Limits of judicial clarification under Civil Procedure Code Art. 443: Dispositive cannot be used to re-litigate merits or substitute for ordinary appeals.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 11 iunie 2019 în cadrul dosarului nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii din sentinţa civilă nr. 1036 din 18 aprilie 2019 pronunţată de această instanţă, precum şi completarea sentinţei, susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere reprezentat de "constatarea stingerii clauzelor şi efectelor juridice ale încheierii de autentificare nr. 654 din 30 mai 2014 de la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 73 din 26 ianuarie 2017".

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 2146 din 25 septembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins cererea de lămurire a hotărârii şi înlăturare a dispoziţiilor contradictorii ca neîntemeiată.

A admis cererea de completare a hotărârii formulată de reclamant şi a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea stingerii clauzelor şi efectelor juridice ale încheierii de autentificare nr. 645 din 30 mai 2014 emisă de pârât, ca neîntemeiat.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 21C din 4 martie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2146 din 25 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, reclamantul A. a formulat recurs, invocând nelegalitatea deciziei din apel prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel vizează, în esenţă, următoarele aspecte în condiţiile în care instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel invocate, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că nu este incident niciunul dintre cazurile de incompatibilitate absolută prevăzute de art. 41 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care prin decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2018 s-a soluţionat apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 1036 din 18 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018, având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu intimatul pârât Biroul individual notarial B..

În litigiul pendinte, instanţa de apel a soluţionat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2146 din 25 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă cererea de lămurire a sentinţei civile nr. 1036 din 18 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018 şi a fost admisă cererea de completare a aceleiaşi sentinţe.

În acest sens, a susţinut că judecătorii din apel ar fi fost incompatibili să soluţioneze cauza pentru că au pronunţat decizia nr. 20/C din 4 martie 2020 în dosarul nr. x/2018, dosar în care erau aceleaşi părţi, şi că din acest motiv instanţa a respins cererea de completare a probatoriului, formulată de reclamant.

Reclamantul a solicitat administrarea de probe noi în recurs, sub forma unor adrese către diverse instituţii, precum şi interogatoriul intimatului-pârât B..

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, fiind apreciată greşit natura juridică a actului întocmit de pârât.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 13/2019, pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii.

În drept, recurentul-reclamant a mai invocat şi dispoziţiile art. 486, art. 487, art. 488 şi art. 492 C. proc. civ., raportate la art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

5. Procedura de filtru

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

La 11 februarie 2021 raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în complet de filtru, iar prin încheierea din 22 aprilie 2021, recursul a fost admis în principiu, reţinându-se că în cuprinsul cererii de recurs sunt dezvoltate motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ. şi a criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant raportat la împrejurarea că acelaşi complet de judecată a pronunţat atât decizia recurată în prezenta cauză, precum şi decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020 în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează trei cazuri de incompatibilitate absolută, consacrând în mod expres incompatibilitatea judecătorului nu numai în situaţia pronunţării unei hotărâri judecătoreşti prin care instanţa se dezînvesteşte, ci şi atunci când a pronunţat o încheiere interlocutorie, care lasă să se întrevadă rezultatul final al procesului în privinţa problemei soluţionate prin încheiere, şi participă la judecata cauzei în căile de atac.

Dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. au la bază o prezumţie absolută de lipsă de obiectivitate a judecătorului în situaţiile expres menţionate de acest text de lege, menită să asigure lipsa oricărei prejudecăţi (parţialităţi) a instanţei şi protejarea încrederii în justiţie.

Cum normele care reglementează incompatibilitatea absolută sunt de ordine publică, întrucât conţin o restricţie de drepturi, sunt de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât cazurile de incompatibilitate absolută nu pot fi extinse prin analogie şi la alte situaţii.

În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. este de reţinut că prin Decizia nr. 24 din 19 oct 2020 pronunţată în recurs în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 144 din 11 februarie 2021, ÎCCJ a statuat cu putere obligatorie că "În cazul în care judecătorul este învestit să judece o cale extraordinară de atac de retractare împotriva unei decizii date tot într-o cale extraordinară de atac de retractare exercitată succesiv împotriva hotărârii sale din apel sau recurs, nu sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., dacă din circumstanţele particulare ale litigiului reiese în mod evident că acesta nu este pus în situaţia de a-şi evalua, direct sau indirect, propria hotărâre."

Or, raportând cele expuse la aspectul învederat de recurentul-reclamant raportat la împrejurarea că acelaşi complet de judecată a pronunţat atât decizia recurată în litigiul pendinte, precum şi decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020 în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant, întrucât "din circumstanţele particulare ale litigiului reiese în mod evident că" instanţa nu a fost pusă "în situaţia de a-şi evalua, direct sau indirect, propria hotărâre", în condiţiile în care decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2018 vizează apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1036 din 18 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018, având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu intimatul-pârât Biroul individual notarial B., pe când în litigiul pendinte instanţa de apel a soluţionat apelul împotriva sentinţei civile nr. 2146 din 25 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă cererea de lămurire a sentinţei civile nr. 1036 din 18 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018 şi a fost admisă cererea de completare a aceleiaşi sentinţe.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva susţinută de recurentul-reclamant în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel şi nu a cercetat fondul cauzei, Înalta Curte constată că acest motiv de casare vizează neregularităţi de ordin procedural care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., ceea ce nu se verifică în cauză în condiţiile în care instanţa de apel a soluţionat cauza în respectarea principiului tantum devolutum quantum apelatum, fiind analizate motivele de apel invocate prin prisma obiectului cererii de lămurire reţinând că "solicitarea de explicitare a dispozitivului nu poate fi niciodată un substitut pentru căile ordinare de atac care pot fi exercitate sau o prelungire a căilor de atac pierdute, în care să se invoce critici pe care s-ar putea baza un apel sau un recurs", concluzionând că "situaţia apelantului nu se poate rezolva prin prisma art. 443 alin. (1) noul C. proc. civ. pentru că dispozitivul sentinţei civile nr. 1036/2019 a Tribunalului Constanţa are un înţeles, o întindere şi o aplicare pe deplin inteligibile, iar criticile apelantului vizând anumite considerente ale hotărârii pot fi analizate exclusiv pe calea apelului împotriva acestei sentinţe."

Nefondate sunt şi susţinerile recurentului-reclamant în ce priveşte existenţa unor aspecte/motive contradictorii şi a unei greşite aprecieri a naturii juridice a actului întocmit de pârât, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurent, Înalta Curte reţine că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate pot fi: existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii, ceea ce însă nu se verifică în cauză.

Cum motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt, cât şi în drept soluţia adoptată, neexistând elemente contradictorii sau străine de cauză, în condiţiile în care instanţa a analizat raporturile juridice dintre părţi în limitele învestirii şi a obiectului dedus judecăţii.

Astfel, Înalta Curte reţine că obiectul litigiului pendinte îl constituie cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 11 iunie 2019 în cadrul dosarului nr. x/2018, prin care reclamantul A. a solicitat lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii din sentinţa civilă nr. 1036 din 18 aprilie 2019.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că doreşte să se constate prin cererea de lămurire dacă notarul B. a depus întâmpinare în termenul legal de 25 de zile şi ca instanţa să lămurească următoarea afirmaţie din încheierea de şedinţă publică din 26 martie 2019 şi să o înlăture:

"Instanţa, în ceea ce priveşte celelalte excepţii invocate de reclamant retine că acestea nu sunt veritabile excepţii, prin intermediul lor reclamantul aducând în discuţie argument în sensul temeiniciei cererii sale".

Faţă de această reţinere a instanţei, reclamantul a susţinut, prin cererea de lămurire a hotărârii, că toate excepţiile invocate în dosarul civil nr. x/2018 sunt veritabile excepţii care duceau la soluţionarea corectă a cauzei, că instanţa avea obligaţia de a stărui în aflarea adevărului din dosarul civil nr. x/2018 şi în acelaşi timp trebuia să se pronunţe pe fiecare excepţie invocată.

Faţă de obiectul dedus judecaţii şi de soluţia instanţei de fond în motivarea căii de atac a apelului, reclamantul a arătat că instanţa a respins cererea fără a judeca fondul, nu s-a pronunţat motivat asupra tuturor chestiunilor invocate privind cererea de lămurire a hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii din sentinţa civilă nr. 1036 din 18 aprilie 2019, cu toate că în motivarea cererii a invocat critici de nelegalitate şi netemeinicie ale sentinţei în discuţie, recunoscute şi reţinute de instanţă prin sentinţa civilă nr. 2146 din 25 septembrie 2019.

Înalta Curte constată că în cererea de apel reclamantul a mai învederat că, prin argumente reţinute de prima instanţă este recunoscut faptul că toate argumentele formulate pot fi supuse unei noi analize doar în cadrul unei căi de atac formulate împotriva hotărârii şi, prin urmare, susţine reclamantul că toate măsurile de respingere ale instanţei de fond necesită reformare.

În susţinerea căii de atac a apelului, s-a mai învederat că măsura respingerii capătului de cerere având ca obiect constatarea stingerii clauzelor şi efectelor juridice a încheierii de autentificare nr. 654 din 30 mai 2014 este netemeinică şi nelegală fiind încălcată autoritatea de lucru judecat.

Or, în raport de motivele de apel invocate şi de obiectul dedus judecăţii instanţa de apel a procedat la examinarea criticilor aduse hotărârii de fond reţinând în mod legal şi corect că apelul viza cererea de lămurire a hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii, constatându-se că reclamantul nu indică veritabile critici ale dezlegării date de prima instanţă, "ci doar pretinde că instanţa nu s-a pronunţat motivat asupra solicitărilor sale ce conţineau critici de nelegalitate şi netemeinicie după care apelantul reia pe larg considerentele sentinţei atacate, motiv pentru care în temeiul art. 476 şi 478 noul C. proc. civ., apelul a fost analizat, în principal, din perspectiva motivelor invocate în faţa primei instanţe".

În acest context, instanţa de apel a observat că, prin sentinţa civilă nr. 1036 din 18 aprilie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârât prin întâmpinare ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului cu privire la capătul de cerere constând în anularea cererii de înscriere înregistrată la OCPI Constanţa sub nr. x/02.06.2014 şi a respins, în consecinţă, acest capăt de cerere, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului cu privire la capătul de cerere constând în anularea încheierii de autentificare nr. 654/30.05.2014 şi a respins capătul de cerere constând în anularea încheierii de autentificare nr. 654/30.05.2014, şi cel privind obligarea pârâtului, ca neîntemeiate.

Astfel, instanţa de apel a constatat că după finalizarea în primă instanţă a dosarului nr. x/2018, reclamantul a solicitat, în baza art. 443 C. proc. civ., lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ale sentinţei civile nr. 1036/2019 şi a unor încheieri anterioare, în sensul de a se lămuri dacă pârâtul a depus întâmpinare în termenul legal de 25 de zile şi respectiv să se lămurească şi să se înlăture din încheierea de şedinţă din 26.03.2019, soluţia tribunalului vizând calificarea unor excepţii invocate de reclamant ca nefiind veritabile excepţii, "deoarece, prin intermediul lor reclamantul aducea în discuţie argumente în sensul temeiniciei cererii sale; de asemenea, petentul a solicitat lămurirea de către instanţă a unor paragrafe din încheierile de şedinţă şi din sentinţa civilă nr. 1036/18.04.2019, respectiv eliminarea unor paragrafe".

Or, faţă de susţinerile reclamantului instanţa de apel a reţinut în mod legal şi corect că "potrivit art. 443 alin. (1) noul C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice." Sensul art. 443 alin. (1) C. proc. civ. este dat deopotrivă de conţinutul literal al termenilor folosiţi de legiuitor în textul comentat, cât şi de analiza paralelă a instituţiei "lămuririi dispozitivului" în raport de cea a îndreptării erorii materiale, "completarea hotărârii" şi căile ordinare de atac.

Din această perspectivă, instanţa de apel a constatat în mod corect şi legal că "art. 443 alin. (1) noul C. proc. civ. este aplicabil ori de câte ori dispozitivul hotărârii este redactat într-o manieră confuză (neclar, imprecis), eliptică (cu omiterea anumitor amănunte, care totuşi se subînţelegeau) sau contradictorie (conţine statuări care sunt incompatibile una cu cealaltă, excluzându-se reciproc). Dintre cele două variante normative ale instituţiei "lămuririi dispozitivului" - explicitarea acestuia sau înlăturarea contrarietăţilor din conţinutul acestuia -, reclamantul a înţeles să recurgă la forma solicitării unor explicaţii suplimentare instanţei referitoare la considerentele în temeiul cărora instanţa a adoptat anumite soluţii. Situaţia premisă a "lămuririi" este existenţa unor aspecte neclare, nedesluşite în dispozitivul hotărârii, pentru a căror percepere sunt necesare comentarii suplimentare din partea instanţei astfel încât, pe baza noilor informaţii formulate prin suplimentarea de motivare (şi, eventual, dispozitiv) sensul hotărârii iniţiale să devină limpede, neechivoc şi pentru partea care, iniţial, nu a putut desluşi semnificaţia judecăţii instanţei."

Cum instanţa de apel şi-a argumentat/motivat soluţia adoptată în raport de obiectul dedus judecăţii şi de dispoziţiile art. 443-444 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în condiţiile în care instanţa a analizat raporturile juridice dintre părţi în limitele învestirii sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant privind incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., din perspectiva învederată de recurentul-reclamant în sensul existenţei autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 13/2019, pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, sunt de reţinut următoarele aspecte:

Astfel, Înalta Curte constată că obiectul recursului în interesul legii soluţionat prin decizia nr. 13/2019, vizează interpretarea şi aplicarea art. 492 din C. civ. din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din C. civ., art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe când obiectul litigiului pendinte vizează cererea de lămurire, îndepărtarea dispoziţiilor contradictorii şi completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1036/18.04.2019, întemeiată pe dispoziţiile art. 443-444 C. proc. civ.

Cum prin decizia nr. 13/2019 pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii s-a statuat că: "Lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii", Înalta Curte constată că, faţă de obiectul litigiului pendinte, în cauză nu este incidentă problema de drept statuată prin Decizia nr. 13/2019 pronunţată în recurs în interesul legii.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-reclamant legate de excepţia autorităţii de lucru judecat, faţă de obiectul litigiului pendinte ce vizează lămurirea, completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1036/18.04.2019, raportat la soluţia dată în dosarul nr. x/2019 prin care a fost soluţionată acţiunea în constatarea lipsei de discernământ a defunctei C. la data semnării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x la 20 februarie 2014, Înalta Curte reţine că şi aceste susţineri sunt nefondate, întrucât în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 430 şi 431 alin. (2) C. proc. civ. neexistând legătură între "lucrul anterior judecat într-un alt litigiu" şi soluţionarea litigiului pendinte.

Din perspectiva celor expuse, cum niciunul din motivele de recurs nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 21/C din 4 martie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 21/C din 4 martie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2021.