Loan repayment judgment upheld; appeal rejected as unfounded, cross-appeal null for new claim.

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 09.10.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea pârâtului la plata sumei de 335.570 ron, sumă pe care a primit-o cu titlu de împrumut la data de 17.07.2013, cu termen de restituire la data de 17.07.2017, conform contractului de împrumut încheiat la data de 17.07.2013, contract prin care a garantat restituirea împrumutului cu trei imobile situate în Cluj-Napoca; a solicitat notarea cererii de chemare în judecată în cărţile funciare nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, nr. cadastral topo x în CF nr. x Cluj, nr. cadastral x, în CF nr. x Cluj, cu nr. cadastral x, nr. y, nr. cadastral x, având ca proprietari pe B. şi C.; a solicitat obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru, onorariu avocat precum şi alte cheltuieli ocazionate.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1350, art. 1411, art. 1516 şi urm., art. 1527, art. 1530 C. civ.

Prin sentinţa nr. 3435/2019, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă, unde cauza a fost înregistrată la data de 13.05.2019.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj

Prin sentinţa nr. 115/24.02.2021, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis în parte acţiunea; a obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 335.570 RON cu titlu de pretenţii; a respins cererea de notare în cartea funciară; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 6960 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia nr. 150/R/08.06.2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei şi ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamantul A., dar şi pârâtul B..

Recurentul-reclamant A. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei şi a deciziei recurate, în sensul anulării înstrăinărilor făcute de către pârât, pentru a avea posibilitatea executării acestuia prin valorificarea, executarea imobilelor înscrise în cartea funciară.

A mai arătat recurentul că persoanele care au cumpărate imobilele au avut cunoştinţă de faptul că acestea erau gajate printr-un contract de împrumut, situaţie faţă de care solicită obligarea cumpărătorilor să plătească sumele pe care trebuia să le înapoieze pârâtul sau să fie anulate contractele de vânzare-cumpărare subsecvente, fiind în prezenţa unei îmbogăţiri fără justă cauză în defavoarea recurentului.

Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi judecata în lipsă.

Recursul nu a fost încadrat în drept.

Recursul pârâtului B. este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6,7 C. proc. civ., fiind învederate următoarele aspecte:

- Prin hotărârea dată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, în sensul că sumele înscrise în prezentul contract apar înscrise şi în alte contracte de care reclamantul s-a prevalat în alte litigii, pentru unele din aceste sume existând un titlu executoriu, iar pentru altele soluţii care nu sunt definitive. În atare situaţie, în ipoteza validării acestui presupus contract, instanţa ar proceda la încălcarea autorităţii de lucru judecat deoarece ar obliga pârâtul la plata unor sume la care acesta a fost deja obligat prin alte soluţii pronunţate de instanţe;

- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, respectiv instanţa de apel nu face nicio referire la criticile aduse de apelantul-pârât şi la probele administrate în dosar: înscrisurile privind contractele de împrumut depuse pentru a se face proba existenţei în patrimoniul reclamantului a sumei presupus împrumutate, înscrisul depus de acesta la ultimele termene, declaraţia martorului D. aflată în contradicţie cu declaraţiile anterioare ale acestuia, recunoaşterea făcută de reclamant în înregistrarea audio, în sensul că pârâtul nu datorează sumele de bani solicitate. Nu există o analiză reală a problemelor esenţiale aduse în discuţie, lucru care echivalează cu o nemotivare a hotărârii. Instanţa de apel se limitează la a afirma că instanţa de fond a făcut o justă examinare şi apreciere a probelor administrate, iar cu excepţia pasajului pur teoretic privind nemotivarea hotărârii, copiază considerentele hotărârii atacate fără a răspunde motivelor de apel ale pârâtului. Nu au fost avute în vedere criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 249, art. 275, art. 276, art. 310 C. proc. civ., art. 1269 C. civ. în sensul că orice dubiu se interpretează în favoarea celui care se obligă. Instanţa de apel nu a sesizat anumite contradicţii în ce priveşte dovada existenţei, în patrimoniul reclamantului, a sumei de bani împrumutată şi nu a sesizat existenţa unor probe contradictorii;

- Hotărârea a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv: a soluţionat apelul reclamantului deşi cererea acestuia nu era legal timbrată, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil al pârâtului; a soluţionat cererea de suspendare fără a avea cunoştinţă de stadiul dosarului de cercetare penală care priveşte plângerea de mărturie mincinoasă formulată împotriva martorului audiat în dosar; prin respingerea cererii de suspendare cu nesocotirea textului de lege, cerere care viza un mijloc de apărare hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, instanţa a comis un exces de putere, favorizând reclamantul.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 02.02.2022, recursul pârâtului B. a fost admis în principiu, iar recursul reclamantului A. fiind constatat nul pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., fiind acordat termen de judecată cu citare părţi la data de 15.06.2022.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 30.09.2021 (data poştei), în termen legal, recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. A solicitat admiterea recursului propriu şi anularea înstrăinărilor făcute de către B., pentru a avea posibilitatea executării acestuia prin valorificarea/executarea respectivelor imobile care au fost înscrise în cartea funciară, acţiunea a fost notată în CF, dar între timp acestea au fost înstrăinate. Se referă recurentul-reclamant la imobilul casă şi teren în suprafaţă de 231 mp, compusă din 3 camere, bucătărie, dependinţe, două localuri de prăvălie la parter înscrise în CF nr. x Cluj - Napoca, nr. topo x nr. cadastral x; imobilul situat în Cluj - Napoca, str. x compus din 2 etaje, la etaj 2 camere, bucătărie la parter, o prăvălie o cameră şi o bucătărie înscris în CF nr. x Cluj, nr. cadastral x; spaţiu comercial situat în Cluj - Napoca Piaţa Unirii nr. 18 înscris în CF nr. x Cluj - Napoca, nr. cadastral x . A solicitat şi judecata în lipsă.

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

La data de 07.06.2022, recurentul-reclamant a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului, admiterea recursului propriu şi judecarea în lipsă.

La data de 15.06.2022, recurentul-pârât a depus note scrise prin care a solicitat admiterea recursului propriu şi a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul reclamantului A. este nul, iar recursul pârâtului B. este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la recursul reclamantului A., Înalta Curte constată că apărările formulate prin memoriul de recurs nu se circumscriu niciunuia din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel încât faţă de acest recurs devine incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, prin decizia recurată, apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii de primă instanţă a fost respins, ca inadmisibil, reţinându-se că, în raport cu limitele investirii primei instanţe, solicitarea de anulare a înstrăinărilor făcute de către pârât dedusă judecăţii în apel nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată. S-a constatat că o astfel de cerere este o cerere nouă, ce schimbă cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe din perspectiva obiectului cauzei, atrăgând, astfel, incidenţa art. 478 alin. (1) C. proc. civ.

Prin recursul declarat, reclamantul a solicitat anularea înstrăinărilor făcute de către pârât, pentru a avea posibilitatea executării acestuia prin valorificarea, executarea imobilelor înscrise în cartea funciară. A mai arătat recurentul că persoanele care au cumpărate imobilele au avut cunoştinţă de faptul că acestea erau gajate printr-un contract de împrumut, situaţie faţă de care solicită obligarea cumpărătorilor să plătească sumele pe care trebuia să le înapoieze pârâtul sau să fie anulate contractele de vânzare-cumpărare subsecvente, fiind în prezenţa unei îmbogăţiri fără justă cauză în defavoarea recurentului.

Înalta Curte constată că, fără a se raporta la considerentele pentru care instanţa de apel a respins, ca inadmisibil, apelul, respectiv faptul că reclamantul a dedus judecăţii, în calea de atac, chestiuni care nu au făcut obiectul învestirii prin cererea de chemare în judecată, recurentul expune, prin memoriul de recurs, apărări identice cu cele în raport de care s-a constatat inadmisibilitatea în etapa procesuală anterioară.

Astfel, întrucât aspectele învederate pe calea recursului nu răspund considerentelor instanţei de apel privind aspectul procedural al inadmisibilităţii apelului, acestea nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sancţiunea fiind aceea a nulităţii căii de atac, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la recursul pârâtului B., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele argumente:

I. Recurentul pretinde că instanţa de apel ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti pronunţate în alte litigii derulate între părţi, hotărâri ce ar fi avut ca obiect aceleaşi sume cu cele deduse judecăţii prin acţiunea de faţă.

Înalta Curte constată că în cauză, prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 335.570 ron, sumă pe care acesta ar fi primit-o cu titlu de împrumut la data de 17.07.2013, având termen de restituire la data de 17.07.2017, conform contractului de împrumut încheiat la data de 17.07.2013.

În dosarele la care recurentul face referire sunt solicitate însă alte sume de bani, presupus a fi împrumutate în temeiul unor alte înscrisuri, aşa cum de altfel precizează şi recurentul atunci când le enumeră în memoriul de recurs, astfel încât existenţa acestor litigii nu poate avea relevanţa pretinsă în ceea ce priveşte soluţia din acest dosar.

În acest sens, se reţine că în cadrul dosarului nr. x/2017, soluţionat de către Judecătoria Cluj-Napoca prin sentinţa nr. 5803/03.11.2020, au fost solicitate suma de 110.000 ron, presupusă a fi acordată prin înscrisul sub semnătură privată din 05.07.2013, suma de 16.500 dolari, presupus a fi acordată prin înscrisul sub semnătură privată din 05.07.2013 şi suma de 21.000 euro. În cadrul dosarului nr. x/2017, soluţionat în apel de Tribunalul Cluj prin decizia nr. 1827/13.11.2019, recursul împotriva acestei hotărâri fiind constatat nul prin decizia nr. 139/10.06.2020 a Curţii de Apel Cluj, au fost solicitate suma de 3000 euro, presupus a fi acordată în temeiul înscrisului sub semnătură privată din 05.05.2014 şi suma de 15.000 euro, presupus acordată în temeiul înscrisului sub semnătură privată din 14.04.2014.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentului în sensul că "...sumele înscrise în presupusul contract, apar înscrise şi în alte contracte de care reclamantul s-a prevalat în alte litigii, sume pentru care există un titlu executoriu, iar pentru altele, soluţii care nu sunt definitive...", din actele dosarului nu rezultă o asemenea situaţie.

Împrejurarea că între părţi au existat mai multe litigii cu obiect similar, respectiv solicitarea de restituire a diverse împrumuturi acordate prin încheierea, la diferite date, a mai multor înscrisuri sub semnătură privată, nu este de natură să atragă incidenţa autorităţii de lucru judecat din perspectiva motivului de recurs invocat (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.) câtă vreme atât cuantumul acelor sume, cât şi actele care au stat la baza acordării lor (deci obiectul şi cauza acţiunii) sunt distincte de cele din prezenta pricină, nefiind date elementele autorităţii de lucru judecat.

Prin urmare, critica de nelegalitate vizând încălcarea autorităţii de lucru nu se justifică şi nu poate fi primită.

II. În ce priveşte modalitatea de motivare a hotărârii atacate, contrar susţinerilor recurentului, criticile formulate de către acesta prin intermediul căii de atac a apelului au fost examinate punctual, instanţa răspunzând tuturor aspectelor cu care a fost investită.

Recurentul pretinde că instanţa de apel nu face nicio referire la criticile învederate în calea de atac, conţine fraze şi propoziţii neinteligibile, copiază considerentele hotărârii de primă instanţă şi nu răspunde motivelor de apel.

În acest sens, recurentul pretinde că instanţa de apel nu se raportează la probele administrate în dosar, "...înscrisurile privind contractele de împrumut depuse pentru a se face proba existenţei în patrimoniul reclamantului a sumei presupus împrumutate, înscrisul depus de acesta la ultimele termene, declaraţia martorului D. aflată în contradicţie cu declaraţiile anterioare ale acestuia, recunoaşterea făcută de reclamant în înregistrarea audio, în sensul că pârâtul nu datorează sumele de bani solicitate, nu există o analiză în mod real a problemelor esenţiale aduse în discuţie...".

Contrar acestor apărări, Înalta Curte constată că instanţa anterioară a reţinut şi analizat întocmai motivele de apel ale pârâtului, respectiv, nelegalitatea hotărârii de primă instanţă din perspectiva dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ. privind aprecierea probelor, a nemotivării, a încălcării dispoziţiilor art. 249 (sarcina probei), art. 275 (formalitatea "bun şi aprobat"), art. 276 (sancţiunea nerespectării formalităţilor speciale) şi art. 310 (începutul de dovadă scrisă) C. proc. civ. raportate la dispoziţiile art. 1269 C. civ. (regulile subsidiare de interpretare).

Constatând că în cauză probele administrate au fost corect examinate şi apreciate, instanţa de apel a făcut referire la interogatoriul pârâtului, din care a rezultat că acesta a primit diverse sume de bani cu titlu de împrumut, la înregistrarea audio (despre care în mod nereal recurentul susţine că nu a fost avută în vedere) care a demonstrat acordarea unor sume de bani către pârât, respectiv restituirea acestora către reclamant, la înscrisul apreciat ca fiind început de dovadă scrisă, care a fost coroborat cu restul probelor de la dosar, respectiv declaraţiile martorilor D. şi E..

De asemenea, instanţa de apel a făcut ample consideraţii cu privire la motivarea hotărârii primei instanţe, apreciind că apelantul nu a indicat "..care anume probe şi critici au fost ignorate de judecătorul fondului..." şi că "...în cadrul analizei primului motiv de apel, instanţa a examinat, punctual, fiecare probă administrată şi a coroborat probele, în formarea convingerii că reclamantul a împrumutat pârâtului suma pretinsă prin prezenta acţiune."

În ceea ce priveşte dispoziţiile legale din materia probaţiunii despre care recurentul pretinde că nu au fost analizate, Înalta Curte constată că nici această susţinere nu se confirmă, întrucât instanţa de apel a procedat la calificarea înscrisului în temeiul căruia s-a solicitat suma de bani din prezenta cauză ca fiind un început de dovadă scrisă, coroborând atare calificare cu celelalte probatorii administrate şi ajungând la concluzia că împrumutul a fost acordat în cuantumul menţionat prin înscrisul sub semnătură privată.

În opoziţie cu susţinerile recurentului în sensul că reclamantul nu a dovedit existenţa unui raport obligaţional între părţi, în virtutea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ. potrivit cărora "Înscrisurile sub semnătură privată pentru care nu s-au îndeplinit cerinţele prevăzute la art. 274 şi 275 vor putea fi socotite ca început de dovadă scrisă" şi prin coroborarea cu celelalte probatorii administrate, instanţa de apel a dat eficienţă textului legal menţionat şi a constatat existenţa împrumutului în această manieră.

În această analiză, instanţa de apel a avut în vedere tocmai acele dispoziţii legale despre care recurentul în mod eronat susţine că nu au fost observate, respectiv art. 275, respectiv lipsa menţiunii "bun şi aprobat", art. 276 care stipulează că înscrisurile care nu respectă cerinţele art. 274 şi 275 vor putea fi apreciate drept început de dovadă scrisă şi art. 310 C. proc. civ., care reglementează condiţiile în care un înscris sub semnătură privată poate fi apreciat ca dovadă scrisă.

Împrejurarea că instanţa de apel s-a declarat în acord cu statuările primei instanţe nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, întrucât în conturarea soluţiei adoptate au fost expuse considerente proprii, iar faptul că cele două instanţe au ajuns la aceeaşi concluzie nu justifică motivul de nelegalitate pretins.

De asemenea, faptul că un anumit paragraf din decizia recurată a rămas nefinalizat, nu influenţează considerentele formulate şi soluţia pronunţată, reprezentând, în mod evident, o eroare materială care nu este de natură să conducă la prejudicierea niciuneia dintre părţi, întrucât din ansamblul motivării rezultă care sunt argumentele care au fundamentat raţionamentul juridic al instanţei.

Trimiterile pe care recurentul le face la eventuale contradicţii între probele administrate, la modalitatea de interpretare a declaraţiilor de martori şi a înregistrării efectuate în cauză nu pot fi avute în vedere în prezentul recurs, întrucât reprezintă chestiuni de netemeinicie specifice instanţei devolutive, care excedează prezentului cadru procesual, în care se dezbat doar aspecte de nelegalitate a hotărârii judecătoreşti.

Faţă de cele arătate, rezultă că instanţa de apel s-a pronunţat asupra aspectelor referitor la care recurentul pretinde că nu au fost avute în vedere, iar faptul că interpretarea dată acestora şi concluzia finală adoptată prin soluţia pronunţată nu îl mulţumesc pe recurent, nu este de natură să susţină critici de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme motivarea se circumscrie dispoziţiilor legale, cum este cazul în speţă.

III. Nu poate fi primită nici critica privind faptul că prin modalitatea de soluţionare a cererii de suspendare şi a aprecierii asupra aspectului procedural al timbrajului apelului părţii adverse instanţa de apel ar fi săvârşit un exces de putere şi ar fi favorizat reclamantul, rezultând astfel o încălcare a dreptului la un proces echitabil al pârâtului.

Motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., respectiv depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, vizează săvârşirea unui exces de putere în sensul imixtiunii instanţei de judecată în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, cu consecinţa înfrângerii principiului separaţiei puterilor în stat.

Aşa cum s-a reţinut şi prin raportul de admisibilitate, criticile formulate în temeiul acestui motiv de recurs nu se circumscriu cazului de casare invocat, ci, eventual, dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât soluţionarea, de către instanţă, a unei cereri de suspendare a judecăţii şi a unor excepţii procedurale nu depăşeşte sfera competeţelor instanţei de judecată, dimpotrivă, reprezintă aspecte asupra cărora aceasta trebuie să aprecieze, potrivit prerogativelor prevăzute de lege.

Referitor la modalitatea de soluţionare a cererii de suspendare a judecăţii, recurentul arată că instanţa s-a pronunţat fără să cunoască stadiul dosarului penal având ca obiect plângerea pentru mărturie mincinoasă formulată împotriva unui martor din dosar, încălcând astfel dreptul al un proces echitabil.

Critica nu este fondată.

Înalta Curte constată că cererea de suspendare a judecăţii a fost formulată chiar de către recurent, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora judecata cauzei poate fi suspendată "când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea...".

În acest sens, s-a depus la dosar adresa din 18.05.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, prin care s-a învederat că dosarul penal respectiv se află în lucru la organele de cercetare penală, respectiv la Poliţia Municipiului Cluj-Napoca, secţia II Poliţie.

Faţă de acest înscris, instanţa de apel a apreciat că nu se impune suspendarea judecăţii, nefiind dovedită începerea urmăririi penale împotriva martorului D..

În mod corect instanţa de apel a respins solicitarea reprezentantului recurentului de efectuare a unei adrese, către aceeaşi autoritate a cărei adresă fusese deja depusă la dosar, pentru a se comunica stadiul soluţionării cauzei penale, câtă vreme un asemenea demers era inutil, raportat la relaţiile existente la dosar şi ar fi condus la o întârziere nejustificată a finalizării pricinii. Pe de altă parte, soluţia ce s-ar fi putut da în procesul penal nu era de natură să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii din prezenta cauză, întrucât aprecierea asupra înscrisului sub semnătură privată, obiect al litigiului, s-a făcut prin coroborarea tuturor probatoriilor, iar nu exclusiv pe baza declaraţiei martorului faţă de care s-a constituit dosarul penal în discuţie.

Ca atare, contrar susţinerilor recurentului, prin respingerea cererii de suspendare a judecăţii în raport cu temeiul de drept invocat chiar de către acesta, nu a fost prejudiciată niciuna din părţile dosarului civil, iar drepturile procesuale fundamentale ale părţilor, printre care şi dreptul la un proces echitabil despre care recurentul pretinde că ar fi fost încălcat, au fost respectate.

Mai arată recurentul că instanţa de apel a respins, ca inadmisibil, apelul reclamantului, deşi calea de atac declarată de acesta nu era timbrată, iar aspectul procedural al timbrajului era prioritar, o asemenea abordare fiind de natură să încalce dreptul la un proces echitabil.

Recurentul susţine această critică prin aceea că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013, a ignorat faptul că apelul reclamantului trebuia timbrat la valoare şi că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil întrucât, în ceea ce-l priveşte, a timbrat conform legii.

Apărările recurentului din această perspectivă sunt nefondate.

Excepţia de netimbrare a apelului reclamantului a fost pusă în discuţia părţilor cu prioritate, iar instanţa de apel a constatat că suma de 25 RON stabilită cu titlu de taxă de timbru în sarcina sa este corectă, raportat la aspectele deduse judecăţii în calea de atac, iar dovada acesteia se regăseşte la dosar.

La acelaşi termen, întrucât prin întâmpinarea formulată în acel stadiu procesual recurentul a invocat excepţia de inadmisibilitate a apelului reclamantului, a fost pusă în discuţie şi această chestiune, iar cu prilejul pronunţării apelul reclamantului a fost respins, ca inadmisibil.

Înalta Curte constată că excepţiile procesuale analizate, atât cea privind netimbrarea, cât şi cea privind inadmisibilitatea, ambele invocate de către recurent, au fost corect soluţionate, iar faptul că apelul reclamantului a fost respins, ca inadmisibil, iar nu ca netimbrat, nu este de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil, cum eronat susţine recurentul, astfel încât critica de nelegalitate nu se justifică.

Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, excepţiile menţionate au fost invocate de către recurent (pârât în cauză), însă litigiul nu putea fi soluţionat prin admiterea ambelor excepţii, situaţie faţă de care nemulţumirea recurentului legată de admiterea uneia dintre excepţiile invocate chiar de către acesta, este pur formală şi nu poate fi primită.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul promovat de reclamantul A. împotriva împotriva împotriva deciziei nr. 150/R din 8 iunie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă şi va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul promovat de reclamantul A. împotriva împotriva împotriva deciziei nr. 150/R din 8 iunie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2022.