Jurisdictional conflict resolved: tort damages claim against Romanian State assigned to Bucharest Sector 5 Court.

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă la data de 17 august 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

1. să se constate că, în cadrul unei proceduri judiciare desfăşurate în faţa instanţelor române i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, respectiv, dreptul la nediscriminare, garantate de art. 6 din CEDO, interpretat separat sau combinat cu art. 14 din CEDO şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO;

2. obligarea pârâtului, la plata sumei de 200.000 RON, cu titlu de satisfacţie echitabilă, pentru repararea prejudiciului moral, ca urmare a atingerii aduse demnităţii sale prin discriminarea la care a fost supus în raport cu alţi justiţiabili aflaţi în situaţii identice sau similare;

3. obligarea pârâtului la plata sumei de 27.314 RON, reprezentând prejudiciul material produs ca urmare a abuzurilor comise asupra sa.

4. obligarea pârâtului la plata eventualelor cheltuieli de judecată efectuate cu prezentul demers judiciar.

În drept, cererea a fost întemeiată art. 6, art. 13, art. 14, art. 2 (P7), art. 1 (P12) şi art. 41 din CEDO; art. 11, art. 20 din Constituţia României; art. 1357 şi urm. C. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 122 din 18 ianuarie 2022, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale exclusive, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la art. 95 pct. 1, art. 99 alin. (2) C. proc. civ. şi decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, instanţa a reţinut că acţiunea formulată are trei capete de cerere având aceeaşi cauză, deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, din care primul capăt de cerere este de competenţa tribunalului, întrucât are caracterul unei cereri în constatare neevaluabile în bani, prin care se apără un drept nepatrimonial (dreptul la nediscriminare, respectiv, dreptul la un proces echitabil).

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 4030 din 16 mai 2022, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă; a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, în analiza art. 98 alin. (1) şi (2), art. 99 alin. (1) şi (2), art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., reţinând că niciunul dintre cele două capete de cerere, nu este accesoriu celuilalt, având aceeaşi cauză, instanţa a apreciat că, în speţă, competenţa se determină prin raportare la fiecare dintre cele două capete de cerere principale, fără a se cumula valorile acestora.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul cererii de chemare în judecată este obligarea pârâtului la repararea prejudiciului moral (200.000 RON), ca urmare a atingerii aduse demnităţii reclamantului prin discriminarea la care a fost supus în raport cu alţi justiţiabili aflaţi în situaţii identice sau similare, şi a celui material (27.314 RON), produs ca urmare a abuzurilor comise asupra sa, în cadrul unei proceduri judiciare desfăşurate în faţa instanţelor române ce a condus la încălcarea dreptului la un proces echitabil, respectiv, a dreptului la nediscriminare, întemeiate pe răspunderea civilă delictuală - art. 1357 şi urm. C. proc. civ., indicând şi dispoziţiile art. 6, at. 13 şi art. 14 din C.E.D.O.

Înalta Curte constată că prezentul conflict negativ de competenţă s-a născut ca urmare a opiniilor diferite ale celor două instanţe asupra caracterului evaluabil/neevaluabil în bani al acţiunii introductive, Tribunalul Prahova a apreciat că, fiind în prezenţa a două capete de cerere principale, prin care se solicită acordarea unor sume cu titlu de daune morale şi materiale, având aceeaşi cauză, competenţa se determină în funcţie de valoarea fiecăruia dintre acestea, iar nu cumulativ, în timp ce Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a atribuit această calitate primei instanţe în considerarea caracterului neevaluabil în bani a primului capăt de cerere ce se transferă litigiului însuşi sub aspectul dreptului nepatrimonial ce se cere a fi protejat în justiţie.

În speţă, se observă că reclamantul a invocat, într-adevăr, încălcarea unor drepturi nepatrimoniale, dar a solicitat, în esenţă, repararea prejudiciului astfel suferit, prin obligarea pârâtului la plata de daune morale şi materiale.

O astfel de acţiune, care are ca temei de drept substanţial dispoziţiile art. 1357 şi urm. C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, se impune a fi calificată ca o acţiune în pretenţii, evaluabilă în bani, întrucât scopul urmărit de reclamant este acela de a obliga pârâtul la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale şi materiale.

În acest context, constatarea încălcării drepturilor nepatrimoniale este doar premisa care duce la soluţionarea cererii introductive, aceea în pretenţii, pentru că doar verificând dacă drepturile nepatrimoniale au fost încălcate, instanţa poate să constate dacă a fost săvârşită sau nu o faptă ilicită şi să-l oblige pe autor la repararea prejudiciului.

Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar conform prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă orice cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

În această categorie intră cererile evaluabile în bani cu excepţia celor enumerate la pct. 1 lit. a) - g) şi j), care se soluţionează de către judecătorie indiferent de valoare, în privinţa acestora fiind lipsite de relevanţă valoarea obiectului cererii şi calificarea lor drept evaluabile sau neevaluabile în bani.

Interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) celor ale art. 98 alin. (1) C. proc. civ. relevă faptul că în ceea ce priveşte cererile evaluabile în bani, ca regulă, valoarea obiectului cererii reprezintă un criteriu de partajare a competenţei materiale. Aceeaşi interpretare evidenţiază faptul că tribunalul este competent să judece cererile evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 RON, indiferent de calitatea părţilor, cu excepţia celor date în competenţa judecătoriei.

Raportat la cererea de chemare în judecată şi la prevederile legale menţionate, Înalta Curte observă că reclamantul a învestit judecătoria cu două capete de cerere principale: obligarea pârâtului la plata de despăgubiri morale în cuantum de 200.000 RON şi, respectiv, obligarea aceluiaşi pârât, la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 27.314 RON.

Astfel, se apreciază că reclamantul a învestit instanţa cu o cerere având două capete principale care au ca obiect plata despăgubirilor pentru daune morale, respectiv material, şi, deşi natura daunelor solicitate este diferită, cauza acestora este comună, izvorând din răspunderea civilă delictuală determinată de aceeaşi situaţie de fapt.

Potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Aşadar, în cazul mai multor capete principale de cerere, legiuitorul a prevăzut că instanţa trebuie să-şi verifice propria competenţă de soluţionare a fiecărui capăt de cerere în parte, în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii. Legiuitorul exclude determinarea competenţei pe baza valorii totale a cererilor principale ale reclamantului, din moment ce întrevede posibilitatea ca respectivele capete de cerere să fie în competenţa unor instanţe de grade diferite.

Având în vedere valoarea celor două capete de cerere principale, care este, pentru fiecare dintre ele, sub 200.000 RON, competenţa de soluţionare a cauzei revine judecătoriei, potrivit dispoziţiilor art. 94 lit. k) raportat la art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport şi de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care instituie regula generală în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel, iar pârâtul îşi are sediul în Bucureşti, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2022.