Unreasoned cassation appeal for family reunification nullified for failure to meet statutory motivation requirements
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant’s appeal, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to declare the lower court’s appeal lapse, in a dispute regarding the termination of a child placement measure and family reunification. The appellant had challenged the Court of Appeal’s decision, which had found the first-instance judgment dismissing his request for the child’s return to become final due to the lapse of the appeal deadline. The Supreme Court ruled that the appeal was null because the appellant failed to submit the statutory grounds for cassation within the mandatory five-day period following notification of the lower court’s decision, providing only a generic declaration without developing specific legal arguments. Applying Articles 486(1)(d), 487, 489, and 496(1) of the Code of Civil Procedure, the court emphasized that an unreasoned appeal, lacking specific critiques framed within the exhaustive list of illegality grounds, results in automatic nullity, as no grounds of public order existed to be raised ex officio.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 487 C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Unreasoned cassation appeal for family reunification nullified for failure to meet statutory motivation requirements: Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 26 mai 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 mai 2022
Asupra cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele litigiului:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată la 14 decembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, fiind ulterior declinată competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Suceava, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului Suceava, a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună încetarea măsurii de plasament pentru fiul său B., aflat în centrul Mihoveni, judeţul Suceava, din anul 2016 şi reintegrarea acestuia în familia din care a fost luat.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Suceava:
Prin sentinţa civilă nr. 194 din 28 ianuarie 2021, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului Suceava.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava:
Prin decizia nr. 1263 din 8 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a fost constatată perimarea cererii de apel formulate de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 194 din 28 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Suceava.
4. Calea de atac formulată în cauză:
Împotriva deciziei nr. 1263 din 8 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac întrucât sentinţa pronunţată în dosar este ilegală, încălcând drepturile minorului B..
5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte şi apărările formulate:
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 22 decembrie 2021.
Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (14 decembrie 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.
Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 26 mai 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea de recurs formulată de reclamantul A. nu conţine precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate, recurentul arătând doar că sentinţa pronunţată în dosar este ilegală, încălcând drepturile minorului B..
Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
În conformitate cu menţiunile existente pe dovada de comunicare a hotărârii, reiese faptul că decizia civilă nr. 1263 din 8 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava a fost comunicată reclamantului A. la 13 decembrie 2021, dată de la care începe să curgă termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru motivarea căii de atac.
Făcând aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate la speţa dedusă judecăţii, reiese că termenul pentru motivarea căii de atac s-a împlinit la 20 decembrie 2021, dată până la care recurentul-reclamant nu a depus la dosar motivele de recurs, în conformitate cu textele legale anterior menţionate.
Examinând cererea de recurs, se constată că aceasta nu este motivată, fiind o simplă declaraţie de recurs ce nu conţine vreo critică de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege. În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.
Având în vedere considerentele expuse, reţinând că recursul nu a fost motivat, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1263 din 8 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2022.