Objective liability for social health insurance contributions and the irrelevance of budgetary subsidy failures in assessing late payment penalties.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the public transport company, upholding the lower court's decision and confirming the entity's liability to pay outstanding social health insurance contributions, late interest majorations, and penalties. The dispute concerned a fiscal jurisdiction case where the defendant challenged the imposition of financial sanctions due to payment delays, arguing that the delay resulted from state budgetary failures to provide tariff subsidies and refund VAT, which were beyond its control. The court held that the obligation to pay social contributions is objective and absolute, meaning the imposition of late payment penalties and majorations remains valid regardless of the causes for the delay; it ruled that the court lacks jurisdiction to grant payment facilities or exemptions, a power reserved for the competent administrative authority, and therefore the correctly calculated debts and sanctions stand.
Legislator headnote
AI generatedart. 299 și 312 C. proc. civ; Objective liability for social health insurance contributions and the irrelevance of budgetary subsidy failures in assessing late payment penalties: The dispute concerned a fiscal jurisdiction case where the defendant challenged the imposition of financial sanctions due to payment delays, arguing that the delay resulted from state budgetary failures to provide tariff subsidies and refund VAT, which were beyond its control. The court held that the obligation to pay social contributions is objective and absolute, meaning the imposition of late payment penalties and majorations remains valid regardless of the causes for the delay; it ruled that the court lacks jurisdiction to grant payment facilities or exemptions, a power reserved for the competent administrative authority, and therefore the correctly calculated debts and sanctions stand.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited to dismiss the appeal as unfounded and conclude the decision.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi București, prin sesizarea nr. 9262/43D/2002 din 8 iulie 2002, către Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi București, a solicitat obligarea R.T.F. București, la plata sumei de 9.258.157.667 lei, reprezentând contribuție la Fondul asigurărilor sociale de sănătate, datorată în perioada 1 ianuarie 1999 - 30 aprilie 2002, plus suma de 1.525.470.954 lei, cu titlu de majorări de întârziere și suma de 199.293.268 lei, cu titlu de penalități.
Colegiul jurisdicțional al municipiului București, prin sentința nr. 39 din 19 februarie 2003, a admis actul de sesizare, obligând S.N. T.F.C., la plata sumelor menționate în sesizare, plus majorări de întârziere și penalități, ce se vor calcula de la 24 mai 2002 și până la data achitării întregului debit, s-a constatat recuperată suma de 2.669.527.060 lei, a fost obligată pârâta, la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și au fost menținute măsurile asiguratorii dispuse anterior.
Recursul jurisdicțional declarat de pârâtă împotriva sentinței, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 517 din 19 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Conturi, secția jurisdicțională.
S.N. T.F.C. SA a declarat recurs împotriva deciziei nr. 517/2003, susținând că este neîntemeiată obligarea sa la plata penalităților și majorărilor de întârziere, deoarece întârzierea la plată a obligației principale s-a datorat unor cauze care nu-i pot fi imputate, și anume, pentru că nu a primit subvenții de la buget pentru acoperirea diferențelor de tarif la unele categorii de călători și pentru că nu a primit în totalitate sumele reprezentând T.V.A. de rambursat.
Recursul este nefondat.
Pentru neplata la timp a obligațiilor legale la Fondul asigurărilor sociale de sănătate, recurentei i s-au calculat penalități și majorări de întârziere, în baza prevederilor art. 13 din O.G. nr. 11/1996, modificată și completată.
Este irelevant faptul că întârzierea la plată s-a datorat neprimirii subvențiilor de la buget sau a T.V.A. ce trebuia să-i fie rambursată, deoarece obligația de plată a acestora are caracter obiectiv, așa cum corect reține și secția jurisdicțională a Curții de Conturi, datorându-se indiferent de cauzele pentru care nu s-a făcut plata la timp sau s-a produs cu întârziere.
Bineînțeles, recurenta poate solicita acordarea unor facilități la plata acestor obligații sau scutirea de la plată, dar o astfel de solicitare se poate face numai către organul administrativ abilitat în acest sens.
Însă, în cauza de față, instanța nu poate proceda în acest fel, ținându-se cont că nu are o astfel de competență, iar din probele dosarului rezultă că a existat debitul pentru care s-au calculat penalitățile și majorările de întârziere și acestea s-au stabilit corect.
Astfel fiind, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.N. T.F.C. SA București împotriva deciziei nr. 517 din 19 septembrie 2003, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2005.