticilor nu respectă exigenţele dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care implică dezvoltarea unor critici de nelegalitate punctuale şi riguroase în legătură cu dezlegările date, în drept, de instanţa de apel.

Pentru argumentele înfăţişate, se constată că susţinerile recurentului nu se circumscriu ipotezei de nelegalitate invocate, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nici celorlalte cazuri din cuprinsul acestui articol. Întrucât nu se identifică, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu în procedura de filtrare a recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. combinat cu art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, se va anula recursul exercitat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 73/A din 11 iunie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Faţă de soluţia dispusă, cererea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată pentru faza procesuală a recursului va fi respinsă, acesta fiind parte căzută în pretenţii care nu este îndreptăţită la recuperarea sumelor cu acest titlu în temeiul prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 73/A din 11 iunie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2021.