Appeal over post-judgment clarification rejected as res judicata bars re-litigation of restitution scope.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, upholding the appellate decision and the first-instance ruling that rejected as inadmissible a request to clarify the meaning, scope, and application of a final 2005 judgment ordering restitution in kind of expropriated properties. The Court held that res judicata (art. 1201 Civil Code, art. 166 C. proc. civ.) barred the new clarification request under art. 2811 C. proc. civ., because the same substantive issue—the extent of the restitution obligation regarding specific buildings (school, police station, housing block)—had already been finally resolved by a 2011 ruling in a prior challenge to the enforcement title under art. 399(1) C. proc. civ., despite the different procedural basis and inverted party roles. The Court also rejected reliance on later 2017–2019 judgments, since clarification of a judgment can only consider facts and evidence existing at the time the original decision was pronounced, not subsequent circumstances.
Legislator headnote
AI generatedart. 2811 C. proc. civ, art. 399 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 1201 C. civ, art. 166 C. proc. civ; Appeal over post-judgment clarification rejected as res judicata bars re-litigation of restitution scope: The Court held that res judicata (art. 1201 Civil Code, art. 166 C. proc. civ.) barred the new clarification request under art. 2811 C. proc. civ., because the same substantive issue—the extent of the restitution obligation regarding specific buildings (school, police station, housing block)—had already been finally resolved by a 2011 ruling in a prior challenge to the enforcement title under art. 399(1) C. proc. civ., despite the different procedural basis and inverted party roles. The Court also rejected reliance on later 2017–2019 judgments, since clarification of a judgment can only consider facts and evidence existing at the time the original decision was pronounced, not subsequent circumstances.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded.
Applied as the ground for the appeal, the court finding it not to be satisfied.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021
asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de lămurire
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020, pe rolul Tribunalului Mureş, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Consiliul Local al Comunei Crăieşti, Consiliul Judeţean Mureş şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mureş, să se lămurească înţelesul, întinderea şi aplicarea sentinţei civile nr. 1426/7.11.2005, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2004, definitivă prin decizia nr. 161/A din 15.09.2006 a Curţii de Apel Mureş, irevocabilă prin decizia nr. 722/6.02.2008 a Înaltei Curţi.
În drept au fost indicate dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ.
2. Hotărârea pronunţată în fond asupra cererii de lămurire
Prin încheierea civilă din 04.02.2021, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu, şi a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul a formulat apel.
2. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, prin decizia nr. 282A din 25 mai 2021, a respins calea de atac în considerarea argumentelor ce succed:
Excepţia autorităţii de lucru judecat reglementată de C. civ. (1864) şi de C. proc. civ. (1865) împiedică părţile unui litigiu să reia dezbaterea unei chestiuni litigioase care a fost deja tranşată de o jurisdicţie anterioară, modul de soluţionare printr-o hotărâre definitivă a unei astfel de chestiuni neputând fi contrazis printr-o altă hotărâre posterioară.
Astfel, în virtutea prevederilor legale care reglementează această excepţie şi care au fost reţinute de instanţa de fond ca fiind incidente în cauză, oricare din părţile unui litigiu are posibilitatea de a opune lucrul judecat anterior ca urmare a unei cereri cu care a fost învestită instanţa, indiferent dacă această cerere a fost soluţionată pe cale principală sau pe cale incidentală.
În speţă, în ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 947/10.05.2011, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2010, în raport cu care s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, din examinarea considerentelor şi dispozitivului respectivei sentinţe, s-a constatat că prin aceasta s-a soluţionat o contestaţie la titlu, formulată de Consiliul Local al comunei Crăieşti, cu soluţionarea acestei contestaţii tribunalul fiind învestit în urma declinării competenţei de către Judecătoria Reghin.
Contrar susţinerilor reclamantului, care a invocat faptul că prin sentinţa civilă sus-menţionată s-a soluţionat o contestaţie la executare propriu-zisă, în hotărârea respectivă s-a reţinut că obiectul contestaţiei cu care a fost învestită instanţa l-a constituit lămurirea întinderii, înţelesului şi modului de aplicare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1426/2005 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. x/2004, prin care contestatorul din acea cauză a fost obligat să restituie către antecesorul reclamantului din prezenta cauză imobilele menţionate în hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, contestaţia fiind întemeiată pe prevederile art. 399 alin. (1) teza a II - a C. proc. civ.
Din considerentele aceleiaşi sentinţe reiese că a fost promovată contestaţia la titlu în scopul lămuririi întinderii obligaţiei de restituire în natură ce incumbă Comunei Crăieşti, în condiţiile în care creditorul A. a declanşat executarea silită cu privire la bunuri care au fost deja restituite acestuia sau care nu îi aparţin, în această din urmă situaţie regăsindu-se Şcoala Gimnazială Crăieşti, Postul de poliţie, blocul de locuinţe şi terenurile aferente acestor clădiri. Prin întâmpinarea formulată în dosarul nr. x/2010, intimatul A. a invocat faptul că este nefondată contestaţia promovată, în condiţiile în care nu a solicitat restituirea în natură a imobilelor din CF nr. x nr. top x şi că terenurile din CF nr. x, 8, 9 şi 10 situate sub şcoală, blocul de locuinţe şi postul de poliţie al comunei nu au fost solicitate a fi restituite în natură.
Examinând contestaţia formulată, Tribunalul Mureş a reţinut prin sentinţa civilă nr. 947/10.05.2011, în urma analizării titlului executoriu (sentinţa civilă nr. 1426/2005 a Tribunalului Mureş) că acest titlu cuprinde dispoziţii clare, iar din considerentele titlului respectiv rezultă care sunt bunurile pentru care s-a solicitat restituirea în natură. De asemenea, chestiunea legată de întinderea obligaţiei de restituire în natură stabilită în cuprinsul sentinţei nr. 1426/2005 a Tribunalului Mureş a fost analizată, iar prin sentinţa civilă nr. 947/10.05.2011, Tribunalul Mureş a stabilit că în privinţa acestei chestiuni nu există elemente care să determine lămurirea hotărârii.
Având în vedere că în prezentul litigiu se solicită din nou lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării sentinţei civile nr. 1426 din 07.11.2005, pronunţată de Tribunalul Mureş, invocându-se tot aspecte ce ţin de întinderea obligaţiei de restituire în natură, Curtea a apreciat că această chestiune, fiind soluţionată irevocabil într-un litigiu anterior, a dobândit putere de lucru judecat şi nu mai poate fi pusă din nou în discuţie într-o cerere ulterioară de lămurire a aceleiaşi hotărâri, care constituie titlu executoriu.
Deşi calea procedurală aleasă în dosarul nr. x/2010 a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 399 - 400 C. proc. civ., iar cererea dedusă judecăţii în prezentul dosar a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 2811 din acelaşi cod, trebuie avut în vedere că obiectul şi cauza celor două cereri sunt identice, respectiv lămurirea sentinţei civile nr. 1426/07.11.2005, pronunţată de Tribunalul Mureş pe motiv că întinderea, înţelesul şi modul de aplicare al dispozitivului acesteia nu ar fi clare.
Ca atare, în mod corect, prin încheierea din 04.02.2021, instanţa a dat eficienţă autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 947/10.05.2011, pronunţată de Tribunalul Mureş.
Prin memoriul de apel reclamantul a invocat faptul că finalitatea şi scopul urmărite prin cererea fundamentată pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., formulată în prezentul dosar ar fi diferite de cele urmărite în dosarul nr. x/2010, întrucât prezentul demers se raportează la situaţia de fapt şi de drept ulterioară anului 2013, când Comuna Crăieşti a procedat la intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilelor Şcoală, Post de poliţie, bloc de locuinţe şi terenuri aferente.
În acest sens reclamantul a făcut trimitere la hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş şi în dosarul nr. x/2016, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
S-a reţinut că respectivele hotărâri judecătoreşti nu pot face obiectul analizei instanţei învestită cu soluţionarea cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 1426/2005 a Tribunalului Mureş în condiţiile în care stabilirea întinderii, înţelesului şi modului de aplicare a dispozitivului unei sentinţe nu se poate realiza prin raportare la acte, fapte sau împrejurări ulterioare pronunţării respectivei hotărâri, ci doar prin raportare la actele dosarului şi probele administrate anterior pronunţării hotărârii prin care s-a soluţionat litigiul.
Totodată a apreciat că în mod corect a reţinut instanţa de fond că în speţă identitatea de cauză rezultă şi din inadmisibilitatea formulării cumulative a celor două căi de lămurire a hotărârii reglementate de art. 399 alin. (1) şi de art. 2811 C. proc. civ.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811 C. proc. civ., se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
În raport de aceste prevederi legale, se impune a se reţine că în cazul în care a fost promovată o contestaţie la titlu întemeiată pe dispoziţiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ. (1865), aspectele asupra cărora instanţa a statuat pe calea acestei proceduri intră în puterea lucrului judecat şi nu mai este admisibilă promovarea ulterioară a unei cereri de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului hotărârii judecătoreşti fundamentată pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ.
Analizând prevederile art. 399 alin. (1) şi art. 2811 C. proc. civ., s-a constatat că atât procedura lămurii hotărârii judecătoreşti, cât şi procedura contestaţiei la titlu sunt destinate să expliciteze dispozitivul hotărârii ce urmează a pusă în executare, ambele proceduri având aceeaşi finalitate.
În speţă, din moment ce înţelesul şi întinderea titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1426/2005, pronunţată de Tribunalul Mureş, sub aspectul imobilelor asupra cărora se răsfrânge obligaţia de restituire, au fost lămurite prin sentinţa civilă nr. 947/2011 a Tribunalului Mureş, pronunţată în cadrul contestaţiei la titlu, în mod justificat s-a apreciat de către instanţa de fond că această hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat în raport cu cererea formulată ulterior de reclamant, în scopul de a lămuri întinderea aceluiaşi titlu executoriu cu privire la acelaşi aspect.
În ceea ce priveşte părţile, în procesul din dosarul nr. x/2010 a figurat ca parte Consiliul Local al comunei Crăieşti (care a formulat contestaţia la titlu), iar în prezenta cauză figurează Statul Român prin Consiliul Local şi Comuna Crăieşti (care au fost pârâţi în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa ce constituie titlu executoriu), însă acest aspect nu poate constitui un impediment pentru se reţine autoritatea de lucru judecat în contextul în care este vorba de autorităţi implicate în executarea titlului executoriu şi care au figurat ca părţi în dosarul în care s-a pronunţat acest titlu. Pe de altă parte, deşi părţile au calităţi procesuale inversate, trebuie avut în vedere că în ambele cauze reclamantul A. a figurat ca parte în calitate de titular al dreptului recunoscut prin hotărârea supusă lămuririi, iar Comuna Crăieşti în calitate de debitor al obligaţiei de restituire cuprinsă în titlul executoriu.
Având în vedere că la soluţionarea cererii deduse judecăţii în prezentul dosar, trebuie să se ţină seama de modul în care a fost rezolvată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Mureş cererea de lămurire a titlului executoriu (sentinţa civilă nr. 1426/2005, pronunţată de Tribunalul Mureş), chestiunea litigioasă dezlegată prin hotărârea pronunţată în acel dosar nemaiputând fi contrazisă printr-o altă hotărâre, Curtea a constatat că în mod justificat a reţinut instanţa de fond prin încheierea atacată că în privinţa cererii de lămurire a dispozitivului formulate de reclamant la 18.11.2020, operează autoritatea de lucru judecat.
3. Recursul exercitat în cauză
Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs de către reclamantul A., cale de atac cu care Înalta Curte a fost învestită la 11 august 2021.
A susţinut recurentul incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Curtea de Apel a aplicat greşit prezumţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la sentinţa civilă nr. 947/2011 a Tribunalului Mureş, care nu are autoritate de lucru judecat, câtă vreme instanţele, în perioada 2017-2019, au stabilit şi aplicat corect legea faţă de împrejurările de fapt şi de drept reţinute prin sentinţa civilă nr. 1426/2005 a Tribunalului Mureş.
Contrar celor statuate în decizia atacată, prin sentinţa civilă nr. 947/2011 nu s-a lămurit înţelesul, aplicarea şi întinderea titlului reprezentat de sentinţa civilă nr. 1426/2005, aspect ce rezultă din motivare: "din punct de vedere juridic afirmaţiile redate de contestatoare în contestaţia la executare nu sunt de natură să conducă la o lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării titlului executoriu şi nu sunt de natură a fi încadrate ca cerere de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării titlului reprezentat de sentinţa civilă nr. 1426/2005, încât nu sunt analizate de instanţă ca o cerere de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării titlului’’.
În opinia recurentului, contestaţia era fără obiect câtă vreme se afla în posesia tuturor imobilelor restituite din 13 decembrie 2010, inclusiv a imobilului în care îşi are sediul Postul de Poliţie Crăieşti şi clădirea unde îşi desfăşoară activitatea Şcoala Generală Crăieşti, fiind realizată intabularea în Cartea Funciară pe numele acestuia.
Însă, ulterior anilor 2012-2013, situaţia de fapt s-a schimbat, Primăria Crăieşti intabulându-se în Cartea Funciară cu cele două clădiri, deşi existau contracte de închiriere încheiate cu reclamantul având ca obiect dreptul de folosinţă al imobilelor.
Recurentul susţine că a efectuat demersuri la instanţele din Mureş, la O.C.P.I. Reghin pentru clarificarea situaţiei, însă cererile i-au fost respinse argumentat de faptul că prin sentinţa civilă nr. 1426/2005 a Tribunalului Mureş nu s-a dispus restituirea celor două clădiri.
Or, prin sentinţa civilă nr. 3765/2017, definitivă prin decizia nr. 4152/2019 a Înaltei Curţi, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat identitatea între clădirile restituite în anul 2005 reclamantului prin sentinţa civilă nr. 1426/2005 a Tribunalului Mureş (intabulate în 2009) şi clădirile folosite ca sediu de poliţie şi şcoală (cu care Comuna Crăieşti s-a intabulat în anul 2013). Faţă de acest aspect, în 2017-2019, instanţele au anulat toate actele care au stat la baza intabulării Comunei Crăieşti cu respectivele clădiri.
Recurentul a explicat circumstanţele în care a formulat cererea de lămurire a sentinţei civile nr. 1426/2005, învederând că nu a reuşit să radieze dreptul de proprietate intabulat în C.F. de Comuna Crăieşti în 2013 asupra celor două clădiri. Demersul judiciar a fost promovat şi prin raportare la hotărârile judecătoreşti nr. 3765/2017, nr. 4152/2019 şi nr. 1489/2019, prin care instanţele au reţinut cu autoritate de lucru judecat că între cele 2 clădiri - Şcoală şi Post Poliţie Crăieşti şi clădirile - imobilele restituite în natură reclamantului prin sentinţa civilă nr. 1426/2005 a Tribunalului Mureş, identificate topografic şi cadastral în dispozitivul sentinţei menţionate, există identitate.
A considerat că este necesar a aminti dispozitivul instanţelor cu privire la cele două imobile.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1426/2005 a Tribunalului Mureş, definitivă şi irevocabilă, s-a dispus restituirea în natură a tuturor imobilelor în favoarea reclamantului şi restabilirea anterioară de carte funciară, reţinându-se nulitatea absolută a titlului statului şi exproprierii. În cadrul sentinţei civile nr. 3765/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 4152/2019 a Înaltei Curţi, instanţele au constatat că există identitate între imobilele restituite reclamantului prin sentinţa civilă nr. 1426/2005 a Tribunalului Mureş şi cele cu care Comuna Crăieşti s-a intabulat în 2013 şi au fost anulate toate actele administrative în baza cărora Comuna Crăieşti s-a intabulat în 2013 cu clădirea în care îşi desfăşoară activitatea şcoala şi clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Poliţia Crăieşti. Prin sentinţa civilă nr. 1489/2019 a Tribunalului Timiş, definitivă, instanţa a notat că HCL Crăieşti nr. 10,18,19, H.G. nr. 964/2002, Anexa 32, poziţiile de la pct. 6,7,20,21,22,26,35 şi 38 unde sunt menţionate clădirile cu care s-a intabulat Comuna Crăieşti în 2013, sunt nelegale şi a dispus anularea lor, cu argumentul că aceste clădiri/imobile erau restituite reclamantului din 2005, încât în anul 2013 Comuna Crăieşti nu mai putea să se intabuleze cu aceste clădiri.
În raport de statuările instanţelor, rezultă că sentinţa civilă nr. 947/2011 nu are autoritate de lucru judecat, fiind confirmat dreptul de proprietate al reclamantului prin hotărârile menţionate.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel pentru a respinge excepţia autorităţii de lucru judecat, ca nefondată.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata Comuna Crăieşti a depus întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., deoarece se reiterează, de fapt, argumentele expuse în faţa instanţelor anterioare, fără a se expune critici punctuale ale soluţiei pronunţate de instanţa de apel. Dacă se va trece peste această excepţie, a susţinut caracterul nefondat al recursului, precum şi că în ambele cazuri va solicita cheltuieli de judecată pe calea unei acţiuni separate.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 282/A din 25 mai 2021 este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Preliminar examinării motivelor de recurs, instanţa constată că intimata Comuna Crăieşti, prin primar, a ridicat prin întâmpinare excepţia nulităţii recursului, argumentată prin prisma faptului că aspectele deduse judecăţii aşa cum se desprind din analiza memoriului de recurs nu permit încadrarea în ipotezele reglementate de prevederile art. 304 C. proc. civ. Se reiterează argumentele expuse atât în faţa instanţei de fond, cât şi în susţinerea apelului contra încheierii din 4 februarie 2021, fără a se aduce critici punctuale, efective ale soluţiei date de instanţa de apel.
Din lecturarea susţinerilor rezultă că recurentul pune în discuţie nelegalitatea hotărârii instanţei de apel prin raportare la aplicarea greşită a prezumţiei autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 947/2011 a Tribunalului Mureş, ceea ce relevă o încălcare a prevederilor art. 1201 C. civ. raportat la art. 166 C. proc. civ. În consecinţă, aserţiunile formulate permit încadrarea în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., drept pentru care se va respinge excepţia de nulitate semnalată în cauză.
În ce priveşte problema supusă dezbaterii, Înalta Curte notează că puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Autoritatea de lucru judecat are la bază această regulă tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei. Deci, principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.
Aşa cum se desprinde din art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
În esenţă, susţinerile recurentului se grefează pe inexistenţa autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 947/2011 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. x/2011, prin care s-a respins cererea de lămurire a sentinţei nr. 1426/7.11.2005, deoarece prin hotărârea menţionată nu s-a lămurit înţelesul, aplicarea şi întinderea titlului executoriu, astfel cum se relevă în considerente "afirmaţiile contestatoarei nu sunt de natură a fi încadrate ca cerere de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării titlului.’’
Cererea de lămurire a fost promovată în raport de situaţia de fapt intervenită ulterior anului 2013, când Comuna Crăieşti s-a intabulat în Cartea Funciară cu cele două clădiri, şcoală şi post poliţie, proprietate a reclamantului din anul 2005, precum şi de sentinţa civilă nr. 3765/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 4152/2019 a Înaltei Curţi şi sentinţa civilă nr. 1489/2019 a Tribunalului Timiş, prin care instanţele au reţinut cu autoritate de lucru judecat că între cele două clădiri - Şcoală şi Post Poliţie Crăieşti şi imobilele restituite în natură reclamantului prin sentinţa civilă nr. 1426/2005 a Tribunalului Mureş, există identitate.
Criticile în recurs, analizate în ansamblu, nu pot fi primite.
Instanţa de apel a constatat în mod corect că demersul judiciar promovat de reclamantul A. având ca obiect lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării sentinţei civile nr. 1426/2005, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2004, este inadmisibil ca efect al autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 947/2011 a Tribunalului Mureş dată în dosarul nr. x/2010.
Cu privire la cele două litigii în raport de care a fost valorificată puterea de lucru judecat, instanţa notează că în prezenta cauză, nr. 2425/102/2020, reclamantul A. în calitate de moştenitor al defunctului B. a solicitat clarificarea înţelesului, întinderii şi aplicării sentinţei sentinţei civile nr. 1426/2005, în temeiul prevederilor art. 2811 C. proc. civ. "prin identificarea tuturor construcţiilor/clădiri, anexe, terenuri intravilane şi extravilane" în vederea predării efective, identificare care urmează să fie preluată din expertiza topo şi din lista construcţiilor/anexelor, terenurilor intravilane şi extravilane, întocmite de expert C. şi de expert D..’’A arătat că este necesară identificarea în dispozitivul hotărârii a tuturor imobilelor pentru a se putea proceda la predarea efectivă a acestora.
Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Mureş, secţia civilă, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 947 din 10 mai 2011, a avut la bază o contestaţie la titlu, întemeiată pe art. 399-400 C. proc. civ., prin care contestatorul Consiliul Local al Comunei Crăieşti a solicitat, în contradictoriu cu intimatul A., să se dispună lămurirea întinderii, înţelesului şi a modului de aplicare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1426/2005. Scopul formulării acţiunii a fost reprezentat de lămurirea întinderii obligaţiei de restituire în natură ce incumbă Comunei Crăieşti în condiţiile în care creditorul A. a demarat procedura de executare silită cu privire la bunuri ce au fost deja restituite acestuia sau care nu îi aparţin, respectiv Şcoala Gimnazială Crăieşti, Postul de poliţie, blocul de locuinţe şi terenurile aferente acestor clădiri.
Se cuvine a se aminti că prin sentinţa civilă nr. 1426 din 07.11.2005, s-a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamantul B., antecesorul reclamantului A., şi s-a constatat nulitatea absolută a măsurii exproprierii imobilelor înscrise în C.f. nr. x top x, C.f. nr. x Crăieşti top x şi C.f. nr. x Crăieşti nr. top x. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară şi restituirea în natură a imobilelor expropriate, ţinând seama de concluziile expertizelor efectuate în cauză. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia nr. 161/A din 15.09.2006 a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi irevocabilă prin decizia nr. 722 din 06.02.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procedând la compararea obiectelor ce vizează cele două dosare în discuţie, Curtea de Apel a reţinut în mod just că reclamantul solicită o lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării sentinţei civile nr. 1426/2005, anterior tranşată în mod irevocabil prin sentinţa nr. 947/2011, prin care s-a stabilit că titlul executoriu cuprinde dispoziţii clare, fiind lipsit de echivoc că reclamantul nu a solicitat restituirea în natură a imobilelor Şcoala Gimnazială Crăieşti, Postul de Poliţie, bloc de locuinţe şi terenurile aferente acestora. Aşadar, de vreme ce a fost clarificată întinderea obligaţiei de restituire în natură a imobilelor din titlul executoriu, acest lucru a dobândit putere de lucru judecat şi nu mai poate adus în discuţie, din nou, într-o cerere ulterioară de lămurire a aceluiaşi titlu, pentru că s-ar înfrânge puterea de lucru judecat a primei hotărâri.
Este lipsit de importanţă şi faptul că cele două acţiuni nu au fost fundamentate pe un temei juridic identic (art. 399 alin. (1)-400 C. proc. civ. şi 2811 C. proc. civ.) cât timp în ambele situaţii s-a pretins lămurirea aceluiaşi titlu, reclamându-se că întinderea, înţelesul şi modul de aplicare al dispozitivului nu ar fi clare.
Este de semnalat pe acest aspect că cele două demersuri procedurale au vizat identificarea imobilelor cuprinse în sentinţa civilă nr. 1426/07.11.2005, fiind supuse dezbaterii chestiuni ce ar determina întinderea obligaţiei de restituire în natură, în raport de care în mod just instanţa de control judiciar din apel a apreciat că nu mai pot fi repuse în discuţie ulterior în cadrul unei cereri de lămurire.
Soluţia de inadmisibilitate a cererii de lămurire a fost dispusă corect având în vedere şi constatarea promovării cumulative a celor două căi întemeiate pe art. 399 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 2811 C. proc. civ., în care finalitatea era de a se lămuri titlul executoriu, faţă de textul normei cuprinse în art. 399 alin. (1) C. proc. civ. "Împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811 C. proc. civ., se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.’’
În condiţiile în care pe calea unei contestaţii la titlu formulată în temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. civ. cererea de lămurire a titlului executoriu şi-a atins scopul, este evident că nu mai poate fi admisibilă o altă cerere cu acest obiect, din perspectiva dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., ambele proceduri având menirea de a explicita dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti ce urmează a fi pusă în executare.
Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că există tripla identitate de elemente la care se referă art. 1201 C. civ. pentru a opera autoritatea de lucru judecat, respectiv obiect, cauză şi părţi, chiar dacă acestea din urmă au calităţile inversate în cele două procese, context în care corect a fost validată soluţia dispusă prin încheierea din 4 februarie 2021 a Tribunalului Mureş, de inadmisibilitate a cererii de lămurire formulată în litigiul pendinte.
Susţinerile recurentului potrivit cărora cererea de faţă ar conţine un element nou, prin aceea că ar viza situaţia de fapt a imobilelor ulterior anului 2013, când Comuna Crăieşti şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilelor Şcoală, Post de Poliţie, bloc de locuinţe şi terenuri aferente, nu sunt susceptibile de a înlătura autoritatea de lucru judecat.
În acord cu statuarea instanţei de apel, cererea de lămurire a unei sentinţe pronunţate în anul 2005 nu se poate raporta la împrejurări de fapt stabilite ulterior pronunţării acesteia, ci doar la piesele dosarului până la data pronunţării hotărârii, astfel că nu pot fi valorificate în analiza cererii sentinţa civilă nr. 3765/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 4152/2019 a Înaltei Curţi şi sentinţa civilă nr. 1489/2019 a Tribunalului Timiş, la care se face referire în motivele de recurs.
Pentru toate argumentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul exercitat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 282/A din 25 mai 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, nefiind întrunite condiţiile pentru existenţa cazului de modificare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 282/A din 25.05.2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2021.