Admissibility of challenging property restitution validation decision without prior attack of hierarchical administrative invalidation order

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş - Completul specializat de contencios administrativ şi fiscal, la 8 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, au contestat decizia de validare nr. 5586 din 4 martie 2019 şi toate înscrisurile prin care au pretins că au fost dezmoşteniţi de drepturile cuvenite prin lege.

Au solicitat obligarea pârâtei la plata integrală a despăgubirilor iniţial stabilite de Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, prin hotărârea nr. 1851 din 21 noiembrie 2002, în sumă de 2.943.274.402 RON, în calitate de moştenitori ai defunctului I., sumă ce urma a fi actualizată în raport cu indicele de creştere a preţurilor, conform deciziei nr. XXI din 19 martie 2007 a Curţii Constituţionale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 4, 5, 6 şi 7 din Legea nr. 9/1998, ale H.G. nr. 172/1999, ale Legii nr. 97/2005 şi ale Legii nr. 348/2006.

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B. şi C. şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea sa la actualizarea compensaţiilor stabilite prin hotărârea nr. 1851 din 21 noiembrie 2002, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti de Aplicare a Legii nr. 9/1998.

La 21 mai 2019, reclamanţii au depus cerere adiţională, prin care au chemat în judecată, pentru opozabilitatea hotărârii, pe pârâtele Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, Comisia Centrală şi Guvernul României.

Prin întâmpinarea depusă la 21 octombrie 2019, la cererea modificatoare depusă de reclamanţi, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţiile decăderii din termenul de modificare a acţiunii şi inadmisibilităţii chemării în judecată a pârâţilor Comisia Centrală şi Guvernul României.

La 23 octombrie 2019, a formulat întâmpinare pârâtul Guvernul României, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii juridice civile şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin sentinţa civilă nr. 429 din 7 iunie 2019, Tribunalului Argeş a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului specializat de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat, în favoarea secţiei civile a aceleiaşi instanţe, competenţa de soluţionare a cauzei.

După declinare, la termenul de judecată din 25 noiembrie 2019, instanţa a respins excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinări, iar la termenul din 14 septembrie 2020, a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, în raport de neatacarea ordinului nr. 182 din 11 ianuarie 2006, emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru.

2. Hotărârea Tribunalului Argeş

Prin sentinţa nr. 283 din 14 septembrie 2020, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H..

Prin decizia nr. 94 din 22 februarie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea secţiei I civile a aceleiaşi instanţe.

3. Decizia pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 2465 din 27 mai 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., împotriva sentinţei nr. 283 din 14 septembrie 2020 pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Centrală, Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 şi Guvernul României. A anulat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Argeş.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 2465 din 27 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând casarea hotărârii recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta, ulterior expunerii situaţiei de fapt a cauzei a susţinut că, prin contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 5586 din 4 martie 2019 emise de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, reclamanţii au urmărit şi desfiinţarea ordinului nr. 182 din 11 ianuarie 2006 emis de Cancelaria Primului Ministru şi menţinerea hotărârii nr. 1851 din 21 noiembrie 2002, deşi această hotărâre a fost anulată în urma efectuării controlului administrativ ierarhic prin emiterea ordinului.

A arătat că argumentul instanţei de apel potrivit căruia tribunalul a îngrădit în mod nelegal dreptul reclamanţilor de liber acces la justiţie nu se justifică, deoarece aceştia, în temeiul art. 8 din Legea nr. 164/2014, au depus atât cererea introductivă de instanţă, înregistrată sub nr. x/2019 la Tribunalul Argeş, cât şi cererea modificatoare.

Recurenţii au susţinut că, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că tribunalul a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, tribunalul apreciind că, în situaţia în care s-ar admite contestaţia formulată de reclamanţi împotriva deciziei de validare nr. 5586 din 4 martie 2019, această împrejurare nu este de natură să producă consecinţe juridice asupra ordinului nr. 182 din 11 ianuarie 2006, care va continua să-şi producă efecte.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ale Legii nr. 9/1998 şi ale H.G. nr. 756/1998.

5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia tardivităţii şi nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivelor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Pe fond, au solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

La 20 octombrie 2021, respectiv la 21 octombrie 2021, pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 au depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimaţii-reclamanţi.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil vor fi analizate excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 2465 din 27 mai 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, invocate de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinarea depusă la data de 30.09.2021.

Cu privire la excepţia tardivităţii recursului, analizată în condiţiile art. 248 C. proc. civ., aceasta urmează a fi respinsă, având în vedere că cererea de recurs a fost înregistrată la data de 27.07.2021, decizia atacată fiind comunicată la data de 29.06.2021, fiind respectat, ca atare, termenul de 30 de zile de la comunicare stabilit de art. 485 C. proc. civ.

Referitor la excepţia nulităţii recursului, invocată de asemenea de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a o respinge, făcând aplicarea art. 248 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Recursul reprezintă o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, iar această nelegalitate trebuie să se încadreze în unul motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a indicat ca motiv de casare dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Intimaţii-reclamanţi au invocat, însă, că acest motiv de casare nu este incident în cauză, context în care recursul ar fi nul conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora sancţiunea nulităţii intervine şi "în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ..".

În cauză, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că aspectele invocate se pot circumscrie motivului de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocând faptul că recursul vizează aplicarea eronată a prevederilor art. 8 din Legea nr. 164/2014, ale Legii nr. 9/1998 şi ale H. G. nr. 756/1998 în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac împotriva actelor emise în procedura de soluţionare a cererilor privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

În consecinţă, sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reţinută cât timp criticile invocate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 8 din acelaşi act normativ, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de acesta urmând a fi analizată pe fondul cererii de recurs.

Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte observă că obiectul litigiului de faţă îl reprezintă cererea prin care reclamanţii în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, au contestat Decizia de validare nr. 5586 din 4 martie 2019 cu obligarea pârâtei la plata integrală a despăgubirilor iniţial stabilite de Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, prin hotărârea nr. 1851 din 21 noiembrie 2002, în sumă de 2.943.274.402 RON, în calitate de moştenitori ai defunctului I., sumă actualizată în raport cu indicele de creştere a preţurilor. La 21 mai 2019, reclamanţii au depus cerere adiţională, prin care au chemat în judecată, pentru opozabilitatea hotărârii, pe pârâtele Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, Comisia Centrală şi Guvernul României.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 4, 5, 6 şi 7 din Legea nr. 9/1998 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, ale H.G. nr. 172/1999, ale Legii nr. 97/2005 şi ale Legii nr. 348/2006.

Situaţia de fapt reţinută de instanţele anterioare şi necontestată de părţi este aceea că prin Hotărârea nr. 1851/21.11.2002 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a fost aprobată cererea nr. x/18.08.1998 şi s-a propus acordarea de compensaţii băneşti reclamanţilor, moştenitori ai defunctului I., pentru bunurile acestuia trecute în proprietatea statului bulgar. Valoarea totală a compensaţiilor a fost stabilită la suma de 2.943.274.402 RON.

Prin Ordinul nr. 182/11.01.2006 emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru a fost invalidată Hotărârea nr. 1851/21.11.2002 a Comisiei Municipiului Bucureşti, urmând a se completa dosarul cu Situaţia Mixtă Româno-Bulgară eliberată de Arhivele Naţionale şi a se ţine seama de faptul că autorul a avut cinci copii.

Ulterior, ca urmare a verificărilor suplimentare efectuate, Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, prin Hotărârea nr. 5044/30.10.2018 a respins cererea nr. x/18.08.1998 şi a propus neacordarea compensaţiilor băneşti reclamanţilor. Motivele respingerii au fost lipsa înscrisurilor doveditoare ale calităţii succesorale a solicitantei J. (decedată ulterior formulării cererii) faţă de defunctul I. şi lipsa înscrisurilor specifice doveditoare ale recunoaşterii beneficiului dispoziţiilor art. 5 din Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940 încheiat între România şi Bulgaria, respectiv a Deciziei nominale de acceptare a cererii de recunoaştere a beneficiului dispoziţiilor art. 5 din Tratat.

Hotărârea nr. 5044/30.10.2018 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 a fost validată prin Decizia nr. 5586/04.03.2019 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, contestată în prezenta cauză .

Instanţa de fond a respins ca inadmisibilă acţiunea făcând aplicarea art. 30 din O.G. nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare (Secţiunea a 8-a- Măsuri de finalizare a aplicării Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată) potrivit căruia "Propunerile de validare/invalidare a hotărârilor emise de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998, precum şi pentru soluţionarea contestaţiilor, însoţite de avizul consultativ al Asociaţiei Române a Victimelor Represiunilor Staliniste, secţia Cadrilater, vor fi înaintate de către şeful Cancelariei Primului-Ministru, care va dispune prin ordin comunicat solicitanţilor" şi ale art. 31 din acelaşi act normativ conform căruia "Actele Cancelariei Primului-Ministru sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul" .

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că, dat fiind faptul că reclamanţii nu au contestat Ordinul nr. 182/11.01.2006 emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru, conform art. 8 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, referitoare la măsuri de finalizare a aplicării Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, aprobată prin H.G. nr. 1643/2004, potrivit căruia "Ordinul de validare sau invalidare precizează existenţa termenului de 30 de zile pentru depunerea contestaţiilor", echivalează cu faptul că nu au urmat procedura impusă de legislaţia specială, ceea ce atrage inadmisibilitatea prezentului demers judiciar, prin care se urmăreşte tocmai desfiinţarea unui act ce are la bază ordinul menţionat.

Instanţa de apel a demontat acest raţionament, apreciind că tribunalul nu a explicat de ce acest aspect lasă fără finalitate prevederile exprese ale art. 8 din Legea nr. 164/2014, în forma aplicabilă speţei de faţă, conform cărora deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare.

Or, această autoritate a emis la data de 04.03.2019 reclamanţilor decizia de invalidare nr. 5586, act ce a fost contestat în cauză de aceştia, în condiţiile textului legal mai sus citat, astfel încât Curtea a apreciat că tribunalul a îngrădit în mod nelegal dreptul reclamanţilor de liber acces la justiţie, drept fundamental al omului, ce nu poate fi limitat decât în baza unor dispoziţii exprese ale legii.

Recurenta, prin cererea de recurs supune această decizie controlului judiciar apreciind că prin contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 5586 din 4 martie 2019 emise de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, reclamanţii au urmărit şi desfiinţarea ordinului nr. 182 din 11 ianuarie 2006 emis de Cancelaria Primului Ministru şi menţinerea hotărârii nr. 1851 din 21 noiembrie 2002, deşi această hotărâre a fost anulată în urma efectuării controlului administrativ ierarhic prin emiterea ordinului.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului şi cum s-a reţinut în cadrul situaţiei de fapt anterior expusă, se constată că prin Ordinul nr. 182/11.01.2006 emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru a fost invalidată Hotărârea nr. 1851/21.11.2002 a Comisiei Municipiului Bucureşti, urmând a se completa dosarul cu Situaţia Mixtă Româno-Bulgară eliberată de Arhivele Naţionale şi a se ţine seama de faptul că autorul a avut cinci copii.

Rămânerea definitivă a acestui act a impus Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 efectuarea de verificări suplimentare, în sensul celor expres menţionate în cuprinsul acestuia.

Faptul că prin Hotărârea nr. 5044/30.10.2018 Comisia a respins cererea nr. x/18.08.1998 şi a propus neacordarea compensaţiilor băneşti reclamanţilor, motivele fiind lipsa înscrisurilor doveditoare ale calităţii succesorale a solicitantei J. (decedată ulterior formulării cererii) faţă de defunctul I. şi lipsa înscrisurilor specifice doveditoare ale recunoaşterii beneficiului dispoziţiilor art. 5 din Tratat, respectiv a Deciziei nominale de acceptare a cererii de recunoaştere a beneficiului dispoziţiilor art. 5 din Tratat, reprezintă aspecte ulterioare, care pot face obiectul cenzurii unei instanţe judecătoreşti, având în vedere că prin cererea de faţă reclamanţii au contestat tocmai decizia de validare a acestei hotărâri, respectiv Decizia nr. 5586/04.03.2019 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Or, potrivit art. 8 din Legea nr. 164/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018, în vigoare la data actului contestat, deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii.

Ca atare, în măsura în care sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute de lege, este admisibilă solicitarea reclamanţilor de cenzurare a Deciziei nr. 5586/04.03.2019 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ce a validat procedura ulterioară emiterii Ordinului nr. 182/11.01.2006 al Şefului Cancelariei Primului Ministru, care a vizat efectuarea de verificări suplimentare, expres menţionate, de către Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003.

Recurenta a susţinut că, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că tribunalul a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, deoarece în situaţia în care s-ar admite contestaţia formulată de reclamanţi împotriva deciziei de validare nr. 5586 din 4 martie 2019, această împrejurare nu este de natură să producă consecinţe juridice asupra ordinului nr. 182 din 11 ianuarie 2006, care va continua să-şi producă efecte.

Deşi este justă această susţinere, Înalta Curte constată că aceasta nu înseamnă că reclamanţii nu pot ataca actele emise ulterior Ordinului nr. 182/11.01.2006 emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru, pentru a se verifica dacă au fost respectate indicaţiile cuprinse în mod expres în acesta sau dacă validarea prin decizia nr. 5586 din 4 martie 2019 emisă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a procedurii speciale prevăzută de legea de reparaţie, urmată după trimiterea cererii spre reanalizare, este conformă dispoziţiilor legale.

Faptul că în cadrul motivelor ce susţin solicitarea de anulare a deciziei de mai sus se fac afirmaţii şi cu privire la Ordinul nr. 182/11.01.2006 emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru şi se solicită obligarea pârâtei la plata integrală a despăgubirilor iniţial stabilite de Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, prin Hotărârea nr. 1851 din 21 noiembrie 2002, în sumă de 2.943.274.402 RON, nu poate constitui un fine de neprimire al cererii de contestare a deciziei de validare emisă ulterior ci, cel mult, pot constitui elemente a căror dezlegare se impune în mod obligatoriu a fi avută în vedere în analiza pe fond a acestei cereri.

În aceste condiţii apar ca fiind corecte concluziile instanţei de apel în sensul că tribunalul a îngrădit în mod nelegal dreptul reclamanţilor de liber acces la justiţie, deoarece acestora nu le-a fost analizată, pe fond, cererea de chemare în judecată.

Dat fiind că dispoziţiile legale indicate de recurentă au fost aplicate în mod corect de către instanţa de apel care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 2465 din 27 mai 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă, ca parte căzută în pretenţii, la plata către intimaţii-reclamanţi a sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 2465 din 27 mai 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata către intimaţii-reclamanţi a sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2022.