Restitution claim remanded to Timișoara court after forum waiver recognized.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pri cererea înregistrată la data de 25 aprilie 2003 pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 5260 reclamantul M.N. a chemat în judecată pe pârâtele Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Finanțelor Publice Județene Timișoara și Banca Naționată a României prin B.N.R., sucursala Timiș, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea primei pârâte, la restituirea în natură a obiectelor din metale prețioase, ridicate abuziv de fosta miliție Timiș în anul 1980 și 1981, bijuterii personale în greutate de 1986,36 gr. aur și respectiv 88,00 g aur, în greutate totală de 2074,36 gr. cu inventar/P/12 februarie 1980 și inventar 250961/27 august 1981.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin sentința penală nr. 2109/1980 a Judecătoriei Timișoara a fost confiscată întreaga cantitate de aur mai înainte arătată.

Reclamantul mai arată că întrucât confiscarea a fost făcută abuziv, el solicită restituirea obiectelor personale din aur în baza prevederilor Legii nr. 261/2002 și O.U.G. nr. 190/2000 sau obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata valorii echivalentului acestora, calculat la prețul oficial al cursului aurului la B.N.

D.G.F.P. Timiș a depus la dosar două întâmpinări, una în nume propriu și alta ca reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice prin care a solicitat respingerea acțiunii.

La termenul din 3 septembrie 2003 instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția necompetenței teritorială de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 6972, din 3 septembrie 2003 Judecătoria Timișoara a admis excepția și și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că în conformitate cu art 341 din Legea nr. 261/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 190/2000 instanța competentă să soluționeze acțiunea reclamantului este instanța de la domiciliul reclamantului – respectiv Judecătoria Sighetu – Marmației.

În consecință, fiind vorba de o normă de competență stabilită printr-o lege specială, aceasta este aceea care aplică.

Împotriva acestei hotărâri a instanței de fond reclamantul a declarat recurs invocând motive de nelegalitate.

Prin încheierea din 14 octombrie 2003 camera de consiliu – Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis în principiu recursul conform art. 3021 C. proc. civ. fixând termen pentru soluționarea lui.

Recursul este fondat.

Este de reținut în primul rând că în conformitate cu prevederile art. 341 din Legea nr. 261 din 29 aprilie 2002, pentru aprobarea O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase în România, acțiunea pentru restituirea obiectelor din metale prețioase care au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, de după anul 1946 și până în anul 1990, pot fi solicitate la instanțele de judecată de la domiciliul reclamantului.

Este evident că această normă de procedură înscrisă într-o lege și nu capitol care este referitor la măsuri de reparare a unor abuzuri, constituie o normă de favoare pentru cei ce solicită restituirea obiectelor din metale prețioase care au fost preluate abuziv de stat.

Ori în cazul în speță reclamantul nu înțelege să beneficieze de această normă întrucât interesul său este să se soluționeze cauza la judecătoria pe a cărei teritoriu se află sediul pârâților (sucursala acesteia ) justificând acest interes prin posibilitatea de a obține mai ușor acte de la autoritățile locale care-și au sediul pe teritoriul unde s-a săvârșit faptul ilicit și, ca atare, a optat pentru Judecătoria Timișoara.

De menționat de asemenea ca excepția necompetenței teritoriale a fost ridicată din oficiu la cel de al treilea termen de judecată.

Distinct de cele mai înainte arătate este de reținut și susținerea pârâtului că are angajat un avocat din Timișoara (împuternicire avocațială depusă în recurs) și că a solicitat să se considere că are domiciliul ales la avocatul angajat.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul, a casa sentința recurată și a trimite cauza spre competenta soluționare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVEÎ

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul M.N. împotriva sentinței civile nr. 6972 din 3 septembrie 2003 a Judecătoriei Timișoara, pe care o casează și trimite cauza spre competentă soluționare a cauzei aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2003.