Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1455/2022 AI generated

Land-related case finality: Exclusion of cassation appeal under special procedural regime for land restitution disputes

Case Number Decizia nr. 1455/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed both appeals as inadmissible, thereby rendering the Court of Appeal's decision final and effective, which had previously reversed the first-instance ruling to dismiss the plaintiff's action for lack of active procedural standing. The underlying dispute involved a request to annul specific orders issued by the Prefecture and local land commissions for the allocation of agricultural land, classified as a "land-related case" (proces funciar) under Romanian law. Deciding on the procedural admissibility of the appeals, the Court held that under Article 5 of Title XIII of Law No. 247/2005, interpreted in conjunction with Article 7 of Law No. 76/2012 and Article 634(1)(4) of the Code of Civil Procedure, judgments rendered by appellate courts in land-related cases are definitive and not subject to cassation, thus barring further judicial review.

Legislator headnote

AI generated

art. 430 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 76/2012, art. 7 Legea nr. 76/2012, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ; Land-related case finality: Exclusion of cassation appeal under special procedural regime for land restitution disputes: The underlying dispute involved a request to annul specific orders issued by the Prefecture and local land commissions for the allocation of agricultural land, classified as a "land-related case" (proces funciar) under Romanian law. Deciding on the procedural admissibility of the appeals, the Court held that under Article 5 of Title XIII of Law No. 247/2005, interpreted in conjunction with Article 7 of Law No. 76/2012 and Article 634(1)(4) of the Code of Civil Procedure, judgments rendered by appellate courts in land-related cases are definitive and not subject to cassation, thus barring further judicial review.

Keywords

AI generated
land law action for annulment article of civil procedure standing to appeal judicial review cassation review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the operative order to dismiss the appeals as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 27 august 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Instituţia Prefectului Judeţului Prahova, Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Prahova, Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Ceraşu şi Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Măneciu pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea parţială absolută a titlurilor de proprietate ale comunei Ceraşu, respectiv a Ordinelor nr. 81/08.07.1994 şi 190/31.03.2011 pentru terenurile cu destinaţia de fâneaţă în suprafaţă de 38118 mp, 141956 mp, 353395 mp şi 21711 mp, situate în pct. Şuviţele Benii, pe raza teritorial administrativă a comunei Măneciu.

În drept a invocat dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997 coroborate cu dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. şi ale Legii nr. 18/1991 completate şi modificate.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin încheierea de şedinţă din 13 august 2029, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins excepţiile lipsei de interes şi calităţii procesuale active a reclamantului, a lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Locale de aplicare a Legilor Fondului Funciar Ceraşu, Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Măneciu şi Comisiei Judeţene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Prahova, pentru considerentele expres arătate în cuprinsul actului.

Prin sentinţa civilă nr. 3163 din 15 decembrie 2020, instanţa a admis în parte acţiunea precizată, a dispus anularea Ordinului Prefectului judeţului Prahova nr. 190 din 31.03.2011, a respins excepţiile inadmisibilităţii capătului de cerere privind capătul de cerere referitor la anularea formularului S1/22.07.2013, a lipsei procedurii prealabile, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Prahova, invocate de aceasta prin întâmpinare. A admis excepţia tardivităţii capătului de cerere privind anularea formularului S1/22.02.2013 şi a respins acest capăt de cerere, ca tardiv. A obligat pârâta U.A.T. Ceraşu să plătească reclamantului suma de 600 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.

Împotriva încheierii din 13 august 2019 şi a sentinţei sus-menţionate au declarat apel pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Ceraşu şi Unitatea Administrativ Teritorială Ceraşu.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1208 din 24 mai 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a apelantei U.A.T. Ceraşu şi, în consecinţă, a respins apelul declarat de aceasta ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă. A admis apelul declarat de apelanta Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Ceraşu şi Unitatea Administrativ Teritorială Ceraşu împotriva încheierii din 13 august 2019 şi a sentinţei de fond şi, în consecinţă, a schimbat, în tot, încheierea şi sentinţa apelate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantului şi respingerii acţiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

4. Recursurile exercitate în cauză

Hotărârea de apel a fost atacată pe calea recursului de reclamantul A. şi pârâta Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Măneciu.

5. Procedura de filtru

Raportul şi suplimentul la acesta, întocmite în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., au fost analizate în completul filtru şi au fost comunicate părţilor potrivit dovezilor de înmânare de la dosarul de recurs.

Recurentul a expus un punct de vedere la raportul iniţial, arătând că actul este întocmit în conformitate cu prevederile legale şi evidenţiază corect problema dedusă judecăţii.

6. Apărările formulate în recurs

Intimatele nu au depus întâmpinări la cererile de recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursurile în raport de excepţia de inadmisibilitate, semnalată şi prin suplimentul la raportul de admisibilitate în principiu a recursului, excepţie a cărei analiză este prioritară conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 al Titlului XIII "Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare’’ din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare:

"în scopul accelerării judecării plângerilor, contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în faţa instanţelor judecătoreşti se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale C. proc. civ..’’.

Norma legală mai sus redată defineşte categoria "proceselor funciare’’, în care include nu numai plângerile şi contestaţiile, dar şi alte litigii apărute în urma aplicării Legilor fondului funciar, respectiv nr. 18/1991, nr. 1/2000 şi nr. 169/1997.

În speţă, prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Instituţia Prefectului Judeţului Prahova, Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Prahova - Ploieşti, Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Ceraşu şi Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Măneciu, solicitând instanţei să constate nulitatea parţială absolută a titlurilor de proprietate ale comunei Ceraşu, respectiv a Ordinelor nr. 81/08.07.21994 şi 190/31.03.2011 pentru terenurile cu destinaţia de fâneaţă, în suprafaţă de 38.118 mp şi 21.711 mp, situate în pct. Şuviţele Benii, pe raza teritorială a comunei Măneciu.

Se observă că un astfel de litigiu, sub aspectul obiectului acţiunii şi al părţilor implicate în conflictul judiciar, are natura unui litigiu de "fond funciar’’, căruia îi sunt aplicabile procedura prevăzută din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, lege specială ce conţine şi dispoziţii procedurale pentru desfăşurarea "proceselor de fond funciar - lato sensu’’ şi prevede, în cadrul art. 5, că "hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului ’’.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile legale menţionate trebuie însă coroborate cu prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, care statuează:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă’’, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.’’.

Dispoziţiile cuprinse în Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 sunt dispoziţii speciale, astfel că normele de procedură consacrate de prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012, au incidenţă în cauza de faţă.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, cu cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului, rezultă că hotărârile pronunţate în faza procesuală a apelului, în procesele funciare, nu sunt supuse recursului.

Faţă de cele menţionate, în aplicarea art. 5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 coroborat cu art. 7 din Legea nr. 76/2012 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că decizia civilă nr. 1208 din 24 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, are un caracter definitiv, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost soluţionat un proces funciar şi, deci, nesusceptibilă de a fi supusă cenzurii pe calea recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stabilind că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri exercitate în cauză, ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Măneciu împotriva deciziei nr. 1208 din 24 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2022.