Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1343/2022 AI generated

Data Protection: Public court roll call does not constitute a "security breach" under GDPR and Law No. 677/2001

Case Number Decizia nr. 1343/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appellant’s appeal, upholding the lower courts’ rejection of his civil action and confirming that the State and related agencies prevailed. The dispute involved a former local assistant to a deceased Member of the European Parliament who alleged that the State and tax authorities illegally processed his personal data—specifically by suspending a prior labor dispute pending a criminal investigation and publicly calling his name alongside the deceased defendant—and sought unpaid wages, moral damages, and specific performance regarding data protection compliance. The court held that the alleged incident did not constitute a "security breach" under the applicable data protection laws (Law No. 677/2001 and Regulation EU 679/2016) because the public roll call in court did not amount to unauthorized destruction, loss, alteration, or disclosure of personal data, and it further rejected claims regarding the interpretation of monitoring obligations and conflict of interest under EU law as non-appealable or unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 2523 C. civ, art. 18 din Legea nr. 677/2001, art. 31 alin. (1) C. civ, art. 153 C. proc. civ, art. 153 alin. (2) C. proc. civ, art. 1411 alin. (1) din Legea nr. 129/2018; Data Protection: Public court roll call does not constitute a "security breach" under GDPR and Law No. 677/2001: , au fost invocate dispoziţiile art. 78, art. 79, art. 82-84, art. 253, art. 257, art. 2502 alin. (1) şi (2) pct. 1, art. 2523 C. civ., Regulamentul UE nr. 679/24.04.2016, art. 79, art. 4 lit. a) din Regulamentul UE nr. 679/24.04.2014, cu intrare în vigoare din 25.05.2018, art. 18 din Legea nr. 677/2001 (art. 3), art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, Legea nr. 129/2018, celelalte norme indicate în acţiune.

Keywords

AI generated
protection of personal data public data security for tax claims protection of the public interest data destruction conflicts of laws

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă sub nr. x/2018 la data de 17.07.2018, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, B.: pe cale principală, să fie obligaţi pârâţii să înceteze acţiunea ilicită constând din încălcarea securităţii datelor cu caracter personal ale reclamantului din intervalul 22.03.2016-17.07.2018, iar pe cale accesorie, să fie obligaţi pârâţii: să achite reclamantului drepturile salariale pentru perioada 14.07.2009-28.06.2011, în cuantum de 49.000 euro şi a primei de 1.000 euro, la cursul BNR din ziua plăţii; să compenseze în bani concediul de odihnă neefectuat în intervalul 14.07.2009-27.06.2011; să actualizeze aceste sume cu rata inflaţiei la data plăţii efective, de la data scadenţei la care trebuiau achitate (28.06.2011), până la plata efectivă; să plătească contribuţiile la bugetul de stat în numele reclamantului, pentru intervalul 14.07.2009-28.06.2011, având în vedere calitatea de angajat asistent local, contribuţii ce decurg din contractul individual de muncă mai sus indicat, concomitent cu obligarea la implementarea la ITM Bucureşti, în REVISAL, a contractului individual de muncă; să introducă în aplicaţia REVISAL ocupaţia de asistent local, obligaţie ce a fost creată prin norma unionala reglementată de art. 34 alin. (1) b din Normele de implementare a Statutului deputaţilor în Parlamentul European; să plătească reclamantului daune morale în cuantum de 631.792 ron, calculate pentru intervalul 22.03.2016-22.07.2018.

Reclamantul a precizat că acţiunea principală are ca obiect apărarea drepturilor nepatrimoniale şi repararea prejudiciului material creat reclamantului prin prelucrarea datelor cu caracter personal în intervalul 22.03.2016 - 17.07.2018.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 78, art. 79, art. 82-84, art. 253, art. 257, art. 2502 alin. (1) şi (2) pct. 1, art. 2523 C. civ., Regulamentul UE nr. 679/24.04.2016, art. 79, art. 4 lit. a) din Regulamentul UE nr. 679/24.04.2014, cu intrare în vigoare din 25.05.2018, art. 18 din Legea nr. 677/2001 (art. 3), art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, Legea nr. 129/2018, celelalte norme indicate în acţiune.

Prin solicitarea din 01.08.2018, reclamantul a depus o cerere de trimitere cu titlu preliminar la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la interpretarea art. 68 din Normele de aplicare ale Statutului deputaţilor în Parlamentul European şi ale prevederilor art. 6 alin. (1) lit. c) şi alin. (3), precum şi ale art. 88, toate din Regulamentul UE nr. 679/24.04.2016, cu intrare în vigoare din 25.05.2018, pentru care a formulat 3 întrebări cu titlu preliminar.

Prin cererea din 12.11.2018, reclamantul a solicitat sesizarea CJUE cu alte trei întrebări suplimentare.

Pârâţii au formulat întâmpinări, prin care au invocat, fiecare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

La data de 11.02.2019, reclamantul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă ICCJ (care a formulat întâmpinarea din 14.01.2019) şi excepţia nulităţii întâmpinării.

La termenul din 29.03.2019, instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei funcţionale a secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, iar în subsidiar asupra celorlalte excepţii ridicate în cauză şi asupra fondului (inclusiv asupra cererii de sesizare CJUE), după ce în prealabil fusese încuviinţată numai proba cu înscrisuri.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 783/19.04.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a IV-a civilă a Tribunalului Bucureşti, ca tardiv formulată; a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii întâmpinării depuse la dosar de pârâtul B. în calitate de Procuror General al Parchetului de pe lângă ICCJ, invocată de reclamant; a respins cererile de sesizare a CJUE, ca neîntemeiate: a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 943/A/14.06.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Ataşat memoriului de recurs, recurentul a formulat şi cerere de sesizare a CJUE cu trei întrebări preliminare.

Recurentul a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material. Instanţa de apel a aplicat greşit RUE nr. 679/2016 în sensul că obiectul dosarului nr. x/2018 nu se referă la prelucrarea ilegală a datelor personale ale unui defunct (fostul deputat C. decedat la 14.09.2015), ci la prelucrarea în mod ilegal a datelor cu caracter personal ale recurentului A., astfel cum sunt definite de art. 4 pct. 1 din RUE nr. 679/2016.

În categoria date personale intră inclusiv datele de natură economică, şi anume cele de natură salarială care alcătuiesc patrimoniul recurentului, conform definiţiei din art. 31 alin. (1) C. civ.. Prelucrarea ilegală a datelor personale ale recurentului a operat în intervalul 02.07.2018-27.04.2019 în ceea ce priveşte pe intimatul pârât B., respectiv în intervalul 06.05.2015-11.10.2021 în ceea ce priveşte pe intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice si pe intimatul pârât ANAF.

Prelucrarea ilegală a datelor de natură economică ale recurentului, operată în intervalul de timp indicat pentru fiecare intimat pârât, vizează datele personale din cuprinsul contractului individual de muncă încheiat la 06.07.2009 cu fostul deputat C., contract care a fost înregistrat la PE în data de 25.08.2009.

Acest contract a făcut atât obiectul dosarului nr. x/2011, cât şi obiectul investigaţiei derulată de către OLAF, organism din subordinea Comisiei Europene. La finalul investigaţiei, OLAF a întocmit, în conformitate cu Regulamentul Uniunii nr. 883/2013, Raportul OLAF nr. OF/2011/0768/A1, pe care 1-a transmis direct procurorului general, unde a fost înregistrat sub nr. x/6.05.2014.

Obligaţia de monitorizare din cuprinsul raportului OLAF OF/2011/0768/A1 a fost încălcată, în concret, de către intimatul pârât B., pe toata durata mandatului de procuror general din intervalul 28.04.2016-27.04.2019, interval în care se regăsesc şi cele două cereri depuse de recurent, prin intermediul consilierului juridic D., cererile având indicat ca destinatar, în atenţia intimatului pârât B., şi anume cererea cu nr. x/2.07.2018 şi cererea nr. x/1.08.2018.

Încălcarea obligaţiei de monitorizare din raportul OLAF şi comunicată direct procurorului general la 06.05.2014 a generat în mod concret, în referire la obiectul dosarului nr. x/2018, pentru intervalul 02.07.2018-27.04.2019, prelucrarea în mod ilegal a datelor de natură economică din cuprinsul contractului individual de muncă din 06.07.2009 înregistrat la PE în data de 25.08.2009. Consecinţa încălcării acestei obligaţii din raportul OLAF de către intimatul pârât B. a generat imposibilitatea revendicării drepturilor salariale ale recurentului în faţa instanţei civile.

Recursul de faţă vizează şi sentinţa civilă pronunţată la instanţa de fond care a fost dată cu încălcarea prev. art. 153 C. proc. civ. în ceea ce priveşte obligaţia citării exact a intimatului pârât B. ca persoană fizică, iar nu cum a reţinut instanţa de fond, a instituţiei Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care nu a fost indicată în cadrul procesual pasiv de către reclamant. Asupra sancţiunii nulităţii ce decurge din art. 153 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a refuzat să se pronunţe, iar domiciliul intimatului-pârât persoană fizică B. a fost identificat în apel, citarea sa realizându-se abia în această etapă procesuală.

Faţă de cele arătate, recurentul solicită casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză şi a încheierii din 06.09.2021, de îndreptare eroare materială a deciziei din apel, şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.

Recurentul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, indicate prin opis şi ataşate cererii de recurs, despre care a arătat că susţin interesul acestuia în repararea prejudiciului creat în urma prelucrării ilegale a datelor personale din cuprinsul contractului individual de muncă încheiat la 06.07.2009.

Recurentul a precizat că acţiunea introductivă de instanţă este întemeiată pe dispoziţiile art. 1411 alin. (1) din Legea nr. 129/2018 şi pe dispoziţiile art. 79 alin. (1) din RUE nr. 679/27.04.2016, cu corespondent în dreptul intern art. 2502 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1, art. 2523 C. civ., având drept capăt principal fapta ilicită în materia prelucrării datelor personale ale recurentului.

În continuare, recurentul a expus apărări privind imprescriptibilitatea acţiunii, existenţa prejudiciului, modalitatea în care acesta a fost săvârşit şi normele comunitare incidente.

În acest sens, recurentul a arătat că în judecarea recursului sunt incidente pct. 7 din Hotărârea CJUE din 18.05.2021, Decizia CE nr. 928/2006, art. 11 paragraf 6 din RUE nr. 883/2013, Raportul OLAF/2011/0768/A1 înregistrat la PICCJ sub nr. x/06.05.2014.

De asemenea, sunt incidente dispoziţiile art. 68 alin. (3) din Normele de aplicare a Statutului deputaţilor din PE, art. 57 alin. (1) lit. b) şi d) din TFUE referitoare la prestaţia şi remuneraţia pentru prestaţia efectuată, art. 101 alin. (1) lit. d) din TFUE privind regulile de concurenţă pe piaţa internă a Uniunii, art. 88 din RUE nr. 679/27.04.2016 privind obligativitatea descărcării de gestiune (sub sancţiunea încălcării principiului securităţii datelor cu caracter personal şi sub sancţiunea aplicării art. 68 alin. (3) din Normele de aplicare al Statutului deputaţilor din PE), art. 26 alin. (1) şi (2) din TFUE intitulat piaţa internă (în care sunt reglementate acele servicii care corespund activităţii prestate de un terţ plătitor definit în art. 35 din Normele de aplicare al Statutului deputaţilor din PE), art. 49 alin. (2) din CDFUE privind încălcarea obligaţiei de monitorizare, art. 245 din TFUE.

Obligaţia de monitorizare instituită în conformitate cu art. 11 paragraf 6 din RUE nr. 883/2013 se întinde pe perioada 06.05.2015-11.10.2021, perioadă în care s-au succedat mai multe legi speciale în dreptul intern care au ca punct de plecare art. 77 C. civ.

Pentru intervalul 06.05.2015 care reprezintă data intrării în vigoare a RUE nr. 679/2016, au funcţionat principiile generale din materia distinctă protecţia datelor cu caracter personal, respectiv art. 8 din CDFUE, art. 16 din TFUE.

Referitor la dispoziţiile legale din dreptul intern, recurentul a arătat că sunt incidente cauzei dispoziţiile art. 3, art. 77, art. 31 alin. (1) C. civ., art. 1411 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 129/2018, art. 2,3,13 din Legea nr. 200/2004, art. 45, art. 131 alin. (3), art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

5. Cererea de sesizare a CJUE

Prin cererea ataşată memoriului de recurs, recurentul a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare.

În motivare, recurentul a arătat că recursul promovat vizează, pe de o parte, nelegalitatea deciziei atacate în raport de încălcarea dreptului la apărare determinată de nerespectarea obligaţiei citării intimatului pârât B. ca persoană fizică, cum a solicitat petentul-reclamant, iar nu citarea instituţiei Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a procedat instanţa de judecată. Deşi prin motivele de apel reclamantul a invocat sancţiunea nulităţii ce decurge din dispoziţiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a refuzat să se pronunţe asupra acestei chestiuni. Pe de altă parte, calea de atac vizează interpretarea/aplicarea greşită a unor norme de drept material din dreptul naţional şi comunitar referitor la pretenţiile deduse judecăţii, respectiv pretenţiile pecuniare decurgând din săvârşirea faptei ilicite de prelucrare ilegală a datelor personale ale petentului, aşa cum sunt definite de art. 4 pct. 1 din RUE nr. 679/2016, date personale conţinute în contractul individual de muncă încheiat la data de 06.07.2009 cu fostul deputat C., care a fost înregistrat la PE în data de 25.08.2009.

Recurentul a indicat normele supuse interpretării:

- Pct. 7 din Hotărârea CJUE din 18.05.2021, Decizia CE nr. 928/2006, art. 11 paragraf 6 din RUE nr. 883/2013, Raportul OLAF nr. OF/2011/0768/A1 înregistrat la PICCJ sub nr. x/06.05.2014;

- Dispoziţiile art. 68 alin. (3) din Normele de aplicare a Statutului deputaţilor din PE, faţă de sintagma "se aplică foştilor deputaţi şi foştilor terţi plătitori" fără să se distingă, în cazul foştilor deputaţi, dacă se referă exclusiv la foştii deputaţi care mai sunt în viaţă sau se referă şi la moştenitorii acestora, având în vedere că în aceleaşi norme este reglementată şi pensia de soţ supravieţuitor (art. 75 alin. (1);

- Dispoziţiile art. 57 alin. (1) lit. b) şi d) din TFUE referitoare la prestaţia şi remuneraţia pentru prestaţia efectuată;

- Dispoziţiile art. 101 alin. (1) lit. d) din TFUE privind regulile de concurenţă pe piaţa internă a Uniunii, implicit pe piaţa muncii din România care sunt reglementate şi în dreptul intern, art. 45 din Constituţie, derularea unei activităţi economice exclusiv în conformitate cu legea (autorizarea în prealabil pentru prestarea unei activităţi de contabilitate, audit financiar), art. 35 alin. (2) lit. a) din Constituţie;

- Dispoziţiile art. 88 din RUE nr. 679/27.04.2016 privind obligativitatea descărcării de gestiune (sub sancţiunea încălcării principiului securităţii datelor cu caracter personal şi sub sancţiunea aplicării art. 68 alin. (3) din Normele de aplicare a Statutului deputaţilor din PE);

- Dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din TFUE intitulat piaţa internă (în care sunt reglementate acele servicii care corespund activităţii prestate de un terţ plătitor definit în art. 35 din Normele de aplicare a Statutului deputaţilor din PE);

- Dispoziţiile art. 49 alin. (2) din CDFUE privind încălcarea obligaţiei de monitorizare de către intimatul pârât Statul Român, prin MFP, de către intimatul ANAF şi de către intimatul B.;

- Dispoziţiile art. 245 din TFUE, faţă de ipoteza că în intervalul 17.11.2015-04.01.2017 funcţia de prim ministru a fost deţinută de un fost comisar european care a fost remunerat simultan şi din bugetul de stat şi din bugetul Uniunii şi care a exercitat mandatul de comisar în perioada 2009- septembrie 2014.

Recurentul a precizat întrebările formulate:

I. Dacă obligaţia de monitorizare instituită în conformitate cu art. 11 paragraf 6 din RUE nr. 883/2013, materializată în raportul OLAF nr. OF/2011/0768/A1 trebuie interpretată ca obligaţie de comunicare rezultat al investigaţiei către OLAF, obligaţie impusă atât în sarcina persoanei fizice care a exercitat un mandat de procuror general în perioada 06.05.2014-11.10.2021, cât şi în sarcina instituţiei Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, având în vedere prevederile art. 131 alin. (3) din Constituţie;

II. Dacă sintagma "foştilor deputaţi" din art. 68 alin. (3) din Normele de aplicare a Statutului deputaţilor din PE trebuie interpretată în sensul că se înţelege atât foştii deputaţi care mai sunt în viaţă la data la care se identifică motive de recuperare de la aceştia a sumelor cheltuite în mod necuvenit, cât şi moştenitorii foştilor deputaţi, având în vedere că prin aceleaşi norme este reglementată şi pensia de soţ supravieţuitor (art. 75 alin. (1) din normele de aplicare);

III. Dacă fostul comisar european E. s-a aflat sau nu în conflict de interese în perioada 17.11.2015-04.01.2017, în conformitate cu art. 245 din TFUE, faţă de funcţia de prim ministru pe care a deţinut-o şi pentru care a fost remunerat simultan şi din bugetul de stat şi din bugetul Uniunii, faţă de poziţia unională pe care a deţinut-o în legislatura 2009-2014 în sensul că a participat în mod concret atât la rapoartele de monitorizare pe justiţie instituite prin MCV, Decizia CE nr. 928/2006 cât şi la validarea Raportului OLAF nr. OF/2011/0768/A1 înregistrat la PICCJ sub nr. x/6.05.2014, faţă de poziţia de prim-ministru din care a propus şi s-a materializat mandatul de procuror general pentru intervalul 26.04.2016-27.04.2019, faţă de poziţia de prim-ministru din intervalul 17.11.2015-04.01.2017 în care a desemnat preşedintele ANAF, faţă de poziţia de prim-ministru căreia îi revenea obligaţia extinderii competentei autorităţii de audit din cadrul Curţii de Conturi inclusiv pentru auditarea sumelor virate din bugetul Uniunii în conformitate cu Titlul I capitolul 5 art. 33-41 din normele de aplicare indicate în raportul OLAF.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 4 C. proc. civ., art. 267 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (3) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

Cererea a fost respinsă conform argumentelor arătate în practicaua prezentei decizii.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16.03.2022 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 15.06.2022.

Prin punctul de vedere la raport, recurentul a reiterat, în parte, apărări formulate în cadrul recursului şi a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

7. Apărările formulate în cauză

La data de 22.11.2021 (data poştei), în termen legal, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat intimata că motivele invocate prin prezentul recurs nu sunt de natură să înlăture statuările instanţelor anterioare, fiind reluări ale motivelor invocate în faţa instanţei de apel. Recurentul reclamă, în principal, încălcarea securităţii datelor sale personale, iar în subsidiar, solicită obligarea ANAF, în solidar cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor la achitarea sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, compensări în bani ale concediului de odihnă, contribuţii la bugetul de stat în numele reclamantului şi daune morale, astfel cum sunt indicate de către acesta. Mai solicită reclamantul introducerea în cadrul REVISAL a ocupaţiei de asistent local.

Referitor la capătul de cerere principal, intimata arată că nu a fost parte în dosarul nr. x/2011, astfel încât nu are cum să întineze memoria persoanei fizice decedate (C.) şi nici să încalce securitatea datelor cu caracter personal ale recurentului.

Referitor la primele trei capete de cerere subsidiare, intimata arată că recurentul nu a avut raporturi de servici cu ANAF sau cu structurile subordonate acesteia.

În ce priveşte obligarea ANAF la plata contribuţiilor la bugetul de stat în numele recurentului, organul fiscal competent colectează aceste contribuţii, dar pentru aceasta este necesar ca angajatorul să reţină din salariu, să declare şi să vireze acele contribuţii.

Referitor la introducerea în cadrul REVISAL a ocupaţiei de asistent local, ANAF nu are atribuţii în acest sens.

Referitor la obligarea ANAF la plata daunelor morale, recurentul nu a arătat, în concret, ce faptă ilicită ar fi fost săvârşită de către Agenţie.

În ce priveşte cererea de sesizare a CJUE, opinia preliminară solicitată de către recurent nu este utilă şi pertinentă în prezenta cauză.

Recurentul solicită adresarea unor întrebări preliminare deşi nu are dubii cu privire la legalitatea textului european transpus fidel în legislaţia naţională, ci contestă aplicarea acelor dispoziţii situaţiei sale. Solicitarea recurentului nu reprezintă o veritabilă cerere de sesizare CJUE, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, ci prin aceasta se urmăreşte soluţionarea pe fond a cauzei.

La data de 13.12.2021 (data poştei), în termen legal, recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte ANAF, solicitând înlăturarea apărărilor din actul procedural.

În cadrul răspunsului la întâmpinare, recurentul a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în conformitate cu dispoziţiile art. 519 C. proc. civ. şi cerere de completare cu întrebări cu titlu preliminar în interpretarea tratatelor în conformitate cu art. 267 TFUE.

Prin cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată conform art. 519 C. proc. civ., recurentul a arătat că chestiunea de drept supusă dezlegării prin această procedură judiciară se referă la dreptul de reprezentare al persoanei vizate, în materia juridică protecţia datelor personale:

- Un consilier juridic care deţine atestatul conform legilor de organizare şi exercitare a profesiei de consilier juridic, prin care i se recunoaşte acestuia capacitatea profesională de exerciţiu deplină în profesia de consilier juridic, care este înscris în tabloul unuia dintre Colegiile Consilierilor Juridici, îşi poate exercita profesia de consilier juridic în materia juridică protecţia datelor, reglementată de RUE nr. 679/2016, la alegere, fie ca salariat, fie în mod independent;

- Exercitarea profesiei de consilier juridic în mod independent, în materia juridică protecţia datelor, reglementată în RUE nr. 679/2016, se poate realiza de către consilierul juridic fie în calitatea acestuia de persoană fizică, fie ca persoană fizică autorizată, înregistrată în prealabil la ONRC, fie prin înfiinţarea unei societăţi, cu obiect de activitate cod CAEN 6910, astfel încât, în forma de exercitare a profesiei juridice de consilier juridic, în mod independent consilierul juridic să îşi exercite dreptul de reprezentare conferit în conformitate cu art. 80 din RUE nr. 679/2016;

- Exercitarea în concret a dreptului de reprezentare conform art. 80 din RUE nr. 679/2016, implică pentru consilierul juridic, care îşi exercită profesia juridică în mod independent, inclusiv sub forma unei societăţi constituite în conformitate cu Legea nr. 31/1990, cu obiect de activitate Cod CAEN 6910, ca acesta, atât în numele persoanei vizate care i-a acordat mandatul, cât şi independent de mandatul unei persoanei vizate, are dreptul de a depune în statul membru respectiv, o plângere la autoritatea de supraveghere care este competentă în temeiul art. 77 şi de a exercita drepturile menţionate la articolele 78 şi 79, în cazul în care consideră că drepturile unei persoane vizate în temeiul prezentului regulament au fost încălcate ca urmare a prelucrării.

Recurentul a mai arătat că exercitarea dreptului la apărare de către persoana vizată, în materia juridică protecţia datelor se realizează inclusiv prin intermediul unei cereri accesorii, în sensul că aceasta este calificată, prin prisma normelor juridice de drept intern şi de drept al Uniunii exclusiv cerere privind exercitarea dreptului la apărare al persoanei vizate, în materia juridică protecţia datelor personale, faţă de care persoana vizată şi-a exprimat consimţământul în referire la cererea de intervenţie accesorie şi prin cererea de intervenţie accesorie s-au invocat exclusiv dovezile în apărarea drepturilor persoanei vizate.

Recurentul a indicat normele de drept intern şi de dreptul Uniunii Europene din conţinutul cărora rezultă chestiunile de drept supuse interpretării prin mecanismul juridic reglementat în art. 519 C. proc. civ., respectiv: art. 24 alin. (1) din Constituţie, art. 85 alin. (3) C. proc. civ., art. 80 din RUE nr. 679/2016, art. 80 alin. (5) C. proc. civ., art. 6 alin. (3), art. 54 din TFUE, art. 47 din CDFUE, art. 61 alin. (3) C. proc. civ., art. 63 alin. (2) C. proc. civ., art. 4 pct. 18 din RUE nr. 679/2016, art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, art. 3 alin. (2) şi (3) C. civ., art. 13, art. 38 din Legea nr. 200/2004.

Cererea a fost respinsă în practicaua prezentei decizii, pentru argumentele învederate.

Prin cererea de completare cu întrebări cu titlu preliminar în interpretarea tratatelor, formulată conform art. 267 din TFUE, recurentul a indicat normele din dreptul Uniunii supuse interpretării prin procedura instituită de art. 267 din TFUE, respectiv Normele de aplicare a Statutului deputaţilor din PE (art. 72, paragraf 2, art. 63 alin. (1), art. 62 alin. (1), art. 33 alin. (1) şi (2), art. 68 alin. (3), precum şi art. 12 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile şi imunităţile uniunii europene.

Recurentul a întrebările în completare, şi anume:

- Întrebarea nr. 1- Normele din dreptul Uniunii indicate mai sus trebuie interpretate în sensul că dacă nu există înregistrat în evidenţele statului membru a contractului individual de muncă al angajatului asistent local, şi statul membru, prin organele fiscale şi prin autoritatea de audit din cadrul Curţii de Conturi refuză să recunoască sumele virate din bugetul Uniunii conform art. 33 din normele ca sume generatoare de impozite naţionale, atunci persoanelor care beneficiază de un drept acordat în temeiul prezentelor norme de aplicare se adresează cu plângere direct secretarului general al PE pentru prelucrarea în mod ilegal a datelor personale din cuprinsul contractului individual de munca aflat în evidenţele PE, contract individual de muncă care il indică în mod concret pe asistentul local;

- Întrebarea nr. 2- Faţă de răspunsul la întrebarea nr. 1, Normele din dreptul Uniunii indicate mai sus trebuie interpretate în sensul că, dacă nu există înregistrat în evidenţele statului membru a contractului individual de muncă al angajatului asistent local, atunci impozitele generate de salariile virate asistentului local se supun impozitării similar cu regimul reglementat în art. 12 alin. (1) din protocolul nr. 7, şi anume toate indemnizaţiile, salariile şi retribuţiile plătite în numele asistentului local de către Uniune, Parlamentul European sunt impozitate de aceasta;

- Întrebarea nr. 3- Normele din dreptul Uniunii indicate mai sus trebuie interpretate în sensul că, dacă nu există înregistrat în evidenţele statului membru a contractului individual de muncă al angajatului asistent local şi terţul plătitor care a gestionat contractul de muncă al asistentului local nu îndeplineşte cerinţele de persoană autorizată în sensul celor din art. 35 din Normele de aplicare, atunci PE, prin intermediul unei plângeri formulate în conformitate cu art. 72 alin. (2) din Norme şi prin intermediul art. 68 alin. (3) din aceleaşi norme recuperează de la falsul/pretinsul terţ plătitor toate sumele virate acestuia atât pentru serviciile de fals/pretins terţ plătitor, cât şi sumele virate acestuia pentru plata salariilor asistenţilor locali pentru care contractele de muncă ale acestora nu au fost înregistrate în evidenţele fiscale ale statului membru din care provine falsul/pretinsul terţ plătitor.

La data de 02.12.2021 (data email) în termen legal, intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Contrar susţinerilor recurentului, intimatul-pârât nu a acţionat în calitate de persoană fizică, ci în exercitarea funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, situaţie faţă de care nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 1373 C. civ.. Între Ministerul Public şi procurori nu există un raport de subordonare/prepuşenie întrucât, sub aspectul îndeplinirii actelor de urmărire penală, procurorul nu este un prepus al instituţiei în care este încadrat, ci un magistrat independent în condiţiile legii.

La data de 20.12.2021(data email) în termen legal, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural.

La data de 07.02.2022, intimatul-pârât B. a formulat note scrise prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat. A solicitat respingerea cererii de sesizare a Curţii Europene de Justiţie.

La data de 31.05.2022, recurentul a depus un memoriu însoţit de înscrisuri intitulat "Argumente juridice" conţinând apărări privind cererea de sesizare a CJUE şi cererea de sesizare a Înaltei Curţi cu pronunţarea unei hotărâri prealabile.

La data de 15.06.2022, recurentul a depus note scrise.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs vizează pe de o parte, nelegalitatea hotărârii de fond în raport cu pretinsa încălcare a dreptului la apărare al recurentului determinată de nerespectarea obligaţiei citării intimatului pârât B. ca persoană fizică, iar nu în calitate de reprezentant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a procedat instanţa de judecată şi de faptul că prin motivele de apel a invocat sancţiunea nulităţii ce decurge din dispoziţiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ., iar instanţa de apel a refuzat să se pronunţe asupra acestei chestiuni.

Recurentul invocă şi o pretinsă interpretare/aplicare greşită a unor norme de drept material din dreptul naţional şi comunitar referitor la pretenţiile deduse judecăţii, respectiv pretenţiile pecuniare decurgând din săvârşirea faptei ilicite de prelucrare ilegală a datelor personale ale acestuia, aşa cum sunt definite de art. 4 pct. 1 din RUE nr. 679/2016, date personale conţinute în contractul individual de muncă încheiat la data de 06.07.2009 cu fostul deputat C..

Referitor la modalitatea în care intimatul B. a fost menţionat în citativ, Înalta Curte constată că acesta a figurat în cadrul procesual al primei instanţe în calitatea pe care o avea la acel moment, de reprezentant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 62 alin. (1), art. 70 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 modificată, situaţie faţă de care critica formulată este nefondată.

Referitor la pretinsa nepronunţare, de către instanţa de apel, asupra motivului de apel vizând nulitatea întâmpinării intimatului B., justificată prin aceea că a fost depusă de o persoană juridică fără calitate procesuală în cauză, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a reţinut că această excepţie nu poate fi primită, câtă vreme modalitatea în care intimatul a stat în proces a fost una conformă legii, sens în care actul procedural a fost întocmit şi depus de parte în calitatea pe care aceasta o deţinea la acel moment, şi anume de reprezentant al autorităţii publice respective.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ. invocate de către recurent, conform cărora "Instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii", întrucât partea în raport de care s-a invocat nulitatea a fost citată conform legii, iar critica cu acest obiect este nefondată.

În ceea ce priveşte pretinsa interpretare/aplicare greşită a unor norme de drept material incidente în cauză, Înalta Curte reţine că acţiunea a fost introdusă la data de 17.07.2018, astfel încât legea aplicabilă la acel moment era Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (abrogată începând cu 25.05.2018, când a intrat în vigoare Regulamentul UE nr. 670/2016).

Prin urmare, în soluţionarea cauzei, instanţele s-au raportat la aceste dispoziţii legale, instanţa de apel constatând însă, în mod corect, că încălcarea securităţii datelor personale este înţeleasă similar, atât de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, cât şi de art. 4 pct. 12 din Regulamentul UE nr. 679/2016.

Astfel, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 "Operatorul este obligat să aplice măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, în special dacă prelucrarea respectivă comportă transmisii de date în cadrul unei reţele, precum şi împotriva oricărei alte forme de prelucrare ilegală".

De asemenea, potrivit art. 4 pct. 12 din Regulamentul UE nr. 679/2016 invocat frecvent de către recurent în memoriul de recurs, încălcarea securităţii datelor cu caracter personal reprezintă "...o încălcare a securităţii care duce, în mod accidental sau ilegal, la distrugerea, pierderea, modificarea sau divulgarea neautorizată a datelor cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod, sau la accesul neautorizat la acestea".

Nelegalitatea invocată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează, în concret, modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra faptului dacă datele personale ale reclamantului au ieşit sau nu din sfera de protecţie reglementată de textul legal în materie, cu impact asupra constatării existenţei sau inexistenţei faptei ilicite reclamate (încălcarea securităţii datelor cu caracter personal).

În opinia recurentului, încălcarea datelor cu caracter personal s-a manifestat prin aceea că Statul Român a făcut posibilă, începând cu data de 22.03.2016, într-un litigiu de muncă aflat pe rolul instanţelor (dosarul nr. x/2011, având ca obiect drepturi băneşti), asocierea numelui recurentului, în calitate de reclamant în acea cauză, cu numele unui pârât persoană fizică decedată (C.) şi cu denumirea unei persoane juridice dizolvate (SC F. SRL). Recurentul apreciază că acest lucru a fost posibil întrucât Statul Român a menţinut în vigoare dispoziţiile art. 244 C. proc. civ. vechi, dispoziţii legale în temeiul cărora judecata cauzei în dosarul nr. x/2011 a fost suspendată până la soluţionarea cauzei penale nr. 803/P/2011 de pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte constată că, din perspectiva dată de către recurent pretinsei încălcări a securităţii datelor personale, în mod corect instanţa de apel a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de normele de drept invocate.

Astfel, apelul nominal făcut într-o şedinţă publică de judecată reprezintă o prerogativă legală reglementată de dispoziţiile procedurale privind desfăşurarea şedinţei de judecată (art. 121 C. proc. civ. din 1865, prevederile Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti privind desfăşurarea şedinţei de judecată), neputând fi încadrat în sfera acelor situaţii în care prelucrarea datelor personale este considerată ca fiind necorespunzătoare.

Noţiunea de încălcare a securităţii datelor personale, astfel cum este definită de normele în materie, impune să se stabilească dacă acestea au fost distruse, pierdute, modificate, divulgate în mod neautorizat sau accesate în mod neautorizat.

Ipoteza învederată de către reclamant, respectiv apelarea numelui său într-o şedinţă publică de judecată, alături de alte persoane, dintre care o persoană fizică decedată şi o persoană juridică dizolvată, nu se circumscrie niciuneia din situaţiile reglementate de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 77/2001, aplicabilă litigiului raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată, dar nici situaţiilor reglementate de Regulamentul UE nr. 679/2016 intrat în vigoare ulterior abrogării Legii nr. 77/2001, la care recurentul face ample referiri prin memoriul de recurs şi nenumăratele înscrisuri depuse la dosar.

În ceea ce priveşte modalitatea în care s-a desfăşurat procesul în dosarul nr. x/2011 şi în dosarul penal nr. x/2011, aceasta nu poate fi dezbătută în prezentul cadru procesual, astfel încât soluţiile şi măsurile dispuse în acele cauze nu pot fi analizate prin raportare la motivele de recurs din prezenta cale extraordinară de atac.

Faţă de cale arătate, criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vor fi respinse, ca nefondate.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului privind obligaţia de monitorizare cuprinsă în Raportul Olaf OF/2011/0768/a1 cu referire la critica prin care se pretinde interpretarea/aplicarea greşită a legii, sunt formulate omisso medio, respectiv nu au fost deduse judecăţii în apel, situaţie faţă de care nu pot fi avute în vedere în analiza instanţei de recurs.

Referitor la faptul că instanţa de apel ar fi aplicat greşit legea (RUE nr. 679/2016) apreciind, în mod eronat, că obiectul prezentului dosar îl constituie prelucrarea ilegală a datelor personale ale unui defunct, obiectul fiind însă prelucrarea datelor personale ale recurentului, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat pricina din această ultimă perspectivă, astfel încât susţinerea recurentului nu are corespondent în realitatea dosarului şi va fi respinsă ca atare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 943/A din 14 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 943/A din 14 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2022.