Moral damages for road accident: exclusive driver fault established by criminal conviction bars liability of road maintenance authorities and fixes compensation quantum.

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Mureş, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi cu intervenientul forţat B., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 230.000 RON cu titlu de daune morale şi la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data introducerii acţiunii până la plata efectivă a despăgubirilor.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Mureş:

Prin sentinţa civilă nr. 963 din 28 noiembrie 2017, Tribunalul Mureş a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi cu intervenientul forţat B..

A respins cererea de chemare în garanţie formulată de intervenientul forţat B., în contradictoriu cu chemaţii în garanţie Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Mureş, S.C. Frasinul S.R.L. şi Consiliul Judeţean Mureş.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş:

Prin decizia civilă nr. 43/A din 31 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 963 din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Mureş.

4. Recurs - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia civilă nr. 202 din 29 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 43/A din 31 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi s-a dispus casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

5. Rejudecare apel - Curtea de Apel Târgu Mureş:

Prin decizia nr. 138/A din 8 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, a fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 963 din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Mureş.

A fost anulată hotărârea atacată şi în consecinţă:

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (în prezent Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) şi cu intervenientul forţat B..

A fost obligat pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (în prezent Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) la plata către reclamanta A. a sumei de 40.000 de RON, reprezentând daune morale şi la plata penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere, calculate după trecerea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a deciziei în caz de neachitare a daunelor morale.

Au fost respinse restul pretenţiilor reclamantei.

A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulata de intervenientul forţat B., în contradictoriu cu chemaţii în garanţie Regia Naţionala a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvica Mureş, S.C. Frasinul S.R.L. şi Consiliul Judeţean Mureş.

A fost obligat pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (în prezent Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) la plata către reclamantă a sumei de 436,04 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă.

6. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 138/A din 8 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia fondul de protecţie a victimelor străzii şi intervenientul B. au declarat recurs.

Recursul formulat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia fondul de protecţie a victimelor străzii a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât arătând că, prin decizia pronunţată, Curtea de Apel Târgu Mureş a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 51, art. 49 şi art. 61 din Legea nr. 136/1995.

Instanţa de apel avea obligaţia să verifice cu prioritate gradul de vinovăţie al conducătorului auto, având în vedere faptul că pârâtul răspunde pentru culpa reţinută în sarcina acestuia.

Raportul de expertiză tehnică judiciară a concluzionat că principala cauză în producerea accidentului a constituit-o starea drumului, acesta prezentând zone netestate de concentrare a materialului în principal de pietriş, denivelări şi gropi localizate în zona axului central şi lângă suprafaţa asfaltată a podului. Expertul a reţinut că şi nesemnalizarea rutieră a lucrărilor ce se executau în zonă (lipsa indicatoarelor rutiere de atenţionare), dar şi lipsa indicatoarelor de restricţie a vitezei au constituit o altă cauză.

Instanţa a constatat obligaţia de plată a pârâtei în situaţia în care persoana pentru care se efectuează plata nu a săvârşit nici măcar o contravenţie, astfel încât nu poate fi obligată la plata daunelor morale, cât timp conducătorul auto a avut culpă în crearea prejudiciului.

În cuprinsul motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul-intervenient forţat B. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 138/A din 8 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş şi reducerea daunelor morale acordate de instanţa de apel reclamantei A. de la suma de 40.000 RON, la un cuantum corespunzător cu prejudiciul moral care i-a fost creat acesteia. A solicitat, de asemenea, admiterea cererii sale de chemare în garanţie a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvica Mureş, S.C. Frasinul S.R.L. şi a Consiliului Judeţean Mureş şi obligarea chematelor în garanţie la plata (în solidar cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) a daunelor morale ce vor fi stabilite de instanţă.

Primul motiv de nelegalitate se referă la faptul că, admiţând în parte acţiunea reclamantei, instanţa de apel i-a acordat acesteia daune morale într-un cuantum nepotrivit de mare în raport de prejudiciul moral suferit, reţinând culpa exclusivă a intervenientului forţat în producerea accidentului rutier.

La verificarea condiţiilor răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1357 C. civ., în ceea ce priveşte stabilirea culpei intervenientului forţat, dar mai ales a chematelor în garanţie, instanţa de apel nu a ţinut cont de raportul de expertiză judiciară de specialitate efectuat de expertul C., raport necontestat nici în dosarul penal şi nici în prezenta cauză. În cauza penală au fost întocmite două rapoarte de expertiză, în esenţă cu aceleaşi concluzii pe linie tehnică şi de dinamică a producerii accidentului, iar instanţa de apel a avut în vedere doar concluziile raportului de expertiză întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov nr. 118/31.10.2019.

Instanţa de apel trebuia să reţină aplicarea art. 1357 C. civ. în privinţa chematelor în garanţie, fiind îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina acestora.

De asemenea, instanţa a încălcat regulile devoluţiunii fără a lua în calcul toate înscrisurile şi dovezile care puteau conduce la analizarea obiectivă a condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Recurentul-intervenient a arătat că suma de 40.000 RON acordată cu titlu de daune morale este disproporţionată cu suferinţa reclamantei cauzată de accidentul rutier.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale stabilite de instanţa de apel, acesta poate fi analizat din doua perspective, şi anume:

Dintr-o prima perspectivă - a legalităţii raportat la obligaţia pe care o are Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România în baza art. 2 pct. 9 al Legii nr. 132/2017, reţinut de instanţă - în cazul în care culpabili de producerea accidentului sunt şi alte persoane sau entităţi, cum sunt chematele în garanţie din cauză. Instanţa avea obligaţia ca, în aplicarea prevederilor art. 1357 C. civ., să retină culpa chematelor în garanţie şi să dispună obligarea acestora la plata daunelor morale acordate reclamantei. Aplicarea dispoziţiilor art. 1357 C. civ. nu s-a făcut în mod corect prin decizia instanţei de apel cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale.

Dintr-o a doua perspectivă a temeiniciei, pentru cuantificarea corespunzătoare a prejudiciului moral cu suferinţa cauzată victimei - în cazul reclamantei despăgubirea acordată de instanţă reprezintă un folos necuvenit.

Criteriul obiectiv care trebuia avut în vedere de instanţa de apel la cuantificarea daunelor morale acordate reclamantei consta în sumele acordate de practica judiciară, în sensul că stabilirea unei sume medii pentru cazuri similare s-ar afla atât sub protecţia principiului egalităţii în fata legii, cât şi sub protecţia principiului nediscriminării - indicând decizia nr. 110/22.03.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

În aprecierea cuantumului despăgubirilor morale, instanţa de apel avea obligaţia să se raporteze exclusiv la criteriile jurisprudenţiale interne şi convenţionale, ţinând cont de fapta şi de situaţia personală a reclamantei. Raportarea instanţei de apel doar la concluziile raportului de expertiza medico-legală eliberat la cererea reclamantei în 2014 este una nelegală.

Recurentul-intervenient a precizat că, în urma aceluiaşi accident rutier a suferit vătămări corporale şi D., aşa cum se poate retine din actele dosarului penal indicat, aceasta fiind internată în spital alături de reclamanta A. ca urmare a accidentului, iar aceasta a solicitat şi i-a fost acordată (urmare a înţelegerii dintre părţi) suma de 7.000 RON cu titlu de despăgubire.

7. Apărările formulate în cauză:

La 2 iulie 2021 recurentul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia fondul de protecţie a victimelor străzii a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul-intervenient, comunicată, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

La 5 iulie 2021 intimata-chemată în garanţie Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Mureş a formulat întâmpinare la recursul formulat de intervenientul B., comunicată, solicitând respingerea în parte a recursului, în cea ce priveşte solicitarea recurentului de admitere a cererii de chemare în garanţie a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Mureş.

De asemenea, la aceeaşi dată, a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia fondul de protecţie a victimelor străzii, comunicată, solicitând respingerea recursului.

La 12 iulie 2021 intimatul-chemat în garanţie Consiliul Judeţean Mureş a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursurilor.

La 15 iulie 2021 intimata-reclamantă a depus întâmpinări la recursurile declarate de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia fondul de protecţie a victimelor străzii şi de intervenientul forţat B., solicitând respingerea recursurilor.

La 21 iulie 2021 intimatul-chemat în garanţie S.C. Frasinul S.R.L. a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului formulat de recurentul-intervenient şi arătând că lasă la aprecierea instanţei soluţia cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât.

Recurentul-intervenient B. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia fondul de protecţie a victimelor străzii, respectiv răspuns la întâmpinarea acestei părţi, solicitând să se reţină poziţia procesuală a pârâtului şi să fie admis recursul astfel cum a fost formulat.

A depus şi răspuns la întâmpinarea formulată de intimaţii-chemaţi în garanţie Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Mureş, Consiliul Judeţean Mureş, S.C. Frasinul S.R.L. şi intimata-reclamantă A. solicitând respingerea apărărilor acestor părţi.

8. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 17 martie 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursurile declarate de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca organism de plată a despăgubirilor - Direcţia fondul de protecţie a victimelor străzii şi de intervenientul forţat B. împotriva deciziei nr. 138/A din 8 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă şi a fixat termen la 26 mai 2022, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursurilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Recursul formulat de pârâtul BAAR, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 49, art. 51 şi art. 61 din Legea nr. 136/1995 în sensul că, instanţa de apel trebuia să identifice gradul de vinovăţie al conducătorului auto pentru a se putea angaja răspunderea recurentului pârât, în condiţiile în care prin unul dintre rapoartele de expertiză tehnică judiciară s-a concluzionat că principala cauză în producerea accidentului a constituit-o starea drumului şi nu culpa intervenientului.

Criticile sunt neîntemeiate, Înalta Curte constatând că în cauză vinovăţia conducătorului auto a fost reţinută prin sentinţa penală nr. 139/2020 a Judecătoriei Reghin rămasă definitivă prin decizia penală nr. 60/A/2020 a Curţii de Apel Târgu Mureş prin care acesta a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, instanţa penală reţinând în esenţă că intervenientul forţat a încălcat disp. art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind obligaţia conducătorului unui vehicul de a respecta regimul legal de viteză şi de a o adapta în funcţie de condiţiile de drum şi că accidentul ar fi putut fi evitat dacă acesta ar fi avut o conduită preventivă.

Or, dispoziţiile art. 1.365 C. civ. prevăd în privinţa efectelor hotărârii penale că "Instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite". Per a contrario, o hotărârea penală de condamnare poate avea ataşat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat cu privire la existenţa vinovăţiei, în sensul recunoaşterii opozabilităţii unor asemenea dezlegări jurisdicţionale de către instanţa civilă învestită cu soluţionarea acţiunii în răspundere civilă delictuală.

În acest context, susţinerea recurentului în sensul că print-un raport de expertiză tehnică s-a reţinut că principala cauză în producerea accidentului a constituit-o starea drumului, nu poate fi reţinută ca relevantă în soluţionarea recursului. Aceasta pentru că, instanţele penale nu au omologat respectivul raport, pronunţând hotărârile penale în baza unui probatoriu din care făcea parte raportul de expertiză întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize criminalistice Braşov nr. 118/2019 care a concluzionat că motivul producerii accidentului a constat în neadaptarea de către intervenient a vitezei de deplasare la condiţiile de drum şi că accidentul ar fi putut să fie evitat dacă s-ar fi respectat această obligaţie de către conducătorul auto.

Totodată, este lipsită de fundament critica recurentului în sensul că nu se poate reţine culpa conducătorului auto cât timp fapta acestuia constând în depăşirea limitei de viteză cu 9 Km/h nu constituie contravenţie, întrucât existenţa vinovăţiei conducătorului auto în producerea accidentului rutier nu este condiţionată de sancţionarea contravenţională a acestuia cu atât mai mult cu cât intervenientul a fost sancţionat penal, iar sancţiunea penală înglobează, asimilează sub acest aspect sancţiunea contravenţională, în aplicarea principiului ne bis in idem.

Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a avut în vedere la stabilirea vinovăţiei conducătorului auto mijloacele de probă administrate şi reţinute de către instanţa penală - raport de expertiză tehnică, cercetare la faţa locului, martori -, stabilind că intervenientul forţat este cel care poartă vinovăţia cu privire la producerea accidentului rutier al cărui efect, printre altele, a fost şi vătămarea corporală a reclamantei.

În privinţa recursului declarat de intervenientul forţat B., se constată că acesta este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul criticând hotărârea instanţei de apel sub două aspecte, respectiv acela al nemotivării constatării culpei exclusive a recurentului în producerea accidentului rutier şi al cuantumului excesiv al daunelor, pe de altă parte, sub aspectul interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor art. 1357 C. civ. cu privire la respingerea cererii de chemare în garanţie.

Referitor la criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se susţine faptul că hotărârea instanţei de apel este insuficient şi greşit motivată, Înalta Curte constată că decizia respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, indicând într-o manieră convingătoare argumentele pentru care au fost respinse apărările intervenientului.

Ca urmare, acest motiv de casare este incident în condiţiile în care hotărârea supusă recursului este nemotivată în raport cu elementele esenţiale ale cauzei şi în lipsa cărora controlul judiciar este imposibil a se efectua, iar nu realativ toate susţinerile şi apărările formulate de părţi ceea ce înseamnă că, potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare argument al părţii nu poate fi calificată drept lipsă a motivării, după cum nici nemulţumirea recurentului referitoare la modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să dea eficienţă materialului probator nu echivalează cu lipsa motivării.

În concret, recurentul susţine că atât instanţa civilă în apel cât şi instanţa penală nu au avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul C., raport necontestat în dosarul penal şi depus ulterior şi în apel la instanţa civilă, omiţând astfel să reţină un detaliu esenţial al acestei expertize, anume lipsa unei legături de cauzalitate între conducerea autovehiculului de către intervenient pe acel sector de drum şi vătămarea reclamantei.

Or, o asemenea susţinere nu poate constitui o critică fundamentată circumscrisă motivului de recurs invocat, cât timp curtea de apel argumentează elocvent în considerentele deciziei recurate atât justificarea înlăturării din probatoriul avut în vedere a respectivului raport de expertiză cât şi îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în ceea ce îl priveşte pe recurent. Simpla nemulţumire a acestuia cu privire la modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat nu poate fi asimilată unei insuficiente motivări a hotărârii pronunţate.

Un alt motiv de recurs vizează cuantumul disproporţionat al daunelor morale acordate de instanţa de apel în raport cu suferinţa produsă reclamantei, atât din perspectiva legalităţii întrucât culpabile de producerea accidentului sunt şi alte persoane sau entităţi precum chematele în garanţie, aspect ce impunea aplicarea prevederilor art. 1357 C. civ., cât şi din perspectiva temeiniciei, sub aspectul corectei şi justei cuantificări a despăgubirilor.

Înalta Curte apreciază că în mod legal instanţa de apel a conchis că în privinţa chematelor în garanţie Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, S.C. Frasinul S.R.L. şi Consiliul Judeţean Mureş nu se impune obligaţia de plată a despăgubirilor cât timp, analizându-se culpa delictuală, s-a tranşat asupra vinovăţiei exclusive a intervenientului recurent în producerea accidentului.

Pe de altă parte, cuantumul daunelor morale de 40.000 RON a fost stabilit în raport de criterii obiective, reprezentate de numărul de zile de îngrijiri medicale de 40-45 zile dar şi de concluziile a două expertize medico legale din care rezultă suferinţa fizică deosebită suportată de reclamantă, atât la momentul accidentului cât şi în perioada imediat următoare, respectiv aceea a internării pentru vindecare şi a recuperării după externare dar şi traumatismul psihic asociat cu accidentul de circulaţie şi cu efectele fizice imediate ale acestuia.

Înalta Curte arată că aceste criterii au caracter orientativ şi asupra lor apreciază judecătorul de la caz la caz, fără ca instanţa de judecată să fie ţinută să acorde acelaşi cuantum al despăgubirilor, pentru situaţii de fapt similare, aşa cum greşit susţine recurentul.

În egală măsură, se reţine că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când acordă despăgubiri morale procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulaţie precum şi consecinţele negative pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri, şi respectiv pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar în cauză stabilirea cuantumului de instanţele fondului a fost realizată prin raportare la toate aceste elemente.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de criticile formulate şi că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca organism de plată a despăgubirilor - Direcţia fondul de protecţie a victimelor străzii şi de intervenientul forţat B. împotriva deciziei nr. 138/A din 8 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2022.