Scope of cassation review for moral damages quantification under Romanian civil procedure and insurance law

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

După deliberare, asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 16 mai 2019 pe rolul Judecătoriei Năsăud sub nr. x/2019, şi, ulterior pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud urmare declinării competenţei în favoarea acestei instanţe prin sentinţa civilă nr. 2086 din 18 octombrie 2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor B. şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata sumei de 2.500 euro, reprezentând despăgubiri materiale, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, a medicamentaţiei şi a investigaţiilor medicale; a sumei de 50.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, ca urmare a producerii accidentului de circulaţie de la 9 decembrie 2017 de către pârâţi; actualizarea debitului conform dobânzii de referinţa a BNR, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea depusă la 15 octombrie 2019, reclamantul a majorat cuantumul daunelor morale solicitate la suma de 5.000.000 euro, instanţa constatând decăderea reclamantului din dreptul de a-şi mai modifica cererea de chemare în judecată.

2. Hotărârea Tribunalului Bistriţa-Năsăud

Prin sentinţa nr. 241 F din 22 iulie 2020, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. L-a obligat pe pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească reclamantului suma de 2.663,23 RON, cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume începând cu data scadenţei, 9 decembrie 2017, până la data efectivă a plăţii. A respins, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor formulate. A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. L-a obligat pe pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească în favoarea statului suma de 2.158,26 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă sumei, pentru care a căzut în pretenţii de 52.663,23 RON, determinată conform art. 3 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013, diferenţa de 240.226,94 RON dintre taxa judiciară de timbru datorată de reclamant pentru care a beneficiat de scutire, de 242.385,20 RON şi cea de 2.158,26 RON, rămânând în sarcina statului.

3. Hotărârea Curţii de Apel Cluj în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 224 din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 241F din 22 iulie 2020 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, pe care a menţinut-o.

4. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 987 din 11 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 224 din 28 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

5. Hotărârea Curţii de Apel Cluj în cel de-al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 355/A din 10 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis în parte apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 241 din 22 iulie 2020 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească reclamantului suma de 30.000 euro, echivalentă în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale. L-a obligat pe pârât să plătească în favoarea statului suma de 4.003 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar. A menţinut în rest sentinţa atacată. L-a obligat pe intimatul pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească în favoarea statului suma de 4.003 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru în apel şi în recurs aferentă pretenţiilor admise pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar în apel şi în recurs.

6. Recursurile

Împotriva deciziei nr. 355/A din 10 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019 au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

6.1 Recursul reclamantului A.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a susţinut că hotărârea instanţei de apel este parţial nelegală, solicitând casarea acesteia prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi majorarea daunelor morale acordate de instanţa de apel.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul a arătat că hotărârea instanţei de apel este nemotivată, deşi obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

A arătat că, în analiza acestui motiv de recurs, trebuie pornit de la considerentele deciziei de casare nr. 987 din 11 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a statuat ca, în rejudecare, instanţa de apel să aibă în vedere argumentele recurentului-reclamant, în sensul că valoarea despăgubirilor trebuie să respecte criteriile doctrinare şi jurisprudenţiale de cuantificare a prejudiciilor de ordin moral. S-a stabilit să fie avute în vedere toate urmările accidentului rutier produs de intimatul-pârât B. (inclusiv cele care s-ar manifesta în prezent), ţinându-se seama că acestea au fost invocate ca reper prin argumentele expuse în cererea de apel, argumente care, deşi sunt succinte, evidenţiază că nemulţumirea iniţiatorului căii de atac este legată de cuantumul despăgubirilor morale acordate prin sentinţa apelată, cuantum pe care îl consideră insuficient prin prisma a două repere: consecinţele produse în perioada imediat următoare accidentului rutier şi problemele de sănătate determinate de acelaşi eveniment rutier şi care ar persista şi în prezent.

Recurentul-reclamant a susţinut că, din punctul de vedere al criteriilor de determinare a daunelor morale, jurisprudenţa din România şi-a conturat câteva repere generale, în motivarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate făcându-se referire în mod constant la criteriile de stabilire a daunelor morale menţionate în cuprinsul deciziei Curţii Supreme de Justiţie nr. 89 din 9 iunie 2003, respectiv consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, echitatea.

A arătat că, din considerentele deciziei recurate, nu se identifică o expunere de motive a instanţei de apel, care să ofere o justificare pentru acordarea sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale, prin prisma criteriilor doctrinare şi jurisprudenţiale de cuantificare a prejudiciilor de ordin moral enunţate mai sus.

Astfel, curtea a arătat că suma de 50.000 RON este nejustificat de mică în raport de consecinţele iremediabile asupra parcursului vieţii reclamantului pe care accidentul rutier i le-a cauzat, însă ulterior, în afara reţinerilor de ordin factual (cu referire la situaţia reclamantului anterior accidentului şi la situaţia medicală a acestuia din prezent) nu s-a identificat niciun alt considerent care să reprezinte un raţionament logico-juridic ancorat în criteriile doctrinare de cuantificare a daunelor morale pentru evaluarea daunelor morale acordate de 30.000 euro.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, criteriile care stau la baza acesteia (a aprecierii subiective) sunt întotdeauna obiective, iar judecătorul este dator să analizeze gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, să aprecieze intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora şi în final să explice, prin trimitere la aceste criterii obiective, raţiunea pentru care a stabilit o anumită sumă cu titlu de daune morale.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material - art. 1531 C. civ. şi a principiilor de stabilire a daunelor morale conturate la nivel jurisprudenţial.

A menţionat că instanţa supremă a stabilit (dec. civ. nr. 62 din 10 ianuarie 2001) cu valoare de principiu, că aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care au stat la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective şi pot forma obiectul controlului instanţei de recurs.

A afirmat că instanţa de apel a reţinut corect că, anterior accidentului, recurentul-reclamant era o persoană sănătoasă şi ducea o viaţă absolut normală, lucrând în gospodăria proprie şi pentru ceilalţi săteni, îngrijindu-se şi întreţinându-se singur, iar în prezent, ulterior accidentului, este în imposibilitate totală de a munci, de a se îngriji şi întreţine, fiind încadrat în grad de handicap grav, permanent şi nerevizuibil cu asistent personal, cu o deteriorare cognitivă gravă.

Recurentul-reclamant a menţionat că suma de 30.000 euro stabilită de instanţa de apel, cu titlu de daune morale, nu reprezintă o reparaţie integrală şi echitabilă a prejudiciului moral suferit.

A considerat că analiza pe care instanţa de apel ar fi trebuit să o facă, conform considerentelor deciziei de casare, trebuia să fie centrată pe reperele generale stabilite la nivel doctrinar şi jurisprudenţial în România, care fundamentează majoritatea hotărârilor pronunţate în dreptul intern.

În ceea ce priveşte reperele doctrinare, a arătat că acestea ţin cont de consecinţele negative suferite de victimă în plan fizic, în cazul său aceste consecinţe fiind maxime, având în vedere că în urma accidentului a devenit o persoană neajutorată, situaţie neschimbată şi în prezent, după aproape trei ani de la accident, pierzându-şi în totalitate capacitatea de muncă şi de a se întreţine/autoîngriji.

Cât priveşte consecinţele negative suferite în plan psihic, a susţinut că şi acestea sunt foarte mari, întrucât, înainte de accident ducea o viaţa normală, muncea şi se gospodărea/întreţinea singur, iar după evenimentul rutier a devenit dependent de ajutorul şi voinţa celor din jur.

Importanţa valorilor lezate în cazul său sunt cele legate de viaţă, sănătate, integritate psihică şi fizică. A arătat că, în urma accidentului, a fost spitalizat şi supus unor dureri fizice şi psihice greu de suportat, pierzând orice speranţă de însănătoşire, viaţa sa fiind compromisă din toate punctele de vedere. Consecinţele negative sunt de asemenea maxime, prin lipsa totală a capacităţii sale de muncă, a stării de invaliditate mentală, a incapacităţii de a se întreţine/îngriji singur, de a participa activ la viaţa socială.

Pe lângă toate criteriile de mai sus, un alt criteriu de apreciere a prejudiciului moral este şi cel care se raportează la durata menţinerii consecinţelor vătămării pe plan fizic şi psihic, adică durata prejudiciului. În cazul de faţă, dincolo de suferinţele fizice şi psihice pe care a fost nevoit să le îndure pe durata celor 70 de zile de îngrijiri medicale, recurentul-reclamant a susţinut că i s-a cauzat un prejudiciu permanent şi nerevizuibil, adică cea mai gravă formă de prejudiciu din punctul de vedere al duratei, fiind încadrat în grad de handicap grav, permanent şi nerevizuibil cu asistent personal, cu o deteriorare cognitivă gravă.

Referitor la reperele jurisprudenţiale în faţa instanţei de apel a arătat că a depus hotărâri judecătoreşti, în contextul în care, în acest moment în România, nu există un cadru legal bine stabilit pentru determinarea cuantumului daunelor morale.

A afirmat că Norma ASF nr. 20/2017, art. 26, nu conţine criterii valorice pentru determinarea cuantumului daunelor morale, iar Legea nr. 132/2017, art. 22 pct. 5, nu este aplicabilă pentru că lipseşte legislaţia secundară prin care se stabileşte punctajul traumatic. În acest context, în materia daunelor morale jurisprudenţa este imprevizibilă, cel puţin sub aspectul cuantumului daunelor morale pentru prejudiciile nepatrimoniale, constând în vătămări/suferinţe corporale şi psihice, acelaşi tip de prejudiciu moral fiind evaluat diferit de la o instanţă la alta sau de la un judecător la altul.

A făcut referire la decizii de speţă ale Înaltei Curţi de Casaţie (nr. 378/21.02.2019 şi nr. 854/08.04.2016 pronunţate de secţia I civilă) în care s-a stabilit că reperul care ar trebui să fie avut în vedere este "cel al jurisprudenţei constante şi unitare (s.n.), iar nu al jurisprudenţei care consacră soluţii ce rămân cazuri izolate sau particulare, ce se raportează la situaţii de fapt deosebite", şi a arătat că noţiunea de jurisprudenţă nu se poate rezuma la decizii izolate de speţă, ci la practica judiciară ce vizează situaţii comparabile, în care au fost evidenţiate criterii pe baza cărora au fost stabilite într-un anumit cuantum daune cu caracter moral.

A considerat că, potrivit acestor statuări ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a prezenta relevanţă în soluţionarea cererilor referitoare la daunele morale, hotărârile judecătoreşti invocate trebuie să se refere la situaţii comparabile cu cazul concret şi să demonstreze o anumită constanţă.

A menţionat că hotărârile depuse în faţa instanţei de apel, relevă un anumit cuantum al daunelor morale pentru situaţii care, deşi nu sunt identice cu cea a proprie, pot fi încadrate în categoria cazurilor care pot servi drept comparabile (în cele mai multe cazuri victimele având o situaţie/stare ulterioară accidentului mai bună decât a sa, doar în câteva cazuri starea fiind mai gravă).

6.2 Recursul recurentului-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România

Prin critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că aceasta vizează modalitatea în care instanţa de apel a majorat cuantumul daunelor, recurentul-pârât susţinând că nu există o motivare care să fi justificat această măsură. A menţionat că în considerentele hotărârii sunt expuse câteva aspecte generale, reţinute şi de instanţa de fond, dar care nu explică în mod concret care a fost raţiunea care a determinat această majorare.

Referitor la cuantumul daunelor morale, a afirmat că acesta se stabileşte în raport de consecinţele negative suferite de victimă, de importanţa valorilor lezate, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării şi măsura în care a fost afectată situaţia personală.

În ceea ce priveşte compensaţiile băneşti care se acordă cu acest titlu, recurentul-pârât a susţinut că acestea sunt destinate atenuării sau alinării suferinţelor fizice sau psihice şi că nu trebuie să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici în venituri nejustificate pentru victimă, regulile de evaluare a prejudiciului moral impunându-se a fi unele care să asigure o satisfacţie morală pe baza unei aprecieri în entitate,

Astfel, a apreciat că valoarea despăgubirilor acordate de instanţă le deturnează pe acestea de la scopul pentru care au fost reglementate, respectiv acela de a compensa, într-o manieră justă şi echitabilă, suferinţa cauzată de vătămarea victimei, transformându-le într-o veritabilă sancţiune pentru recurentul-pârât şi pentru intervenientul forţat.

Daunele morale trebuie stabilite într-un cuantum adecvat, fără a suplini daunele materiale, pe criterii obiective, criterii relevate de actele normative aplicabile.

Textele de lege aplicabile în materia asigurărilor fac trimitere la legislaţia şi jurisprudenţa din România. Or, potrivit dispoziţiilor constituţionale, tratatele pe care România le-a semnat şi adoptat fac parte din legislaţia românească, având caracter prioritar în faţa acesteia, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cât şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind obligatorie pentru instanţele din România.

Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, care stabilesc maniera în care se acordă despăgubirile morale, respectiv pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic.

7. Întâmpinările şi răspunsurile la acestea

La 28 februarie 2022, recurentul-pârât a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul-reclamant, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant nu a depus întâmpinare şi răspuns la întâmpinare.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prima critică formulată în cauză în cadrul ambelor recursuri, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. susţine lipsa unei motivări adecvate soluţiei date de instanţa de apel sub aspectul cuantificării daunelor morale. Astfel, recurentul reclamant consideră că instanţa de apel nu s-a conformat deciziei de casare şi nu a analizat argumentele formulate prin cererea de apel în sensul că valoarea despăgubirilor trebuie să respecte criteriile doctrinare şi jurisprudenţiale de cuantificare a prejudiciilor de ordin moral şi să aibă în vedere toate urmările accidentului rutier (inclusiv cele care s-ar manifesta în prezent), din considerentele deciziei recurate, nu se identifică o justificare pentru acordarea sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale, judecătorul fiind dator să analizeze gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, să aprecieze intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora şi în final să explice, prin trimitere la aceste criterii obiective, raţiunea pentru care a stabilit o anumită sumă cu titlu de daune morale.

La rândul său, pârâtul invocă nemotivarea soluţiei de majorare a cuantumului daunelor morale, în condiţiile în care instanţa de apel nu explică în mod concret care a fost raţiunea care a determinat acordarea unei sume mai mari cu acest titlu, în raport de regulile de evaluare a prejudiciului moral menite să asigure o satisfacţie morală pe baza unei aprecieri în echitate, ţinând cont că textele de lege aplicabile în materia asigurărilor fac trimitere la legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Critica este nefondată. Astfel, dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. constituie temei pentru casarea unei hotărâri judecătoreşti atunci când lipseşte motivarea soluţiei sau instanţa de control judiciar a preluat tale quale considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică.

În speţă, nu poate fi reţinută niciuna dintre aceste teze. Astfel, în ceea ce priveşte motivarea soluţiei, instanţa de apel a analizat cererea dedusă judecăţii prin raportare la probele administrate, a indicat considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea, dezvoltând un raţionament judiciar în concordanţă cu soluţia pronunţată. Nu este necesar ca, în economia considerentelor, instanţa să răspundă în mod punctual fiecărui argument, acestea pot fi grupate în funcţie de teza căreia i se subscriu pentru a fi dezvoltat un raţionament unic. Motivarea unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotârârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin continutul lor, să influenţeze soluţia. Înlăturarea unei apărări contrare situaţiei de fapt statuate nu presupune respingerea fiecărui argument în parte dacă acesta nu corespunde situaţiei reţinute.

Prin urmare, nu se poate constata drept o lipsă a motivării faptul că instanţa de apel a reţinut doar acele argumente care i-au susţinut raţionamentul judiciar, acestea fiind cele apreciate ca pertinente rezolvării cauzei.

În acest sens, sub aspectul cuantificării daunelor morale, contrar susţinerilor părţilor şi în acord cu îndrumările din decizia de casare, instanţa de apel a reţinut că suma acordată la judecata în primă instanţă este nejustificat de mică prin raportare la consecinţele iremediabile asupra parcursului vieţii reclamantului pe care accidentul i le-a cauzat.

A apreciat, în acord cu prima instanţă, că, anterior producerii accidentului de circulaţie, reclamantul era o persoană activă, ulterior fiind încadrat în grad de handicap grav cu asistent personal, nerevizuibil, întrucât a fost diagnosticat cu o deteriorare cognitivă gravă. A constatat, analizând actele medicale, existenţa legăturii de cauzalitate între vătămările produse de accidentul de circulaţie şi diagnosticul final stabilit în cazul reclamantului. A reţinut, de asemenea, că la data producerii accidentului reclamantul avea vârsta de 66 de ani, iar pentru leziunile fizice produse au fost necesare 65 - 70 zile de îngrijiri medicale.

Raportat la aceste elemente a apreciat că pentru suferinţele fizice şi psihice produse reclamantului de accidentul rutier a cărui victimă a fost, dar mai ales pentru deteriorarea ireversibilă a condiţiilor sale normale de viaţă, raportat şi la vârsta acestuia, i se cuvin daune morale în cuantum de 30.000 euro, sumă proporţională cu prejudiciul moral a cărui reparare se solicită în cauză.

Din cele prezentate anterior rezultă că instanţa de judecată din apel, deşi nu a mai reiterat, în propriile considerente, criteriile de evaluare a daunelor morale stabilite în doctrină şi jurisprudenţă, pe care le-a inserat atunci când a redat, în partea introductivă, considerentele primei instanţe, a făcut aplicarea acestora la situaţia concretă dedusă judecăţii. În acest sens, instanţa s-a raportat la vârsta victimei, la circumstanţele vieţii acesteia anterioare accidentului şi starea de după accident, a identificat legătura de cauzalitate (negată de instanţa de fond care apreciase caracterul temporar al afecţiunilor, cu referire la "o anumită perioadă de timp"), între afecţiunile psihice şi traumatismul cranio-cerebral suferit, a decelat urmările ireversibile şi, statuând în echitate asupra unei despăgubiri, apreciate proporţională cu prejudiciul moral suferit, a majorat cuantumul daunelor morale.

Prin urmare, soluţia de majorare a daunelor morale este motivată în raport de elementele suplimentare reţinute în relaţia cauzală, faţă de soluţia infirmată a instanţei de fond, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare reprezentat de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ambele părţi invocă nerespectarea dispoziţiilor de drept substanţial în materia asigurărilor, în care normele dreptului comun ce reglementează instituţia răspunderii civile delictuale se coroborează cu dispoziţiile Legii nr. 132/2017.

Astfel reclamantul susţine că instanţa de apel nu a aplicat criteriile obiective de stabilire a cuantumului daunelor morale menţionate în doctrină şi jurisprudenţă, pe care le-a reiterat cu aplicare la situaţia sa, considerând că, astfel, au fost încălcate dispoziţiile art. 1531 C. civ. sub aspectul reparării integrale a prejudiciului.

La rândul său, pârâtul a susţinut că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, care stabilesc maniera în care se acordă despăgubirile morale, respectiv pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic.

Înalta Curte reţine că, faţă de data survenirii accidentului, 9.12.2017, în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 132/2017 şi ale Normei ASF nr. 20/2017.

Deşi, prin criticile formulate, recurenţii invocă aplicarea greşită a unor norme de drept substanţial, analiza acestui motiv de casare nu poate fi raportată decât la o situaţie de fapt deplin stabilită în faza devolutivă a judecăţii, date fiind limitele de control judiciar permise de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Or, în speţă, verificarea în concret a celor pretinse de părţi (referitoare la modalitatea în care instanţa a aplicat criteriile de evaluare a prejudiciului la situaţia concretă dedusă judecăţii, respectiv realitatea stării de sănătate a victimei reţinute pe baza înscrisurilor medicale menţionate în considerentele instanţei de apel), tinde la modificarea unei situaţiii de fapt, care, în opinia părţilor, a fost greşit stabilită ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, împrejurare ce nu poate fi supusă controlului judiciar pe calea recursului, întrucât excedează limitelor judecăţii reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., constituind o chestiune de netemeinicie şi nu de nelegalitate a deciziei atacate.

Câtă vreme instanţa a indicat elementele factuale valorizate la stabilirea prejudiciului şi a avut în vedere principiile proporţionalităţii şi al reparaţiei echitabile, aplicabile în cazul unui prejudiciului nepatrimonial, aceste aspecte nu pot fi reevaluate în scopul reindividualizării despăgubirilor în aplicarea dispoziţiilor art. 1531 C. civ., invocat de reclamant, întrucât ţin de temeinicia pretenţiilor sale.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, menţionate de pârât în memoriul de recurs, se reţine că acestea vizează modalitatea de stabilire a despăgubirilor pe cale amiabilă.

Textul de lege care face trimitere pentru stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească la un anume sistem probator este art. 22 alin. (6) din acelaşi act normativ, potrivit căruia "Stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic", text pe care, de altfel, instanţa de apel şi-a întemeiat, în parte, analiza, raportându-se la actele medicale aflate la dosarul cauzei. În ceea ce priveşte ignorarea sistemului statistic, nu rezultă că recurentul pârât ar fi indicat prin oferta de despăgubire amiabilă punctajul stabilit pentru acest accident prin raportare la datele emise de către autorităţile indicate de art. 22 din lege, calculând, astfel, o valoare a punctului traumatic, pentru a imputa instanţei ignorarea acestuia. De altfel, chiar acesta a invocat lipsa unor norme de aplicare a legii de natură a conduce la stabilirea cuantumului despăgubirilor prin utilizarea acelui algoritm.

Pentru aceste considerente, reţinând legalitatea deciziei atacate, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei nr. 355/A din 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 C. proc. civ.