Cassation appeal dismissed: passive standing of association administrator established, rejecting compulsory joinder of co-directors

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 iunie 2020, pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând obligarea pârâtei, în principal, la restituirea bunurilor proprietatea reclamantei, individualizate în Anexa nr. 1 şi Anexa nr. 2, iar în subsidiar, la plata sumei de 415.346,17 RON reprezentând contravaloarea acestor bunuri, cu dobânda legală până la plata efectivă.

Cererea a fost întemeiată, potrivit lămuririlor solicitate de instanţă şi date de reclamantă la termenul de judecată din 15 mai 2020, pe dispoziţiile art. 792, art. art. 851, art. 853, art. 1381 şi art. 1386 C. civ., fiind calificată drept o acţiune personală patrimonială.

Prin note de şedinţă depuse la termenul din 24 iulie 2020, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, argumentând că nu avea calitatea de administrator al patrimoniului, faţă de prevederile art. 28 din Statut.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj

Prin sentinţa civilă nr. 479 din 18 septembrie 2020, Tribunalul Dolj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins pe cale de consecinţă acţiunea formulată de reclamanta A..

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia nr. 143 din 03 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 479 din 18 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., şi a anulat sentinţa atacată, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa respingerii apelului reclamantei.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6, teza motivării contradictorii, recurenta a expus mai întâi o serie de consideraţii de ordin teoretic, arătând că judecătorii sunt datori să precizeze în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, altminteri neputându-se exercita controlul judiciar. Totodată, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, să nu se rezume la o însuşire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

În speţă, a susţinut recurenta, instanţa de apel a apreciat inconsecvent că are calitate de administrator fie preşedintele asociaţiei, fie Consiliul de conducere, fie recurenta, fără însă a arăta în mod clar şi convingător dacă în calitate de preşedinte sau de membru al Consiliului de conducere.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, încadrat în ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 pct. 8, recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, reţinându-se eronat argumentul că, deşi alături de recurentă au făcut parte din Consiliul de conducere şi alţi membrii, totuşi atrage obligaţia reclamantei de a solicita introducerea în cauză a tuturor acestor persoane.

Or, conform art. 24 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 26/2000, în exercitarea competenţei sale, consiliul director încheie acte juridice în numele şi pe seama asociaţiei. În situaţia încheierii unor acte juridice care afectează asociaţia, acte care pot fi anulate, aceasta are la îndemână tragerea la răspundere a consiliului director, caz în care nu ar putea fi aplicată răspunderea solidară, întrucât este posibil ca o parte din membri să voteze împotrivă, caz în care nu mai poate funcţiona răspunderea solidară, ci sunt aplicabile dispoziţiile art. 828 alin. (1) teza finală C. civ.

Ca atare, participarea în acelaşi litigiu, ca pârâţi, a membrilor consiliului director este obligatorie, dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comună ori dacă drepturile şi obligaţiile lor au aceeaşi cauză.

În continuare, recurenta arătat că, de regulă, coparticiparea procesuală are caracter facultativ, fiind lăsată la libera alegere a părţilor. Prin excepţie, există cazuri când coparticiparea procesuală este obligatorie, întrucât persoanele se găsesc într-un raport juridic unic şi indivizibil.

În speţă, în opinia recurentei, membrii Consiliului Director se găsesc într-un raport juridic unic şi indivizibil şi în considerarea atribuţiilor prevăzute în art. 27 din Statut, completate cu cele din art. 16, cu modificările aduse prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare A. din data de 20.02.2016.

Sub un alt aspect criticat, recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 2023 din C. civ. care prevăd substituirea făcută în calitate de mandatar în cazul în care s-ar considera că aceasta, în calitate de preşedinte, ar avea calitate procesuală pasivă în cauză.

În continuarea memoriului de recurs, a fost expusă pe larg situaţia de fapt cu privire la bunurile solicitate prin cererea de chemare în judecată şi cu privire la activitatea recurentei în cadrul asociaţiei.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimata a arătat că sunt nefondate criticile care vizează pretinsa motivare contradictorie în ceea ce priveşte persoanele responsabile de gestionarea patrimoniului asociaţiei, întrucât preşedintele Consiliului de conducere al A. este şi preşedintele asociaţiei potrivit art. 28 din Statut, urmând ca referirile la una dintre funcţii să fie aplicabile şi celeilalte.

În opinia intimatei, instanţa de apel a realizat o analiză pertinentă şi întemeiată a normelor de drept aplicabile în prezenta cauză, pe de o parte cele privitoare la administrarea bunurilor altuia, iar pe de altă parte cele privitoare la contractul de mandat, întrucât raporturile dintre persoana juridică şi organele sale de conducere sunt reglementate de dispoziţiile aplicabile mandatului, conform art. 209 alin. (3) C. civ.

Statutul de persoană juridică de utilitate publică nu are vreo relevanţă în ceea ce priveşte normele aplicabile raporturilor juridice dintre persoana juridică şi organele de conducere, urmând ca dispoziţiile O.G. nr. 26/2000 să se completeze cu dispoziţiile dreptului comun reprezentat de C. civ.

Cu referire pretinsa nemotivare a hotărârii atacate, intimata arată că argumentaţia instanţei de apel este exhaustivă şi clară, iar simpla nemulţumire a recurentei nu reprezintă temei pentru invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, s-a realizat o analiză a răspunderii membrilor organului de conducere, reţinându-se că membrii Consiliului de conducere sunt administratori în sensul art. 792 alin. (1) C. civ. şi că poartă o răspundere solidară în ceea ce priveşte realizarea atribuţiilor.

Totodată, instanţa de apel a tratat toate problemele şi a avut în vedere toate apărările invocate, recurenta neinvocând, de altfel, lipsa motivării prin raportare la apărările formulate, ci faptul ca instanţa de apel nu "arata în mod clar şi convingător" dacă recurenta poartă răspunderea pentru patrimoniu în calitate de preşedinte al Consiliului de conducere sau în calitate de membru. Or, acest răspuns reiese în mod facil din motivarea deciziei, iar simplul dezacord al recurentei nu poate conduce la concluzia ca hotărârea este nemotivată.

Cu referire la criticile prin care se susţine aplicarea greşită a normelor de drept material care ar impune coparticiparea procesuală pasivă obligatorie în astfel de cauze, intimata se apără arătând omisiunea indicării unor astfel de norme, care în realitate nu există.

A accepta soluţia propusă de recurentă ar echivala, în opinia intimatei, cu recunoaşterea faptului că litigiul pendinte ar atrage coparticiparea procesuală obligatorie a tuturor membrilor Consiliului de conducere, ceea ce este lipsit de suport faptic şi juridic, neexistând o normă legală sau statutară care să impună această regulă în cazul administrării bunurilor asociaţiei.

Totodată, arată că instanţa de apel a precizat motivele pentru care răspunderea membrilor organului de conducere este solidară, intimata având posibilitatea formulării pretenţiilor în contradictoriu cu oricare dintre aceştia. Evident, în cazul admiterii acţiunii, membrul chemat în judecată va avea la dispoziţie calea unei acţiuni în regres împotriva celorlalţi membri, însă această împrejurare nu este relevantă în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul pârâtei B. este încadrabil în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.. Prin criticile concrete de nelegalitate, recurenta-pârâtă a invocat, în esenţă, pe de o parte, motivarea contradictorie a deciziei recurate, în sensul argumentării inconsecvente şi confuze a calităţi sale de administrator şi al neclarificării aspectului dacă aceasta decurge din calitatea de preşedinte al asociaţiei, ori din cea de membru al Consiliului de conducere.

Pe de altă parte, recurenta a susţinut că reţinerea calităţii procesuale pasive s-a realizat cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 26/2000 şi ale art. 828 alin. (1) teza finală şi art. 2023 din C. civ., cu referire la prevederile art. 27 şi art. 16 din Statutul asociaţiei, întrucât era obligatorie în cauză coparticiparea procesuală pasivă a membrilor Consiliului de conducere care se află într-un raport juridic unic şi indivizibil.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că reformarea de către instanţa de apel a soluţiei date de prima instanţă excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei-recurente este rezultatul interpretării şi aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente, decizia curţii de apel (prin care s-a argumentat legitimarea procesuală pasivă) respectând şi exigenţele referitoare la claritatea, precizia, consecvenţa şi, în final, la necontradictorialitatea motivării, ceea ce a permis instanţei de recurs să realizeze controlul de legalitate cu care a fost învestită.

Astfel, este cunoscut că, în cadrul condiţiilor generale de exercitare a acţiunii civile, calitatea procesuală pasivă semnifică identitatea între persoana chemată în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, fiind vorba, în mod evident, despre o identitate raportată la afirmarea respectivului raport juridic, iar nu la existenţa însăşi a acestuia.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ., potrivit cu care "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Aşadar, calitatea procesuală transpune în plan procesual subiectele raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit cadrului procesual configurat prin elementele cererii introductive, precizate ulterior, a fost dedus judecăţii instanţei de fond un raport juridic obligaţional pe temeiul răspunderii administratorului patrimoniului altuia faţă de beneficiar, reglementate de dispoziţiile art. 792 şi urm. din C. civ., obiectul judecăţii constituindu-l obligarea pârâtei B., în calitate de fost preşedinte al reclamantei A. în perioada 2001-30.03.2016, la restituirea bunurilor enumerate în cuprinsul anexelor 1 şi 2 la cererea introductivă, parte a patrimoniului asociaţiei, iar în subsidiar, în ipoteza distrugerii sau negăsirii acestor bunuri, la plata contravalorii lor, cu dobânda legală aferentă.

Calitatea atribuită pârâtei, de subiect pasiv în raportul obligaţional dedus judecăţii prin cererea patrimonială personală pendinte, este fundamentată pe exercitarea în perioada de referinţă a atribuţiilor de administrare a patrimoniului asociaţiei reclamante, ceea ce justifică în plan procesual, cu forţa evidenţei, legitimarea procesuală pasivă.

În sensul acestei concluzii, Înalta Curte are în vedere că, în baza unui raţionament juridic corect, expus într-o manieră detaliată, logică şi convingătoare, instanţa de apel a reţinut faptul că, pe de o parte, potrivit art. 29 din Statutul asociaţiei, adoptat de Adunarea Generală în data de 20.10.2002, preşedintele asociaţiei este cel care conduce şi administrează asociaţia, având aşadar calitatea de administrator în sensul art. 792 alin. (1) din C. civ., iar, pe de altă parte, pârâta-recurentă a fost, mare parte din perioada în litigiu, membru şi preşedinte al Consiliului de conducere, care avea obligaţia administrării patrimoniului în conformitate cu art. 27 şi 28 din Statut.

Se cuvine amintit că, potrivit art. 209 alin. (1) din C. civ. "Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor". Raporturile dintre administrator şi persoana juridică au o dublă natură juridică, contractuală şi legală, iar răspunderea civilă a administratorului are o natură juridică mixtă, fiind o răspundere contractuală, îndeosebi faţă de persoana juridică, în ipoteza în care acesta răspunde pentru nerespectarea obligaţiilor ce i-au revenit în baza contractului de mandat încredinţat, ori pentru nerespectarea dispoziţiilor actului constitutiv sau a legii referitoare la mandatul încredinţat, şi o răspundere delictuală, îndeosebi faţă de terţi, atunci când aceasta rezultă din încălcarea altor dispoziţii ale legii.

În situaţia în care organul de conducere al persoanei juridice este un colectiv de membri, răspunderea acestora este solidară, beneficiu acordat direct de lege şi reglementat expressis verbis în art. 219 alin. (2) din C. civ.

În cauză, corect a observat instanţa de apel faptul că reclamanta este o persoană juridică care a fost înfiinţată şi îşi desfăşoară activitatea în coformitate cu prevederile Ordonanţei guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, iar Consiliul de conducere este unul dintre organele sale de conducere, conform art. 19 din Statut, care stipulează că organele de conducere ale asociaţiei sunt adunarea generală, consiliul de conducere şi preşedintele.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 209 alin. (3) din C. civ., "Raporturile dintre persoană juridică şi cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut" şi cum Statutul asociaţiei nu cuprinde dispoziţii care să reglementeze în alt mod raporturile dintre persoana juridică şi organele sale de conducere, precum este şi cazul Consiliului de conducere, sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la mandat, inclusiv cele reglementate de art. 2022 alin. (3) din acelaşi cod, potrivit cu care "În lipsă de stipulaţie contrară, mandatarii răspund solidar faţă de mandant dacă s-au obligat să lucreze împreună".

Aşadar, legitimarea procesuală pasivă a pârâtei-recurente este tocmai transpunerea în plan procesual a calităţii de debitor în raportul juridic obligaţional astfel cum a fost afirmat prin cererea introductivă şi dedus judecăţii, pe ipoteza de răspundere civilă a administratorului patrimoniului altuia faţă de beneficiar, în calitate de organ sau membru al organului colectiv de conducere sau administrare al asociaţiei.

Drept urmare, în deplin respect al principiului disponibilităţii procesului civil, consacrat de art. 9 din C. proc. civ., instanţa de apel a examinat şi reţinut calitatea procesuală pasivă a recurentei, limitându-se la a stabili identitatea dintre pârâtă şi subiectul pasiv din raportul juridic obligaţional astfel cum a fost acesta afirmat de reclamantă şi dedus judecăţii, câtă vreme existenţa/inexistenţa pretinsei obligaţii de reparare a prejudiciului, care intră în conţinutul raportului obligaţional, constituie o chestiune de fond.

În realitate, criticile recurentei, circumscrise reţinerii pretins nelegale a calităţii sale procesuale pasive, sunt axate pe omisiunea instanţei de apel de a examina chestiuni de fond care privesc însăşi existenţa/inexistenţa dreptului supus judecăţii, însă potrivit art. 36 teza a doua din C. proc. civ., aceste aspecte litigioase excedează limitelor de verificare rezervate excepţiei procesuale avute în analiză de către instanţa de apel, astfel încât criticile subsumabile motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 din acelaşi cod sunt vădit nefondate.

Mai mult decât atât, teza litisconsorţiului pasiv necesar, în sensul introducerii forţate, din oficiu, în proces a tuturor membrilor Consiliului de conducere, nu a fost dezbătută la judecata în primă instanţă, astfel cum rezultă limpede atât din conţinutul cererilor şi apărărilor formulate, cât şi din soluţia pronunţată, câtă vreme instanţa de fond a respins demersul reclamantei reţinând că nu este îndeplinită condiţia generală de exercitare a acţiunii civile referitoare la calitatea procesuală a pârâtei chemate în proces, iar nicidecum pentru imposibilitatea de soluţionare a cauzei fără participarea celorlalţi membri ai organului de conducere colectiv, ipoteză în care textul art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. statuează că instanţa "va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond".

Aşa cum s-a argumentat deja în cele ce preced, excedează limitelor de verificare rezervate legitimării procesuale pasive aspectele litigioase de fond, privitoare la trăsăturile şi efectele juridice ale solidarităţii pasive dintre membrii unui organ colectiv de conducere sau administrare a persoanei juridice, precum este şi cazul Consiliului de conducere al asociaţiei reclamante.

Sub un alt aspect, se cuvine observat şi faptul că normele de drept substanţial pretins nesocotite au fost invocate de către recurentă în mod pur formal, fără o legătură necesară cu raţionamentul juridic expus în decizia recurată, fiind vorba despre norme cu caracter general care a reglementează competenţa generală a consiliului director de a încheia acte juridice în numele şi pe seama asociaţiei (art. 24 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 26/2000), despre prezumţia de aprobare a hotărârilor şi răspunderea solidară cu ceilalţi administratori (art. 828 alin. (1) din C. civ.) ori despre substituirea făcută de mandatar (art. 2021 din C. civ.).

În strânsă legătură cu analiza motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt, de asemenea, nefondate şi criticile vizând motivarea contradictorie a hotărârii curţii de apel, subsumate tezei de casare prevăzute de art. 488 pct. 6.

Se cuvine a aminti că motivarea hotărârii judecătoreşti este supusă atât exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cât şi principiilor jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, ca atare, trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, fiind de esenţa hotărârii, înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar.

În cauză, ca instanţă de prim control judiciar, curtea de apel era ţinută a verifica, potrivit art. 479 din C. proc. civ., în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă şi, în consecinţă, a realiza un examen propriu al criticilor apelantei şi al apărărilor părţilor, precum şi al tuturor elementelor esenţiale ce i-au fost supuse verificării.

Or, aşa cum rezultă cu forţa evidenţei din considerentele expuse în cele ce preced, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei, faptul că decizia curţii de apel respectă exigenţele referitoare la claritatea, precizia, consecvenţa şi, în final, la necontradictorialitatea motivării, cuprinzând un răspuns specific şi explicit la motivele de apel, astfel că instanţa de recurs a putut realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită.

Reamintind considerentul de principiu potrivit cu care motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate avea semnificaţia unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părţii care sprijină o critică din apel, Înalta Curte are în vedere că, în cauză, curtea de apel a răspuns motivelor de apel, în cuprinsul unor considerente caracterizate prin precizie, consecvenţă şi claritate, atunci când a reţinut că legitimarea procesuală pasivă este justificată de atribuţiile de administrare a patrimoniului asociaţiei reclamante izvorâte, pe de o parte, din calitatea de preşedinte al asociaţiei şi, pe de altă parte, din cea de membru şi preşedinte al Consiliului de conducere.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 143 din 03 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.