Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1311/2022 AI generated

Challenge to trademark annulment; inadmissibility of extraordinary appeal against filter-panel decision

Case Number Decizia nr. 1311/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appellant's extraordinary annulment challenge, upholding the prior filter-section decision that annulled the appeal as untimely or unfiled, and ordered the appellant to pay the respondent 1,190 RON in litigation costs. The dispute concerned an underlying civil action to annul a registered trademark, where the appellant had filed an appeal against the Court of Appeals' dismissal of her initial request, but the appellate court's filter panel subsequently annulled that appeal due to a procedural defect (failure to pay the stamp duty within the statutory deadline or submission issues). The decisive legal basis was Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, which establishes that decisions rendered by a filter panel without party citation are not subject to any ordinary or extraordinary appeal, thereby barring the annulment action under Article 503 as a violation of the principle of legality of appeal routes.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 C. proc. civ, art. 13 C. proc. civ, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ; Challenge to trademark annulment; inadmissibility of extraordinary appeal against filter-panel decision: Prin notele scrise depuse la aceeaşi dată, prin acelaşi mod de transmitere, intimatul B. a arătat că taxa judiciară în valoare de 100 RON a fost achitată de către contestatoare cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ.

Keywords

AI generated
action for annulment Civil Procedure Code principle of legality statutory basis procedural issues trademark opposition

Cited Legislation

AI generated
art. 453 C. proc. civ
- obligarea pârâtului de rând 1 la plata în favoarea reclamantei a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în temeiul prevederilor art. 453 C. proc. civ.
art. 13 C. proc. civ
21 din Constituţia României raportat la art. 13 C. proc. civ.
art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
a arătat că taxa judiciară în valoare de 100 RON a fost achitată de către contestatoare cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu art.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Examinând admisibilitatea contestaţiei în anulare, prin raportare la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
art. 503 alin. (1) C. proc. civ
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin.
art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ
civ., respectiv împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs - art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, texte de lege pe care contestatoarea şi-a întemeiat prezentul demers judiciar.
art. 486 C. proc. civ
Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate reiese că în procedura de filtrare a recursului se efectuează, într-o primă etapă, exclusiv verificări ale unor aspecte strict formale relative la legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 C.
art. 457 C. proc. civ
Prin urmare, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii şi pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a solicitat:

- anularea mărcii înregistrate la OSIM sub nr. x din data de 21.01.2015 pentru clasa de produse şi/sau servicii 41 NISA, respectiv clasele VIENNA 010105 070510 "A. S4E Providing a Fourth Way în Education";

- obligarea pârâtului de rând 1 la plata în favoarea reclamantei a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în temeiul prevederilor art. 453 C. proc. civ.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1096 din 31 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A., împotriva pârâtului B. şi în contradictoriu cu Oficiul de Stat Pentru Invenţii şi Mărci; a dispus anularea mărcii nr. x/21.01.2015 "A. S4E Providing A Fourth Way in Education", numărul de depozit x; a obligat pârâtul B. la 6588,59 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 868A din 23 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 1096 din 31 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. şi cu intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci; a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată; a obligat reclamanta să plătească pârâtului sumele de 2.770,70 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă şi 2.054 RON cheltuieli de judecată în apel.

I.4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prin decizia nr. 2777 din 14 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 868 A din 23 iulie 2020 pronuţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 22 februarie 2022, sub nr. x/2022, contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 2777 din 14 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, prin care a solicitat anularea deciziei atacate şi reţinerea cauzei spre soluţionare, admiterea recursului, cu consecinţa casării deciziei civile nr. 868A din 23 iulie 2020 şi trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului de către Curtea de Apel Bucureşti, respingerea, ca nefondat, a apelului formulat în cauză, obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel şi recurs.

II.1. Motivele contestaţiei în anulare

Contestatoarea a arătat că nu a fost legat citată şi nici prezentă la termenul le care a fost soluţionat recursul, deşi o atare citare se impunea prin prisma prevederilor art. 21 din Constituţia României raportat la art. 13 C. proc. civ. referitoare la principiul garantării dreptului la apărare şi efectivitatea acestuia.

În temeiul principiilor fundamentale ale procesului civil, ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale art. 21 din Constituţia României, a apreciat contestatoarea că decizia atacată nu putea fi pronunţată fără citarea părţilor.

A precizat, prin cel de-al doilea motiv dedus judecăţii ce impune anularea hotărârii atacate, că dezlegarea dată recursului reprezintă rezultatul unei erori materiale în condiţiile în care prin adresa emisă la data de 23 martie 2021 şi comunicată la data de 30 martie 2021, instanţa de recurs i-a pus în vedere obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, obligaţie faţă de care s-a conformat la data de 07 aprilie 2021.

A arătat că la data de 08 aprilie 2021, odată cu cererea de schimbare a sediului procesual ales, a formulat şi o adresă de înaintare în care a indicat expres că depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru menţionate, iar faptul că aceasta nu a ajuns la dosar sau că a existat o problemă referitoare la e-mailul din data de 08 aprilie 2021 ori la ataşamentul acestuia, reprezintă chestiuni ce trebuiau puse în discuţie de către instanţă şi nu putea proceda la anularea recursului în procedura de filtru.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 06 aprilie 2022, prin poştă electronică, intimatul B. a solicitat, în principal, pe calea excepţiei, respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea căii de atac, ca neîntemeiată.

Prin notele scrise depuse la aceeaşi dată, prin acelaşi mod de transmitere, intimatul B. a arătat că taxa judiciară în valoare de 100 RON a fost achitată de către contestatoare cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând admisibilitatea contestaţiei în anulare, prin raportare la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata - art. 503 alin. (1) C. proc. civ., respectiv împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs - art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, texte de lege pe care contestatoarea şi-a întemeiat prezentul demers judiciar.

Decizia împotriva căreia s-a îndreptat contestaţia în anulare a fost pronunţată în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., soluţia fiind aceea de anulare, ca netimbrat, a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 868 A din 23 iulie 2020 pronuţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din acelaşi cod anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac."

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate reiese că în procedura de filtrare a recursului se efectuează, într-o primă etapă, exclusiv verificări ale unor aspecte strict formale relative la legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor în cazurile de casare reglementate de art. 488 din acelaşi act normativ, precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac, iar nu a unor chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului.

Sintagma folosită de legiuitor "nu este supusă niciunei căi de atac" cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între acestea.

Aşadar, hotărârea instanţei de recurs pronunţată în complet de filtru, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare sau de retractare.

Prin urmare, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii şi pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României, soluţie ce apare ca fiind inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea art. 457 alin. (1), coroborat cu art. 493 alin. (5) şi art. 503 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2777 din 14 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe contestatoarea A. la plata către intimatul B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.190 RON, reprezentând onorariu avocat, potrivit facturii nr. x din 05 aprilie 2022 eliberată de Cabinet de avocat C., aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2777 din 14 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Obligă pe contestatoarea A. la plata către intimatul B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.190 RON.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2022.