Territorial competence for wage garnishment enforcement: exclusive jurisdiction of the court at the third-party debtor's location under Art. 373(2) of the 1865 Code of Civil Procedure.

Şedinţa publică din data de 08 iunie 2022

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costeşti la 14 martie 2022, petentul BEJ A. a solicitat, la cererea creditoarei B., încuviinţarea executării silite a debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 26 mai 2008, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea creanţei.

Prin sentinţa nr. 18467 din 17 martie 2022, Judecătoria Costeşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Costeşti, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.

În motivare, a reţinut incidenţa art. 666 raportat la art. 651 C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite revine instanţei de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripţie se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, precum şi că la data sesizării organului de executare domiciliul debitorului C. era în Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 4 a pronunţat sentinţa nr. 3856 din 25 martie 2022, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costeşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivare, a reţinut că la 25 mai 2012 creditoarea D. S.A. a formulat împotriva debitorilor C. şi E. cerere de continuare a executării silite de către executorul judecătoresc, în temeiul contractului de credit nr. x din 26 mai 2008, formându-se dosarul de executare nr. 2872MI/2012 al BEJ A..

În raport de data formulării cererii, instanţa a constatat că prezenta cauză este guvernată de dispoziţiile C. proc. civ. din 1865, întrucât sub imperiul acestui act normativ a fost declanşată executarea silită, astfel cum prevede art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.. Ca atare, nu este aplicabilă Legea nr. 134/2010 invocată de Judecătoria Costeşti, petentul indicând expres în cuprinsul cererii că solicită încuviinţarea executării silite în temeiul art. 3731 C. proc. civ. din 1865.

Instanţa a reţinut incidenţa art. 3731 alin. (1) C, raportat la art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, care prevede că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea.

S-a constatat că, în prezenta cauză, petentul a solicitat încuviinţarea executării silite prin poprirea veniturilor pe care debitorul C. le are de încasat de la terţul poprit F.. Ca urmare, executarea se va face la sediul terţului poprit, întrucât la sediul acestuia vor fi reţinute sumele de bani pe care terţul le datorează debitorului.

Prin urmare, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul terţului poprit, respectiv Judecătoria Costeşti conform H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

Instanţa a reţinut, totodată, că norma prevăzută la art. 373 alin. (2) C. proc. civ. din 1865 instituie o competenţa exclusivă în favoarea instanţei de executare, părţile neputând deroga de la aceasta în virtutea acordului lor de voinţă.

Astfel, constatând că în prezenta cauză locul executării, respectiv sediul terţului poprit este în comuna Ştefan cel Mare, judeţul Arges, astfel cum reiese din extasul ONRC anexat din oficiu, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costeşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3), raportat la art. 20 pct. 2) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reţine următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, cu privire la modul de aplicare în timp a legii procesuale, raportat la data înregistrării cererii de executare silită, se reţin următoarele:

Dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevăd că "dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare."

De asemenea art. 24 din Noul C. proc. civ., intrat în vigoare la 15 februarie 2013, prevede că "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd că "procesele în curs de judecată şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Faţă de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că prezenta cauză este guvernată de dispoziţiile C. proc. civ. din 1865, prin raportare la data de 25 mai 2012, când creditoarea D. S.A. a înregistrat cererea de continuare a executării silite împotriva debitorilor C. şi E., în temeiul contractului de credit nr. x din 26 mai 2008.

Potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, "hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea (...)".

De asemenea, dispoziţiile alin. (2) ale aceluiaşi articol prevăd că "instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Coroborând aceste dispoziţii legale, rezultă că instanţa competentă a soluţiona cererea de încuviinţare a executării silite a unui titlu executoriu este instanţa în circumscripţia căreia se face executarea.

Regula de mai sus se fundamentează pe o prezumţie simplă, în sensul că la sediul sau domiciliul debitorului se află bunurile acestuia care vor fi sau nu susceptibile de a fi supuse executării silite; această prezumţie poate fi răsturnată prin dovedirea împrejurării că debitorul deţine bunuri ce pot fi supuse executării silite în circumscripţia altei judecătorii decât cea de la domiciliul/sediul acestuia.

În cauză, prin cererea introductivă, executorul judecătoresc a solicitat încuviinţarea executării silite a contractului de credit nr. x din 26 mai 2008, sub forma popririi veniturilor pe care debitorul C. le are de încasat de la terţul poprit F., în calitate de angajat.

În raport de textele de lege anterior citate, Înalta Curte reţine că instanţa de executare este cea de la sediul terţului poprit, întrucât la sediul acestuia se vor reţine sumele datorate de debitor.

Reţinând că sediul terţului poprit F. este în comuna Ştefan cel Mare, judeţul Arges, aflată în circumscripţia Judecătoriei Costeşti, Înalta Curte constată că aceasta este instanţa de executare, în sensul art. 373 alin. (2) C. proc. civ., căreia îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costeşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 iunie 2022.