Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1454/2022 AI generated

Passive procedural capacity of local authorities for delictual liability arising from delegated waste management services and failure to clear sorting stations

Case Number Decizia nr. 1454/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate decision and related closure, and remanded the case to the same appellate court for retrial, finding that the lower courts erred in dismissing the action for lack of passive procedural capacity; this ruling overturns the lower instances' conclusions that the defendants lacked legal standing, while the substantive merits regarding the specific monetary claims remain to be determined on remand. The dispute, initiated by a County Council and Unit under a civil delictual liability action, concerned the recovery of costs for the transport and disposal of accumulated waste from sorting and transfer stations, challenging the appellate court's failure to assess whether the municipal defendants breached their statutory duties by failing to clear the facilities before the integrated waste management system was fully operational. The decisive legal basis rested on the interpretation of Article 2(1) of Law No. 101/2006 regarding the sanitation of localities, establishing that the delegation of waste management services to operators does not transfer the public authorities' residual obligations of control, coordination, and supervision, thereby preserving their passive procedural capacity and civil delictual liability for waste accumulation, independent of contraventional or criminal penalties.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 101/2006, art. 94 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, art. 29 din Legea nr. 51/2006, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 51/2006; Passive procedural capacity of local authorities for delictual liability arising from delegated waste management services and failure to clear sorting stations: The dispute, initiated by a County Council and Unit under a civil delictual liability action, concerned the recovery of costs for the transport and disposal of accumulated waste from sorting and transfer stations, challenging the appellate court's failure to assess whether the municipal defendants breached their statutory duties by failing to clear the facilities before the integrated waste management system was fully operational. The decisive legal basis rested on the interpretation of Article 2(1) of Law No. 101/2006 regarding the sanitation of localities, establishing that the delegation of waste management services to operators does not transfer the public authorities' residual obligations of control, coordination, and supervision, thereby preserving their passive procedural capacity and civil delictual liability for waste accumulation, independent of contraventional or criminal penalties.

Keywords

AI generated
civil liability waste recovery procedural capacity passive legal standing municipal obligation local authority

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Deliberând asupra recursului civil de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
art. 29 din Legea nr. 101/2006
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenţii au susţinut că atât Curtea de Apel, cât şi tribunalul, au omis a analiza incidenţa prevederilor art. 29 din Legea nr. 101/2006, ce constituie temeiul juridic al demersului judiciar iniţiat de reclamanţi.
art. 94 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005
Sub acest aspect, se constată a fi greşită concluzia instanţei de apel potrivit căreia pretenţiile care fac obiectul prezentului litigiu ar avea izvorul, exclusiv, în prevederile art. 94 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005.
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006
Consideră că astfel trebuie interpretate prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, care stipulează expres că serviciul public de salubrizare se desfăşoară numai sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor publice local, chiar şi după delegarea serviciului.
art. 29 din Legea nr. 51/2006
101/2006, respectiv a celor care atrag răspunderea civilă delictuală a intimatelor - art. 29 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr.
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 51/2006
Au explicat recurenţii că situaţia prezentată în speţă s-a ivit ca urmare a prestării, în mod defectuos, de către operatorii desemnaţi de către intimate, a serviciilor ce au făcut obiectul contractelor de delegare, încheiate în baza prevederilor art. 30 alin.
art. 29 alin. (8) din Legea nr. 51/2006
Or, în acest caz, riscul de operare nu a fost transferat operatorului economic, rămânând în sarcina intimatelor, potrivit art. 29 alin. (8) din Legea nr. 51/2006.
art. 1522 C. civ
1385 şi art. 1522 C. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.

Serves as the main ground for admitting the appeal due to the incorrect application of substantive law norms regarding procedural capacity.

art. 496 şi 497 C. proc. civ.

Procedural rules applied to quash the lower court's decisions and remit the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Deliberând asupra recursului civil de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 1 aprilie 2020, pe rolul Tribunalului Mureş, sub nr. x, reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş au solicitat obligarea pârâtelor Comuna Acăţari şi Comuna Râciu la plata sumelor de 567.617,23 RON şi, respectiv, 406.325,92 RON, reprezentând contravaloarea transportului de deşeuri depozitate în incinta staţiei de sortare de la Acăţari şi a staţiei de transfer de la Râciu, către depozitul de deşeuri nepericuloase de la Sânpaul, conform contractului de servicii nr. x/19.06.2019 şi taxe de depozitare deşeuri, conform contractului nr. x/07.10.2016 privind delegarea operării şi administrării depozitului de deşeuri nepericuloase de la Sânpaul. Au solicitat obligarea la plata sumelor prevăzute pentru fiecare pârâtă în Anexa nr. 2 la cerere, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă debitelor restante, care se constituie venituri la bugetul judeţean, ca şi plata dobânzii legale penalizatoare pe zi de întârziere - stabilită conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011, în continuare de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la achitarea efectivă a sumelor solicitate la petitul 1, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată, în primă instanţă, de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 409 din 19 martie 2021, Tribunalul Mureş, secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor Consiliul Judeţean Mureş şi Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţ Mureş, invocată de pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Acăţari şi Unitatea Administrativ Teritorială Rîciu. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Unitatea Administrativ Teritorială Acăţari şi Unitatea Administrativ Teritorială Rîciu şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţ Mureş în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Acăţari şi Unitatea Administrativ Teritorială Rîciu ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins cererea pârâtelor de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva hotărârii de primă instanţă au formulat apel reclamanţii.

3. Decizia pronunţată, în apel, de Curtea de Apel

Prin decizia nr. 518A din 28 septembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul şi a obligat apelantul Consiliul Judeţean Mureş să achite intimatei Comuna Acăţari suma de 9000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 9 noiembrie 2021, aceeaşi instanţă a dispus îndreptarea erorilor şi omisiunilor din dispozitivul deciziei de apel, în sensul că a menţionat "Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş împotriva sentinţei civile nr. 409/19.03.2021 a Tribunalului Mureş", în loc de "Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul Consiliul Judeţean Mureş împotriva sentinţei civile nr. 409/19.03.2021 a Tribunalului Mureş", cum era eronat trecut; "Obligă apelanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş să achite intimatei Comuna Acăţari suma de 9.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată", în loc de "Obligă apelantul să achite intimatei Comuna Acăţari suma de 9.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată", cum era eronat trecut, şi "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Tg. Mureş", în loc de "Definitivă".

4. Recursul exercitată în cauză

Reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş au atacat, pe calea recursului, decizia instanţei de apel şi încheierea prin care s-au îndreptat omisiunile şi erorile materiale strecurate în cuprinsul deciziei atacate.

Recurenţii-reclamanţi, prin memeoriul de recurs, au invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., referindu-se la aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel relativ la obligaţia legală ce incumbă intimatelor-pârâte de a asigura serviciul public de salubrizare a localităţilor din raza lor administrativă - art. 2 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, respectiv a celor care atrag răspunderea civilă delictuală a intimatelor - art. 29 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenţii au susţinut că atât Curtea de Apel, cât şi tribunalul, au omis a analiza incidenţa prevederilor art. 29 din Legea nr. 101/2006, ce constituie temeiul juridic al demersului judiciar iniţiat de reclamanţi. Mai mult, instanţa de apel a statuat eronat că pretenţiile ce fac obiectul cauzei îşi au izvorul exclusiv în prevederile art. 94 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005, în contradicţie cu instanţa de fond ale cărei statuări sunt corecte, în sensul că recurenţii nu au solicitat "constatarea unui prejudiciu adus mediului.

Contrar reţinerilor instanţei de apel, recurenţii au susţinut că răspunderea civilă delictuală a intimatelor s-a născut ca urmare a nerespectării de către acestea a obligaţiei legale ce le incumbă în baza prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, potrivit cărora "Serviciul public de salubrizare a localităţilor face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale ori asociaţiilor de dezvoltare comunitară, în scopul salubrizării localităţilor.’’

Aceeaşi lege, la art. 29, statuează că "încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz. ’’

Chiar dacă intimatele, în baza prevederilor art. 29 din Legea nr. 51/2006, au delegat, fiecare, în favoarea unui operator, dreptul şi obligaţia de a furniza/presta integral serviciul de salubrizare în raza lor de administrare, această delegare nu înlătură obligaţia lor legală de a asigura serviciul public de salubrizare, indiferent de modul de realizare a activităţii, prin operare directă sau delegată. Consideră că astfel trebuie interpretate prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, care stipulează expres că serviciul public de salubrizare se desfăşoară numai sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor publice local, chiar şi după delegarea serviciului.

Au explicat recurenţii că situaţia prezentată în speţă s-a ivit ca urmare a prestării, în mod defectuos, de către operatorii desemnaţi de către intimate, a serviciilor ce au făcut obiectul contractelor de delegare, încheiate în baza prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, fără ca pârâtele să ia măsurile ce se impuneau, atât din punct de vedere contractual, prin mecanisme contractuale, cât şi din punct de vedere legal, prin aducerea la îndeplinire, chiar de către intimate, a obligaţiilor contractuale încălcate de operatori şi recuperarea prejudiciilor astfel suferite de la aceştia, cel puţin prin chemarea lor în garanţie în prezentul litigiu.

Recurenţii susţin că şi în situaţia în care serviciile de salubrizare au fost delegate direct de către intimate şi nu prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "A., această delegare nu goleşte de conţinut obligaţia lor legală de a asigura prestarea serviciilor pe raza lor administrativă cu respectarea prevederilor legale incidente în materia deşeurilor, perspectivă din care nu se poate susţine că intimatele nu sunt responsabile de calitatea serviciului de prestarea serviciului de salubrizare.

Mai mult, solicită a se avea în vedere că tipul de contract încheiat de către intimate cu operatorii proprii, nu a fost de concesiune, ci de achiziţie publică de servicii. Or, în acest caz, riscul de operare nu a fost transferat operatorului economic, rămânând în sarcina intimatelor, potrivit art. 29 alin. (8) din Legea nr. 51/2006. Totodată, întrucât imobilele compuse din Staţia de sortare şi transfer Râciu, respectiv Staţia de sortare şi transfer Acăţari, au fost în proprietatea publică a intimatelor în intervalul de timp în care s-au acumulat deşeurile al căror cost de transport şi eliminare a fost suportat de către Judeţul Mureş, gestionarea staţiilor constituia prerogativa intimatelor, indiferent de modul de realizare a activităţii de salubrizare, prin operare directă sau delegată, până la momentul integrării acestora în Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor Solide în judeţul Mureş, denumit în continuare B..

Au evocat recurenţii că obligaţia legală a intimatelor de a asigura serviciul de salubrizare a localităţilor nu a fost transferată în favoarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "A. imediat, din momentul constituirii sale, ci pe parcurs, în funcţie de finalizarea proiectului B., respectiv după încetarea tuturor obligaţiilor asumate de autorităţile administraţiei publice locale faţă de finanţatorii investiţiilor anterioare B., printre care se numără şi Staţia de sortare Acăţari şi Staţia de sortare şi transfer Râciu. Or, în acest sens sunt reglementările prevederilor art. 13 alin. (3) din contractul de asociere.

Interpretarea dată de instanţa de apel acestor norme, anume că monitorizarea activităţii operatorilor în favoarea cărora a fost delegată de către intimate prestarea serviciului de salubrizare pe raza lor administrativă constituia obligaţia S.C. A., este greşită.

Au detaliat recurenţii că, în baza contractului de asociere şi a statului asociaţiei, o asemenea obligaţiei îi revine acesteia doar cu privire la operatorii cu care A. a încheiat contracte de delegare a gestiunii activităţilor de colectare a deşeurilor municipale şi altor fluxuri de deşeuri, componente ale serviciului de salubrizare al Judeţului Mureş, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale din zona care deserveşte aceste unităţi administrativ-teritoriale, în speţa dedusă judecăţii fiind vorba despre contractul nr. x/27.03.2019 - pentru Comuna Acăţari, respectiv contractul nr. x/27.03.2019 - pentru Comuna Râciu. Or, până la încheierea acestor contracte, deşeurile din raza administrativă a intimatelor erau colectate de operatorii cu care acestea aveau încheiate contracte individuale.

În speţa dedusă judecăţii, un astfel de transfer al responsabilităţilor în domeniul salubrizării ce le revenea intimatelor nu a operat decât după integrarea obiectivelor în B., respectiv de la data predării-primirii acestora - 17.04.2019 (procesele-verbale nr. x/2876 şi nr. 9304/2278), respectiv cuprinderea lor în inventarul domeniului public al Judeţului Mureş, potrivit Hotărârilor Consiliului Judeţean Mureş nr. 109/27.09.2018 şi nr. 118/19.10.2018.

Faţă de această situaţie, solicită a se avea în vedere că, anterior momentului integrării obiectivelor - staţiile de sortare şi transfer în B., răspunderea cu privire la asigurarea serviciului public de salubrizare pe raza lor administrativă aparţinea exclusiv intimatelor, perspectivă din care, aşa cum în mod corect, a reţinut şi instanţa de fond, gestionarea staţiilor de sortare şi transfer constituia prerogativa proprietarilor, indiferent de modul de realizare, prin operare directă sau delegată.

Ca titulare a obligaţiei legale de a asigura prestarea serviciului public de salubrizare, intimatele, în calitate de autorităţi ale administraţiei publice, au stabilit şi, implicit, încasat o taxă de salubrizare de la persoanele fizice şi juridice producătoare de deşeuri de pe raza lor administrativă, taxă care acoperea integral costul salubrizării, inclusiv pe perioada în care s-au acumulat deşeurile istorice, în condiţiile legii, până la eliminarea finală prin depozitare într-un depozit conform, precum şi contribuţia ta economia circulară ce se plăteşte la Fondul de Mediu pentru cantităţile depozitate suplimentar peste nivelul indicatorilor de performanţă minimi prevăzuţi de lege (Anexa 7 la Legea nr. 211/2011). De asemenea, obligaţiile legale - de a asigura serviciul public de salubrizare, respectiv de a gestiona staţiile de sortare/transfer, care au un caracter special, se circumscriu obligaţiei legale generale stabilită expres în sarcina tuturor persoanelor fizice şi juridice, potrivit art. 94 alin. (1) lit. i) din O.U.G. privind protecţia mediului nr. 195/2005.

Recurenţii precizează că, în cauza dedusă judecăţii, nu se reclamă încălcarea prevederilor legale sub aspect contravenţional sau penal, după caz, astfel că angajarea răspunderii civile delictuale a intimatelor nu este condiţionată de constatarea unei fapte contravenţionale/penale, după caz, în sarcina acestora de către autorităţile abilitate, ci a unei fapte prejudiciabile.

Prin demersul judiciar promovat s-a urmărit recuperarea prejudiciului suferit de recurenţi ca urmare a încălcării de către intimate a obligaţiilor legale de a asigura prestarea serviciului de salubrizare de pe raza lor administrativ-teritorială. Pe de altă parte, în calitate de proprietari ai staţiilor de sortare/transfer, intimatelor le revenea obligaţia de a asigura de o gestionare a acestora, în acord cu prevederile legale incidente în domeniul deşeurilor. Or, aşa cum rezultă din starea de fapt, conduita acestora nu se circumscrie obligaţiilor legale care le incumbă, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

În ceea ce priveşte incidenţa în speţă a principiului "poluatorul plăteşte’’, au susţinut recurenţii că noţiunea de poluator nu poate fi interpretată în maniera strict expusă de instanţa de apel. Principiul prevede ca potenţialul poluator să suporte toate costurile poluării pe care el a cauzat-o. Cu toate acestea, principiul este unul economic şi nu unul juridic. Aceasta înseamnă că nu se intenţionează să se pedepsească poluatorul, ci să se stabilească condiţiile economice necesare astfel încât să fie luate în considerare toate costurile de mediu asociate cu operaţiunile poluatorului. Aşadar, în noţiunea de "poluator’’ urmează a fi cuprinse toate persoanele fizice şi juridice generatoare de deşeuri, care prin achitarea instrumentelor economice specifice (taxele de salubrizare) asigură gestionarea deşeurilor.

În considerarea tuturor motivelor evocate, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi a încheierii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

5. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Comuna Acăţari, cât şi intimata-pârâtă Comuna Râciu au formulat, în termen legal, întâmpinare la cererea de recurs a reclamantelor, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata Comuna Acăţari, prin Primar, a solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată în recurs, fără a proba efectuarea acestora, iar intimata Comuna Râciu, prin Primar, a depus la termenul de judecată din 16 iunie 2022 dovada plăţii, cu acest titlu, în sumă de 7.500 RON.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând hotîrârile atacate, prin prisma criticilor formulate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata că recursul declarat de reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş este întemeiat, urmând a fi admis, pentru considerentele care succed:

Susţinând incidenţa cazul de casare înscris în art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au pretins greşita aplicare şi interpretare a normelor de drept material cu referire la soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Comuna Acăţari şi Comuna Râciu. Fapta ilicită imputată pârâtelor, care ar antrena răspunderea civilă delictuală a acestora, în raport de temeiurile juridice invocate în acţiunea introductivă la instanţă, vizează încălcarea obligaţiilor legale din materia deşeurilor şi a protecţiei mediului. Susţinând că pârâtele nu au adus la îndeplinire obligaţiile legale privind golirea staţiilor de transfer/stocare deşeuri, reclamantele au pretins că pârâtele sunt răspunzătoare pentru repararea prejudiciul a cărui reparare se solicită în cauză.

Examinarea criticilor de nelegalitate presupune, cu titlu prealabil, verificarea limitelor învestirii primei instanţe sub aspectul obiectului şi cauzei acţiunii civile promovate în cauză.

Prin demersul judiciar faţă, ce a învestit instanţa de judecată, reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş au urmărit, în cadrul acţiunii în răspundere civilă delictuală, obligarea pârâtei Comuna Acăţari la plata către bugetul Judeţului Mureş a sumei totale de 567.617,23 RON şi a pârâtei Comuna Râciu la plata către bugetul Judeţului Mureş a sumei totale de 406.325,92 RON - reprezentând contravaloarea transportului de deşeuri depozitate în incinta staţiilor de sortare/transfer de la Acăţari şi, respectiv, Râciu, către depozitul de deşeuri nepericuloase de la Sânpaul, precum şi a taxei de depozitare a deşeurilor transportate de la cele două staţia de sortare.

În drept, reclamanţii au invocat, ca fundament al pretenţiei deduse judecăţii, dispoziţiile de drept comun care reglementează răspunderea civilă delictuală, înscrise în art. 1349, art. 1357, art. 1385 şi art. 1522 C. civ. şi cele cu caracter special, înscrise în art. 2 alin. (2) şi ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 101/2006 privind serviciului de salubrizare a localităţilor, art. 94 alin. (1) lit. "e" şi art. 95 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, art. 9 alin. (1) lit. "c" coroborate cu cele ale Anexei 2 din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul de mediu, pe cele ale Anexei 1 din H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor.

Luând în examinare criticile de nelegalitate axate pe teza reţinerii greşite a legitimării procesuale pasive a Comunei Acăţari şi Comunei Râciu, Înalta Curte constată că nu poate fi negată calitatea procesuală a pârâtelor în raportul juridic obligaţional litigios.

Din cuprinsul acţiunii introductive rezultă că reclamanţii au solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a celor două pârâte, pentru nerespectarea obligaţiei legale înscrisă în prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006 privind serviciului de salubrizare a localităţilor în conformitate cu care "serviciul public de salubrizare a localităţilor face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale ori asociaţiilor de dezvoltare comunitară, în scopul salubrizării localităţilor".

În justificarea demersului promovat, reclamanţii au arătat că în incinta staţiei de sortare/transfer nu era permisă depozitarea deşeurilor decât pentru timpul necesar pentru sortarea şi încărcarea acestora în containere cu capacitate superioară celor cu care s-a făcut colectarea acestora pe raza unităţilor administrativ-teritoriale. Întrucât pârâtele nu au procedat la eliberarea amplasamentelor staţiilor de stocare/transfer de deşeurile stocate în incinta acestora, reclamanţii au efetuat operaţiunile ce cădeau în sarcina pârâtelor.

Aşadar, din motivarea cereii introductive, reiese că reclamanţii au înţeles să se îndrepte cu acţiune, în temeiul răspunderii civile delictuale, împotriva pârâtelor faţă de nerespectarea obligaţiilor legale de verificare, conducere şi coordonare a activiţii serviciului de salubrizare de pe raza administrativ-teritorială a comunelor Acăţari şi Râciu şi au pretins că, nerespectarea acestor obligaţii, a impus intervenţia reclamantelor, finalizată cu eliberarea amplasamentelor de deşeurile istorice, intervenţie care a condus la suplinirea lipsei de acţiune a pârâtelor în exercitarea obligaţiei legale ce le revenea, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006. Sub acest aspect, se constată a fi greşită concluzia instanţei de apel potrivit căreia pretenţiile care fac obiectul prezentului litigiu ar avea izvorul, exclusiv, în prevederile art. 94 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005.

Prin promovarea acţiunii împotriva pârâtelor Comuna Acăţari şi Comuna Râciu, fundamentată pe norme cu caracter general şi special, reclamanţii au tins la angajarea unei răspunderi civile delictuale care nu este condiţionată de constatarea existenţei unei fapte contravenţionale sau penale de către autorităţile abilitate, ci de existenţa unei fapte prejudiciabile, formele de răspundere pentru încălcarea obligaţiilor derivate din încălcarea normelor legale putând fi de natură disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz, şi pot coexista sau afla în concurs cu mai multe fapte cauzatoare de prejudicii.

Deopotrivă, Înalta Curte are în vedere că existenţa legitimării procesuale a Comunei Acăţari şi a Comunei Râciu, grefată pe calitatea acestora de subiect pasiv în raportul juridic obligaţional de răspundere civilă, pentru prejudiciul pretins cauzat prin încălcarea obligaţiilor legale în legătură cu prestarea serviciului de salubrizare pe raza lor administrativ-teritorială, ce implică gestionarea corespunzătoare a staţiilor de sortare/transfer a deşeurilor, în acord cu legislaţia din domeniul deşeurilor, nu poate fi înlăturată prin operaţiunea de delegare a activităţii în domeniul salubrizării, realizată de intimatele-pârâte, în conformitatea cu art. 29 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice.

Delegarea serviciului de salubritate al comunelor în favoarea unor operatori economici nu transferă răspunderea în exercitarea obligaţiilor legale instituite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006 şi, deci, nici calitatea procesuală pasivă de la pârâte la operatorul delegat.

Este adevărat că autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale au competenţe exclusive în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea, coordonarea şi atribuirea serviciului de salubrizare a localităţilor, iar, ca modalitate de gestionare, autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale pot încheia contracte de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice către unul sau mai mulţi operatori, prin care li se atribuie parte/toate competenţele şi responsabilităţile privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice, pe baza unui contract, denumit contract de delegare a gestiunii.

Cu toate acestea, delegarea, prin gestiune directă, a serviciului de salubrizare, în temeiul art. 29 din Legea nr. 51/2006, către operatorul de salubrizare nu suprimă propriile îndatoriri şi responsabilităţi ce revin autorităţilor administrative (asimilabile puterii de discreţie, supraveghere şi control) derivate din lege, care impun obligaţia de a asigura prestarea conformă a acestor servicii şi în consens cu normele legale din domeniul deşeurilor.

Aşadar, răspunderea de calitatea şi conformitatea prestării serviciului de salubrizare nu este înlăturată de operaţiunea de delegare a acestor servicii.

Riscul de operare nu poate fi transferat la operatorul de salubrizare, ci rămâne în sarcina pârâtelor, câtă vreme atribuţiile şi responsabilităţile ce revin autorităţilor administraţiei publice locale sunt conferite prin lege şi acestea vizează, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, controlul, conducerea şi coordonarea activităţii serviciului public de salubrizare a localităţilor, inclusiv a activităţilor care au făcut obiectul contractelor de delegare de gestiune directă.

Or, nesocotind izvorul pretenţiilor reclamanţilor, instanţa de apel nu s-a preocupat să analizeze dacă, în persoana pârâtelor, se poate reţine săvârşirea faptelor ilicite ce derivă din încălcarea obligaţiilor privind eliberarea deşeurilor depozitate în incinta staţiei de sortare/transfer a deşeurilor colectate către depozitul de la Sânpaul.

Asumarea răspunderii operatorului economic vizează doar activităţile la care s-a obligat acesta, conform obiectului contractului de delegare, dar nu înlătură de plano propria răspundere a pârâtelor, în ipoteza în care se va dovedi că, în persoana părţilor menţionate, sunt întrunite toate condiţiile atragerii unei răspunderi civile delictuale, în raport cu faptele configurate prin cererea de chemare în judecată.

Drept urmare, în baza art. 496 şi 497 C. proc. civ., cu referire la art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş împotriva deciziei şi încheierii pronunţate de instanţa de apel, pe care le va casa, pe aspectul calităţii procesuale pasive, urmând a dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş împotriva deciziei nr. 518A din 28 septembrie 2021 şi a încheierii din 9 noiembrie 2021 ale Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Casează decizia şi încheierea atacate şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2022.