Eligibility for pension benefits under Law 309/2002: service in regular military units vs. labor detachments under the General Directorate of Labor Service
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the County Pension House, quashed the appellate decision, and dismissed the claimant's lawsuit as unfounded, ruling in favor of the pension authority. The dispute concerned whether the claimant’s late husband was entitled to benefits under Law No. 309/2002 for the period of 1955–1957; while the lower instance had granted relief based on his military record indicating "good combatant service," the appeal argued he had served in specific military units rather than labor detachments. The Supreme Court held that the statutory requirements of Law No. 309/2002, Article 1, are cumulative and strictly require service in labor detachments under the General Directorate of Labor Service, not in regular military units of the former Ministry of Armed Forces; consequently, the court found that the claimant failed to meet these specific legal conditions, as the deceased served in military units UM 03968 and UM 03753.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 309/2002; Eligibility for pension benefits under Law 309/2002: service in regular military units vs. labor detachments under the General Directorate of Labor Service: Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta L.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta, să constate că defunctul său soț a efectuat stagiul militar, în perioada 10 iunie 1955 - 1 iulie 1957, în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 322 din 13 mai 2004, a admis contestația reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 9502 din 8 martie 2004, în sensul constatării că L.Ș. beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada 10 iunie 1955 - 1 iulie 1957. Totodată, a obligat pârâta să-i acorde aceste drepturi, începând cu data de 1 aprilie 2004.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în livretul militar al numitului L.Ș. este înscris faptul că este „bun serviciu combatant neinstruit” și detașamentele de muncă unde și-a desfășurat activitatea.
Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj care a susținut, în esență, că din dosarul comisiei nu rezultă că soțul decedat a satisfăcut stagiul militar la detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 309/2002, ci la U.M. 03968 și U.M. 03753.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Este de necontestat că reclamantul a satisfăcut stagiul militar la U.M. 03968 Medgidia și la U.M. 03753 București.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.
Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă, și nu în cadrul unor unități militare, iar a doua condiție este aceea ca acele detașamente să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Or, în cauză L.Ș. și-a satisfăcut stagiul militar în cadrul U.M. 03968 și U.M. 03753 din sistemul fostului Minister al Forțelor Armate, instanța de fond reținând în mod greșit că ar fi îndeplinite condițiile cerute de art. 1 din Legea nr. 309/2002.
Astfel fiind, recursul este întemeiat și va fi admis, sentința recurată va fi casată, iar acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 322 din 13 mai 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2005.