Recus for lack of statutory grounds: complaint over unsigned decision copy rejected as non-legality issue
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) declared the appeal null and void, thereby upholding the lower court's suspension order which remains in force. The dispute concerned an extraordinary appeal against a procedural decision suspending a revision request due to the applicant's failure to appear at the hearing; the appellant did not challenge the suspension itself but instead complained that the copy of the decision provided to them lacked a signature, allegedly violating internal regulations and notification rules. The court held that such grievances regarding the form of service do not constitute grounds for cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure, as they do not attack the legality of the substantive decision. Consequently, applying Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, the court found the appeal void because the arguments were not framed within the limited statutory grounds for illegalities and did not address the merits or legal basis of the suspended decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Recus for lack of statutory grounds: complaint over unsigned decision copy rejected as non-legality issue: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin decizia civilă nr. 249 din 17 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, instanţa a constatat perimat recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii civile din data de 04 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2019.
Împotriva deciziei civile sus-menţionate, revizuentul A. a declarat revizuire la data de 5 martie 2021. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă sub nr. x/2021.
1. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara
Prin încheierea din data de 12 mai 2021, cauza a fost suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa revizuentului care, deşi legal citat, nu s-a prezentat la dezbateri şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 12 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs revizuentul A. la data de 20 mai 2021, cerere care a fost înaintată instanţei supreme.
Recurentul nu a indicat niciun motiv de casare, iar susţinerile formulate nu au legătură cu încheierea recurată, ci cu comunicarea acestei hotărâri, ce s-a realizat ulterior pronunţării încheierii.
Astfel, din dezvoltarea motivelor de recurs reiese că recurentul este nemulţumit de faptul că încheierea atacată, ce i-a fost comunicată, nu este semnată, nefiind respectate prevederile art. 426 şi 427 C. proc. civ. şi nici cele ale Regulamentului de Ordine Interioară al instanţei ce a pronunţat hotărârea.
3. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 4 iunie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris aflată la dosarul de recurs.
Prin rezoluţia din data de 14 iunie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
4. Procedura de filtru
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat, la data de 22 octombrie 2021, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii recurate, însă nu cuprinde motive care să vizeze încheierea atacată.
Completul de filtru C9, la data de 25 octombrie 2021, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.
Potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului, care nu a formulat punct de vedere cu privire la acesta.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 25 ianuarie 2022, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.
Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţă în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În speţă, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., şi nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.
De altfel, recurentul nu a indicat ca temei de drept al recursului său niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor rezultă că recurentul este nemulţumit de împrejurarea că exemplarul de pe încheierea recurată, ce i-a fost comunicat, nu este semnat, aspect care nu vizează nelegalitatea încheierii, ci modul de comunicare al acesteia, efectuat conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa fiind, se constată că aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.
Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea încheierii atacate, iar memoriul de recurs nu conţine critici propriu-zise, fiind străine de considerentele încheierii atacate, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurent nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuentul A., împotriva încheierii din 12 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2022.