Objection to enforcement of administrative fine: inadmissibility of appeal against decision on revision of a final judgment

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 27 mai 2014, sub nr. x/2014, contestatorul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Finanţelor - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 2, a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat anularea anularea Titlului Executoriu nr. x şi a somaţiei nr. x/2014/4080020023689481, emise în urma pronunţării sentinţei penale nr. 898 din 22 octombrie 2013, a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 128 din 30.01.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţate în dosarul nr. x/2013, prin care contestatorul a fost obligat la plata unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 RON, precum şi la plata sumei de 1.650 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Prin sentinţa civilă nr. 11430 din 27 octombrie 2014, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare.

Prin sentinţa civilă nr. 496 din 19 ianuarie 2015, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins cererea formulată de petentul A. având ca obiect completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 11430 din 27 octombrie 2014 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Prin decizia civilă nr. 3314/A din 24 septembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de către contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 11430 din 27 octombrie 2014 şi a sentinţei civile nr. 496 din 19 ianuarie 2015, ambele pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 181 din 31 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti - sectia a III-a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei civile nr. 3314/A din 24 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 181R din 31 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 şi 4 C. proc. civ.

Prin decizia civila nr. 107R din 12 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 181R din 31 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti.

Împotriva deciziei civile nr. 107R din 12 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 12 martie 2019, contestatorul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 5 şi 8 C. proc. civ., cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 1929 din 05 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a declinat, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă competenţa de soluţionare a cererilor de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1,3 şi 5 din acelaşi cod.

Prin decizia civilă nr. 163 R din 01 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 107 din 12 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca inadmisibilă.

2. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei curţii de apel nr. 163 R din 01 martie 2021, a declarat prezentul recurs revizuentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 06 aprilie 2021.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., recurentul A. a solicitat admiterea recursului, casarea, în totalitate a deciziei recurate "desfiinţarea de drept a tuturor actelor de executare", respectiv "întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare, în conformitate cu prevederile art. 722 C. proc. civ., dispusă de executorul judecătoresc la mai bine de 6 luni de la admiterea hotărârii de executare în baza a numeroase acte false, situaţie refuzată a fi constatată de instanţele anterioare, şi "rejudecarea cauzei, cu cercetarea tuturor capetelor principale de cerere arătate şi trimiterea la organul competent a tuturor actelor false care au dus la formarea dosarului de executare."

În continuare, recurentul a susţinut că "instanţele anterioare au refuzat să constate că soluţiile pronunţate în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sunt nelegale, din perspectiva în care au fost date exclusiv în baza a numeroase acte false, pronunţate de aceeaşi membri ai instanţei care au judecat în diferite stadii procesuale pricina, şi care au refuzat să se sesizeze din oficiu în legătură cu existenţa actelor false, deşi s-a solicitat, şi să formuleze cereri de abţinere, deşi li s-a învederat această obligaţie, soluţia pronunţată fiind una dată pentru a nu contrazice soluţiile anterioare."

Recurentul arată că, deşi este întrunită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, instanţele civile şi penale au nesocotit autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2361 din 27 octombrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă, în raport de sentinţa civilă nr. 5269 din 01 iulie 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti," cu scopul de a pronunţa soluţii favorabile soţilor B.."

Contrar constatărilor instanţei supreme, reţinute prin decizia civilă nr. 1929 din 05 noiembrie 2019, recurentul nu a solicitat să se constate că decizia civilă nr. 2361 din 27 octombrie 2003, definitivă şi irevocabilă, pronunţară de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, are autoritate de lucru judecat asupra deciziei civile nr. 107R din 12 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, asupra deciziei civile nr. 181 din 31 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă sau asupra vreunei alte hotărâri ale altei instanţe, pronunţate anterior acestor date, în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2018

Instanţele de fond nu au soluţionat niciuna dintre cererile formulate cu privire la suspendarea procesului până la soluţionarea tuturor excepţiilor invocate, cu privire la numirea unui avocat din oficiu, de trimitere spre examinare organului competent a tuturor actelor false în urma cărora a fost demarată executarea silită, acte emise de diverse instituţii, cu încălcarea legii ".

Soluţia curţii de apel este nelegală şi din perspectiva în care "a existat interesul de a nu cunoaşte existenţa actelor provenite de la preşedintele asociaţiei, a cărui activitate este dubioasă, sabotând acţiunile asociaţiei pentru recuperarea creanţelor, în conţinutul deciziei nefiind menţionat că a fost contestat şi refuzul instanţei de a solicita asociaţiei actele contabile din ultimii 5 ani sau actele de proprietate ale imobilului."

Se impune citarea şi celorlalte persoane menţionate în acţiune, respectiv preşedintele C. având în vedere că acesta a întocmit acte false în cadrul Asociaţiei de proprietari, fiind vinovat pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals în acte publice, fals în declaraţii, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti favorabile asociaţiei de proprietari, în frauda intereselor recurentului.

În mod nelegal, instanţele de judecată au refuzat soluţionarea cererii de suspendare, deşi, la dosarul cauzei, a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON. De asemenea, în mod greşit, instanţele de fond nu au analizat cererile prin care au fost invocate excepţii, a fost solicitată ataşarea la dosar a actelor false pentru a fi cercetate şi anulate, au fost invocate excepţiile de neconstituţionalitate şi sesizare a Curţii Constituţionale sau a fost invocată necesitatea comunicării către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a tuturor actelor false spre a fi cercetate şi pe latură penală.

În mod greşit, instanţa a reţinut că aspectele penale nu pot fi soluţionate de instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare în materie civilă având în vedere că dosarul de executare silită pendinte a demarat urmare a procesului penal iniţiat ca o consecinţă a sustragerii unor hotărâri judecătoreşti în materie civilă favorabile recurentului şi care se bucurau de autoritate de lucru judecat în raport de celelalte hotărâri judecătoreşti. ·

În ceea ce priveşte reţinerea instanţei potrivit căreia nu poate aprecia asupra legalităţii unei sentinţe penale, aceasta este nelegală, având în vedere că "prin aceasta instanţa refuză să se pronunţate asupra autorităţii de lucru judecat a două hotărâri judecătoreşti date în materie civilă."

Instanţele de fond au încălcat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, dar şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În mod nelegal, instanţele anterioare au refuzat să dea curs cererilor formulate de recurent, apreciind că nu este incident în cauză niciunul dintre cazurile de suspendare obligatorie sau facultativă a judecăţii, în considerarea împrejurării că instanţa civilă nu are competenţa să trimită acte civile organelor de urmărire penală, acest drept aparţinând contestatorului care pe cale principală, se poate adresa acestor organe şi instanţelor penale pentru soluţionarea cererilor sale.

Astfel, contrar reţinerilor curţii de apel, instanţa are obligaţia să se sesizeze, din oficiu, în legătură cu existenţa unor acte false, să dispună prezentarea actelor false de la instituţiile emitente pentru a le compara cu cele exhibate de către pârâţi, precum şi obligaţia să verifice aceste acte şi să dispună anularea şi trimiterea lor la parchet pentru cercetare şi pe latura penală.

Cu toate că ia act de existenţa la dosar de acte false, care ar conduce la soluţia de anulare a executării silite, instanţa a apreciat, în mod nelegal, că nu are competenţa să sesizeze organele de urmărire penală.

Instanţa a încălcat şi prevederile art. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, din perspectiva în care, în mod greşit, a respins cererile de sesizare ale Curţii Constituţionale, ca inadmisibile.

Instanţele anterioare au apreciat, în mod greşit, că recurentul nu are deschisă calea contestaţiei la executare, în raport de împrejurarea că prin aceasta se solicită reanalizarea soluţiei asupra unor excepţii soluţionate în alte dosare, respingând, astfel ca inadmisibilă cererea de anulare a actelor juridice, apreciind că, pe calea contestaţiei la executare, se poate solicita doar verificarea legalităţii unor acte de executare, iar nu controlul asupra unor acte juridice care exced cadrului procesual.

Instanţa a omis să se pronunţe asupra validităţii modului de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului de la numitul D. către numitul B..

Cu nesocotirea prevederilor art. 255-258 din C. proc. civ., instanţa a respins proba cu înscrisurile depuse de contestator ca nefiind utilă soluţionării prezentei contestaţii la executare, şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de înscriere în fals, apreciind că înscrisurile opuse de părţi nu au fost încuviinţate ca probă în dosar.

Instanţa de judecată a nu a analizat cererea privind constatarea nulităţii actelor emise de Biroul Notarului Public E. care, la data de 25 mai 2005, a încheiat "procesul-verbal" prin care D., proprietarul imobilului "returna după 8 ani datoria de 20.000.000 RON" împrumutaţi de la B., la data de 25.08.1997. De asemenea, instanţa nu a soluţionat cererea de constatare a caracterului fals al actelor emise de Biroul Executorului Judecătoresc F. prin care a fost realizată contorizarea nelegală a acestuia la furnizori de servicii, cu aparate necorespunzătoare, întocmindu-se în acest fel acte false prin care a fost fraudată asociaţia, acte care au fost admise ca probe în dosar.

Se impunea ca instanţa să constate că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi să dispună anularea cererii de executare silită formulată de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi G..

În continuare, recurentul reiterează excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 2361 din 27 octombrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, definitivă şi irevocabilă, excepţia perimării cererii de executare silită, excepţia tardivităţii cererii de executare silită, "excepţia de neconstituţionalitate a cercetărilor şi actelor de urmărire penală dispuse în dosarul de urmărire penală nr. 1138/P/2008, a hotărârilor luate ulterior în dosarele penale nr. x/2013 de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, respectiv sentinţa penală nr. 898/2013 şi decizia penală nr. 128/2014, cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2), (24) şi 52 din Constituţia României, excepţia de neconstituţionalitate a art. 38515, alin. (1), pct. 1, lit. d), articol inexistent în C. proc. pen. anterior, excepţia de neconstituţionalitate a deciziei penale nr. 128 din 30.01.2014, pronunţată în temeiul art. 38515 alin. (1), pct. 1, lit. d), excepţia de neconstituţionalitate a hotărârilor luate prin încălcarea prevederilor art. 16, 24 şi 52 din Constituţia României, prin refuzul instanţei de a soluţiona cererile formulate în cauză, conform prevederilor art. 5-16, art. 19-22, art. 248, art. 254-255, art. 258, art. 292-298, art. 301-308, art. 413-415, art. 416, art. 420-421, art. 442-446 C. proc. civ., excepţia de neconstituţionalitate a acţiunii instanţei de a refuza înaintarea la Curtea Constituţională a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, respectiv sesizarea Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică pentru cercetarea actelor exhibate.

Conchizând, recurentul a solicitat instanţei de judecată admiterea cererii de contestaţie la executare formulate, conform înscrisurilor prezentate.

3. Procedura de filtru.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu din perspectiva legalităţii căii de atac, fiind declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, care nu este susceptibilă de control al conformităţii acesteia cu regulile de drept aplicabile. În subsidiar, în ipoteza în care completul de filtru va aprecia ca decizia care face obiectul căii de atac pendinte este susceptibilă de recurs, va dispune asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurent în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză a fost analizat în complet de filtru, şi în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod, s-a dispus comunicarea acestuia către părţi, pentru formularea uni punct de vedere.

Prin punctul de vedere depus la dosar, recurentul A. şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la concluziile reţinute prin acest raport.

Prin rezoluţia din 4 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată la 26 ianuarie 2022, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reţinând şi prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul ă care recursul se va respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate de lege, în afară de acestea neputându-se folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Iar art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului.

În speţă, se constată că prin hotărârea recurată, respectiv decizia nr. 163 R din 01 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1,3 şi 5 din C. proc. civ. împotriva deciziei civile nr. 107 din 12 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca inadmisibilă.

Prin decizia nr. 107 din 12 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 181 R din 31 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă prin care fost a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-contestator împotriva deciziei civile nr. 3314/A din 24 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, decizie definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ.:

"Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

Reiese, deci, că hotărârea nr. 107 din 12 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este una definitivă.

Prin urmare, cum decizia nr. 107 din 12 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă este una definitivă, conform celor anterior menţionare, rezultă că, în aplicarea prevederilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., şi decizia civilă nr. 163 R din 01 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 107 din 12 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este tot o decizie definitivă.

Cum hotărârea supusă revizuirii (decizia nr. 107 din 12 februarie 2019) este o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de recurs, rezultă că nici hotărârea care a soluţionat cererea de revizuire (decizia nr. 163 R din 01 martie 2021), nu are prevăzută asemenea cale extraordinară de atac.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 163R din data de 01 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2022.