Scope of parental legal representation in appeal: nullity of appeal filed by parent in personal capacity for minor child

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019, la data de 4.02.2019, pe rolul Judecătoriei Braşov, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorului C., solicitând instanţei ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunţe o sentinţă prin care să anuleze contractul de donaţie autentificat sub nr. x/01.02.2018, de către Notarul Public D., pentru dol, şi să instituie în sarcina pârâtei obligaţia de a achita cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 42/S din 22.02.2021 pronunţată în dosarul civil nr. x/2019 al Tribunalului Braşov, secţia I civilă a fost admisă, în rejudecare, după anularea, în primul ciclu procesual de către instanţa de apel a hotărârii anterioare de primă instanţă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorului C., şi, în consecinţă, a fost anulat contractul de donaţie autentificat sub nr. x/01.02.2018, de către Biroul Individual Notarial D. şi a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 5.605 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 980/Ap din 7 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a fost constat nul apelul declarat de pârâta B. în nume propriu şi ca reprezentant al minorului C. împotriva sentinţei civile nr. 42/S din 22.02.2021 a Tribunalului Braşov.

A fost obligată apelanta pârâtă B. la plata către intimat a sumei de 2500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 27 septembrie 2021, aceeaşi instanţă a respins cererea apelantului C. formulată prin reprezentantul legal B. de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia 980/2021.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 980/Ap din 7 septembrie 2021 a declarat recurs recurenta B., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorului C. şi împotriva încheierii civile din 27 septembrie 2021, pronunţată în acelaşi dosar, recurenta B., în calitate de reprezentant legal al minorului C..

În recursurile formulate în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorului C. împotriva deciziei, recurenta a susţinut că prin decizia recurată au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv dispoziţiile art. 22 alin. (6) şi ale art. 479 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că prin decizia atacată, judecătorul cauzei a depăşit limitele învestirii. Totodată, hotărârea instanţei a fost pronunţată şi cu încălcarea dispoziţiilor de drept material, fiind incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că au fost nerespectate dispoziţiile legale care ocrotesc interesul superior al copilului (art. 263 C. civ. art. 2 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor).

Arată că prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. şi pe minorul C., prin reprezentant legal B. solicitând instanţei să dispună anularea contractului de donaţie autentificat sub nr. x/01.02.2018 de BNP D., pentru temei de dol.

Pârâta, prin reprezentant convenţional, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 42/S din 22.02.2021, în rejudecare, Tribunalul Braşov a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, dispunând anularea în integralitate a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/2018.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta B., prin reprezentant convenţional avocat E., a exercitat calea de atac a apelului. Subliniază că cererea de apel a fost formulată de apelanta pârâtă în nume propriu, contractul de asistenţă vizând doar reprezentarea acesteia în nume propriu, fapt atestat şi prin împuternicirea avocaţială ataşată motivelor de apel; din împuternicirea avocaţială reiese că mandatul de reprezentare pentru declararea şi formularea apelului a vizat-o doar pe numita B., iar nu şi pe pârâtul C. prin reprezentant legal B..

Dintr-o eroare materială, apelul declarat de pârâta B. a fost depus la Curtea de Apel Braşov, iar nu la Tribunalul Braşov ca instanţă a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 471 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, prin decizia civilă nr. 980/Ap din data de 07 septembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov instanţa a constatat nul apelul declarat de pârâta B. în nume propriu şi ca reprezentant al minorului C..

Apreciază că decizia pronunţată s-a dispus cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., cu depăşirea limitelor învestirii. Instanţa a fost învestită cu soluţionarea apelului declarat de B., prin reprezentant convenţional - avocat E., în limitele mandatului conferit, respectiv pentru apărarea intereselor proprii ale pârâtei B., iar nu şi în calitatea acesteia de reprezentant legal al minorului. Cu toate acestea instanţa de apel a constatat nulitatea apelului declarat de minor, deşi un astfel de apel în numele minorului nu fusese declarat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, absolută sau relativă, cu excepţia celor care se încadrează în alte motive exprese de recurs; aşadar, nesocotirea unor principii fundamentale privind desfăşurarea procesului civil se subsumează acestui motiv de recurs.

Potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul nu poate depăşi limitele. Acest principiu este corolarul dreptului de dispoziţie al părţilor statuat de dispoziţiile art. 9 C. proc. civ.. Astfel, judecătorul este ţinut de cadrul procesual trasat de părţi, sub aspectul obiectului, cauzei şi al părţilor, trebuind să se pronunţe numai asupra a ceea ce s-a cerut. Or, instanţa de apel s-a pronunţat în sensul constatării nulităţii unui apel ce nu fusese declarat.

Susţine că, pentru primul ciclu procesual, dar şi în procedura rejudecării în faţa Tribunalului Braşov, numita B. a încheiat un contract de asistenţă juridică pentru reprezentarea propriilor sale interese, în calitate de pârât în prezenta cauză, cu Cabinet de avocat F.. În acest sens stă dovadă împuternicirea avocaţială depusă la Tribunalul Braşov, înscris din care rezultă că reprezentarea se va face doar în numele pârâtei B..

Citarea celor doi pârâţi pentru termenele de judecată s-a realizat astfel: pârâta B. în nume propriu la Cabinet de avocat F., minorul la domiciliul din str. x, dar şi la Cabinet de-avocat F., fără însă ca minorul să fi fost reprezentat de avocat.

La toate termenele de judecată, cu excepţia termenului din apelul în rejudecare, pârâta B. a fost prezentă personal, fiind astfel acoperită procedura de citate pentru minorul C.. Totuşi, mandatul de reprezentare al avocatului se limita la reprezentarea pârâtei B. în nume propriu.

Ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 42/S din 22 februarie 2021, la dosarul cauzei, a fost completată şi transmisă o cerere de comunicare a actelor în format electronic, cerere înregistrată la data de 17.05.2021. Această cerere a fost formulată de reprezentantul convenţional al pârâtei B., în numele acesteia, conform mandatului dat. Pe cale de consecinţă, comunicarea hotărârii prin accesarea dosarului electronic de către avocat are efect doar faţă de persoana reprezentată convenţional.

Astfel, cum reiese din raportul de transmitere existent la dosarul cauzei, sentinţa a fost accesată de două ori în cursul aceleiaşi zile de către apărătorul pârâtei B., de pe acelaşi IP. Or, faptul că a fost accesată de 2 ori nu asumă faptul că procedura de comunicare a hotărârii a fost îndeplinită faţă de minor întrucât acesta nu a fost reprezentant convenţional de avocatul F. şi cu atât mai puţin asumă faptul că apelul declarat de B. prin reprezentant convenţional îl vizează şi pe minorul C..

Potrivit dispoziţiilor art. 427 C. proc. civ., hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă.

Prin urmare, minorului nu i-a fost niciodată comunicată în mod legal hotărârea primei instanţe, descărcarea sentinţei din dosarul electronic de către apărătorul mandatat să reprezinte doar pârâta în nume personal nu echivalează cu o procedură legală de comunicare. Arată că minorul, pentru primul termen de judecată, a fost citat atât la domiciliul său din str. x, dar şi la domiciliul procesual ales al apărătorului reprezentantului său legal, instanţa constatând, deci, că împuternicirea avocaţială şi citarea acestuia la domiciliul său se impune pentru îndeplinirea procedurii.

Apelul declarat de pârâta B. a fost declarat de aceasta prin avocat, în nume propriu. Mai mult decât atât, la termenul de judecată, apelanta pârâtă nu a fost prezentă personal pentru a asigura reprezentarea legală a minorului.

Aşadar, minorul C. nu a fost reprezentat convenţional în faţa instanţei de fond ce a pronunţat hotărârea atacată, ci doar de B. în nume propriu. Din acest motiv, sentinţa nu a fost comunicată în mod legal cu privire la minor sens în care nu a fost formulat un apel şi pentru acesta, simultan declarării apelului numitei B.. Or, nu doar că minorul nu a formulat apel, ci acestuia nici nu i-a fost comunicată sentinţa civilă faţă de care se putea exercita apelul.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de casare, privitor la încălcarea normelor de drept material, arată că prevederile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor reglementează principiul interesului superior al copilului ce prevalează în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Potrivit art. 263 alin. (1) C. civ., orice măsură privitoare la copil indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

Consideră recurenta că, în niciunul dintre cele două cicluri procesuale, instanţa nu a avut în vedere interesul superior al copilului şi nu a urmărit ca acestuia să îi fie reprezentate interesele în cadrul procedurii judiciare. Situaţia particulară a acestuia nu a fost analizată niciun fel de către instanţa de judecată, cu atât mai mult cu cât cererea de chemare în judecată fusese formulată în contradictoriu cu acesta chiar de către unul dintre părinţii săi, iar celălalt părinte, deşi avea aceeaşi calitate procesuală ca şi minorul, avea un interes propriu, şi a urmărit apărarea exclusivă a acestuia în cadrul procesului.

Prin recursul declarat împotriva încheierii civile din 27 septembrie 2021, în calitate de reprezentant legal al minorului C., recurenta B. arată a formulat cerere de îndreptare eroare materială a dispozitivului deciziei nr. 980/Ap/7.09.2021 pe motiv că, din eroare, instanţa de apel a constatat nul apelul declarat de pârâtă ca reprezentant al minorului, deşi apelul nu fusese declarat şi în numele acestuia.

Critică soluţia de respingere a cererii formulate, considerând că argumentele reţinute de instanţa de apel referitoare la împrejurarea că în apelul pârâtei sunt şi motive ce ţin de situaţia particulară a minorului sau că pentru termenul din 7.09.2021 a fost citată şi ca reprezentant legal al acestuia, nu înseamnă că apelul declarat de reprezentantul convenţional al pârâtei îl vizează şi pe minor. Apreciază că în mod greşit instanţa de apel a asimilat condiţiile reprezentării legale cu cele ale reprezentării convenţionale, întrucât, dacă reprezentarea legală este obligatorie, cea convenţională este dovedită prin delegaţie avocaţială, care, în prezenta cauză, nu prevede ca mandant decât pe B., astfel că avocatul nu poate depăşi limitele conferite prin contractul de asistenţă juridică.

Consideră că nu prezintă relevanţă faptul că la termenul de judecată din 7.09.2021 pârâta nu a invocat că nu a angajat apărător pentru minor sau că toate comunicările s-au efectuat la domiciliul său ales şi nici dacă minorul a avut apărător ales în ciclul anterior de judecată, câtă vreme raportarea trebuie să se facă exclusiv la exercitarea căii de atac a apelului printr-un apărător distinct de apărătorul din ciclurile anterioare.

Critică şi considerentul potrivit căruia apectele ce ţin de modalitatea de comunicare a hotărârii Tribunalului Braşov excedează procedurii reglementate de art. 442 C. proc. civ., arătănd că a solicitat îndreptarea erorii din decizia Curţii de apel prin care aceasta a constatat nul şi apelul declarat în numele minorului, ivocând fapte conexe care să justifice argumentul potrivit căruia minorului nu i-a fost comunicată hotărărea de primă instanţă.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimatul - pârât A. a depus întâmpinare împotriva cererilor de recurs formulate de recurenţii pârâţi B. în nume propriu şi ca reprezentant al minorului C., solicitând respingerea recursurilor şi obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a recurentei în formularea căii de atac în nume propriu, aceasta urmează a fi respinsă întrucât recurenta a pierdut în propria cale de atac în faţa instanţei de apel astfel că dovedeşte un interes juridic actual şi protejat de normele procedurale de a putea solicita instanţei de control judiciar reformarea deciziei atacate cu privire la soluţia defavorabilă de respingere, în baza unui motiv de nulitate, a apelului său.

În ceea ce priveşte recursurile declarate de recurentă atât în nume propriu, cât şi pentru minor, împotriva deciziei Curţii de apel, Înalta Curte reţine că acestea conţin motive identice, astfel că vor fi analizate împreună.

Printr-o primă critică formulată, încadrabilă în dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se invocă, de către recurentă, încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) şi art. 479 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că prin decizia atacată, judecătorul cauzei a depăşit limitele învestirii.

În acest sens motivează că a formulat apel împotriva primei hotărâri, în nume propriu, contractul de asistenţă vizând doar reprezentarea acesteia în nume propriu, fapt atestat şi prin împuternicirea avocaţială ataşată motivelor de apel, acest apel fiind constatat nul, pentru nedepunerea lui la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Consideră că instanţa de apel a depăşit limitele devoluţiei atunci când s-a considerat învestită şi cu apelul minorului, pronunţând aceeaşi sancţiune. Apreciază că minorului nu i s-a comunicat hotărârea de primă instanţă aşa încât un astfel de apel în numele minorului nu fusese declarat.

Precizează că în fazele procesuale anterioare minorul nu a fost reprezentat convenţional, de avocat, ci doar de pârâtă, în nume propriu, şi că a fost citat la domiciliul său, pe când recurenta a fost citată la domiciliul ales, respectiv la avocat, iar comunicarea hotărârii prin accesarea dosarului electronic de către avocat are efect doar faţă de persoana reprezentată convenţional.

Critica este nefondată întrucât se întemeiază pe o interpretare eronată a dreptului de reprezentare pe care legea îl instituie în favoarea minorului lipsit de capacitate de exerciţiu. Astfel, potrivit art. 106 C. civ., ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, care exercită autoritatea părintească. Ca mijloc de ocrotire a minorului lipsit de capacitate de exerciţiu, potrivit art. 501 alin. (1) C. civ., părinţii au îndatorirea de a-l reprezenta pe minor în actele juridice civile şi, totodată, potrivit art. 43 alin. (2) C. civ. au obligaţia, ca reprezentanţi legali, de încheia în numele lor acte juridice. Aceasta presupune de a exercita în numele şi pe seama minorului drepturi şi obligaţii în orice raport juridic patrimonial în care acesta devine parte.

Reprezentarea minorului în judecată se face prin părinţi în calitate de reprezentanţi legali, în aplicarea art. 80 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a textelor menţionate, rezultă că părintele răspunde în instanţă pentru minorul lipsit de capacitate de exerciţiu, inclusiv de cea procesuală.

Pârâta a fost chemată în judecată atât în nume propriu, cât şi în calitate de reprezentant legal al minorului, iar aceasta nu a contestat această calitate şi nici nu a invocat, în faţa instanţei sau a autorităţilor abilitate în această materie, existenţa unei contrarietăţi de interese care ar fi putut-o împiedica să răspundă pentru minor, caz în care se putea opta pentru utilizarea unei alte forme de ocrotire a intereselor patrimoniale ale minorului. Dimpotrivă, pârâta a răspuns în numele minorului, în ciclurile procesuale anterioare, în baza prezumţiei de mandatar legal instituită atât de normele de drept sunstanţial, cât şi de cele procedurale, astfel încât, în baza acestei conduite, nu se pot disocia actele de procedură exercitate în nume propriu, de cele exercitate pentru minor, prevalându-se exclusiv de normele de reprezentare procesuală convenţională, în detrimentul celor legale pe care le-a exercitat în mod continuu.

Ca atare, în calitate de ocrotitor legal, se prezumă, până la proba contrară, că exercită în mod exclusiv şi absolut, orice drept şi îşi asumă orice obligaţie în numele minorului şi pentru el, indiferent de natura raportului juridic de drept substanţial patrimonial la care minorul participă, cu corolarul apărării lui într-un litigiu judiciar.

Din acest punct de vedere, nu prezintă nicio relevanţă faptul că recurenta a încheiat contractul de asistenţă juridică doar pentru sine, nu şi pentru minor, întrucât obligaţia de reprezentare a minorului îi este impusă de lege astfel că, pănâ la epuizarea acestei obligaţii, toate actele sale sunt şi ale minorului, acţionând şi pentru acesta.

De vreme ce a stat în proces în ambele calităţi, a exercitat şi pentru minor drepturile şi obligaţiile procesuale, în sensul că a luat cunoştinţă de hotărâre, în baza mandatului de reprezentant legal, instituit de lege, şi a exercitat calea de atac pentru amândoi, minorul neavând un drept de dispoziţie distinct de cel al reprezentantului legal care hotărâşte pentru minor. Faptul că a indicat atât domiciliul legal, cât şi un domiciliu ales pentru comunicarea hotărârii sau că aceasta a fost accesată prin intermediul dosarului electronic sunt împrejurări fără relevanţă juridică şi nu susţin argumentativ dihotomia pe care recurenta încearcă să o impună între interesele sale şi cele ale minorului. Câtă vreme exerciţiul drepturilor pârinteşti nu a fost delegat unei alte persoane, atunci prezumţia că acţionează în numele minorului opereză de plin drept, iar calea de atac declarată de acesta este prezumată a fi şi în numele şi pe seama minorului, care figurează, ca parte, în proces, alături de ea.

Prin urmare, corect şi în limitele învestirii, instanţa de apel a pronunţat o singură sancţiune, considerând că apelul a cărui nulitate a constatat-o este declarat de apelanta B. în nume propriu şi ca reprezentant al minorului C..

În ceea ce priveşte al doilea motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., aceeaşi recurentă susţine că au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor şi ale art. 263 alin. (1) C. civ. ce reglementează principiul interesului superior al copilului, pe care instanţa nu l-a avut în vedere, întrucât nu a urmărit ca acestuia să îi fie reprezentate interesele în cadrul procedurii judiciare, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată fusese formulată în contradictoriu cu acesta de către unul dintre părinţii săi, iar celălalt părinte deşi avea aceeaşi calitate procesuală ca şi minorul, avea un interes propriu şi a urmărit apărarea exclusivă a acestuia în cadrul procesului.

Nu poate fi reţinută nici această critică întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, atunci când un părinte exercită drepturile părinteşti se prezumă că acţionează în interesul minorului, câtă vreme nu deleagă sau nu solicită unei autorităţi delegarea acestora cu motivarea că ar avea interese contrare cu cele ale minorului, care îl împiedică a acţiona în numele şi pentru acesta. Or, pârâta nu a formulat atare apărări în faţa instanţei de fond şi nici nu a dovedit de ce este în imposibilitate de a răspunde pentru minor, astfel încât este ţinută a exercita autoritatea părintească, prezumţia legală acţioneazând de plin drept.

Pe de altă parte, pretinzând existenţa unei vătămari adusă intereselor minorului prin acţiunea de a-şi angaja un apărător ales doar pentru interesele sale procesuale, pârâta îşi invocă propria culpă, caz în care nu poate susţine protecţia legii în favoarea reprezentatului ale cărui drepturi consideră că nu le-a respectat. În acest sens, interesul copilului trebuie apreciat în limitele legii, ceea ce înseamnă că nu se poate nesocoti o dispoziţie legală imperativă, cum este cea în baza căreia a fost aplicată sancţiunea nulităţii actului procesual, pe motiv că aşa cere interesul copilului.

Pârâta a declarat recurs în numele minorului şi împotriva încheierii de respingere a cererii de îndreptare eroare materială, cerere prin care a susţinut că, din eroare, instanţa de apel a constatat nul apelul declarat de pârâtă ca reprezentant al minorului, întrucât apelul nu fusese declarat şi în numele acestuia.

Critică soluţia de respingere, considerând că argumentele reţinute de instanţa de apel, referitoare la împrejurarea că în apelul pârâtei sunt şi motive ce ţin de situaţia particulară a minorului sau că a fost citată şi ca reprezentant legal al acestuia, nu înseamnă că apelul declarat de reprezentantul convenţional al pârâtei îl vizează şi pe minor, raportarea fiind necesar a se face exclusiv la exercitarea căii de atac a apelului printr-un apărător distinct de apărătorul din ciclurile anterioare. Susţine că a invocat în cerere aspecte ce ţin de modalitatea de comunicare a hotărârii Tribunalului Braşov cu titlu de fapte conexe care să justifice argumentul potrivit căruia minorului nu i-a fost comunicată hotărărea de primă instanţă.

Criticile, ce pot fi încadrare în prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. întrucât se invocă o eroare procedurală a instanţei, sunt nefondate, deoarece vizează aspecte ce ţin de raţionamentul judiciar al instanţei şi nu de o omisiune, o greşeală de consemnare sau de ignorare, de către aceasta, a unor aspecte materiale ce ţin de buna gestionare a dosarului. Instanţa de apel a arătat, în motivarea încheierii de respingere a cererii pârâtei, că nu este vorba de o eroare materială, invocând elemente formale, ce ţin atât de conţinutul cererii de apel prin care pârâta a formulat critici şi în numele minorului, cât şi de circumstanţele derulării procesului (respectiv citarea apelantei efectuată atât în nume propriu, cât şi în calitate de reprezentant al minorului, neinvocarea unei vătămări în acest sens în faţa instanţei de apel), care i-au creat convingerea că a apreciat corect că pârâta a acţionat şi în calitate de reprezentant al minorului.

Înalta Curte reţine că procedura reglementată de art. 442 C. proc. civ. vizează strict erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul sau alte erori materiale. Corect a statuat instanţa de apel că susţinerile pârâtei nu pot fi analizate în limitele cadrului procesual creat. Nici motivele de recurs nu vizează simple erori materiale, ci aceleaşi raţionamente judiciare care au determinat pronunţarea soluţiei, Or, acestea nu pot fi cenzurate pe calea recursului la încheierea în discuţie, întrucât presupun o judecată a instanţei pe fond.

Faţă de aceste considerente, constatând legalitatea hotărârilor atacate, conform art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.260 RON către intimat, reprezentând onorariu apărător şi cheltuieli de deplasare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes a recurentei-pârâte B. în formularea recursului, invocată de intimatul-reclamant A., ca neîntemeiată.

Respinge recursurile declarate de recurenta B., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorului C., împotriva deciziei civile nr. 980/Ap din 7 septembrie 2021 şi încheierii civile din 27 septembrie 2021, ambele pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenta-pârâtă B. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.260 RON către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.