Loan repayment litigation: interruption of statute of limitations following peremption of prior action and limits of cassation review on evidentiary appraisal

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă la 14 decembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., restituirea împrumutului în valoare de 110.000 euro, acordat la 11 mai 2012 (echivalentul în RON, la 13.12.2018, fiind 510.400 RON), sumă actualizată la data efectivă a plăţii.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi a invocat prescripţia dreptului material la acţiune.

2. Hotărârea Tribunalul Dolj, secţia I civilă

Prin sentinţa nr. 80 din 10 februarie 2021, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.. L-a obligat pe pârât să-i restituie reclamantului suma de 110.000 euro, reprezentând împrumut nerestituit sau echivalentul în RON, calculat la cursul oficial de schimb practicat de BNR în ziua plăţii efective, sumă ce se va actualiza cu indicele preţurilor de consum la data plăţii efective. A admis, în parte, cererea accesorie şi l-a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 8.709 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru).

3. Hotărârea Curţii de Apel Craiova

Prin decizia nr. 142 din 2 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei nr. 80 din 10 februarie 2021, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în contradictoriu cu reclamantul A.. A anulat sentinţa şi, rejudecând în fond, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât. A admis cererea de chemare în judecată şi l-a obligat pe pârât să restituie reclamantului suma de 110.000 euro, echivalentă în RON, la cursul BNR din ziua plăţii efective. L-a obligat pe pârât să-i plătească reclamantului suma de 8.709 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la fond. A luat act că nu pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 142 din 2 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul B..

În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul a susţinut nelegalitatea deciziei recurate prin care s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că, potrivit art. 2537 pct. 2 şi 3 C. civ., constituie cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei formularea de către reclamant a unei cereri de chemare în judecată (cea care face obiectul dosarului nr. x/2013) şi a unei plângeri penale (dosarul penal nr. x/2013, soluţionat prin clasarea plângerii prin ordonanţa din 29.06.2016). Constituie, de asemenea, caz de întrerupere a cursului prescripţiei, conform art. 2539 alin. (2) teza a II-a C. civ., introducerea unei noi cereri de chemare în judecată, în termenul de 6 luni de la data când o cerere anterioară a fost constatată ca fiind perimată, cu condiţia ca în cel de-al doilea dosar, cererea să fi fost admisă pe fond.

A afirmat că termenul de prescripţie a fost întrerupt, conform art. 2539 alin. (2) C. civ., prin faptul că reclamantul a formulat prezenta acţiune la 14.12.2018, în termenul de 6 luni de la constatarea perimării cererii de chemare în judecată formulate anterior în dosarul nr. x/2013, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 413/28.06.2018 a Tribunalului Dolj, în sensul constatării perimării cererii. În această ipoteză, pentru a se stabili dacă este incident un caz de întrerupere a prescripţiei, instanţa a reţinut că trebuie să se pronunţe asupra fondului cauzei şi să stabilească dacă poate fi admisă cererea de chemare în judecată.

Însă, instanţa a aplicat greşit normele de drept material prevăzute de art. 2539 alin. (2) şi art. 2537 pct. 2 şi 3 C. civ.

Conform acestor dispoziţii legale, doar în ipoteza în care reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă, iar nu şi în situaţia în care cererea anterioară a fost constatată ca fiind perimată.

Recurentul a susţinut şi că au fost aplicate greşit normele de drept material care reglementează împrumutul de consumaţie - art. 2158 alin. (1), art. 1174 alin. (4) şi art. 2158 alin. (1) C. civ. - întrucât nu s-a făcut dovada remiterii bunului împrumutat, condiţie esenţială pentru validitatea contractului de împrumut, interpretarea contractului de care se prevalează reclamantul, din 11.05.2012, fiind eronată şi nelegală.

A susţinut că nu a primit suma de 110.000 euro, cu titlu de împrumut de la reclamant, astfel încât condiţia validităţii contractului, constând în remiterea bunului nu a fost îndeplinită, bunul împrumutat nefiind predat la data semnării contractului, la care s-a stabilit şi scadenţa.

A făcut referire la probatoriul administrat în cauză, potrivit căruia a rezultat că suma împrumutată este de 2.000 euro, dar că, la data formulări cererii de chemare în judecată, 14.12.2018, mai datora doar 1.100 euro.

5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

La 24 septembrie 2021, intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recurentul nu a depus răspuns la întâmpinare.

6. Cererea de ajutor public judiciar şi soluţia asupra acestei cereri

Prin rezoluţia de primire a dosarului din 13 septembrie 2021, s-a stabilit în sarcina recurentului obligaţia de plată a unei taxe judiciare de timbru de 4.362,2 RON, conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

La 23 septembrie 2021, recurentul a formulat cerere de ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis în parte cererea formulată de petentul B. şi a dispus reducerea taxei judiciare de timbru de la 4.362,2 RON la 2.300 RON, eşalonând plata acesteia în 10 rate lunare, a câte 230 RON fiecare, scadenţa fiecărei plăţi fiind la data de 15 a fiecărei luni, începând cu luna martie 2022.

7. Procedura de filtru

Raportul întocmit în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (2) şi (3) a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din camera de consiliu din 7 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis în principiu recursul.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin prima critică formulată, recurentul susţine greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de dispoziţiile art. 2537 pct. 2 C. civ.

În acest sens, consideră că instanţa de apel a apreciat eronat faptul că introducerea prezentei acţiuni la data de 14.12.2018, în termen de 6 luni de la pronunţarea la 28.06.2018 a unei soluţii de perimare a unei cereri anterioare având acelaşi obiect, ar fi întrerupt cursul prescripţiei, în condiţiile în care textul de lege menţionat face referire exclusiv la cazul în care prima acţiune ar fi respinsă sau anulată, norma fiind de strictă interpretare şi aplicare.

Critica este nefondată. Astfel, potrivit art. 2539 alin. (2) C. civ.: "Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă".

Conform art. 2051 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare: "Dispoziţiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din C. civ. sunt aplicabile inclusiv în cazul în care prin hotărârea rămasă definitivă s-a luat act de renunţarea la judecată ori s-a constatat perimarea."

Prin urmare, din interpretarea coroborată a celor două texte de lege, rezultă că termenul de întrerupere a cursului prescripţiei operează şi în cazul în care s-a constatat perimarea acţiunii anterioare, cu condiţia ca noua cerere de chemare în judecată să fie introdusă în termenul de 6 luni defipt de lege, condiţie împlinită în prezenta cauză.

O a doua critică, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează împrejurarea că recurentul nu ar fi primit suma de 110.000 euro astfel cum este inserat în contract, ci doar 1.100 euro, menţiunea existentă fiind rezultatul falsificării înscrisului de către reclamant prin modificare ulterioară.

Deşi prin critica formulată recurentul invocă, practic, inexistenţa obiectului convenţiei, ca o condiţie de fond a valabilităţii sale, întelegând astfel să se opună acţiunii prin care se solicită punerea în executare, cu concursul forţei publice a statului, a obligaţiei de restituire a împrumutului, verificarea respectivei condiţii a presupus stabilirea, de către instanţele devolutive, a împrejurărilor de fapt circumscrise încheierii contractului de împrumut.

În urma administrării probatoriului propus de părţile litigante, instanţa de apel a reţinut ca fiind îndeplinită condiţia validităţii contractului real, constând în remiterea bunului, apreciind că pârâtul a avut reprezentarea consecinţelor semnării actului, iar în dosarul penal care a cercetat falsul nu s-a dovedit vreo alterare sau modificare a conţinutului acestuia. De asemenea, a reţinut că pârâtul nu a criticat validitatea înscrisului sub semnătură privată ca instrumentum probationis pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 274-276 C. proc. civ., prin întâmpinare, la fond, ci direct în apel, cu depăşirea limitelor învestirii în faţa primei instanţe.

Recurentul nu a combătut aceste consideraţii procedurale, ci a susţinut, prin critica formulată, aspecte factuale rezultate din interpretarea proprie a probelor administrate, exprimându-şi, în realitate, nemulţumirea pentru ceea ce consideră o apreciere eronată a probelor administrate şi pentru că instanţa de apel nu a validat propria prezentare a situaţiei de fapt.

Or, critica privind greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu poate fi supusă controlului judiciar pe calea recursului, întrucât excedează limitelor judecării reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, reţinând legalitatea deciziei atacate, conform art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 1.000 RON către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 142 din 2 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 1.000 RON către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2022.