Inadmissibility of testimonial evidence against authentic sale-promise act in nullity action for illicit cause

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 mai 2020 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. augustin, a solicitat constatarea nulităţii absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/24.07.2016 la Biroul Notarial C. augustin.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj:

Prin sentinţa civilă nr. 407/F din 17 iunie 2021, Tribunalul Cluj a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B..

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul C. augustin, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj:

Prin decizia nr. 277 din 7 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 407/F din 17 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Cluj.

4. Calea de atac declarată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 277 din 7 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, reclamanta A. a declarat recurs.

Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivarea cererii de recurs, a arătat că a solicitat administrarea probei testimoniale, teza probatorie fiind dovedirea cauzei ilicite a contractului şi lipsa consimţământului la încheierea contractului. Instanţa de apel a respins însă cererea testimonială, reţinând că în cauză sunt puse în discuţie acte autentice, iar peste cuprinsul actului autentic nu este admisibilă proba testimonială şi că sarcina probei caracterului ilicit al cauzei incumbă reclamantei - probă ce nu a fost făcută nici la fond şi nici în apel. Totodată, instanţa de apel a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 270 alin. (1) şi art. 309 alin. (5) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a menţionat că soluţia instanţei de apel este nelegală deoarece în dovedirea inexistenţei falsităţii, ilicităţii şi imoralităţii cauzei sunt admise orice mijloace de probă, inclusiv prezumţii şi martori, conform principiului deplinei libertăţi în probaţiune, întrucât cauza este un fapt.

Apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 309 alin. (4) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel respingând proba cu martori în mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunţate.

Cât priveşte sarcina probei, conform art. 1239 C. civ., legiuitorul a instituit două prezumţii: prezumţia de valabilitate a cauzei şi prezumţia de existenţă a cauzei, aceasta netrebuind a fi dovedită, existenţa ei fiind prezumată de lege. Ambele prezumţii sunt relative, ceea ce înseamnă că cel care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic trebuie să probeze aceste împrejurări.

În ceea ce priveşte mijloacele de probă admisibile, respectiv instrumentele probatorii cu care să se răstoarne aceste prezumţii, în principiu, sunt aplicabile regulile generale privitoare la proba drepturilor civile, iar sarcina probei revine celui care pretinde lipsa cauzei sau caracterul ei ilicit ori imoral, fiind admisibil orice mijloc de probă.

Prin urmare, proba testimonială este admisibilă şi această probă a fost respinsă în mod nelegal de către instanţa de apel, cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 425 C. proc. civ., ce instituie obligaţia judecătorului ca în soluţionarea cererii de chemare în judecată să stabilească situaţia de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, cu prezentarea raţionamentului logico-juridic ce a fundamentat soluţia adoptată.

Aşadar, instanţa de apel era ţinută să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, putând încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi, dacă apreciază că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situaţiei de fapt reale şi aflării adevărului în cauză.

În finalul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a mai arătat că, prin respingerea în mod nelegal a cererii în probaţiune privind administrarea probei testimoniale în cauză, instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului judecăţii cauzei, nefinalizând etapa cercetării judecătoreşti, împrejurare ce a condus la imposibilitatea instanţei de a cerceta cererea de apel, nerespectând nici caracterul devolutiv al apelului, devenind astfel incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

5. Apărările formulate:

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (14 mai 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 26 mai 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fac referire la faptul că instanţa de apel a respins cererea de administrare a probei testimoniale în mod nelegal, reţinând că sunt puse în discuţie acte autentice şi că peste cuprinsul actului autentic nu este admisibilă proba testimonială, nesocotind astfel prevederile art. 309 alin. (4) pct. 5 C. proc. civ. ce prevăd o excepţie explicită de la această regulă, în sensul că în dovedirea cauzei ilicite şi imorale este admisă proba testimonială, cauza fiind soluţionată practic pe baza înscrisurilor contestate de reclamantă.

Potrivit art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În cauza dedusă judecăţii, procedând la reevaluarea materialului probator constând în înscrisurile depuse la dosar, instanţa de apel, validând soluţia pronunţată de prima instanţă, a constatat că promisiunea de vânzare-cumpărare a fost încheiată pentru a promite vânzarea-cumpărarea imobilului în cauză, iar preţul stabilit a fost achitat prin dare în plată în numerar sau prin cesiunea de creanţă - modalităţi de stingere a obligaţiilor permise din punct de vedere juridic.

Instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt în urma valorificării ansamblului probator administrat şi a apărărilor formulate de ambele părţi, în limitele criticilor dezvoltate prin motivele de apel.

Considerentele (consemnate în practicaua deciziei recurate) pentru care curtea de apel a respins proba testimonială solicitată de reclamantă, în dovedirea cauzei ilicite a contractului şi lipsa consimţământului la încheierea acestuia, sunt succinte, iar modalitatea de formulare creează doar aparenţa faptului că instanţa nu ar fi avut în vedere dispoziţiile art. 309 alin. (4) pct. 5 C. proc. civ. Acestea trebuie coroborate cu argumentele prezentate în cuprinsul deciziei recurate.

Din motivarea deciziei recurate reiese raţionamentul instanţei de apel, care a înţeles să îşi fundamenteze soluţia pronunţată pe baza înscrisurilor depuse la dosar, din cuprinsul cărora rezultă care a fost starea de fapt şi care au fost operaţiunile juridice desfăşurate între părţi, concluzionând că nu se poate reţine existenţa cauzei ilicite.

Cauza actului juridic reprezintă motivul determinant al hotărârii de a încheia actul, adică reprezentarea scopului concret în a cărui realizare se consimte la asumarea obligaţiei.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat să se constate nulitatea absolută a promisiunii de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită şi pentru lipsa consimţământului, dat fiind faptul că preţul stabilit în contract nu este preţul real al imobilului şi nu reflectă de fapt voinţa părţilor, reclamanta susţinând că prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare s-a încercat să se mascheze un împrumut cu dobândă peste limitele prevăzute de O.G. nr. 13/2011 şi nr. 9/2000.

Instanţele de fond au reţinut că există cauză, iar aceasta este licită, având în vedere că la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare s-a avut în vedere transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului la preţul indicat în contractul autentificat în faţa notarului public în condiţiile Legii nr. 36/1995.

Potrivit art. 309 alin. (1) teza I C. proc. civ., proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris şi nici despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacă legea nu cere forma scrisă pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (4). Pct. 5 al acestui text de lege prevede că, prin excepţie, în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute pentru cauză ilicită, este admisibilă proba testimonială.

Totuşi, din coroborarea acestor dispoziţii, reiese că nu se poate dovedi prin declaraţiile martorilor faptul că preţul este mai mare sau mai mic decât cel înscris în contractul de vânzare ori faptul că înscrisul nu corespunde realităţii fiind simulat. Proba cu martori devine admisibilă în situaţia în care se solicită constatarea existenţei cauzei ilicite şi imorale din considerente ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt - se doreşte probarea unei chestiuni de fapt de natură a evidenţia lipsa scopului imediat.

Or, astfel cum a arătat curtea de apel:

"În speţă cauza există, nu lipseşte scopul imediat, fiind în prezenţa intenţiei de a vinde şi a contraprestaţiei (a preţului), actul fiind încheiat ca o operaţiune mai complexă din punct de vedere al preţului, după cum reiese din expunerea de mai sus, operaţiune valabilă juridic."

De asemenea, instanţa a reţinut că:

"Înscrisurile depuse la dosarul cauzei au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei, iar din acestea reiese starea de fapt de mai sus şi operaţiunile juridice anterior expuse."

Din perspectiva configurării recursului, cale extraordinară de atac, devolutivă exclusiv în drept, eventualele critici privitoare la modul în care instanţa de apel a analizat materialul probator şi, apoi, a realizat o corelaţie logică a probelor în scopul conturării situaţiei de fapt, excedează motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în recurs neputând fi puse în discuţie şi reevaluate probele administrate în faţa instanţelor de fond.

Faptul că litigiul a fost soluţionat pe baza înscrisurilor contestate nu reflectă un aspect de nelegalitate a hotărârii, astfel cum se susţine prin cererea de recurs. Criticile ce vizează faptul că instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt, astfel cum au fost formulate, tind a repune în discuţie probele şi concludenţa lor în ceea ce priveşte fondul cauzei, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel constituie o premisă ce nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile formulate nu relevă o încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea deciziei recurate şi nu pot duce la o altă soluţie decât cea dată în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că acesta a fost în mod formal indicat, recurenta nedezvoltând în mod concret critici în acest sens, mărginându-se ca în finalul cererii de recurs să arate că, prin respingerea cererii în probaţiune privind administrarea probei testimoniale, instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, cu nerespectarea caracterului devolutiv al apelului.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 277 din 7 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2022.