Reservoir administration dispute remanded for retrial after appellate court failed to classify asset under competing legal regimes.

Şedinţa publică din data de 08 iunie 2022

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, la data de 19.07.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Banat a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Natională pentru Pescuit şi Acvacultură, solicitând instanţei să constate dreptul de administrare exclusivă a Administraţiei Bazinale de Apă Banat asupra Acumulării Giarmata, proprietate publică a Statului Român şi obligarea pârâtei să lase în deplină posesie, folosinţă şi dispoziţie obiectivul Acumularea Giarmata înscrisă în CF x Giarmata cad. x; rectificarea CF nr. x Giarmata top x, în sensul radierii dreptului de administrare al pârâtei de sub C1, precum şi sistarea acestei cărţi funciare, cu cheltuieli de judecată aferente prezentului proces.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 563, art. 907 şi art. 908 C. civ., Legea nr. 213/1998, Legea nr. 107/1996, O.U.G. nr. 107/2002, H.G. nr. 1326/2001, H.G. nr. 1705/2006 şi H.G. nr. 1176/2005.

Sentinţele de declinare.

Prin sentinţa civilă nr. 2306/20.02.2019, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Banat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură Bucureşti, în favoarea Tribunalului Timiş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 martie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea din 10 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Banat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, având ca obiect revendicare imobiliară, în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Timiş.

2. Hotărârea tribunalului - alte măsuri luate de instanţă.

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 17.09.2019, instanţa a respins excepţia de netimbrare a acţiunii invocată de pârâtă, a respins excepţia lipsei calităţii reclamantei de reprezentant al Administraţiei Naţionale Apele Române, invocată de pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi a unit excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, cu fondul cauzei.

Totodată, prin încheierea de la termenul de judecată din data de 29.10.2019, instanţa a respins cererea formulată de pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură privind introducerea forţată în cauză a Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Bucureşti, precum şi cererea pârâtei Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură privind introducerea în cauză în calitate de pârât a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin sentinţa civilă nr. 843 din 03 august 2020, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Administraţia Bazinală de Apă Banat în ceea ce priveşte petitul având ca obiect rectificarea şi sistarea cărţii funciare şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Banat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, privind rectificarea şi sistarea cărţii funciare, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Banat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, a fost obligată pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură să lase reclamantei în deplină posesie şi folosinţă obiectivul "Acumularea Giarmata" înscrisă în CF nr. x Giarmata, nr. cad. x, constând în ape şi stuf extravilan în suprafaţă de 236.000 mp, a fost respinsă, în rest, cererea formulată, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 7.245,74 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea curţii de apel.

Prin decizia civilă nr. 107 din 23 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură împotriva sentinţei civile nr. 843/03.08.2020, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2018, a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Banat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, ca nefondată, fiind, totodată, respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Banat.

Prin aceeaşi decizie, au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.

4. Recursul declarat în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 107 din 23 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

În motivarea recursului declarat, recurenta a susţinut că instanţa de apel a apreciat, eronat, că, în speţă, se aplică legea specială, respectiv art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, eludând astfel art. 3 alin. (1) şi celelalte prevederi din Legea apelor nr. 107/1996.

Astfel, instanţa de apel a apreciat greşit probele depuse la dosar, din care rezultă categoria de bunuri publice din care face parte bunul ce reprezintă obiectul acţiunii în revendicarea dreptului de administrare, ceea ce a condus la o aplicare greşită a art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 23/2008.

S-a mai susţinut că instanţa de apel trebuia să verifice, prioritar, natura juridică a imobilului, respectiv dacă este o construcţie hidrotehnică în înţelesul Legii apelor nr. 107/1996 sau o amenajare piscicolă (eleşteu) ori lac de acumulare ce are drept folosinţă unică piscicultura în înţelesul O.U.G. nr. 23/2008.

Recurenta a susţinut că, aşa cum rezultă din Protocolul de predare-primire nr. 6650/14.12.1983, Regulamentul de exploatare al acestei acumulări, precum şi Autorizaţia de exploatare în condiţii de siguranţă nr. x/18.08.2014, această acumulare nu se încadrează în categoria de bunuri evidenţiate la art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 23/2008.

A mai arătat recurenta că acţiunea introductivă este o veritabilă acţiune în revendicare, iar instanţa de apel nu a procedat la compararea titlurilor deţinute de părţile din litigiu, ci doar a reţinut că titlul de proprietate "asigură opozabilitatea faţă de terţi", fără a cerceta categoria bunului, drepturile opuse de ambele părţi şi momentul dobândirii titlurilor.

O altă critică a recurentei a vizat aplicarea greşită de către instanţa de apel a principiului specialia generalibus derogant, susţinând că s-a reţinut greşit că, în spetă, au prioritate dispoziţiile din O.U.G. nr. 23/2008, în forma actuală, care atribuie un drept de administrare pârâtei, cu toate că aceste dispoziţii au intrat în vigoare prin modificările aduse de O.U.G. nr. 85/2016, iar dreptul de administrare al reclamantei a fost înscris în cartea funciară în anul 2007.

Prin urmare, recurenta a conchis că instanţa de apel ignorat total dispoziţiile Anexei 1. I pct. 3 din Legea nr. 213/1998 şi cele ale art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, deşi trebuia, pe lângă verificarea de titluri, să analizeze modalitatea de obţinere a dreptului de administrare de către fiecare instituţie în parte, iar ulterior să cerceteze existenţa sau inexistenţa unei suprapuneri privind cele două cărţi funciare, precum şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor la data intabulării.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat, în mod corect, norma specială din cuprinsul O.U.G. nr. 23/2008, reţinând prioritatea dreptului de administrare al pârâtei faţă de cel pretins de reclamantă.

Totodată, pârâta a susţinut, făcând trimitere la soluţia dispusă în dosarul nr. x/2011, că în speţă, se imăpune a se reţine, cu putere de lucru judecat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, dată fiind similaritatea acestei cauze cu cea pendinte.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimată, precum şi a apărărilor formulate în cuprinsul întâmpinării.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 23 martie 2022, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură Bucureşti, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Banat împotriva deciziei civile nr. 107 din 23 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 08 iunie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia atacată în limita criticilor de nelegalitate formulate de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Banat împotriva deciziei nr. 107 din 23 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018- critici care se impun a fi analizate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., întrucât aduc în discuţie nu exclusiv aspecte care vizează aplicarea eronată a unor norme de drept material ci, tind la a evidenţia, deopotrivă, o încălcare a obligaţiei instanţei de apel de a motiva corespunzător hotărârea recurată - se constată următoarele:

Prin criticile formulate, reclamanta a susţinut, în esenţă, că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, consecinţă a omisiunii instanţei de apel de a verifica natura juridică a imobilului, respectiv dacă acesta este o construcţie hidrotehnică în înţelesul Legii apelor nr. 107/1996 sau o amenajare piscicolă (eleşteu) ori lac de acumulare ce are drept folosinţă unică piscicultura în înţelesul art. 4 alin. (3) lit. c) O.U.G. nr. 23/2008.

O altă critică, a vizat faptul că deşi reclamanta a formulat o veritabilă acţiune în revendicare, instanţa de apel nu a procedat la o comparare a titlurilor ci doar a reţinut că titlul de proprietate "asigură opozabilitatea faţă de terţi", omiţând să cerceteze modalitatea în care părţile au obţinut drepturile de administrare exhibate, respectiv, momentul dobândirii titlurilor în contextul legislaţiei incidente la acel moment.

Recurenta a susţinut, totodată, că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile Anexei 1. I pct. 3 din Legea nr. 213/1998 şi cele ale art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, deşi trebuia, pe lângă verificarea de titluri, să analizeze modalitatea de obţinere a dreptului de administrare de către fiecare parte litigantă, iar ulterior să cerceteze existenţa sau inexistenţa unei suprapuneri privind cele două cărţi funciare, precum şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor la data intabulării.

De asemenea, s-a susţinut aplicarea greşită de către instanţa de apel a principiului specialia generalibus derogant, recurenta invocând că s-a reţinut greşit că, în spetă, au prioritate dispoziţiile O.U.G. nr. 23/2008, în forma actuală, care atribuie un drept de administrare pârâtei, cu toate că aceste dispoziţii au intrat în vigoare prin modificările aduse de O.U.G. nr. 85/2016, iar dreptul de administrare al reclamantei a fost înscris în cartea funciară în anul 2007.

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta pârâtă împotriva deciziei atacate sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele următoare:

Prin demersul judiciar pendinte, reclamanta a solicitat să se constate dreptul de administrare exclusivă a Administraţiei Bazinale de Apă Banat asupra Acumulării Giarmata, bun aflat în proprietatea publică a Statului Român şi obligarea pârâtei să lase în deplină posesie, folosinţă şi dispoziţie obiectivul Acumularea Giarmata înscrisă în CF x Giarmata; rectificarea CF nr. x Giarmata top x, în sensul radierii dreptului de administrare al pârâtei de sub CI, precum şi sistarea acestei cărţi funciare, cu cheltuieli de judecată aferente prezentului proces.

În drept, reclamanta şi-a fundamentat cererea pe dispoziţiile art. 563, art. 907 şi art. 908 C. civ., Legea nr. 213/1998, Legea nr. 107/1996, O.U.G. nr. 107/2002, H.G. nr. 1326/2001, H.G. nr. 1705/2006 şi H.G. nr. 1176/2005.

Prima instanţă a procedat la calificarea primului petit al cererii, reţinând că solicitarea reclamantei de constare a dreptului său de administrare asupra acumulării Giarmata nu are aptitudinea de a se configura ca un petit distinct, ci are valoare argumentativă în economia speţei, în raport de finalitatea urmărită de reclamantă prin petitele vizând obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură să-i lase în deplină posesie şi folosinţă obiectivul Acumularea Giarmata înscrisă în CF nr. x Giarmata, nr. cad. x, constând în ape şi stuf extravilan în suprafaţă de 236.000 mp, rectificarea CF nr. x Giarmata top x, în sensul radierii dreptului de administrare a pârâtei de sub C1, precum şi sistarea acestei cărţi funciare.

În privinţa cererii reclamantei vizând obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură să-i lase în deplină posesie şi folosinţă obiectivul Acumularea Giarmata înscrisă în CF nr. x Giarmata, nr. cad. x, Tribunalul Timiş a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

Sub acest aspect, se impune a fi observat, cu titlu preliminar, raportat la apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare relative la calitatea procesuală active a reclamantei că, deşi potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., efectul pozitiv al lucrului judecat într-un litigiu soluţionat în mod definitiv, de către o altă instanţă, presupune că ceea ce s-a dezlegat deja jurisdicţional, nu poate fi ignorat şi nici contrazis, în prezenta speţă, calitatea de reclamant aparţine Administraţiei de Apă Bazinale Banat, în timp ce în litigiul ce a constituit obiect al dosarului nr. x/2011, a figurat în calitate de parte Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.

Ca urmare, nu se poate reţine că reclamanta din prezenta cauză este partea în raport cu care s-a stabilit în litigiul desfăşurat în faţa jurisdicţiei de contencios-administrativ, în dosarul nr. x/2011, că este lipsită de calitate procesuală activă.

În consecinţă, reclamantei din prezenta speţă, care este un terţ faţă de litigiul solutionat anterior, nu îi poate fi opusă cu putere de lucru judecat dezlegarea jurisdicţională anterioară care a tranşat calitatea procesuală activă a unui alt subiect de drept.

Aceasta întrucât efectul pozitiv al lucrului judecat nu trebuie confundat cu situaţia în care, între speţe, există o similitudine, ceea ce ar presupune adoptarea aceleiaşi soluţii, în ideea asigurării coerenţei jurisprudenţei.

Pe de altă parte, nu se poate ignora faptul că, în speţă, în ceea ce priveşte acest petit al cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a fost invocată în faţa primei instanţe, fiind respinsă, iar în apel, această soluţie nu a fost criticată de către pârâtă, deşi această parte a declarat în cauză un apel principal. Aceasta întrucât judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nesupuse dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel, nu este permisă.

În ceea ce priveşte cererea având ca obiect rectificarea şi sistarea cărţii funciare, în speţă, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Administraţia Bazinală de Apă Banat, invocată de pârâtă prin întâmpinare, reţinând că nu există identitate între reclamantă şi subiectul activ al raportului juridic dedus judecăţii, calitatea procesuală activă în cazul rectificării şi sistării cărţii funciare aparţinând proprietarului imobilului şi nu titularului dreptului de administrare.

Prin urmare, prima instanţa a respins acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Banat privind rectificarea şi sistarea cărţii funciare ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Dat fiind că această soluţie nu a fost atacată cu apel de către reclamantă, ea a intrat în putere de lucru judecat, şi îi este ataşată o prezumţie de validitate, conform principiului res iudicata pro veritate habetur, astfel încât aceasta nu mai poate fi repusă în discuţie. În consecinţă, apărările intimatei din recurs, relative la aceeaşi excepţie, apar ca lipsite de interes.

Revenind în cadrul de analiză stabilit prin criticile recurentei, se reţine că în ceea ce priveşte fondul raportului juridic litigios dedus analizei prin primul petit al cererii de chemare în judecată, tribunalul a constatat că există suprapunere între imobilele înscrise în CF nr. x Giarmata şi respectiv CF nr. x Giarmata, ambele fiind situate în extravilanul localităţii Giarmata şi constituind cuveta acumulării. În acest context, prima instanţă, procedând la analiza comparativă a drepturilor exhibate de părtţile litigante a reţinut că reclamanta şi-a înscris mai întâi dreptul de administrare asupra imobilului din litigiu, respectiv în anul 2007, dreptul său devenind opozabil pârâtei care şi-a înscris dreptul de administrare ulterior, respectiv în anul 2010.

Soluţionând apelul declarat de pârâtă - care a vizat exclusiv soluţia primei instanţe dată acţiunii în realizare fundamentată pe dreptul de administrare pretins de reclamantă - instanţa de apel, fără a aduce nicio clarificare cu privire la natura acestei cereri în privinţa căreia reclamanta a susţinut că este o "acţiune în revendicare", deşi obiectul său, avut în vedere de ambele instanţe, se referă la dreptul de administrare (în contextul în care dreptul de administrare are mijloace specifice de apărare, deosebite de acţiunea în revendicare, care aparţine exclusiv titularului dreptului de proprietate publică, aşa cum rezultă din prevederile art. 870 alin. (2) C. civ., iar calificarea juridică a unei cereri este, potrivit art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., în sarcina instanţei, impunându-se a fi realizată în acord cu finalitatea urmărită de către reclamant prin formularea acţiunii şi de situaţia de fapt dedusă judecăţii) a reţinut, în esenţă, că din cuprinsul art. 3 din O.U.G. nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", art. 4 alin. (2) din Legea nr. 107/1996 şi art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultură, reiese că atribuţiile pârâtei apelante Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură sunt reglementate într-un regim derogatoriu faţă de cel general.

În acest sens, s-a constatat că Administraţia Naţională "Apele Române" administrează, exploatează şi întreţine albiile minore ale apelor, cuvetelor lacurilor şi bălţilor, în starea lor naturală sau amenajată, faleza şi plaja mării, zonele umede şi cele protejate, aflate în patrimoniu - reprezentat de apele din domeniul public, cu excepţia imobilelor prevăzute de art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, respectiv a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole aparţinând domeniului public al statului şi a lacurilor de acumulare care au drept folosinţă unică piscicultura, bunuri care, în temeiul acestei norme cu caracter special, care sunt în administrarea pârâtei Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

În acest context, s-a concluzionat că amenajările piscicole intră în sfera de cuprindere a dreptului de administrare al pârâtei apelante.

Curtea de apel a constatat că probatoriul existent la dosarul cauzei atestă că, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 317/2009, s-a încheiat procesul-verbal de predare primire din data de 20.11.2009, protocolul de predare-preluare nr. x/7192/23.11.2009, respectiv s-a emis Ordinul nr. 14/25.01.2010 context în care Agenţia Domeniilor Statului a predat cu titlu gratuit către pârâta apelantă acţiunile pe care le deţinea la societăţile comerciale de profil piscicol, terenurile pe care sunt amplasate amenajări piscicole şi alte terenuri aferente unor amenajări piscicole, aceasta fiind modalitatea în care pârâta apelantă a devenit titulara dreptului de administrare asupra bunului în discuţie, context în care s-a apreciat că nu s-ar putea da eficienţă pretenţiei reclamantei fără a ignora legislaţia specială aplicabilă speţei, care atribuie dreptul de administrare în favoarea pârâtei apelante şi se aplică cu prioritate.

Raportat la aceste considerente, instanţa de recurs apreciază că, în apel, soluţionarea cauzei s-a făcut printr-o analiză formală a dispoziţiilor legale incidente, fără lămurirea unor aspecte esenţiale ale situaţiei de fapt.

Astfel, este necontestat în speţă, faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului cu privire la care ambele părţile litigante pretind deţinerea unui drept de administrare aparţine Statului Român, imobilul fiind înscris în anexa 12 a H.G. nr. 1705/2006, sub nr. x, disputa judiciară purtând asupra titularului dreptului de administrare asupra acumulării Giarmata.

În concret, reclamanta contestă dreptul de administrare al pârâtei, susţinând că acest drept îi aparţine în temeiul art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 107/1996 şi Anexei 1. I pct. 3 din Legea nr. 213/1998, imobilul fiindu-i predat prin protocolul de predare primire nr. 6650/14.12.1983, respectiv că acest imobil este o construcţie hidrotehnică care nu are drept unic scop pisccultura, în timp ce pârâta susţine că a dobândit dreptul de administrare prin procesul-verbal de predare primire din data de 20.11.2009 şi protocolul de predare-preluare nr. x/7192/23.11.2009 de la Administraţia Domeniilor Statului ca efect al Legii nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 şi al Legii nr. 268/2003.

Aşadar, reclamanta pretinde că deţine în speţă, un drept de administrare asupra cuvetei acumulării care aparţine domeniului public al statului, întrucât acest bun este o construcţie hidrotehnică care are scop protecţia împotriva undelor de viitură în caz de ape mari a localităţilor riverane, în timp ce pârâta susţine că deţine un drept de administrare asupra acestui bun, întrucât este o amenajare piscicolă, având ca folosinţă piscicultură.

Instanţa de recurs constată că pentru determinarea normelor de drept incidente cauzei, era în sarcina instanţei devolutive de apel să clarifice, prioritar, situaţia juridică al bunului în litigiu, fiind evident că, pentru a se putea concluziona în sensul incidenţei normei speciale reprezentate de dispoziţiile art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 23/2008, în forma modificată prin O.U.G. nr. 85/2016, în speţă, era necesară nu numai o analiză a evoluţiei legislaţiei în materie, raportat la momentul la care părţile au pretins dobândirea dreptului în litigiu, dar se impune a se stabili cu certitudine dacă acest bun este, aşa cum a susţinut, în mod constant reclamanta, o construcţie hidrotehnică permanentă - caz în care era necesar să se determine dacă acesta are ca unică folosinţă piscicultura, în sensul art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 23/2008, sau are/(şi) rolul de proteja împotriva inundaţiilor şi pentru asigurarea apei pentru irigaţii respectiv, respectiv, este o amenajare piscicolă, în sensul legislaţiei speciale adoptate în această materie ori un teren aferent unei astfel de amenajări (astfel cum se consemnează în procesul-verbal de predare primire din data de 20.11.2009 şi protocolul de predare-preluare nr. x/7192/23.11.2009).

Or, în cauză, deşi prima instanţă a reţinut cu titlu de situaţie de fapt că imobilul în litigiu este reprezentat de cuveta acumulării Giarmata, în procedura de verificare a drepturilor de administrare invocate de către părţile din prezentul litigiu, instanţa devolutivă de apel, fără însă a valida sau invalida situaţia de fapt stabilită în prima fază procesuală şi fără a verifica, fie pe baza probelor deja administrate, fie în urma administrării unor probe noi, destinaţia şi categoria de folosinţă a acestui imobil, pentru a determina regimul juridic aplicabil acestuia la momentul la care părţile pretind dobândirea dreptului de administrare şi în prezent, a reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 23/2008.

În consecinţă, instanţa de apel a nu a realizat o cercetare completă a împrejurărilor cauzei, ceea ce a condus la reţinerea fragmentară a situaţiei de fapt.

Din perspectiva celor expuse, întrucât situaţia de fapt corect şi complet determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea susţine soluţia pronunţată, Înalta Curte constată că, în prezenţa omisiunii instanţei de apel de a proceda la deplina stabilire a situaţiei de fapt a cauzei, lămurirea regimului legal al bunului imobil cu privire la care părţile litigante îşi dispută dreptul de administrare nu poate fi rezolvată direct în recurs, deoarece prezenta instanţă are rol de control asupra legalităţii hotărârii atacate, în speţă, un astfel de control neputând fi exercitat în absenţa unei decizii argumentate a instanţei de apel şi a unei complete lămuriri a stării de fapt a cauzei sub aspectul în discuţie.

Aceeaşi concluzie este pe deplin valabilă şi în ceea ce priveşte cea de-a doua critică dedusă analizei în recurs.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că deşi, de principiu, este corectă statuarea din apel în sensul că înscrierea dreptului de administrare asupra imobilului în cartea funciară nu este constitutivă de drepturi, potrivit art. 56 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data înscrierii dreptului de administrare al reclamantei în cartea funciară, respectiv a prevederilor art. 56 din Legea nr. 71/2011, ci doar asigură opozabilitatea faţă de terţi a dreptului înscris, în ceea ce priveşte analiza comparativă a titlurilor exhibate de părţile litigante, silogismul judiciar expus de către instanţa de apel nu explicitează, într-o manieră adecvată, impusă de circumstanţele particulare ale pricinii şi în acelaşi timp, coerentă, concluzia acestei instanţe referitoare "preferabilitatea" dreptului pârâtei, ignorându-se, totodată, apărările reclamantei sub acest aspect, deşi acestea necesitau un răspuns specific şi explicit în considerentele hotărârii.

Astfel, se constată că în analiza "preferabilităţii titlurilor" (în înţelesul de moduri de dobândire a dreptului de administrare), instanţa de apel pentru a stabili care dintre titluri este mai caracterizat, s-a limitat la a face trimitere exclusiv la succesiunea de acte juridice întocmite de Agenţia Domeniilor Statului deşi, reclamanta a pretins, în apărare, în mod consecvent, că bunul în litigiu nu constituie o amenajare piscicolă, astfel că nu putea fi transmis în administrare pârâtei de către ADS, care deţinea, potrivit legislaţiei incidente, competenţe şi atribuţii autoarei limitate.

Se constată, totodată, că au fost ignorate argumentele recurentei relative la evoluţia reglementărilor legale relevante în configurarea regimului juridic al bunului aflat în proprietatea publică a statului, la cadrul legal în vigoare la momentul dobândirii drepturilor aflate în dispută şi a consecinţelor acestuia în privinţa dobândirii drepturilor ce fac obiectul disputei judiciare, în contextul în care nu s-a argumentat, eventual, lipsa de relevanţă a acestora în soluţionarea cauzei, raportat la cadrul procesual obiectiv stabilit prin cererea de chemare în judecată.

Or, în măsura în care o parte litigantă invocă în scris un argument suficient de clar şi de precis, de natură să aibă o incidenţă decisivă asupra soluţiei ce urmează să fie pronunţată în respectivul litigiu, este necesar ca instanţa să analizeze acest argument şi să formuleze un răspuns explicit şi specific.

Analiza anterioară şi neregularităţile de ordin procedural constatate până în prezent în judecata înfăptuită de instanţa de apel de fond, relevă nelegalitatea hotărârii recurate şi, în acelaşi timp, necesitatea refacerii cercetării judecătoreşti care să permită deplina stabilire a situaţiei de fapt a cauzei în cazul particular dedus judecăţii şi lămurirea tuturor aspectelor relevante ale acesteia şi, în final, determinarea normelor de drept incidente cauzei.

Aceasta întrucât numai în contextul unei analize reale şi efective, ce se va concretiza într-o motivare substanţială care să corespundă garanţiilor procesului echitabil, prin care să se răspundă argumentelor esenţiale ale părţilor litigante, instanţa de recurs va putea să cenzureze ea însăşi modul de aplicare a dispoziţiilor legale pertinente, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii pronunţate.

Întrucât, în speţă, vătămarea procesuală a recurentei-reclamante, de natură să determine afectarea dreptului acesteia la un proces echitabil, la a cărui respectare şi efectivitate trebuie să vegheze instanţa de judecată, nu poate fi altfel înlăturată, se impune casarea deciziei recurate, în cadrul impus de dispoziţiile art. 496-497 din C. proc. civ., urmând ca, în rejudecarea cauzei, instanţa de trimitere să aibă în vedere îndrumările instanţei de recurs, expuse în considerentele prezentei decizii, care reclamă necesitatea verificării unor elemente de fapt, obligatorii, pentru lămurirea chestiunilor de drept invocate în cauză, spre a da o dezlegare acesteia la cazul concret şi a o fundamenta în mod corespunzător.

În acest context factual, nu se mai impune analizarea celorlalte critici subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dovedindu-se prin cele arătate anterior că acestea se raportează la o analiză incompletă a instanţei de apel, căreia îi lipseşte un element de analiză fundamental.

Cum soluţia care se impune, în cauză, este aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea apelului declarat în cauză, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual, nu se poate cenzura nici cererea recurentei reclamante privind obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecăţii, deci nu s-a tranşat asupra aspectului privind "partea care a pierdut procesul", în sensul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Banat împotriva deciziei nr. 107 din 23 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 iunie 2022.