Recourse annulled for lack of judicial fee stamp; incidental recourse left without effect

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă la data de 07.05.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., constatarea nulităţii parţiale a Actului adiţional nr. x/08.10.2018 la Contractul de societate civilă din data de 11.10.2016 şi a Anexei I la Actul adiţional, cât priveşte preluarea de către pârât a onorariilor încasate de SCPEJ C. în perioada în care pârâtul se afla în concediu de creştere a copilului sau care puteau fi distribuite în această perioadă, precum şi renunţarea reclamantului la onorariile încasate din dosarele de executare gestionate pe durata societăţii; repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtului să plătească reclamantului sumele distribuite cu titlu de onorariu de executor în conturile curente ale SCPEJ C. sau încasate de SCPEJ C. în conturile de executare în perioada în care pârâtul se afla în concediu de creştere a copilului; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocaţial, precum şi a oricăror alte cheltuieli ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile ca urmare a admiterii excepţiei nulităţii, în subsidiar, a excepţiei inadmisibilităţii şi, în al doilea subsidiar, a excepţiei prematurităţii; respingerea cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepţiei nulităţii pentru lipsă de obiect; respingerea capătului de cerere nr. x (privind repunerea în situaţia anterioară) ca prescris şi a capătului de cerere nr. x (privind constatarea nulităţii) ca lipsit de interes; respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată; obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu prezenta cauză.

2. Sentinţa Tribunalului Buzău

Prin sentinţa nr. 55/20.01.2021, Tribunalul Buzău, secţia I civilă a respins, ca nefondată, acţiunea.

3. Decizia Curţii de Apel Craiova

Prin decizia nr. 2261/18.10.2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de ambele părţi împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.

Reclamantul A. a declarat recurs principal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1237 şi art. 1238 alin. (2) C. civ.

Interdicţia de a cumula realizarea veniturilor supuse impozitării cu încasarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului rezultă în mod evident din interpretarea art. 24 din O.U.G. nr. 111/2010. Astfel, în cazul în care cumulul veniturilor supuse impozitării şi al indemnizaţiei este realizat fără culpa beneficiarului, acesta trebuie să restituie numai diferenţa dintre valoarea indemnizaţiei şi valoarea stimulentului de inserţie de care ar fi beneficiat în condiţii de legalitate. În cazul în care cumulul este rezultatul culpei beneficiarului, a cărui conduită trădează rea-credinţă, acesta trebuie să restituie întreaga indemnizaţie.

Pentru a nu intra sub incidenţa acestor prevederi legale, intimatul-pârât a solicitat suspendarea din exerciţiul funcţiei de executor judecătoresc pe durata concediului de creştere a copilului, conform art. 23 lit. e) din Legea nr. 188/2000. De asemenea, acesta a convenit cu recurentul-reclamant asupra repartizării veniturilor nete realizate pe durata în care acesta se afla în concediul de creştere a copilului în proporţie de 100% recurentului-reclamant.

Totuşi, prin efectul Actului adiţional nr. x/08.10.2018, coroborat cu Anexa 1 la acest act, intimatul-pârât a obţinut încălcarea efectivă a interdicţiei cumulării venitului supus impozitării cu indemnizaţia de creştere a copilului, deoarece sumele încasate de SCPEJ C. pe durata concediului pârâtului, reprezentând onorariu de executor, care se aflau la data semnării Actului adiţional fie în conturile curente ale Societăţii, fie în conturile de executare, i-au revenit. Astfel, cauza Actului adiţional şi a Anexei 1 este ilicită.

Trebuie avut în vedere că, după cum s-a consemnat şi în hotărârea instanţei de apel, raţionamentul judecătorului fondului în privinţa pretinsei vicieri a consimţământului se bucură de autoritate de lucru judecat, nefiind contestat de niciuna dintre părţi. Prin hotărârea primei instanţe s-a consemnat că recurentul-reclamant trebuia să aibă reprezentarea consecinţelor actelor juridice semnate, respingând astfel aplicarea sancţiunii pentru vicierea consimţământului.

Cât priveşte argumentul referitor la distribuirea firească a veniturilor conform celor două acte atacate, odată cu preluarea activităţii de gestionare a dosarelor, onorariile încasate corespundeau activităţii desfăşurate de recurent în perioada în care pârâtul figura suspendat din exercitarea profesiei. După revenirea acestuia în profesie, avea libertatea de a emite încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare suplimentare pentru actele de executare ce urmau a fi întreprinse de pârât. De altfel prin hotărârea recurată s-a confirmat că sumele de bani preluate prin efectul actelor atacate nu ar fi venituri realizate de pârât, nefiind acordate în considerarea desfăşurării unor activităţi de către acestea. Or, rezultatul distribuirii veniturilor conform actelor atacate consta în realizarea unor venituri de către pârât pentru activitatea desfăşurată de asociere în perioada în care îi era interzisă realizarea altor venituri decât indemnizaţia de creştere a copilului.

Pârâtul B. a declarat recurs incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel a respins în mod nelegal apelul acestuia cu privire la soluţia primei instanţei asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea art. 193 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 44 din Statutul UNEJ.

Nu prezintă relevanţă faptul că această prevedere se regăseşte în Statutul UNEJ, act normativ care reglementează profesia de executor judecătoresc, iar nu în cadrul unui act normativ cu putere de lege. Contrar celor reţinute de instanţa de apel, în interpretarea art. 193 alin. (1) C. proc. civ., orice procedură prealabilă prevăzută de un act normativ ca o condiţie prealabilă a formulării unei acţiuni în justiţie are aceeaşi valoare, respectiv, aceea de condiţie de admisibilitate care trebuie întrunită pentru formularea unei cereri de chemare în judecată. Mai mult, o astfel de interpretare nu este de natură să limiteze accesul la justiţie al părţii care are în continuare posibilitatea de a formula cererea de chemare în judecată, după îndeplinirea condiţiei prealabile.

A mai arătat recurentul că instanţa de fond a respins în mod nelegal apelul acestuia cu privire la modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei privind capătul de cerere nr. x şi, în consecinţă, a excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsă de interes a capătului de cerere nr. x, hotărârea fiind dată cu încălcarea art. 2520 alin. (1) pct. 7 C. civ.. Întrucât textul de lege nu face nicio distincţie cu privire la persoana debitorului sau cu privire la relaţia acestuia cu executorul judecătoresc, rezultă că termenul de prescripţie de 1 an este aplicabil cu privire la orice acţiuni ale unui executor judecătoresc având ca obiect onorarii aferente exercitării funcţiei sale, iar nu doar pe acelea îndreptate împotriva beneficiarul actelor de executare silită care au generat onorariile.

În condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată în luna mai 2020, iar pretenţiile reclamantului vizează sume pretins încasate, şi, deci, exigibile, anterior încetării societăţii (deci, înainte de 30.10.2018), este evident că termenul de prescripţie de 1 an a expirat, impunându-se respingerea, ca prescris, a capătului de cerere nr. 2.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, recurentul-pârât B. a invocat excepţia de nulitate a recursului reclamantului pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi a arătat că instanţa de apel a procedat la o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 1238 C. civ., respectiv în mod legal a reţinut că nu există niciun indiciu că reclamantul ar fi cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască incidenţa unei pretinse cauze ilicite la încheierea celor două acte contestate. Faptul că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că recurentul-reclamant nu s-a aflat în eroare atunci când şi-a dat consimţământul la încheierea actelor contestate nu înseamnă că acesta trebuie în mod necesar să cunoască un pretins scop ilicit al pârâtului (dacă acesta ar fi existat, ceea ce nu este cazul).

De asemenea, în mod corect instanţa de apel a reţinut că în cauză nu există niciun indiciu în sensul existenţei unei cauze ilicite la încheierea Actului adiţional nr. x şi Anexei 1 la acesta, ci, dimpotrivă, că este rezonabil a concluziona că părţile au avut drept scop o corectă şi necesară partajare a activului şi pasivului societăţii, în condiţiile în care trebuia asigurată continuitatea activităţii în sute de dosare de executare aflate în curs (şi ele repartizate prin acelaşi act adiţional).

Scopul încheierii Actului adiţional nr. x nu a fost acela de a-i asigura pârâtului încasarea de onorarii pentru perioada în care a fost suspendat din profesie, ci de a asigura continuitatea activităţii în aceste dosare, ceea ce presupunea şi atribuirea unor venituri aferente acestor dosare aflate în curs şi în care pârâtul urma să efectueze diverse acte de executare în condiţiile în care onorariile fuseseră deja încasate.

Recurentul-reclamant nu a formulat întâmpinare la recursul incident.

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul principal al reclamantului este nul pentru netimbrare, iar recursul incident al pârâtului este rămas fără efect, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la recursul principal al reclamantului A., Înalta Curte constată că acesta nu este legal timbrat, urmând a fi anulat pentru neîndeplinirea obligaţiei procesuale.

Astfel, potrivit art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Cu un conţinut similar, dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. statuează că "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi, dacă este cazul, procura specială, împutrenicirea avocaţială sau delegaţia consilierului juridic". Alin. 3 al acestui articol stipulează că lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru este sancţionată cu nulitatea.

În speţă, prin rezoluţia din 15.12.2021, s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant taxa de timbru în cuantum de 3126 RON, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, obligaţie care a fost adusă la cunoştinţa acestuia prin adresa emisă la data de 15.12.2021 şi comuncată la data de 17.12.2021, potrivit dovezii de comunicare de la dosar. De asemenea, pentru termenul de judecată din 15.06.2022, recurentul-reclamant a fost citat cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul arătat, sub sancţiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată, obligaţie comunicată la data de 09.03.2022, conform dovezii de comunicare de la dosar.

Prin înscrisul transmis instanţei la data de 17.01.2022, reprezentantul convenţional al recurentului a învederat că recurentul nu doreşte să achite taxa de timbru.

Întrucât până la data soluţionării pricinii obligaţia procesuală menţionată nu a fost îndeplinită, iar aspectul procedural al timbrajului este prioritar chestiunilor de nelegalitate deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. privind sancţiunea nulităţii pentru netimbrare, sens în care recursul principal al reclamantului va fi anulat.

Referitor la recursul incident al pârâtului B., Înalta Curte reţine că potrivit art. 472 alin. (2) C. proc. civ. aplicabil în recurs conform dispoziţiilor art. 491 alin. (2) C. proc. civ., "Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Întrucât în cauză recursul principal al reclamantului este nul pentru netimbrare, împrejurare care împiedică instanţa de recurs să procedeze la analiza motivelor de recurs, nefiind realizată astfel o cercetare a fondului aşa cum prevăd dispoziţiile art. 491 alin. (2) C. proc. civ., recursul incident al pârâtului urmează a fi respins ca fiind fără efect, conform textului legal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2261 din 18 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi va respinge, ca rămas fără efect, recursul declarat de pârâtul B. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2261 din 18 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Respinge, ca rămas fără efect, recursul declarat de pârâtul B. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.