Moral damages quantification for fatal traffic accident: necessity to align with domestic case law and specific CSA order criteria.

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

asupra recursului de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată la 16 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. şi intervenientul E., au solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi materiale, după cum urmează:

- pentru A. - tatăl persoanei decedate F., 1.000.000 RON cu titlu de daune morale, 1.476,08 RON daune materiale, reprezentând cheltuieli cu înmormântarea şi 1.009,92 RON, reprezentând cheltuieli cu deplasările apărătorului ales în cursul urmăririi penale la organele de poliţie şi la parchet, cu trimiterile poştale şi cu deplasarea la termenele de judecată din dosarul penal nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei;

- pentru B. - mama persoanei decedate F., 1.000.000 RON cu titlu de daune morale;

- pentru C. - sora persoanei decedate F., 1.000.000 RON cu titlu de daune morale.

În drept au fost invocate prevederile art. 49, 50, 54 din Legea nr. 136/1995, art. 24, 26 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, art. 1381, art. 1391 alin. (2) şi urm. C. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 180 din 7 martie 2019, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare de pârâtă, a admis acţiunea şi a obligat pârâta S.C. D. S.A. să achite suma de 362,08 RON, reprezentând daune materiale reclamantului A., suma de câte 150.000 RON, reprezentând daune morale reclamanţilor A. şi B. şi suma de 100.000 RON, reprezentând daune morale reclamantei C.. A respins, în rest, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii A., B. şi C., precum şi pârâta S.C. D. S.A.

3. Hotărârea pronunţată, în apel, de Curtea de Apel

Prin decizia civilă nr. 277A din 4 decembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis în parte apelul reclamanţilor, a schimbat, în parte, sentinţa atacată în sensul majorării cuantumului daunelor morale, după cum urmează: pentru fiecare din reclamanţii A. şi B., la suma de 60.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, în locul sumei de 150.000 RON; pentru reclamanta C. la suma de 30.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, în locul sumei de 100.000 RON. A menţinut, în rest, sentinţa atacată. A respins apelul promovat de pârâta S.C. D. S.A.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei din apel, pârâta S.C. D. S.A. a declarat recurs în cuprinsul căruia a dezvoltat mai multe critici.

O primă critică ce înglobează ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se raportează la nerespectarea prevederilor art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO, argumentându-se în acest sens că motivarea instanţei de apel este una generală şi nu se indică probele şi motivele ce au impus majorarea cuantumului daunelor morale acordate de tribunal.

A doua critică formulată tot din perspectiva nemotivării hotărârii instanţei de apel reclamă ignorarea legislaţiei speciale în ceea ce priveşte redimensionarea cuantumului daunelor morale stabilite în favoarea reclamanţilor - Legea nr. 136/1997 şi Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

A treia critică se fundamentează pe aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta consideră că daunele morale nu au fost corelate cu practica judiciară din România, fapt ce a generat o încălcare a prevederilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, cu toate că părţile au depus la dosar, în fond şi apel, hotărâri din speţe similare.

Câtă vreme dispoziţiile menţionate trimit la practica judiciară în domeniu în procesul de cuantificare a despăgubirilor morale, aceasta reprezintă un izvor de drept şi nu poate fi ignorată de instanţă.

Prin ultimul motiv de recurs se susţine că instanţa de apel nu a verificat dacă a existat o contribuţie a victimei la cauzarea ori mărirea prejudiciului din perspectiva nepurtării centurii de siguranţă, precum şi culpa morală a victimei care a urcat într-un autoturism condus de intervenientul forţat aflat sub influenţa alcoolului.

Respingerea cererii de probe, constând în expertiza criminalistică şi medico-legală, a determinat încălcarea prevederilor art. 1371 C. civ., dezlegate prin Decizia nr. 12/2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi, în sensul că autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit cu vinovăţie la cauzarea ori mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat în tot sau în parte, deşi putea să o facă. Încuviinţarea expertizei criminalistice a fost solicitată şi în faţa primei instanţe pentru a se verifica aspectul legat de centură, însă proba nu a fost admisă.

În opinia recurentei, victima era în măsură să evite accidentul de circulaţie dacă nu s-ar fi urcat în autoturismul condus de E., despre care avea cunoştinţă că a consumat băuturi alcoolice. Părinţilor minorei le incumba obligaţia legală de supraveghere, însă i-au permis să se afle într-o atare circumstanţă, să frecventeze cluburi de noapte, să consume băuturi alcoolice, aspecte ce relevă o culpă morală a acestora, cât şi a victimei.

Apreciază că rezultă din dosar culpa morală a victimei şi se impune a se verifica numai dacă aceasta nu s-a asigurat prin purtarea centurii de siguranţă, ce are valoarea participării la producerea propriului prejudiciu.

Pentru toate motivele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, trimiterea pricinii spre rejudecare la curtea de apel şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de formularea căii de atac, reprezentate de onorariu de avocat. În partea de început a cererii de recurs, a solicitat şi desfiinţarea actelor de executare efectuate în baza deciziei casate nr. 277A/2019, cu consecinţa întoarcerii executării silite în conformitate cu prevederile art. 723 şi urm. C. proc. civ.

5. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea depusă, intimaţii A., B. şi C. au combătut argumentat criticile aduse hotărârii atacate.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 24 iunie 2021, s-a admis, în principiu, recursul pârâtei şi s-a fixat termen pentru judecarea acestuia la 28 octombrie 2021, cu citarea părţilor, în sedinţă publică.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele care succed:

Criticile reliefate în prezenta cale de atac supun dezbaterii modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale solicitate de reclamanţii A., B. şi C., în calitate de părinţi şi soră a victimei decedate în accidentul rutier produs la 16 noiembrie 2013. Recurenta reproşează instanţei de apel o nemotivare a hotărârii sub un dublu aspect, că a motivat în termeni generali, nefiind indicate probele şi argumentele ce au impus majorarea cuantumului daunelor morale acordate de tribunal şi că nu s-a raportat la legislaţia specială incidentă în speţă, mai precis la art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, potrivit căruia, la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unei persoane, se au în vedere în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Necorelarea daunelor morale cu practica judiciară în materie şi lipsa analizării criteriilor de cuantificare a despăgubirilor se reflectă şi într-o încălcare a prevederilor anterior enunţate, ipoteză în care se invocă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Întrucât cele două critici pun în discuţie nelegalitatea hotărârii contestate din perspectiva nesocotirii jurisprudenţei în materie în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale, vor fi examinate împreună de prezenta instanţă, urmând a se aprecia caracterul fondat al acestora.

Curtea de Apel, devoluând fondul cauzei în apelul promovat de reclamanţi contra sentinţei tribunalului, prin decizia atacată a procedat la redimensionarea daunelor morale de 150.000 RON pentru fiecare părinte şi 100.000 RON pentru sora victimei, în sensul majorării cuantumului acestora, reţinând că "În cauză, legăturile puternice de afecţiune dintre victimă şi reclamanţi au fost dovedite, după cum au fost probate şi suferinţele psihice semnificative produse reclamanţilor. În aceste condiţii, Curtea apreciază că suma de 60.000 euro pentru fiecare părinte şi cea de 30.000 euro pentru soră este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat de moartea victimei".

Înalta Curte reţine că la nivel legislativ şi de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudenţă şi doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanţa urmează a face o apreciere subiectivă în funcţie de circumstanţele speţei. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absenţa unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât priveşte întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Însă, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura sau compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure.

Prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, incidente în cauză, stipulează că la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Curtea de Apel nu s-a raportat la această normă în stabilirea sumelor cu titlu de daune morale, nu a explicat în concret de ce se impune acordarea într-un cuantum mai ridicat prin prisma situaţiei particulare a reclamanţilor din speţă şi a omis să analizeze jurisprudenţa din cauze similare, pentru a cuantifica daunele morale în acord cu practica constantă, unitară în materie.

Instanţa s-a limitat la a arăta, în motivare, că sumele stabilite de tribunal nu sunt proporţionale cu prejudiciul suferit în cauză şi a avut în vedere legăturile de afecţiune dintre victimă şi reclamanţi, fără să facă referire la celelalte criterii de cuantificare a prejudiciului, cum ar fi consecinţele suportate de către reclamanţi în plan personal, familial, psihologic şi profesional ca urmare a pierderii suferite, criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Rezultă astfel că majorarea cuantumului despăgubirilor morale în etapa procesuală a apelului nu a fost rezultatul unei abordări proprii a jurisprudenţei naţionale în materie, ceea ce ar fi impus o analiză a hotărârilor pronunţate de instanţele naţionale în materie, şi nici a interpretării jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului din perspectiva ideii de "echitate", a examinării condiţiilor socio-economice şi a particularităţilor speţei.

Este de relevat, în acest context, şi că reclamanţii au depus atât în faţa primei instanţe, cât şi a celei de apel extrase din mai multe hotărâri judecătoreşti ale instanţelor civile şi penale, regăsite în Culegerea de practică judiciară - daune morale în litigii civile şi penale, la filele x tribunal, din care se desprinde un anumit cuantum al despăgubirilor pentru suferinţa produsă membrilor familiei ca urmare a decesului unei rude apropiate, Curtea de Apel având la dispoziţie repere după care să se ghideze în stabilirea respectivelor sume.

O atare abordare a speţei, prin neanalizarea criteriului jurisprudenţial şi a jurisprudenţei naţionale, astfel cum reclamă dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, echivalează cu o necercetare completă a fondului cauzei, ceea ce conduce la imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanţa de recurs.

În consecinţă, criticile circumscrise de recurenta pârâtă motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. sunt găsite întemeiate, drept pentru care în baza dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. se va admite recursul, se va casa decizia Curţii de Apel şi se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere urmează să stabilească cuantumul daunelor morale cuvenite reclamanţilor, ţinând seama, alături de criteriile de stabilire a despăgubirilor şi de practica judiciară naţională în materie, inclusiv de deciziile de speţă ataşate la dosar.

Prin ultimul motiv de recurs se reproşează instanţei de apel că nu a examinat culpa victimei în cauzarea prejudiciului din perspectiva nepurtării centurii de siguranţă. Se reclamă în acest caz încălcarea prevederilor art. 1371 C. civ., astfel cum au fost dezlegate prin Decizia nr. 12/2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi: "în sensul că autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă’’, precum şi greşita respingere a cererii de probe constând în efectuarea expertizei criminalistice şi medico-legale, teza probatorie fiind tocmai verificarea aspectului legat de centura de siguranţă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei pârâte nu au semnificaţia unor critici de nelegalitate, întrucât problema stabilirii culpei victimei cu privire la deznodământul produs implică evaluarea situaţiei de fapt în raport de probatoriul administrat în cauză, ce constituie un aspect de netemeinicie a hotărârii care excede controlului de legalitate efectuat în calea de atac a recursului din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ce priveşte solicitarea recurentei de obligare a părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată aferente fazei procesuale a recursului, se reţine că nu au fost depuse dovezi în justificarea acestora, însă chiar şi în contextul procurării înscrisurilor care atestă încasarea onorariului de avocat, cheltuielile nu pot fi acordate, deoarece pronunţându-se soluţia de casare a deciziei de apel şi de trimitere a pricinii spre rejudecare, nu s-a stabilit culpa procesuală a intimaţilor în sensul art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 277A din 4 decembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2021.