Public domain ownership of municipal roads: Non-constitutive effect of land register entries and inapplicability of unassigned land transfer provisions to public utility infrastructure

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 09.07.2018, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Braşov prin primar a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Săcele prin primar şi A., să se constate că Municipiul Braşov este titularul dreptului de proprietate asupra următoarelor imobile: CF nr. x nr. top. x, suprafaţă înscrisă în CF x mp, CF nr. x nr. top. x, suprafaţă înscrisă în CF x mp, CF nr. x nr. top. x suprafaţă înscrisă în CF x mp, CF nr. x nr. top. x, suprafaţă înscrisă în CF x mp, CF nr. x nr. top. x, suprafaţă înscrisă în CF x mp; să se dispună rectificarea cărţilor funciare enumerate în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei; să se dispună modificarea suprafeţelor înscrise în cartea funciară a imobilelor identificate în sensul înscrierii suprafeţei reale rezultate ca urmare a măsurării, conform precizărilor; precum şi obligarea pârâtului persoană fizică să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul proprietatea Municipiului Braşov înscris în CF nr. x nr. top. x şi CF nr. x nr. top. x şi să demoleze toate construcţiile, lucrările şi, în general, toate supraedificatele realizate pe respectivul teren, iar în caz contrar, autorizarea reclamantei la demolarea pe cheltuiala pârâtului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 907, art. 557 C. civ., art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 coroborat cu anexa 3 lit. a) din Legea nr. 213/1998, art. 4 din Legea nr. 69/1991.

Prin sentinţa nr. 223/15.03.20198, Judecătoria Braşov, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Braşov.

2. Sentinţa Tribunalului Braşov

Prin încheierea din 07.06.2019, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului local al municipiului Braşov.

Prin încheierea din 18.10.2019, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins excepţiile de inadmisibilitate, a lipsei calităţii procesuale active şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de partea pârâtă Municipiul Săcele. A respins excepţia de nelegalitate a HCL a municipiului Braşov nr. 129/29 martie 2013, invocată de Municipiul Săcele.

La 20.05.2020, reclamanta a formulat cerere de modificare a câtimii obiectului cererii de chemare în judecată în urma concluziilor cuprinse în raportul de expertiză nr. x/2020 întocmit de expert B..

Prin sentinţa nr. 119/S/07.08.2020, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis, în parte, acţiunea. A constatat că reclamantul este titularul dreptului de proprietate publică asupra următoarelor imobile: imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x, imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x, imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x, imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x şi imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x. A dispus rectificarea menţiunii existente în cărţile funciare indicate în ceea ce priveşte titularul dreptului de proprietate, în sensul de a se menţiona că acesta este reclamantul Municipiul Braşov. A dispus modificarea suprafeţelor de carte funciară ale imobilelor indicate, conform celor stabilite prin raportul judiciar de expertiză nr. x/2020 efectuat de expert C., raport ce a fost recepţionat şi avizat de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov prin procesul-verbal nr. x/11.06.2020 şi care face parte integrală din sentinţă, astfel: pentru imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x se va menţiona că suprafaţa reală este de 726 mp în locul celei de 324 mp, pentru imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x se va menţiona că suprafaţa reală este de 796 mp în locul celei de 380 mp, pentru imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x se va menţiona că suprafaţa reală este de 786 mp în locul celei de 324 mp, pentru imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x se va menţiona că suprafaţa reală este de 775 mp în locul celei de 500 mp şi pentru imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x se va menţiona că suprafaţa reală este de 1991 mp în locul celei de 1944 mp. A respins restul pretenţiilor formulate de partea reclamantă. L-a obligat pe pârâtul Municipiul Săcele să achite reclamantului suma de 25.021,42 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 23.10.2020, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis cererea formulată de reclamantul Municipiul Braşov prin primar şi, în consecinţă, a rectificat eroarea materială săvârşite în paragraful 4 al minutei şi al dispozitivului sentinţei civile nr. 119/2020 în ceea ce priveşte numărul topografic aferent cărţii funciare nr. x în sensul de a se consemna că acesta este 7281/23 iar nu 7281/34. A rectificat eroarea materială săvârşită în ultimul paragraf al considerentelor sentinţei în ceea ce priveşte cuantumul onorariului avocaţial ce intră în compunerea cheltuielilor de judecată, urmând a se consemna că acesta este de 3570 RON iar nu de 3370 RON.

3. Decizia Curţii de Apel Braşov

Prin decizia nr. 901/Ap/06.07.2021, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins apelul declarat de pârâtul UAT Municipiul Săcele prin primar împotriva încheierii de şedinţă din 18.10.2019 şi a sentinţei tribunalului. A respins cererea intimatului UAT Municipiul Braşov prin primar de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâtul Municipiul Săcele, prin primar.

Conform recurentului, în mod greşit, instanţa a reţinut că, potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998, hotărârea prin care Consiliul local îşi însuşeşte inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al localităţii nu reprezintă un act administrativ în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge un raport juridic.

Ţinând cont că principalul atribut al consiliului local, prevăzut de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, este acela că are iniţiativă şi hotărâşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale, recurentul a susţinut că hotărârile emise de acesta sunt acte administrative adoptate în limitele competenţelor legale prin care se creează, se modifică sau se sting raporturi de drept administrativ.

Recurentul a criticat şi reţinerea instanţei de fond potrivit căreia consiliul local nu are atribuţii de decident cu privire la raportul juridic de proprietate ci doar exprimă un acord relativ la acesta, prevalându-se de conţinutul art. 36 alin. (2) lit. c) şi alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2001.

A conchis astfel că hotărârea consiliului local nu exprimă doar acordul acestei autorităţi publice locale, fiind un act administrativ obligatoriu şi executoriu, cu condiţia respectării legii.

A arătat că este vădită nelegalitatea HCL nr. 129/2013, întrucât nu se poate ca printr-o hotărâre de consiliu local să se prejudicieze patrimoniul Municipiului Săcele. Recurentul a susţinut că nu s-a făcut dovada modului în care au intrat aceste terenuri în proprietatea Municipiului Braşov, la ce dată şi în baza cărui titlu, iar H.G. nr. 972/2002, modificată prin H.G. nr. 150/2013 s-a dat cu nerespectarea metodologiei legale în adoptarea unor astfel de acte, astfel încât introducerea bunurilor în litigiu în domeniul public al reclamantului datorită destinaţiei de drum public este nejustificată, precizând astfel că reclamantul nu a făcut dovada existenţei unui titlu de proprietate.

A criticat reţinerea curţii de apel potrivit căreia înscrierea dreptului de proprietate al CAP Săcele în CF încă din anul 1997 nu are caracter constitutiv de drepturi cu trimitere la Legea nr. 7/1996 şi art. 56 C. civ.

A înţeles a se prevala de dispoziţiile art. 884, art. 885 şi art. 557 alin. (4) C. civ., opinând că, în afara cazurilor expres prevăzute de lege, dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile se dobândeşte prin înscrierea în cartea funciară.

Astfel, potrivit recurentului, situarea imobilelor pe un alt UAT nu reflectă dreptul de proprietate al acestuia, iar înscrierea imobilelor în CF reflectă doar pe ce UAT este situat terenul, în niciun caz nu reflectă că acesta este deţinut cu titlu de proprietate de către UAT-ul respectiv.

A criticat decizia din apel şi pentru aplicarea greşită a art. 17 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, întrucât prevederile acestui articol nu au legătură cu obiectul dedus judecăţii, în speţă nefiind vorba de exploataţii agricole.

A susţinut că reclamantul s-a contrazis în afirmaţii, aspect care nu a fost luat în considerare de către instanţă, afirmând, pe de o parte, faptul că la demararea PUZ-urilor în anul 1995 în arealul studiat s-au identificat imobile ce figurau în proprietatea CAP Săcele, iar pe de altă parte, a afirmat că numai în anul 2017 când s-a demarat întocmirea documentaţiei cadastrale "s-a stabilit că această stradă are datele de carte funciară indicate în petitele cererii de chemare în judecată şi că potrivit evidenţelor de publicitate imobiliară ea face parte din patrimoniul fostei CAP Săcele, care este menţionată în calitate de proprietar tabular".

În final, recurentul a opinat că reclamantul nu justifică condiţia intentării acţiunii, nefiind titularul unui drept de proprietate, terenurile nu pot fi considerate proprietatea Municipiului Braşov doar prin trimitere la art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 câtă vreme figurează în CF ca fiind proprietatea CAP Săcele, la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, urmând a fi transferate în parimoniul UAT Municipiul Săcele prin efectul Legii nr. 18/1991.

5. Procedura filtru

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 07.01.2022, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-a formulat punct de vedere la raport.

Prin încheierea de şedinţă din 16.03.2022 recursul a fost admis în principiu, fiind acordat termen pentru soluţionarea acestuia în şedinţă publică, cu citare părţi, la data de 15.06.2022.

6. Apărări formulate în cauză

În termen legal, intimatul-reclamant a formula întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. A susţinut că recurentul nu a indicat norma de drept material încălcată de instanţa de apel, deşi s-a prevalat de motivul prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.. A arătat că textele de lege invocate de recurent, respectiv art. 36 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 215/2001 sunt străine de drepturile deduse judecăţii în cauză.

Intimatul a opinat astfel că instanţa de apel a reţinut în mod corect că dreptul de proprietate pe care l-a invocat nu ar fi putut să se nască prin efectul actului administrativ criticat prin excepţia de nelegalitate.

A susţinut, de asemenea, că în mod legal instanţa de apel a reţinut că înscrierea în cartea funciară nu are caracter constitutiv de drepturi, cum pretinde recurentul, ci de opozabilitate.

În ceea ce priveşte dreptul său de proprietate asupra imobilelor, intimatul a făcut trimitere la concluziile raportului de expertiză tehnică nr. x, arătând că trebuie pornit de la premisa stabilită cu caracter definitiv că imobilele au destinaţia, atât scriptică (categoria de folosinţă înscrisă în cartea funciară) cât şi faptică de drum public, fiind situate în intravilanul municipiului Braşov.

Astfel, potrivit intimatului - reclamant, contrar celor susţinute de recurent, tocmai situarea imobilelor în limita administrativă a Municipiului Braşov determină dreptul acestuia asupra bunurilor respective.

În consecinţă, a opinat că în mod corect a reţinut instanţa de apel că bunurile în litigiu au destinaţia de bun public, reprezentând strada x din municipiul Braşov, fiind, prin urmare, un bun de uz public, menţionat ca atare prin H.G. nr. 972/2002, modificată prin H.G. nr. 150/2013, acte administrative ce au fost contestate şi infirmate în cadrul procedurii instituite de Legea nr. 213/1998, ce aparţin, atât prin natura cât şi ca efect al declaraţiei legii, domeniului public al municipiului Braşov.

Mai mult, contrar celor susţinute de recurent, instanţa de apel a reţinut în mod corect că imobilele nu sunt, în accepţiunea art. 17 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, terenuri neatribuite şi, ca atare, nu pot trece în domeniul privat al pârâtului.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că din conţinutul recursului rezultă în mod clar că a criticat decizia sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 69/1991, Legii nr. 213/1998, O.G. nr. 43/1997 şi cele ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 18/1991. A precizat astfel că din modul de redactare a cererii de recurs reiese că motivele acestuia nu încalcă limitele art. 488 alin. (2) C. proc. civ. putând fi circumscrise pct. 8 al alin. (1) al a aceluiaşi articol.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora.

- Atribuţile consiliului local, evocate în cuprinsul art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi la care trimite recurentul-pârât în critica sa împotriva respingerii excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 129/29.03.2013 a Consiliului local Braşov, nu demonstrează aprecierea greşită a instanţei de apel în sensul că această hotărâre, de însuşire a inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al localităţii, nu constituie un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 deoarece nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge prin ea însăşi vreun raport juridic.

Este corectă afirmaţia instanţei de apel potrivit căreia, atunci când emite o astfel de hotărâre de inventariere a propriului domeniu public, consiliul local nu are atribuţii de decident cu privire la raportul juridic de proprietate, ci doar exprimă un acord asupra inventarului bunurilor, întocmit anterior de comisia specială constituită în acest scop, actul administrativ care produce efectul de atestare a apartenenţei unui bun la domeniul public al unei anume localităţi (cu valoarea unei prezumţii relative de proprietate), fiind reprezentat de hotărârea de guvern adoptată în acest sens.

Atribuţiile pe care legea le conferă Consiliului local în privinţa administrării domeniului public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale (recurentul făcând trimitere la cele prevăzute de art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001), nu pot demonstra atribuţiile de decident asupra domeniului public propriu susţinute de recurent, atunci când se emit hotărâri de inventariere a bunurilor ce aparţin domeniului public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale.

Însă argumentul principal al respingerii excepţiei de nelegalitate a HCL Braşov nr. 129/29.03.2013 l-a constituit nu atât faptul că hotărârea în cauză nu întruneşte condiţiile actului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cât mai ales inexistenţe condiţiei legale prevăzută în art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, ca de existenţa şi conţinutul actului administrativ vizat de excepţia de nelegalitate să depindă soluţionarea litigiului pe fond. Această condiţie a fost, pe bună dreptate, apreciată ca neîntemeiată în cauză, cât timp s-a observat că, în justificarea dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, reclamantul nu s-a prevalat de HCL Braşov nr. 129/29.03.2013, ci a invocat alături de natura şi destinaţia bunului, legea ca mod de dobândire, reţinându-se pertinent că nici hotărârile de consiliu local şi nici hotărârile de guvern care atestă domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale nu constituie acte constitutive de drepturi.

Acest raţionament, corect din punct de vedere legal, a şi fost pus în aplicare de instanţele fondului care au soluţionat cauza, acestea cercetând dreptul disputat fără a-şi limita analiza la conţinutul HCL Braşov nr. 129/29.03.2013 ori al H.G. nr. 972/2002 modificată şi completată prin H.G. nr. 150/2013, ci prin observarea naturii bunurilor litigioase, a destinaţiei acestora şi a conţinutului legii.

Or, acest argument decisiv avut în vedere de ambele instanţe de fond atunci când au apreciat asupra inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a HCL nr. 129/2013, invocată în apărarea sa de pârât, nu a fost combătută în vreun fel pe calea recursului.

- Critica privitoare la nedovedirea dreptului de proprietate de către reclamant pe baza unui titlu de proprietate nu poate fi reţinută, observându-se că instanţa de apel a avut în vedere, sub aspectul dovedirii dreptului, natura şi destinaţia bunului, aceea de drum public (Strada Ilie Minea din municipiul Braşov), care este un bun de uz public, şi declaraţia legii.

Natura şi utilitatea terenurilor a fost stabilită pe baza raportului de expertiză şi a suplimentului la raport, precizându-se că destinaţia tuturor imobilelor identificate este aceea de drum, atât din punct de vedere faptic, cît şi scriptic, întrucât drumurile au fost înscrise ca tare şi în cartea funciară, având funcţiunea de a asigura accesul la proprietăţile individuale, făcând legătura cu reţeaua stradală a municipiului Braşov.

La nivel de lege, curtea de apel a indicat dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 18/1991 - "Terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilităţi publice" - şi pe cele ale art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 (în vigoare la data înscrieri terenurilor în cartea funciară şi dezmembrării CF x Braşov), potrivit cărora "Drumurile de interes local aparţin proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află (…)".

Nu mai puţin, trebuie avut în vedere că, în conformitate cu punctul III din anexa la Legea nr. 213/1998, domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit, alături de altele, de drumurile comunale, vicinale şi străzi.

Instanţa de apel a mai reţinut, pe baza expertizei administrate în cauză, că toate imobilele deduse judecăţii au fost întotdeauna amplasate pe raza teritorială a municipiului Braşov, fiind întotdeauna înscrise în cărţi funciare ale acestei unităţi administrativ-teritoriale, iar situarea lor pe teritoriul (intravilan) acestei unităţi este, contrar criticilor recurentului, un indicator important al apartenenţei acestora la domeniul municipiului Braşov.

Este adevărat că prezumţia dedusă din această apartenenţă teritorială nu este una absolută, iar noul Cod administrativ (O.U.G. nr. 57/2019), prin reglementarea cazurilor/procedurii de trecere a unui bun din domeniul public/privat al unei unităţi administrativ-teritoriale/al unui judeţ, în domeniul public/privat al altei unităţi administrativ-teritoriale/unui judeţ limitrof (art. 294, 295, 360), denotă că este acceptată şi o soluţie legală contrară, în care o unitate administrativ-teritorială să deţină bunuri în domeniul privat sau public situate pe raza teritorială a altei unităţi administrativ-teritoriale. Este, însă, în afară de orice îndoială că astfel de situaţii sunt unele de excepţie, derogatorii de la regulă, a căror recunoaştere reclamă cu pregnanţă a fi dovedite pe baza unor titluri/înscrisuri justificative (hotărâri de consilii locale/judeţene, acte de constituire/reconstituire emise în procedura legilor fondului funciar, etc.).

Pentru aceste motive, nu poate fi văzut ca pertinent argumentul recurentului potrivit căruia situarea imobilelor în litigiu - a căror apartenenţă el o pretinde - pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale Braşov, nu poate reflecta automat şi dreptul de proprietate al acesteia din urmă asupra bunurilor, reţinându-se că atunci când contestă criteriul teritorialităţii, pârâtul Municipiul Săcele nu este în măsură să invoce sau să exhibe un titlu/un înscris de orice natură care să paralizeze funcţionarea acestuia şi care să-i demonstreze dreptul său propriu asupra bunurilor aflate în dispută.

- Este corectă afirmaţia instanţei de apel în sensul că înscrierea terenurilor în cartea funciară nr. x a Municipiului Braşov, cu titular CAP Săcele (la nivelul anului 1997) nu a avut caracter constitutiv de drepturi şi nu poate fi de natură a demonstra un drept de proprietate al acestei entităţi (care nici nu mai există) asupra bunurilor, cât timp, în conformitate cu prevederile art. 25 ale Legii nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară au efecte de opozabilitatea faţă de terţi, iar nu efecte constitutive.

Cât priveşte trimiterea la dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 71/2011 pentru aplicarea C. civ., pe care o realizează instanţa de apel în analiza acestei critici, ar fi trebuit să fie suficientă recurentului-pârât cât să împiedice invocarea de către acesta, în continuare, a incidenţei în cauză a prevederilor art. 885 alin. (1) şi 557 alin. (4) din C. civ., de vreme ce, prin norma tranzitorie în discuţie, aplicabilitatea soluţiilor legale conţinute în dispoziţiile menţionate a fost amânată până după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, fiind menţinută soluţia legală a efectului de opozabilitate a înscrierii în cartea funciară prin norma art. 56 alin. (2), până la momentul precizat.

- Greşita aplicare a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, criticată de recurentul-pârât, care a susţinut că prevederile acestui articol nu au legătură cu obiectul dedus judecăţii deoarece în prezenta speţă nu este vorba despre exploataţii agricole, pare a fi rodul unei greşite înţelegeri a considerentelor deciziei din apel, care tocmai inaplicabilitatea normei menţionate a explicat-o atunci când a arătat că imobilele deduse judecăţii nu au regimul terenurilor neatribuite care, aflate la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Săcele, să poată fi atribuite în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale Săcele (soluţie susţinută în proces de pârât şi pe care, în mod contrar criticii analizate, a indicat-o şi în finalul memoriului de recurs).

Or, tocmai întrucât, pornind de la destinaţia bunurilor în litigiu şi de la voinţa legiuitorului, s-a reţinut că terenurile litigioase, aflate în intravilanul Municipiului Braşov, având destinaţia de bun public ca reprezentând strada x din municipiul Braşov, nu pot avea regimul legal al categoriei de terenuri la care se referă art. 17 din Legea nr. 18/1991, de terenuri neatribuite şi care pot fi puse la dispoziţia celor interesaţi să întemeieze sau să dezvolte exploataţii agricole (incompatibile cu destinaţia acestor terenuri, de drumuri de exploatare iniţial şi, ulterior, după ce întreaga zonă a făcut obiectul reconstituirilor în beneficiul persoanelor îndreptăţite pe temeiul Legilor fondului funciar, de drumuri secundare care asigură accesul la proprietăţile individuale şi fac legătura cu reţeaua stradală a municipiului Braşov, potrivit stării de fapt a cauzei stabilită de instanţele de fond), instanţa de apel a reţinut în mod corect că acestea nu pot trece în domeniul privat al municipiului Săcele (cum susţine pârâtul inclusiv prin memoriul său de recurs), aflându-se în proprietatea municipiului Braşov.

Prin urmare, considerentele criticate ale instanţei de apel au argumentat tocmai ce susţine şi recurentul-pârât în critica sa, anume neincidenţa prevederilor art. 17 din Legea nr. 18/1991 în legătură cu situaţia juridică a terenurilor în litigiu, aspect care se opune însă şi tezei acestuia de a considera că terenurile ar putea fi văzute ca aflate la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, urmând a fi transferate unităţii administrativ-teritoriale Săcele prin efectul Legii nr. 18/1991.

Se reţine că recurentul-pârât nu a expus niciun argument valabil care să îndreptăţească o atare soluţie, singurul aspect al înscrierii acestor terenuri în CF nr. x a localităţii Braşov, cu titular al dreptului de proprietate CAP Săcele (entitate inexistentă în prezent), pe baza unei realităţi juridice decurgând din procesul de cooperativizate realizat de stat în zonă în regimul politic comunist, neconstituind un argument valabil care să îndreptăţească şi să justifice un atare statut juridic pentru aceste bunuri imobile în noul cadru legal conturat prin dispoziţiile reţinute ca fiind incidente cauzei şi regăsite în cuprinsul Legii nr. 18/1991, O.G. nr. 43/2017, Legii nr. 213/1998, cărora li s-a făcut aplicare în prezenta cauză în identificarea şi stabilirea regimului legal al imobilelor litigioase.

În considerarea tuturor acestor aspecte, apreciind asupra caracterului nefondat al recursului formulat, Înalta Curte îl va respinge în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Săcele prin primar împotriva deciziei nr. 901/Ap din 6 iulie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2022.