Competence in compulsory execution against multiple debtors: principal debtor’s domicile governs despite disjunction of accessory debtor

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 7 martie 2022 pe rolul Judecătoriei Oneşti - dosar nr. x, petentul Biroul executorilor judecătoreşti asociaţi A. şi B. a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor C. şi D., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 22 decembrie 2016 emis de E. S.A., urmare a cererii de executare silită formulate de creditorul F..

Prin încheierea nr. 437 din 15 martie 2022, după ce în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ. a reţinut că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, instanţa a dispus disjungerea cererii de încuviinţare a executării silite a debitoarei D. şi formarea unui nou dosar cu nr. x/2022 - în care a stabilit termen de judecată la 29 martie 2022.

În cuprinsul aceleiaşi încheieri, în motivarea măsurii de disjungere, instanţa a arătat că nu este competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite cu privire la debitoarea D., având în vedere că domiciliul acestei părţi nu se află în circumscripţia Judecătoriei Oneşti.

La termenul din 29 martie 2022 stabilit în dosarul disjuns, instanţa a rămas în pronunţare pe excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Oneşti, invocată din oficiu.

II. Hotărârea Judecătoriei Oneşti:

Prin sentinţa civilă nr. 136 din 23 martie 2022, Judecătoria Oneşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

În motivarea soluţiei pronunţate, în aplicarea dispoziţiilor art. 666 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a reţinut că debitoarea D. are domiciliul în Iaşi, judeţul Iaşi, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Iaşi - instanţă în a cărei circumscripţie se află domiciliul debitoarei.

A reţinut, de asemenea, că în materie de executare silită normele de competenţă sunt de ordine publică, chiar şi cele referitoare la competenţa teritorială, nefiind permis părţilor să deroge de la acestea.

III. Hotărârea Judecătoriei Iaşi:

Învestită prin declinare, Judecătoria Iaşi a pronunţat sentinţa civilă nr. 3857 din 15 aprilie 2022, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerente, instanţa a reţinut că cererea de încuviinţare a executării silite a fost formulată împotriva a doi debitori, respectiv debitorul C. cu domiciliul în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Oneşti şi debitoarea D. - cu domiciliul în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Iaşi.

În absenţa unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanţa de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii sau domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. şi art. 116 C. proc. civ.

În speţă, executorul judecătoresc a ales între cele două instanţe deopotrivă competente (Judecătoria Oneşti şi Judecătoria Iaşi), depunând cererea de încuviinţare a executării silite la instanţa de la domiciliul debitorului C., respectiv la Judecătoria Oneşti.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cauzei în care s-a ivit conflictul negativ de competenţă, îl constituie cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul Biroul executorilor judecătoreşti asociaţi A. şi B., urmare a cererii de executare silită formulată de creditorul F. împotriva debitorilor C. şi D., în temeiul titlului executoriu reprezentat de un contract de credit în care C. are calitatea de împrumutat, iar D. este coplătitor.

Astfel cum au reţinut ambele instanţe aflate în conflict, în materia executării silite sunt relevante pentru stabilirea competenţei dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., în temeiul cărora "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

În cauză, din lecturarea cererii ce face obiectul acţiunii introductive, reiese că executarea silită a fost îndreptată împotriva a doi debitori obligaţi solidar, respectiv împotriva debitorului principal C. (cu domiciliul în comuna Căiuţi, judeţul Bacău) şi împotriva debitorului accesoriu (girant) D. (cu domiciliul în Iaşi, jud. Iaşi).

În absenţa unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanţa de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii sau domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali".

În cauză, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 666 C. proc. civ., executorul judecătoresc a depus cererea de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Oneşti, fixând competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul debitorului principal C..

Împrejurarea că prin încheierea nr. 437 din 15 martie 2022 instanţa a dispus măsura disjungerii cererii de încuviinţare a executării silite cu privire la unul dintre debitori, nu putea să atragă consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, care rămâne competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată disjunsă.

Dispunând disjungerea cererii având ca obiect încuviinţarea executării silite cu privire la debitoarea D., în mod eronat Judecătoria Oneşti a înţeles să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale în dosarul nou-format. Măsura disjungerii, fiind o instituţie pusă de legiuitor la dispoziţia instanţei de judecată atât în scopul unei mai bune administrări a justiţiei, cât şi pentru respectarea dispoziţiilor legale ce impun soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, nu putea fi folosită ca argument pentru dezînvestirea instanţei prin invocarea necompetenţei teritoriale.

În consecinţă, dat fiind că Judecătoria Oneşti - instanţă de executare competentă în raport de domiciliul debitorului principal - a fost legal învestită în virtutea dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 112 alin. (1) teza finală şi art. 116 C. proc. civ., aceasta rămâne competentă să soluţioneze cauza în caz de disjungere.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2022.