Territorial jurisdiction for divorce: Competence fixed at the last common domicile as of the filing date, excluding subsequent temporary absences.

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 24 iunie 2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei încheiată de părţi, din culpa exclusivă a pârâtei, exercitarea în mod exclusiv de către tată a autorităţii părinteşti privind minorii, stabilirea locuinţei minorilor la tată, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor, revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, acela de " C.", obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 373 lit. c), art. 384 alin. (2), art. 385 alin. (1), art. 398 alin. (1), art. 507 coroborat cu art. 398, art. 400 şi art. 402, art. 529 alin. (2), art. 383 alin. (3) din noul C. civ., art. 19 şi art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 .

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2157 din 07 martie 2022, pronunţată de Judecătoria Iaşi, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 915 C. proc. civ., reţinând că textul procedural stabileşte o competenţă cu caracter absolut, reclamantul neavând un drept de opţiune între instanţele enumerate, ci fiind obligat să aleagă instanţa competentă în funcţie de ordinea prevăzută de text.

Totodată, instanţa a reţinut că, din probatoriul administrat în cauză, respectiv din cuprinsul înscrisurilor depuse, din cuprinsul referatului de anchetă socială rezultă că domiciliul efectiv al reclamantului pârât este în Spania, unde acesta are încheiat şi un contract individual de muncă, în timp ce pârâta are domiciliul în străinătate, mai exact în Germania .

Cum noţiunea de "locuinţă" trebuie înţeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuieşte efectiv şi nu locuinţa statornică şi principală, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 4231 din 23 mai 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut în speţă incidenţa art. 915 alin. (1) C. proc. civ., precum şi împrejurarea că în materia divorţului competenţa este una exclusivă.

Totodată a reţinut că, potrivit susţinerilor reclamantului coroborate cu raportul de anchetă socială rezultă că, la data de 24.06.2021, data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul locuia împreună cu minorii în Iaşi, la locuinţa situată în sat Drăguşeni, com. Drăguşeni, iar pârâta locuia în străinătate. Faptul că, ulterior acestei date, respectiv în momentul efectuării anchetei sociale, la data de 09.11.202, reclamantul plecase temporar în străinătate, cu scopul de a lucra sezonier pentru a-şi întreţine familia, nu produce efecte cu privire la competenţa instanţei.

Drept urmare, reţinând că instanţa trebuie să aibă în vedere locuinţa reclamantului de la data introducerii cererii, iar nu pe aceea ulterioară, de la momentul pronunţării hotărârii, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi şi, constatând ivit conflictul de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa supremă reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B., prin care a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată de părţi şi încetarea regimului matrimonial; exercitarea autorităţii de către tată; stabilirea locuinţei minorilor la domiciliul tatălui din jud. Iaşi; obligarea pârâtei la plata lunară a pensiei de întreţinere în cuantum de 1/3 din salariul minim pe economie în favoarea minorilor, calculată de la momentul introducerii acţiunii şi până la împlinirea vârstei de 18 ani a minorilor; revenirea pârâtei la numele deţinut anterior căsătoriei, acela de "C.".

Ivirea prezentului conflict negativ de competenţă a fost determinată de stabilirea diferită, de către instanţele aflate în conflict, a momentului în funcţie de care se stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei.

Prin prezentul demers judiciar reclamantul A. a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei cereri de divorţ, astfel că, în speţă, competenţa teritorială se stabileşte în raport de dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:"Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul".

Competenţa prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opţiune între instanţele menţionate de textul legal, fiind obligat să depună cererea de divorţ la instanţa competentă în funcţie de ordinea prevăzută de text.

Aşadar, în materie de divorţ, competenţa teritorială aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, respectiv cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că, prin cererea introductivă de instanţă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamantul a arătat că cei doi soţi au avut ultima locuinţă comună în jud. Iaşi. Acest ultim domiciliu comun al soţilor rezultă şi din susţinerilor părţilor coroborate cu raportul de anchetă socială. Totodată, din aceste înscrisuri rezultă că la data de 24 iunie 2021, data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul locuia, împreună cu minorii, în judeţul Iaşi, în aceeaşi locuinţă.

Drept urmare, având în vedere că, în speţă, sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiţii, respectiv cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe, rezultă că instanţa competentă să soluţioneze prezenta pricină este judecătoria de la ultimul domiciliu comun al celor doi soţi.

Faptul că, ulterior acestei date, respectiv în momentul efectuării anchetei sociale, la data de 09 noiembrie 2021, reclamantul plecase temporar în străinătate, cu scopul de a lucra sezonier pentru a-şi întreţine familia, nu produce efecte cu privire la competenţa instanţei. Astfel, competenţa instanţei de judecată se stabileşte în funcţie de locuinţa reclamantului de la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar nu în funcţie de domiciliul sau reşedinţa acestuia la un moment ulterior.

Or, câtă vreme la data introducerii cererii pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamantul avea locuinţa în circumscripţia Judecătoriei Iaşi, la aceeaşi adresă la care s-a aflat şi ultima locuinţă comună a soţilor, ţinând cont de prevederile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Iaşi este competentă să soluţioneze cererea de desfacere a căsătoriei, astfel cum a fost dedusă judecăţii.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reţine că Judecătoria Cornetu este competentă să soluţioneze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.