Conflict of territorial jurisdiction for contesting real estate compensation decisions under Law No. 165/2013

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă la data de 11.05.2021 sub nr. de dosar x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea pârâtei să îi comunice Decizia nr. 31317/2019 precum şi obligarea acesteia la plata sumei de 90.000 euro, respectiv echivalentul în RON calculat la cursul zilei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 165/2013.

Prin precizările depuse la dosar la data de 02.09.2021, reclamantul a menţionat că a luat cunoştinţă pentru prima dată de decizia de compensare la momentul la care i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de pârâta ANRP. Faţă de acest aspect, reclamantul a precizat că formulează contestaţie împotriva Deciziei de compensare nr. 31317/23.12.2019 şi solicită încuviinţarea unei expertize specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, făcută în prezenţa părţilor.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 151/14.02.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie împotriva deciziei de compensare nr. 31317/23.12.2019, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului Mureş; a disjuns petitul 1 al cererii de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Imobilelor având ca obiect obligaţia de a face şi a dispus formarea unui nou dosar, cu termen la 14.03.2022.

A reţinut instanţa că potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, în vigoare de la data de 31.05.2019, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Având în vedere că în prezenta cauză se contestă decizia de compensare nr. 31317/23.12.2019, despre care reclamantul a luat cunoştinţă cu ocazia comunicării întâmpinării (la data de 02.08.2021), emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, sub aspectul numărului de puncte stabilite pentru imobilul situat în Municipiul Târnăveni str. x nr. 97/B Târnăveni, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află situat imobilul, în speţă Tribunalul Mureş.

Prin sentinţa nr. 657/18.05.2022, Tribunalul Mureş, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că împrejurarea că reclamantul contestă decizia nr. 31317/2019 rezulta chiar de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, astfel încât Tribunalul Bucureşti era obligat să procedeze la verificarea competenţei la primul termen de judecată cu părţile legal citate.

Întrucât la primul termen de judecată cauza a fost amânată pentru ataşarea dosarului administrativ, iar tribunalul nu şi-a verificat competenţa, aceasta a rămas câştigată cauzei, respectiv în favoarea Tribunalului Bucureşti.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, pentru următoarele argumente:

Obiectul cauzei l-a reprezentat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la comunicarea deciziei nr. 31317/2019, cu precizarea adusă ulterior, vizând contestarea acestei decizii.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, la data de 11.05.2022, fiind astfel aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013, în forma modificată prin Legea nr. 111/2019, în vigoare la data sesizării instanţei.

Dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 418/28.05.2019 din 28 mai 2019, statuează că:

(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(11) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

Textul legal instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul preluat abuziv competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de entităţile menţionate la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013.

Or, în speţă, imobilul vizat în decizia contestată este situat în municipiul Târnăveni, judeţul Mureş.

Întrucât, potrivit alin. (1) al art. 35 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 111/2019, competenţa de soluţionare a acţiunii prin care se contestă decizia de compensare emisă de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor revine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, iar, în speţă, acesta este situat în raza teritorială a Tribunalului Mureş, rezultă că, revine acestei instanţe competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată.

Prima instanţă învestită cu cererea de chemare în judecată, respectiv Tribunalul Bucureşti, nu poate rămâne competentă să soluţioneze cauza ca efect al neinvocării excepţiei de necompetenţă la termenul din 18.10.2021, întrucât la acel moment în cadrul procesual nu figura pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, introdusă în cauză ulterior, urmare a precizărilor reclamantului, care a arătat că înţelege să conteste decizia de compensare.

Or, contestaţia împotriva deciziei de compensare nu se poate judeca decât în contradictoriu cu emitentul său, care este Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, entitate care nu avea calitatea de parte la termenul din 18.10.2021 şi, ca atare, nu se poate pune problema nesocotirii dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. ("necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii") în legătură cu momentul procesual în care a fost invocată excepţia.

În schimb, Tribunalul Bucureşti a rămas învestit, urmare a măsurii disjungerii dispuse, cu soluţionarea cererii având petitul initial formulat.

Pentru acest considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2022.