Effectiveness of attorney’s office address as procedural domicile and non-retroactivity of statutory remedy for erroneous appeal indication in civil appeals

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 01.10.2018, reclamanţii A., B., C., D. în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorei E., şi F., în contradictoriu cu pârâta G. S.A. şi intervenientul forţat H., au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 euro cu titlu de daune morale pentru reclamanta B., în calitate de soţie supravieţuitoare;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 euro cu titlu de daune morale pentru reclamantul A., în calitate de fiu al persoanei decedate;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 euro cu titlu de daune morale pentru reclamanta D., fiica persoanei decedate şi 4.563,21 RON cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea şi pomeni;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre reclamanţii C., E., şi F., nepoţii persoanei decedate;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 192 C. proc. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1996, art. 1381-1395 C. civ., Legea nr. 136/1996 privind asigurările şi reasigurările în România, Norma ASF 23/2014

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bihor

Prin sentinţa civilă nr. 66/C din 1 aprilie 2019, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă introdusă de reclamanţii B., C., A., E. prin mama sa D., F. prin mama sa D. şi D..

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Oradea

Prin decizia nr. 757/A din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins ca tardiv apelul civil declarat de apelanţii A., B., C., D. în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorei E., şi F. împotriva sentinţei civile nr. 66/C din 1 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o în întregime.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 757A din 21 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D. în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorei E. şi F..

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 18 ianuarie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9.

Prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Oradea.

I. Nesocotirea unor norme procedurale a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa de apel nesocoteşte norme şi instituţii ale procedurii civile, după cum urmează:

a) Apreciază, în mod nelegal şi în contradicţie cu practica instanţei supreme, că o alegere de domiciliu procesual este valabilă în lipsa unei menţiuni în contractul de asistenţă juridică sau într-un act conex acestuia.

Instanţa de apel consideră că prin simpla existenţă a unor contracte de asistenţă juridică încheiate între reclamanţi şi avocatul I., operează implicit şi o alegere de domiciliu procesual şi, ca atare, comunicarea sentinţei făcută la sediul avocatului este valabilă, iar apelul tardiv.

Contrar acestor argumente, apelul este formulat în termen, deoarece în cauză nu a existat o alegere de domiciliu procesual legală. Potrivit dispoziţiilor legale, apelul se declară în 30 de zile de Ia comunicarea sentinţei. Pentru a începe să curgă termenul de apel, trebuie să existe o comunicare valabilă.

Comunicarea actelor procedurale se face la domiciliul părţii sau la domiciliul procesual ales, dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru alegerea de domiciliu conform art. 158 C. proc. civ., Legii nr. 51/1995 şi Statutului profesiei de avocat.

Ca atare, în lipsa unei dispoziţii exprese în contractul de asistenţă juridică a alegerii de domiciliu procesual la sediul avocatului, pur şi simplu nu a existat un domiciliu, nici calea de atac

b)Stabileşte, în mod greşit, că necunoaşterea obiectivă a existenţei unei hotărâri judecătoreşti nu constituie un motiv justificat pentru repunerea în termen

Esenţial în cauză este faptul că avocatul I. nu i-a încunoştinţat în niciun mod despre sentinţă (aspect recunoscut prin adresa trimisă de acesta Curţii de Apel Oradea), astfel încât nu au putut formula apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii (într-un loc în care nu aveau acces), aspecte care constituie motive justificate şi impun repunerea în termenul de apel.

Celelalte condiţii ale repunerii în termen sunt îndeplinite, astfel cum rezultă din motivarea apelului. În plus, conform contractelor de la dosar, acesta avea mandat şi pentru declararea şi susţinerea apelului, în condiţiile în care art. 87 alin. (2) C. proc. civ.

Când au luat efectiv la cunoştinţă de existenţa hotărârii, au declarat imediat apel şi au solicitat repunerea în termen. astfel încât, şi din această perspectivă, cererea de repunere în termenul de declare a apelului este întemeiată.

c)Aplică greşit dispoziţiile ari. 457 alin. (2) C. proc. civ.

Or, în condiţiile în care chiar instanţa de apel a respins toate argumentele referitoare la necunoaşterea sentinţei, rezultă, per a contrario, că au cunoscut-o. Ca atare, chiar instanţa de apel recunoaşte, implicit, că neexercitarea apelului se datorează greşitei indicări a căii de atac din dispozitivul sentinţei, însă stabileşte exact contrariul.

În esenţă, prin dispozitivul hotărârii apelate, prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că sentinţa pronunţată este una "definitivă, deşi în mod legal şi corect aceasta este supusă căii de atac a apelului în termen de 30 de zile.

În aceste condiţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ.

d) Nu soluţionează în niciun mod dosarul litispendat - Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Bihor. Instanţa de apel nu a soluţionat dosarul litispendat, încălcând dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Din punctul de vedere al recurenţilor, o cerere adresată instanţelor nu poate rămâne nesoluţionată chiar dacă dosarul a fost litispendat.

Neprocedându-se în acest mod, o cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti a rămas nesoluţionată, aspect care constituie un motiv de nulitate a hotărârii prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II. Nemotivarea deciziei - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Deşi motivarea este întinsă formal pe două pagini, în realitate instanţa de apel nu a răspuns niciuneia dintre criticile conţinute în motivele de apel şi în notele de şedinţă depuse după luarea la cunoştinţă a relaţiilor furnizate de avocatul I., precum şi în concluziile depuse în termenul de pronunţare.

In esenţă, instanţa de apel nu răspunde argumentelor recurenţilor cu privire la declararea în termen a căii de atac prin raportare la texte legale şi la practica instanţei supreme şi nici argumentelor vizând cererea de repunere în termenul de apel, aspecte prezentate pe larg la punctele I şi III ale prezentului recurs.

III. Aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, privind mandatul avocatului în procesul civil - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel cum s-a arătat şi la pct. I al prezentului recurs, esenţa dosarului este dată de modul în care se poate stabili legal un domiciliu procesual ales.

Din punctul de vedere al recurenţilor, argumentat cu dispoziţii legale şi bazat pe o decizie a Instanţei Supreme (argumente expuse pe larg la pct. I al recursului), domiciliul procesual ales se stabileşte doar prin contractul de asistenţă juridică sau printr-un alt act juridic încheiat între avocat şi client.

Domiciliul procesual ales nu se presupune la avocat, prin simpla încheiere a unui contract de asistenţă juridică.

Din această perspectivă, s-a apreciat greşit că existenţa unui contract de asistenţă juridică implică şi stabilirea implicită a unui domiciliu procesual ales, instanţa de apel a pronunţat decizia cu greşita aplicare a art. 126 din Statutul profesiei de avocat şi a art. 158 din C. proc. civ., impunându-sc casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Oradea.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă G. S.A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

In opinia acesteia, motivele de recurs invocate de către recurenţii-reclamanţi sunt nefondate, deoarece în mod legal instanţa de apel a respins apelul ca tardiv formulat şi a menţinut soluţia corecta a Tribunalului Bihor din sentinţa civila nr. 66/C pronunţata la data de 01.04.2019, prin care a fost respinsa ca neîntemeiata acţiunea recurenţilor-reclamanţi.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 14 septembrie 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanţii A., D. în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorei E., F., C., B., împotriva deciziei nr. 757/A din 21 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018 şi a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la textele normative incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele expuse în continuare.

I. Circumscris celui dintâi motiv de recurs, recurenţii afirmă încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la: alegerea de domiciliu procesual (pentru citare şi comunicarea altor acte de procedură); soluţionarea cererii de repunere în termen; aplicarea art. 457 alin. (2) C. proc. civ. şi soluţionarea cauzei cu privire la care s-a constatat litispendenţa.

În esenţă, recurenţii susţin că în mod greşit a fost respinsă cererea lor de repunere în termenul de apel şi a fost respins apelul ca tardiv, câtă vreme alegerea de domiciliu procesual nu a fost expresă, în contractul de asistenţă juridică încheiat cu avocatul I., ori într-un act conex acestuia; domiciliul procesual nu se presupune a fi la avocatul ales, prin simpla încheiere a unui contract de asistenţă juridică.

Înalta Curte reaminteşte că, potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă:

"(…) numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul (…)".

În raport cu dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. În virtutea unei reprezentări convenţionale, admisă de lege, părţile pot sta în judecată printr-un reprezentant ales de ele, în condiţiile legii, cu excepţia cazului în care legea impune prezenţa lor personală în faţa instanţei.

Potrivit art. 83 alin. (1) C. proc. civ., în faţa primei instanţe, în apel, precum şi în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar.

Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică, dată unui avocat, se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi de exercitare a profesiei (art. 85 alin. (3) C. proc. civ.).

În acest sens, prin art. 108 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat se stipulează textual:

"Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi specifice profesiei se naşte din contractul de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă între avocat şi client ori mandatarul acestuia"; forma scrisă este cerută ad probationem, în raport cu art. 129 alin. (1) din Statut. Elementele obligatorii ale contractului de asistenţă juridică sunt cele prevăzute de art. 122 alin. (1) din Statut.

Conform art. 126 din Statut, "(1) Contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi formularului împuternicirii avocaţiale. (2) În lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului. (3) Pentru activităţile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziţie în numele şi pe seama clientului."

Din analiza acestor texte normative rezultă că drepturile procedurale, inclusiv dreptul de a sesiza o instanţă de judecată cu o cerere de chemare în judecată ori cu soluţionarea unei căi de atac, pot fi exercitate de persoana fizică atât personal, cât şi printr-un reprezentant convenţional, care poate fi un avocat ori un alt mandatar. Dreptul avocatului de a reprezenta o persoană fizică în judecată se naşte din contractul încheiat în formă scrisă, cerută de lege ad probationem şi având conţinutul obligatoriu prevăzut în Statut. În baza acestui contract, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială.

Contractul de asistenţă juridică se prezumă a fi dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în faţa unei instanţe, avocatul fiind astfel împuternicit să efectueze orice act specific profesiei, pe care îl consideră necesar pentru realizarea interesului clientului. Numai pentru activităţile prevăzute expres în cuprinsul contractului, acesta are valoarea unui mandat special, în virtutea căruia avocatul poate încheia acte de conservare, de administrare ori acte de dispoziţie, în numele şi pe seama clientului.

Dispoziţiile art. 126 din Statut sunt conforme celor cuprinse în C. proc. civ..(art. 87), care instituie regula mandatului general, prezumat a fi fost dat avocatului ales pentru toate actele procesuale îndeplinite în faţa aceleiaşi instanţe; mandatul special, restrâns la anumite acte, rămâne unul de excepţie, expres, reglementat ca atare în cuprinsul contractului de asistenţă juridică. Există situaţii în care legea de procedură înseşi reclamă dovada existenţei unui mandat special, precum în cazul actelor procedurale de dispoziţie (art. 81 C. proc. civ.) însă, în toate celelalte situaţii, operează prezumţia legală a mandatului general, dat avocatului prin contractul de asistenţă juridică, valabil pentru orice act specific profesiei, necesar pentru realizarea intereselor clientului.

Aşa fiind, în virtutea unui contract de asistenţă juridică valabil încheiat, prin care întinderea puterilor avocatului nu a fost limitată expres, avocatul, în calitate de reprezentant convenţional al părţii, poate alege domiciliul procesual la sediul său profesional, în scopul citării şi acela al comunicării tuturor actelor de procedură, prin aplicarea art. 158 alin. (1) C. proc. civ.

Conform regulii înscrise în art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., persoanele fizice vor fi citate la domiciliul lor. În cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ele. Regula este valabilă pentru comunicarea tuturor actelor de procedură, în proces. Mai mult, ea operează şi atunci când partea este reprezentată convenţional în proces. Alegerea unui domiciliu procesual, al unui alt loc al citării şi comunicării actelor de procedură, rămâne o facultate pentru persoanele care locuiesc în România, iar o astfel de alegere trebuie să fie expresă, realizată în condiţiile art. 158 C. proc. civ.

Alegerea de domiciliu procesual nu are valoarea unui act de dispoziţie juridică în proces (precum renunţarea la judecată, la dreptul dedus judecăţii, achiesarea, tranzacţia şi altele asemenea), astfel că ea poate fi făcută valabil de către reprezentantul părţii, în baza mandatului general, conferit prin contractul de asistenţă juridică,. În acest scop, legea de procedură nu impune un mandat special.

Este adevărat că simpla indicare, de către avocat, a sediului său profesional, prin cererea de chemare în judecată, cererea de apel ori de recurs, nu echivalează cu o alegere de domiciliu la reprezentant, această alegere trebuind să fie una expresă, conform art. 158 C. proc. civ.

În prezentul proces însă, instanţa de apel, judecând ca instanţă de fond, statuează, în fapt, că între reclamanţi şi Centrul European de Despăgubiri a intervenit un contract de mandat, în data de 23 noiembrie 2016, în scopul obţinerii de despăgubiri. CEDE a fost mandatat de reclamanţi să-i reprezinte în procedura stipulată de Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în vederea obţinerii despăgubirilor ce li se cuvin, în urma accidentului auto din data de 12.07.2016, produs pe raza localităţii Hidişelu de Jos.

Totodată, din analiza contractelor de asistenţă juridică, care au fost depuse la dosar, instanţa de apel reţine textual:

"La dosarul cauzei au fost depuse contractele de asistenţă juridică nr. x9 din 27.09.2018 din cuprinsul cărora rezultă că, reclamanţii l-au împuternicit pe dl. avocat I., să-i asiste şi să-i reprezinte în vederea obţinerii în procedura judiciară (instanţa de judecată), a despăgubirilor datorate de către asigurator/firme de asigurare/Biroul de asigurare al autovehiculelor din România/Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii/Fondul de Garantare a asiguraţilor, urmare a accidentului auto din 12.07.2016, ce a avut loc în localitatea Hidişelu de Jos, în urma căruia a decedat numitul J..

Potrivit dispoziţiilor inserate în contractatele de asistenţă juridică, avocatul va putea să îndeplinească orice act de procedură fiscală, administrativă, civilă, penală, să îndeplinească orice formalităţi de orice natură în faţa oricărei instituţii de stat, persoană juridică de drept public şi/sau privat care ar fi necesare în vederea îndeplinirii obiectului contractului.

Se face totodată menţiunea posibilităţii avocatului de a redacta, semna, înregistra cereri de chemare în judecată, constituiri părţi civile, precum şi de a îndeplini orice act de procedură fiscală, administrativă, civilă, sau penală şi orice alte formalităţi, de orice natură, necesare în vederea îndeplinirii mandatului."

Aşadar, cererea de chemare în judecată a fost formulată prin avocat, acesta şi-a indicat şi justificat calitatea în care acţionează, a menţionat numele, prenumele, sediul profesional, a formulat o alegere expresă de domiciliu procesual la sediul său profesional, condiţia art. 158 C. proc. civ. fiind astfel îndeplinită. Alegerea de domiciliu procesual la sediul profesional al avocatului a fost una expresă, iar nu implicită, formulată prin cererea de chemare în judecată, iar acest act procesual a fost realizat în temeiul mandatului general dat avocatului prin contractele de asistenţă juridică semnate personal de fiecare dintre reclamanţi şi depuse la dosarul cauzei.

În absenţa unor dispoziţii exprese stipulate în aceste contracte de asistenţă juridică, care să limiteze întinderea drepturilor conferite avocatului, în absenţa unor dispoziţii procedurale imperative, care să impună un mandat special pentru alegerea de domiciliu procesual, actul îndeplinit de avocat în prezentul proces este unul valabil şi producătoar de efecte juridice. Concluziile instanţei de apel sub acest aspect sunt conforme legii.

Cu referire la cererea de repunere în termen, respingerea acesteia a fost enunţată şi motivată de instanţa de apel în partea finală a considerentelor, şi rezultă implicit din soluţia respingerii apelului ca fiind tardiv formulat, cuprinsă în dispozitivul deciziei.

În aceste circumstanţe, nu s-ar putea considera că instanţa de apel a lăsat nesoluţionată cererea de repunere în termen, prin hotărârea pronunţată. Dimpotrivă, considerentele arată motivele pentru care cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a apelului se impune a fi respinsă.

Omisiunea instanţei de apel de a menţiona şi în dispozitivul hotărârii soluţia dată cererii de repunere în termen putea fi procedural corectată prin formularea unei cereri de completare a hotărârii, în acelaşi termen în care se putea declara recurs, cu respectarea exigenţelor art. 444 alin. (1) C. proc. civ. Or, o astfel de cerere nu a fost formulată. Procedura completării hotărârii este una obligatorie, partea neavând dreptul de a opta între această procedură şi exercitarea căii de atac pentru acest motiv; în acest sens se dispune imperativ prin art. 445 C. proc. civ.

Cât priveşte greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 457 alin. (2) C. proc. civ., invocate de recurenţi, Înalta Curte constată, asemenea instanţei de apel, că cererea acestora de repunere în termenul de apel a fost motivată de părţi prin invocarea lipsei calităţi de reprezentant al avocatului care a formulat cererea de chemare în judecată şi prin stabilirea domiciliului procesual la sediul avocatului, în absenţa unui mandat special dat în acest sens. Prin urmare, susţin reclamanţii, "termenul de apel nu a început să curgă, deoarece nu a fost efectuată o comunicare valabilă în cauză". În acest cadru şi pentru aceste motive a fost cercetată de către instanţa de apel cererea de repunere în termenul de apel, respectând principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil şi limitele investirii sale.

Mai mult decât atât, o înlăturare din oficiu a sancţiunii decăderii reclamanţilor din exercitarea dreptului la apel, pentru motivul că prima instanţă a indicat în mod greşit că hotărârea este definitivă, inducând în eroarea părţile cu privire la exercitarea căii de atac a apelului, nu era legal posibilă, întrucât această ipoteză apare reglementată prin art. 457 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., introdusă în prin Legea nr. 310/2018 (M.Of. din 18 decembrie 2018). Or, prezentul proces a început în dat de 1 octombrie 2028, anterior punerii în aplicare a Legii nr. 310/2018, astfel că nu pot fi aplicate dispoziţiile acestei legi; în acest sens sunt dispoziţiile art. 24-25 C. proc. civ.

Cât priveşte motivul de recurs referitor la nesoluţionarea "dosarului litispendat", Înalta Curte constată că asupra excepţiei de litispendenţă instanţele s-au pronunţat în condiţiile art. 138 alin. (5) C. proc. civ., iar încheierea dată asupra excepţiei de litispendenţă putea fi atacată odată cu fondul.

Reclamanţii nu au atacat hotărârea de primă instanţă sub acest aspect, motivele fiind formulate omissso medio. Pentru ipoteza în care ar fi fost formulate motive de apel referitoare la soluţionarea cauzei pe temeiul litispendenţei, respectându-se astfel ordinea exercitării căilor de atac, ele nu pot face obiectul analizei de legalitate, în cadrul prezentului recurs, întrucât apelul reclamanţilor a fost respins pe excepţia tardivităţii, o excepţie peremptorie, care împiedică abordarea fondului dreptului litigios. În consecinţă, singurele aspecte care pot fi verificate de către instanţa de recurs sunt cele referitoare la aplicarea legii de procedură, sub aspectul rezolvării date cererii de repunere în termen, şi a excepţiei tardivităţii apelului.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii afirmă că instanţa de apel nu răspunde criticilor formulate prin motivele declaraţiei de apel şi prin notele scrise, respectiv prin concluziile depuse în termenul de pronunţare.

Verificând decizia instanţei de apel sub aspectul rezolvării date cererii de repunere în termen şi a excepţiei tardivităţii apelului, cercetate cu prioritate, Înalta Curte constată că motivele de fapt şi de drept avute în vedere la adoptarea soluţiei de respingere a apelului ca tardiv au fost expuse în mod clar, concis şi concret, în concordanţă cu probele şi cu actele de la dosar. Gruparea argumentelor este admisibilă şi câtă vreme instanţa a răspuns acestora, prin considerente comune, se poate aprecia că şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a hotărârii.

Motivarea este una clară, completă, ea susţine soluţia dată litigiului, într-o manieră care înlătură arbitrariul şi face posibilă exercitarea controlului judiciar, în recurs. Instanţa de apel a efectuat un examen efectiv al probelor şi argumentelor esenţiale ale părţilor în proces, oferind răspunsuri explicite şi specifice argumentelor precise şi suficient de clare exprimate de reclamanţii apelanţi, în condiţiile în care nu avea obligaţia de a răspunde separat fiecărui argument suplimentar, invocat în susţinerea unuia şi aceluiaşi motiv de apel. De altfel, recurenţii nu individualizează care sunt argumentele precise cărora instanţa de apel nu le-a oferit un răspuns ori care sunt aspectele esenţiale, de fapt şi de drept, pe care instanţa de apel le-a omis din analiza efectuată în cuprinsul considerentelor, în măsură să afecteze dreptul părţii la un proces echitabil. În absenţa unor astfel de precizări, critica de nelegalitate rămâne una pur afirmativă.

Pentru toate cele ce preced, constatând că niciunul dintre cazurile de casare evocate de recurenţi nu se verifică, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., D. în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorei E., F., C., B., împotriva deciziei nr. 757/A din 21 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2021.