Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 219/2022 AI generated

Taxation claim inadmissible for failing to articulate specific grounds of illegality in cassation

Case Number Decizia nr. 219/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the cassation appeal, leaving the appellate decision that dismissed the claim in force, thereby ruling in favor of the defendants. The case involved a civil action brought by the State, represented by the National Agency for Fiscal Administration, seeking compensation for fiscal evasion arising from unrecorded commercial transactions in 2009–2010; although a lower criminal court had previously ordered compensation, the appellate criminal court later acquitted the defendant and left the attached civil action unresolved. The Supreme Court determined that the appeal was inadmissible because the appellant failed to formulate specific legal criticism of the appellate court's reasoning, instead merely reiterating the arguments from the appeal stage, thus violating the mandatory requirements for a cassation petition under Article 486 and Article 488 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 25 alin. (5) C. proc. pen, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Taxation claim inadmissible for failing to articulate specific grounds of illegality in cassation: The case involved a civil action brought by the State, represented by the National Agency for Fiscal Administration, seeking compensation for fiscal evasion arising from unrecorded commercial transactions in 2009–2010; although a lower criminal court had previously ordered compensation, the appellate criminal court later acquitted the defendant and left the attached civil action unresolved. The Supreme Court determined that the appeal was inadmissible because the appellant failed to formulate specific legal criticism of the appellate court's reasoning, instead merely reiterating the arguments from the appeal stage, thus violating the mandatory requirements for a cassation petition under Article 486 and Article 488 of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
grounds for cassation article of civil procedure failure to state reasons tax evasion proceedings precedence of tax claim administration of justice

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

The procedural provision cited in the final operative order to annul the cassation appeal due to its failure to meet the legal requirements.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 03 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 14.06.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Statul Român reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov a solicitat în contradictoriu cu pârâţii A. şi S.C. B. S.R.L. obligarea pârâţilor la plata sumei de 629.064 RON, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat prin activitatea infracţională în anii financiari 2009-2010, a obligaţiilor fiscale accesorii; cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ilfov

Prin sentinţa civilă nr. 1392 din 24 iunie 2020, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 675A din 21 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Statul Român reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 1392 din 24 iunie 2020, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs reclamantul Statul Român, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov, solicitând admiterea acestuia.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a arătat că soluţia dată a condus la o eronată aplicare a legii, motiv pentru care a reiterat elemente privind situaţia de fapt ce rezultă din dosarul penal nr. x/2013 soluţionat de Tribunalul Ilfov.

S-a arătat că prin sentinţa penală nr. 257/18.12.2015, Tribunalul Ilfov a dispus admiterea acţiunii civile formulate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti şi a obligat pe inculpatul A. în solidar cu partea responsabila civilmente S.C. B. la plata către partea civilă a sumei de 629.064 RON, reprezentând prejudicial adus bugetului de stat, suma la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii, obligaţii ce se vor calcula în conformitate cu legislaţia fiscală, acestea fiind datorate de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data plăţii efective.

Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 19.02.2013 dată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov în dosarul de urmărire penala nr. 41/P/2012 şi s-a instituit sechestrul asigurător asupra tuturor altor bunuri mobile şi imobile, prezente şi viitoare aparţinând inculpatului A., precum şi asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, aparţinând părţii responsabile civilmente S.C. B., până la concurenţa sumei de 619.064 RON.

Prin decizia penală nr. 867/A din data de 07.06.2017, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat în parte sentinţa apelată, iar în baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă promovată în cauză.

Faţă de această situaţie de fapt, reclamantul apreciază că, în cauză, sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1357-1359 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv: existenţa faptei ilicite şi a prejudiciului; raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia sub forma intenţiei, neglijenţei sau imprudenţei.

În ceea ce priveşte prejudiciul datorat bugetului de stat, apelantul reclamant a arătat că s-a constituit parte civilă în cauză faţă de inculpaţii cercetaţi.

Cu privire la existenţa faptei ilicite şi a prejudiciului, reclamantul a arătat că aceste condiţii reies din modul de soluţionare a acţiunii civile prin sentinţa penală nr. 257 din data de 18.12.2015, pârâţii din prezenta cauză fiind obligaţi, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 629.064 RON reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat, sumă la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii, obligaţii ce se vor calcula în conformitate cu legislaţia fiscală, acestea fiind datorate de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data plăţii elective.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu rezultă din prejudiciul neacoperit care derivă din infracţiunea săvârşită de pârâţi, ce constă în acţiunea de efectuare a unor operaţiunii comerciale, respectiv de vânzare cereale în repetate rânduri, cu încasare, fără să înregistreze cele 65 facturi în contabilitatea societăţii, cu scopul de a se sustrage de la plata către stat a impozitului pe profit şi a taxei pe valoare adăugată datorată, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Reclamantul a considerat că prin modul de săvârşire a faptei, prin mijloacele şi scopul urmărit se relevă fără dubiu atât pericolul social al faptei, cât şi împrejurarea că pârâţii au prevăzut şi urmărit rezultatul acţiunilor sale, fiind relevată astfel intenţia directă a acestora ca formă de vinovăţie cu care fapta a fost săvârşită.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările în recurs

Intimaţii-pârâţi nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat de reclamanta reclamantul Statul Român, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov are în vedere următoarele:

Înalta Curte, având a verifica, prioritar, respectarea cerinţelor de formă impuse prin art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., ce vizează legala sa învestire cu analiza acestei căi de atac, constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină, nefiind respectate dispoziţiile legale anterior menţionate care dispun în sensul că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, deşi lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate este sancţionată de lege cu nulitatea căii de atac.

Astfel, în cauză, prin decizia civilă nr. 675A din 21 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Statul Român reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 1392 din 24 iunie 2020, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă.

În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ cerinţele răspunderii civile delictuale, anume nu este îndeplinită condiţia existenţei unei fapte ilicite, aspect în raport de care nu s-a mai impus analiza celorlalte condiţii, respectiv prejudiciul şi legătura de cauzalitate existentă între fapta invocată de apelant, precum şi prejudiciul pretins. În susţinerea acestei concluzii, curtea de apel a analizat susţinerile reclamantului expuse prin cererea de apel şi a acordat valenţe deciziei penale nr. 867/A din data de 07.06.2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus achitarea inculpatului A., iar acţiunea civilă alăturată procesului penal a fost lăsată nesoluţionată, în conformitate cu art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

În speţă, reclamantul, fără a combate argumentele instanţei de apel care au condus la pronunţarea soluţiei, a reiterat, în cadrul cererii de recurs, în întregime motivele de apel, cu referire la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi la încadrarea în drept a pretenţiilor formulate, apreciind că aceste critici se circumscriu cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Înalta Curte reţine însă că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, fiind necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Or, în speţă, Înalta Curte constată că, deşi recurentul şi-a fundamentat formal cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu a adus critici punctuale deciziei pronunţate de instanţa de apel şi nu a arătat în ce constau greşelile de judecată din hotărârea recurată, limitându-se să reitereze în mod fidel motivele de apel, regăsite la dosarul curţii de apel. Or, aparenţa de motivare a recursului nu poate fi privită ca un recurs motivat.

Având în vedere că reclamantul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul Statul Român, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov împotriva deciziei civile nr. 675 A din 21 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Statul Român, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov împotriva deciziei civile nr. 675 A din 21 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2022.