Territorial jurisdiction for divorce under Romanian law when the plaintiff resides abroad and the defendant resides within the country, applying the last common domicile and defendant’s residence rules

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Panciu la 9 februarie 2021, reclamanta A. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul B., exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minorul C. în exclusivitate de către reclamantă, stabilirea locuinţei minorului la reclamantă, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere, suplinirea acordului pârâtului pentru eliberarea paşaportului minorului şi revenirea pârâtului la numele avut anterior căsătoriei.

La 1 martie 2021 pârâtul B. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata unei contribuţii lunare de întreţinere în favoarea minorului.

II. Hotărârea Judecătoriei Panciu:

Prin sentinţa civilă nr. 326 din 25 martie 2021, Judecătoria Panciu a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârât prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, prima instanţă sesizată a reţinut că reclamanta are reşedinţa în Italia, părţile sunt despărţite în fapt, ultimul domiciliu comun al părţilor este în Tecuci, judeţul Galaţi, iar pârâtul locuieşte în circumscripţia judecătoriei de la ultima locuinţă comună, în oraş Tecuci.

Faţă de aceste împrejurări, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a prevederilor art. 114 din acelaşi cod, faţă de obiectul cererii reconvenţionale.

III. Hotărârea Judecătoriei Tecuci:

Prin sentinţa civilă nr. 142 din 18 februarie 2022, Judecătoria Tecuci a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei având ca obiect divorţ, exercitare autoritate părintească, suplinire consimţământ, pensie de întreţinere şi stabilire domiciliu minor, privind pe reclamanta-pârâtă A. şi pârâtul-reclamant B., în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

În considerente, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ. faţă de împrejurarea că din actele depuse la dosar şi susţinerile părţilor reiese că atât reclamanta-pârâtă, cât şi pârâtul-reclamant au locuinţa în Italia. Totodată, a reţinut că lipseşte acordul părţilor privind alegerea instanţei.

IV. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 3711 din 5 mai 2022, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererilor formulate de reclamanta-pârâtă A. şi pârâtul-reclamant B. în favoarea Judecătoriei Panciu.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a suspendat din oficiu cauza şi a dispus înaintarea dosarului instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivare, instanţa a reţinut că din verificările efectuate de organele de poliţie şi susţinerile reclamantei, la momentul sesizării Judecătoriei Panciu cu cererea de divorţ, respectiv 9 februarie 2021, pârâtul locuia pe teritoriul României împreună cu fiul părţilor, respectiv în oraşul Mărăşeşti, iar reclamanta avea reşedinţa în Italia.

În raport cu aceste împrejurări, instanţa a constatat că devine incidentă ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., conform căreia dacă soţul pârât are locuinţa în ţară, competenţa de soluţionare a cererii pendinte revine instanţei de la locuinţa pârâtului, având relevanţă pentru stabilirea competenţei teritoriale, locuinţa pârâtului de la data sesizării instanţei, conform art. 107 alin. (2) C. proc. civ.

V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului, ambele instanţe aflate în conflict s-au raport la dispoziţiile art. 915 C. proc. civ. Declinările succesive de competenţă au fost generate de aprecierile diferite cu privire la locuinţa părţilor.

Astfel, Judecătoria Panciu a reţinut că pârâtul locuieşte în circumscripţia judecătoriei de la ultima locuinţă comună, în oraş Tecuci, făcând aplicarea prevederilor art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., în timp ce a doua instanţă învestită, Judecătoria Tecuci, a reţinut că părţile au locuinţa în Italia şi lipseşte acordul părţilor privind alegerea instanţei, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ. Ultima instanţa învestită, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a constatat că, la momentul sesizării Judecătoriei Panciu, pârâtul locuia în oraşul Mărăşeşti, iar reclamanta avea reşedinţa în Italia, astfel că a făcut aplicarea dispoziţiilor art. art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Competenţa prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opţiune între instanţele menţionate în cadrul acestui articol, ci fiind obligat să aleagă instanţa competentă în funcţie de ordinea prevăzută de text.

Primul alineat al art. 915 stabileşte, în mod prioritar, competenţa de soluţionare a cererii de divorţ la instanţa în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, însă această competenţă operează numai dacă cei doi soţi au avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte în circumscripţia instanţei de la ultima locuinţă comună.

Atunci când soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei de la cea din urmă locuinţă comună, teza a II-a a textului de lege stabileşte că cererea de divorţ este de competenţa teritorială a judecătoriei în circumscripţia căreia locuieşte soţul pârât. Însă, în ipoteza în care soţul pârât nu are locuinţa în ţară şi când instanţelor române le revine competenţa internaţională, devine competentă instanţa de la locuinţa reclamantului, cu condiţia ca acesta din urmă să aibă locuinţa în România.

Art. 915 alin. (2) C. proc. civ. dispune că soţii pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România, dacă niciunul dintre ei nu are locuinţa în ţară, iar teza a II-a a aceleiaşi norme stabileşte competenţa specială a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, în lipsa unui astfel de acord.

Totodată, Înalta Curte reţine că noţiunea de "locuinţă" trebuie înţeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuieşte efectiv, în stabilirea competenţei teritoriale relevantă fiind locuinţa faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că reclamanta are domiciliul în Italia, în timp ce pârâtul B. a locuit împreună cu fiul părţilor în apartamentul din Mărăşeşti, judeţul Vrancea în perioada februarie 2021 - august 2021, astfel cum atestă procesul-verbal întocmit de Poliţia Oraşului Mărăşeşti .

De asemenea, prin adresa din 7 aprilie 2022, Poliţia Municipiului Tecuci a comunicat faptul că pârâtul nu a locuit şi nu locuieşte la adresele din municipiul Tecuci, str. x V.Alecsandri sau la imobilul situat în Tecuci, judeţul Galaţi, deşi din adeverinţa nr. x din 23 februarie emisă de Şcoala Gimnazială "D." Tecuci reiese că minorul a fost înscris la această unitate de învăţământ în anul şcolar 2020-2021.

Cât priveşte ultima locuinţă comună a soţilor, din susţinerile părţilor, reiese că aceasta s-a aflat pe teritoriul Italiei, iar ultima locuinţă comună pe teritoriul României a fost în oraşul Tecuci.

Astfel, se constată că la data demarării litigiului, 9 februarie 2021, reclamanta avea domiciliul în Italia, iar pârâtul locuia împreună cu minorul în apartamentul din Mărăşeşti, judeţul Vrancea.

În această situaţie, incidentă în cauză este ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care are în vedere ipoteza în care niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, iar pârâtul are locuinţa în ţară, fiind determinată astfel competenţa în favoarea judecătoriei în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii pendinte revine instanţei în circumscripţia căreia pârâtul avea locuinţa la momentul sesizării instanţei, neavând relevanţă modificarea ulterioară a domiciliului în fapt, în acest sens fiind incidente prevederile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul."

Faţă de cele anterior arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Panciu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Panciu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.