Revision inadmissible for prior accessibility: Access to archive documents does not constitute "new" evidence under extraordinary remedy requirements

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de revizuire

La 11 august 2021, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă a fost înregistrată, sub nr. x/2021, cererea de revizuire formulată de revizuenţii Unitatea Administrativ Teritorială Slănic şi Consiliul Local Slănic împotriva deciziei nr. 85 din 5 mai 2006, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin care au solicitat, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., schimbarea în tot a deciziei menţionate, respingerea apelului formulat de contestatorul A., ca nefondat, şi menţinerea, ca fiind legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 111 din 31 ianuarie 2005 a Tribunalului Prahova.

În motivarea cererii, revizuenţii au arătat că, după rămânerea definitivă a deciziei a cărei revizuire o solicită, au emis dispoziţia nr. 160 din 21 aprilie 2009, prin care i-au restituit intimatului, în natură, suprafaţa de teren de 6.000 mp cu destinaţia stadion, conformându-se dispozitivului hotărârii menţionate.

Însă, în anul 2021, au fost descoperite înscrisuri doveditoare, în sensul dispoziţiilor art. 322 alin. (5) C. proc. civ., pe care nu le deţinea la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, înscrisuri din care reiese că, în calitatea sa legatar cu titlu universal pentru bunurile ce au aparţinut autoarei B., intimatul nu putea solicita, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, nici restituirea în natură a terenului şi nici eventuale măsuri reparatorii, dacă imobilul nu s-ar fi putut restitui în natură.

Astfel, la 14 iulie 2021, urmare solicitării revizuenţilor, înregistrate sub nr. x din 9 iunie 2021, Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale a înaintat copia actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, la nr. x, însoţit de schiţa de plan anexa la contract.

Din acest act, a rezultat împrejurarea că autoarea intimatului, B., împreuna cu sora sa, C. (pentru care intimatul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate), şi mama acestora, D., au vândut suprafaţa de teren de 6.000 mp, în litigiu, către Academia Română, actul de vânzare-cumpărare fiind întocmit anterior apariţiei legilor cooperativizării sau a oricărei legi sau decret de preluare abuzivă (în înţelesul Legii nr. 10/2001), respectiv în anul 1940.

Revizuenţii au făcut referire la caracterul determinant al acestor înscrisuri, apreciind că, dacă instanţa de apel le-ar fi cunoscut la momentul pronunţării pe fondul căii de atac, soluţia ar fi fost diferită, întrucât nu ar fi restituit în natură o suprafaţă de teren pe care autoarea intimatului o vânduse deja la momentul exproprierii. Odată cu apariţia Legii nr. 10/2001, dar şi a legilor fondului funciar, terenul nemaifiind în proprietatea defunctei B., nu putea fi restituit în natură şi nici nu puteau fi acordate eventuale măsuri reparatorii, defuncta neavând calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, în sensul legii. Prin urmare, în calitatea sa de legatar universal, intimatul nu ar fi avut calitatea de persoană îndreptăţită la restituire.

2. Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti asupra cererii de revizuire

Prin decizia nr. 965 din 31 martie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 85 din 16 mai 2006 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, formulate de revizuenţii Unitatea Administrativ Teritorială Slănic şi Consiliul Local Slănic, prin primar, în contradictoriu cu intimatul-contestator A., ca inadmisibilă. I-a obligat pe revizuenţi la plata către intimat a sumei de 2.580 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, acordat parţial şi cheltuieli de transport.

Pentru a dispune astfel, curtea a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate interveni în cazul în care, după darea unei hotărâri, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Astfel, a apreciat că, pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile ca partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.

Curtea, reţinând aspectele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Brumărescu împotriva României şi Stanca Popescu împotriva României, a arătat că părţile nu au dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o reaudiere şi o nouă decizie într-o cauză. Revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a avea două puncte de vedere asupra subiectului nu poate reprezenta un motiv pentru reexaminare.

A reţinut că, în cauză, înscrisurile prezentate de revizuentă ca fiind noi, respectiv copia contractului de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov la nr. x şi schiţa de plan anexă la contract nu îndeplinesc condiţia de a fi nou descoperite.

A arătat că textul de lege stabileşte ca înscrisul nou să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, or în cazul de faţă acesta s-a aflat şi se află în păstrarea Arhivelor Naţionale.

De vreme ce calitatea de detentor a înscrisului aparţine unei instituţii publice, contestatoarea din litigiul soluţionat prin decizia ce face obiectul revizuirii putea procura şi înfăţişa respectivul act în cadrul procedurii judiciare finalizate prin decizia nr. 85 din 15 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.

O dovadă în acest sens este intervalul scurt de timp în care solicitarea de eliberare a actului formulată de Primăria Oraşului Slănic a fost soluţionată favorabil de Arhivele Naţionale.

Textul de lege stabileşte ca înscrisul nou să nu fi fost invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. Însă, în cazul de faţă acesta putea fi prezentat cu uşurinţă în cadrul dosarului de către revizuenţi, aceştia luând cunoştinţă de contractul de vânzare-cumpărare în urma corespondenţei purtate cu Arhivele Naţionale, părţile nefiind împiedicate de o împrejurare mai presus de voinţa lor.

Faptul că revizuenţii nu au fost diligenţi şi nu au urmat de la început procedurile pe care le apreciau necesare, nu poate fi imputat intimatului.

În situaţia în care instituţia publică ar fi refuzat să furnizeze relaţiile sau ar fi rămas în pasivitate - împrejurări nedovedite - contestatoarea avea la îndemână mijloace juridice de procurare a înscrisului.

Faţă de toate aceste considerente, curtea a apreciat că nu este îndeplinită condiţia ca înscrisul invocat să nu putut fi folosit în procesul în care a fost pronunţată hotărârea atacată, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Aşa fiind curtea nu a mai procedat la analizarea celorlalte condiţii, de vreme ce, lipsa uneia dintre acestea făcea ca cererea de revizuire să nu poată fi primită.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în raport de soluţia dată asupra recursului, curtea a reţinut că revizuenţii au căzut în pretenţii, iar cheltuielile de judecată suportate de intimat au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

3. Recursul

Împotriva deciziei nr. 965 din 31 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă au declarat recurs revizuenţii Unitatea Administrativ Teritorială Slănic, prin primar şi Consiliul Local Slănic, prin primar, susţinând că au fost încălcate, de către curtea de apel, dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care au fost analizate dintr-o perspectivă greşită, fiind pronunţată o soluţie nelegală.

Au arătat că, la momentul pronunţării deciziei nr. 85 din 15 mai 2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă nu a luat în considerare aspectele relevate de recurenţi, în sensul că terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât avea destinaţia de stadion şi era folosit de elevii şcolii din Prăjani.

După rămânerea definitivă a deciziei, recurenţii au emis dispoziţia nr. 160 din 21 aprilie 2009, prin care au restituit în natură, către intimat, suprafaţa de teren de 6.000 mp cu destinaţia de stadion, conformându-se dispozitivului deciziei a cărei revizuire au solicitat-o.

În anul 2021, cu ocazia analizării unei alte cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, au descoperit înscrisuri doveditoare, în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pe care nu le aveau în posesie la data pronunţării hotărârii supuse revizuirii şi din care a reieşit că, în calitatea sa de legatar al autoarei sale, B., intimatul nu putea solicita, în baza Legii nr. 10/2001, nici restituirea în natură a imobilului şi nici eventuale măsuri reparatorii.

În urma unei solicitări formulate la Serviciul Arhivelor Istorice Centrale, le-a fost înaintată copia contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1940, însoţit de schiţa de plan anexă, în legătură cu care, în mod greşit curtea a reţinut că nu poate fi considerat înscris nou, în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

O atare motivare este eronată, câtă vreme, la momentul pronunţării deciziei nr. 85 din 15 mai 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, recurenţii nu aveau cunoştinţă despre acest contract, prin care prezumtiva autoare a intimatului vânduse suprafaţa de teren reconstituită Academiei Române.

Împrejurarea că intimatul deţinea acest contract pe care nu l-a prezentat instanţei de judecată, îi exonerează pe recurenţi de neprezentarea înscrisului în căile ordinare de atac. De altfel, au susţinut că este evident că nu puteau să se afle în posesia înscrisului menţionat, de vreme ce nu au fost părţi contractante.

4. Întâmpinarea

La 20 mai 2022, intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Critica principală a vizat faptul că, prin decizia nr. 965 din 31 martie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prin aprecierea eronată a înscrisului reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. x/1940, despre care a reţinut că nu este un înscris în sensul normei legale menţionate, aspect ce a condus la pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive la instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (…).

Prin statuarea acestui motiv de revizuire, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute la data soluţionării litigiului, nu au putut fi verificate de instanţa de judecată, iar acest aspect a condus la săvârşirea unei erori de fapt involuntare care se impune a fi corectată şi care este de natură să conducă la schimbarea soluţiei pronunţate.

Conform dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat ca înscris nou pentru revizuirea unei hotărâri, un script care a existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, pe care partea nu l-a prezentat instanţei de judecată, întrucât a fost reţinut de partea adversă ori a intervenit o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, care confirmă o situaţie deosebită de cea reţinută ca fiind determinantă la pronunţarea soluţiei.

În analiza cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanţa sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) din acelaşi act normativ, la examinarea admisibilităţii cererii şi a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuţie aspectele legate de fondul pricinii.

Astfel, admisibilitatea cererii de revizuire este condiţionată nu numai de descoperirea ulterior judecăţii a unor acte noi şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă din cauza unor împrejurări mai presus de voinţa părţii, dar şi de caracterul determinant al acestor înscrisuri.

În speţă, înscrisul pe care a fost fundamentată cererea de revizuire este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat sub nr. x/1940, despre a cărui existenţă recurenţii pretind că au luat cunoştinţă în anul 2021, după rămânerea definitivă a hotărârii a cărei revizuire au solicitat-o, cu ocazia soluţionării unei alte cereri de reconstituire a unui drept de proprietate.

Prevalându-se de caracterul de noutate al scriptului menţionat, recurenţii au afirmat că, în situaţia în care ar fi cunoscut existenţa acestuia, nu ar mai fi procedat la emiterea dispoziţiei nr. 160 din 21 aprilie 2009, în considerarea aplicării dispozitivului deciziei nr. 85 din 15 mai 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, întrucât ar fi cunoscut că intimatul nu avea calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului sau la acordarea măsurilor reparatorii.

Aceste susţineri ale recurenţilor contrazic situaţia de fapt dedusă judecăţii, astfel cum aceasta a fost reţinută de instanţele de fond şi apel pe baza actelor şi lucrărilor dosarului.

Astfel, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată care a format obiect de analiză în dosarul nr. x/2005 în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se solicită, intimatul A. a cerut, în contradictoriu cu Primăria Oraşului Slănic, anularea dispoziţiei nr. 494 din 10 august 2004 şi restituirea în natură a suprafeţei de teren de 6.000 mp, preluate abuziv de stat.

Prin decizia nr. 85 din 16 mai 2006 (definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 9623 din 23 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală), Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul formulat de intimat împotriva sentinţei nr. 111 din 31 ianuarie 2005 a Tribunalului Prahova pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a dispus anularea dispoziţiei nr. 494 din 10 august 2004 emise de Primăria Oraşului Slănic, obligând-o pe aceasta să îi restituie suprafaţa de 6.000 mp, situată în Slănic, Prăjani.

Cu ocazia soluţionării acestei cauze, la dosar au fost depuse înscrisurile din procedura administrativă urmată de intimat în baza Legii nr. 10/2001, din care a rezultat că acesta a formulat mai multe notificări (nr. 34/2002, 35/2002, 37/2002, 39/2002, 40/2002, 41/2002), care au avut ca obiect restituirea în natură a imobilelor ce au aparţinut autoarei sale, B..

Cât priveşte contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat sub nr. x/1940, pe care a fost fundamentată cererea de revizuire, se constată că acest înscris a stat la baza respingerii de către Primăria Oraşului Slănic, prin dispoziţia nr. x/2004, a notificării nr. x din 4 februarie 2002, prin care intimatul solicitase reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren cu o suprafaţă de aproximativ 10.000 mp, distinctă de cea care a făcut obiectul dispoziţiei nr. 494 din 10 august 2004, care a fost anulată prin decizia nr. 85 din 16 mai 2006 a Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.

Astfel, nu se poate reţine că înscrisul de care s-au prevalat recurenţii în susţinerea cererii de revizuire este un înscris nou, în înţelesul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., el fiind la dispoziţia revizuentei cu ocazia derulării procedurii administrative de rezolvare a notificărilor anterior menţionate. De asemenea, din conţinutul adresei prin care Primăria Oraşului Slănic a cerut Serviciului Arhivelor Naţionale din România eliberarea acestuia reiese că instituţia deţinea o primă pagină din cuprinsul său, pe care a anexat-o cererii, în justificarea interesului de formula o astfel de solicitare.

Astfel, Înalta Curte constată că scriptul menţionat nu se circumscrie condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., câtă vreme în baza acestuia s-a soluţionat notificarea nr. x din 4 februarie 2002 şi din moment ce înscrisul se afla în evidenţele Serviciului Arhivelor Istorice Centrale, de unde, printr-o minimă diligenţă, putea fi obţinut oricând de către recurenţi.

De asemenea, reţine că recurenţii nu au probat existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa lor şi nici faptul că înscrisul ar fi fost reţinut de partea potrivnică, la dosarul cauzei neexistând dovezi privind efectuarea unor demersuri, în formă scrisă, prin care recurenţii să fi încercat, în faza judecăţii pe fond, obţinerea actului de care au înţeles să se folosească în calea de atac a revizuirii.

Simplul fapt că recurenţii au descoperit, ulterior pronunţării hotărârii a căror revizuire o solicită, înscrisul de care se prevalează în susţinerea demersului lor judiciar, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voinţa lor i-a împiedicat să îl procure în timpul procesului, nu este de natură să conducă la admiterea cererii de revizuire, astfel încât nesolicitarea acestui act nu constituie motiv de revizuire.

În aceste condiţii, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă pe motiv că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii Unitatea Administrativ Teritorială Slănic şi Consiliul Local Slănic împotriva deciziei nr. 965 din 31 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii Unitatea Administrativ Teritorială Slănic şi Consiliul Local Slănic împotriva deciziei nr. 965 din 31 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2022.