Nullity of cassation appeal for failure to cite statutory grounds, challenging communication form of suspension order
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court declared the appeal null and void, upholding the lower court's decision on procedural grounds and leaving the challenged suspension order in force. The dispute involved a party appealing a first-instance decision that suspended the proceedings of a revision claim against a prior final civil judgment; the appellant’s appeal was directed not at the legal merits of the suspension but at the fact that the communicated copy of the order lacked a signature, citing internal regulations and communication statutes. Relying on the restrictive grounds for appeal under Article 488 of the Code of Civil Procedure, the Court held that the appellant failed to formulate any valid legal arguments or ground of illegality regarding the judgment itself, as the complaints concerned only the mode of communication under Article 427. Consequently, applying Article 489(2), the Court sanctioned the appeal with nullity for lacking the mandatory legal basis required for an extraordinary appeal, as the arguments were deemed unrelated to the legality of the decision and did not constitute public order matters ex officio.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to cite statutory grounds, challenging communication form of suspension order: The dispute involved a party appealing a first-instance decision that suspended the proceedings of a revision claim against a prior final civil judgment; the appellant’s appeal was directed not at the legal merits of the suspension but at the fact that the communicated copy of the order lacked a signature, citing internal regulations and communication statutes. Relying on the restrictive grounds for appeal under Article 488 of the Code of Civil Procedure, the Court held that the appellant failed to formulate any valid legal arguments or ground of illegality regarding the judgment itself, as the complaints concerned only the mode of communication under Article 427. Consequently, applying Article 489(2), the Court sanctioned the appeal with nullity for lacking the mandatory legal basis required for an extraordinary appeal, as the arguments were deemed unrelated to the legality of the decision and did not constitute public order matters ex officio.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedSanction of nullity applied because the motives of the appeal could not be framed within the statutory grounds for cassation.
Procedural requirement for the appeal petition to contain the specific grounds of illegality, which the appellant failed to satisfy.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin încheierea din 11 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a fost suspendată judecata cauzei privind cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 218/25.11.2019 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017.
Împotriva încheierii de suspendare sus-menţionate, la data de 04.03.2020, s-a declarat recurs.
La termenul de judecată din 09.07.2020, cauza a fost suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 2, având în vedere lipsa recurentului care, deşi legal citat, nu s-a prezentat la dezbateri şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
1. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara
Prin decizia civilă nr. 139 din 09 februarie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a constatat perimat recursul formulat de către recurentul A. împotriva încheierii de suspendare din data de 11 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020.
Împotriva deciziei civile nr. 139 din 09 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat revizuire revizuentul A..
2. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara
Prin încheierea din data de 13 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecarea cererii de revizuire formulată de către revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 139/09.02.2021.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuentul A., cerere care a fost înaintată instanţei supreme.
Recurentul nu a indicat niciun motiv de casare, iar susţinerile formulate nu au legătură cu încheierea recurată, ci cu comunicarea acestei hotărâri, ce s-a realizat ulterior pronunţării încheierii.
Astfel, din dezvoltarea motivelor de recurs reiese că recurentul este nemulţumit de faptul că încheierea atacată, ce i-a fost comunicată, nu este semnată, nefiind respectate prevederile art. 426 şi 427 C. proc. civ. şi nici cele ale Regulamentului de Ordine Interioară al instanţei ce a pronunţat hotărârea.
3. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 4 iunie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris aflată la dosarul de recurs.
Prin rezoluţia din data de 7 iunie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
4. Procedura de filtru
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat, la data de 22 octombrie 2021, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii recurate, însă nu cuprinde motive care să vizeze încheierea atacată.
Completul de filtru C9, la data de 25 octombrie 2021, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.
Potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului, care nu a formulat punct de vedere cu privire la acesta.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 25 ianuarie 2022, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.
Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţă în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În speţă, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., şi nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.
De altfel, recurentul nu a indicat ca temei de drept al recursului său niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor rezultă că recurentul este nemulţumit de împrejurarea că exemplarul de pe încheierea recurată, ce i-a fost comunicat, nu este semnat, aspect care nu vizează nelegalitatea încheierii, ci modul de comunicare al acesteia, efectuat conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa fiind, se constată că aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.
Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea încheierii atacate, iar memoriul de recurs nu conţine critici propriu-zise, fiind străine de considerentele încheierii atacate, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurent nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuentul A., împotriva încheierii din 13 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2022.