Judicial delay complaint: non-conformity with statutory grounds and reasonable timeframe in pending proceedings

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin încheierea nr. 927 din 3 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de petentul A. privind dosarul nr. x/2021.1.1 al aceleiaşi instanţe.

În cuprinsul motivării a reţinut în sinteză, analizând succesiunea actelor de procedură efectuate de instanţă în dosarul în care s-a reclamat tergiversarea soluţionării pricinii, că termenul rezonabil nu a fost depăşit, iar motivele descrise în contestaţie nu se circumscriu ipotezelor reglementate expres de art. 522 alin. (2) C. proc. civ.

Încheierea a fost atacată de petentul A. pe calea plângerii, fiind repartizată aleatoriu spre soluţionare completului nr. CC4 noul C. proc. civ.

Lecturând susţinerile expuse în cadrul plângerii, Înalta Curte notează că petentul a solicitat soluţionarea dosarului nr. x/2021, ce reprezintă contestaţia la tergiversarea procesului, demers judiciar cu care a fost învestit anterior completul nr. 9.

În judecarea prezentei căi de atac a cerut ca instanţa să dea eficienţă legii aplicabile proceselor în curs conform dispoziţiilor art. 25 alin. (2) C. proc. civ., respectiv a normei din art. 525 alin. (2) din acelaşi cod.

În concluzie, a apreciat că se impune admiterea plângerii formulate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Analizând plângerea formulată de petentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Raţiunea reglementării contestaţiei la tergiversarea procesului a fost aceea de a asigura dreptul părţii la o procedură echitabilă, eficientă, desfăşurată cu celeritate, prin sancţionarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.

Art. 522 din C. proc. civ. prevede posibilitatea formulării de către oricare din părţi, precum şi de către procurorul care participă la şedinţă, a contestaţiei prin care, invocându-se încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să se solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

La alin. (2) al articolului menţionat sunt prevăzute cazurile în care poate fi făcută contestaţia, motivele vizând atât culpa instanţei, cât şi atitudinea ei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces, ori a terţilor propriu-zişi, care aveau obligaţii legale sau judiciare, respectiv: 1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; 2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege; 3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege; 4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 din C. proc. civ. este pasivitatea instanţei de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte, sau, mai grav, nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestaţia la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, cu aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen rezonabil.

Înalta Curte reţine că prin plângerea formulată împotriva încheierii nr. 927 din 3 mai 2022, petentul nu a dezvoltat argumente prin care să critice modul în care instanţa a verificat respectarea termenului rezonabil de cercetare a pricinii în soluţionarea cererii de recurs declarate împotriva încheierii din 28 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021. Acesta s-a mărginit la a solicita judecarea demersului judiciar declanşat prin contestaţia la tergiversare şi aplicarea dispoziţiilor 525 alin. (2) C. proc. civ., aspecte care nu îmbracă forma cazurilor instituite expres prin art. 525 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte, prin încheierea nr. 927 din 3 mai 2022 a fost respinsă în mod corect contestaţia la tergiversare, întrucât din succesiunea demersurilor efectuate de instanţă, respectiv soluţionarea cererii de ajutor public judiciar vizând taxa judiciară de timbru şi asistenţa juridică prin avocat, a cererii reexaminare a încheierii prin care s-a respins ajutorul, fixarea termenului de judecată la 12 mai 2022, nu rezultă că ar fi fost încălcat termenul rezonabil de cercetare a litigiului.

Faţă de toate considerentele reţinute, se va respinge plangerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 927 din 3 mai 2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 927 din 3 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.1.1.4.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.