Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1183/2022 AI generated

Municipal fee penalty enforcement: failure to articulate specific illegality grounds rendering extraordinary appeal null and void

Case Number Decizia nr. 1183/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeals filed by both the claimant municipality and the defendant individual against the Court of Appeal’s decision, thereby leaving the appellate ruling in force which had partially admitted the claim for unpaid fees and penalties while dismissing the statute of limitations exception for the period between February 3, 2017, and December 11, 2019. The dispute concerned the municipality's attempt to recover annual fees and late-payment penalties for the years 2015–2019, which had been the subject of prior litigation and a final judgment in 2016, with the appellant arguing that the statute of limitations was not respected and the appellee contesting the modification of an existing executive title. The decisive legal basis for the outcome was the procedural nullity of the appeals under Article 489 of the Civil Procedure Code, as the appellants failed to formulate valid grounds of illegality pursuant to Article 488, specifically by not identifying specific violations of material law or providing sufficient legal argumentation to constitute a reviewable criticism of the lower court’s decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 487 C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) C. proc. civ; Municipal fee penalty enforcement: failure to articulate specific illegality grounds rendering extraordinary appeal null and void: Invocând, de asemenea, incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă A. a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a hotărârii recurate şi, reţinând cauza spre rejudecare, să se anuleze sentinţa atacată şi să se respingă apelul formulat de reclamantul Municipiul Bistriţa prin primar.

Keywords

AI generated
procedural violations article of civil procedure civil annulment legal fees late payment of fees grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
Examinând recursurile în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art.
art. 487 C. proc. civ
civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ.
art. 489 alin. (1) C. proc. civ
Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin.
art. 486 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, aşa cum deja s-a menţionat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, reclamantul Municipiul Bistriţa prin primar a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 50.810,49 RON, din care suma de 10.432,54 RON reprezintă penalităţi aferente redevenţei anilor 2015-2016, indicate în sentinţa civilă nr. 205/2016 şi care nu au fost achitate până la data formulării acţiunii, suma de 32.793 RON reprezintă redevenţă aferentă anilor 2017-2019, iar suma de 7.291 RON reprezintă penalităţi pentru aceeaşi perioadă.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud:

Prin sentinţa civilă nr. 186/F din 30 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, s-au respins ca fiind prescrise pretenţiile băneşti formulate de reclamantul Municipiul Bistriţa prin primar împotriva pârâtei A., în ce priveşte perioada anterioară datei de 02.02.2017.

S-a admis, în parte, acţiunea civilă şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma totală de 40.084 RON, din care suma de 32.793 RON reprezintă redevenţă aferentă anilor 2017-2019, iar suma de 7.291 RON reprezintă penalităţi pentru aceeaşi perioadă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj:

Prin decizia nr. 223A din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Municipiul Bistriţa prin primar împotriva sentinţei civile nr. 186/F din 30 iunie 2020 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

A fost obligat apelantul să plătească intimatei A. suma de 500 RON cheltuieli de judecată în apel.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia nr. 213 din 4 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de reclamantul Municipiul Bistriţa prin primar împotriva deciziei nr. 223A din 28 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

A fost casată decizia atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

5. Rejudecare apel - Curtea de Apel Cluj:

Prin decizia civilă nr. 268/A din 6 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a fost admis în parte apelul declarat de reclamantul Municipiul Bistriţa împotriva sentinţei civile nr. 186/F din 30 iunie 2020 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pe care a schimbat-o în parte, după cum urmează:

A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 03.02.2017 - 11.12.2019.

A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a unor penalităţi de întârziere de 0,036% pe zi aferente sumei de 10.831 RON (redevenţa pentru anul 2015) şi respectiv aferente sumei de 10.731 RON (redevenţa pentru anul 2016), penalităţi ce vor fi calculate pentru perioada 03.02.2017 - 11.12.2019.

A fost menţinută în rest soluţia atacată.

6. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 268/A din 6 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, reclamantul Municipiul Bistriţa prin primar şi pârâta A. au declarat recurs.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant Municipiul Bistriţa a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit cauza dedusă judecăţii în ceea ce priveşte pretenţiile în cuantum de 10432,54 RON, penalităţi aferente redevenţei anilor 2015-2016 calculate în perioada 6 aprilie 2016 - 2 februarie 2017, cuprinse în sentinţa nr. 205/2016.

A precizat că nu este de acord cu reţinerea instanţei, în sensul că nu a fost respectat termenul legal de prescripţie, astfel încât solicită admiterea recursului, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile anterioare datei de 2 februarie 2017 şi, pe cale de consecinţă, admiterea acestor pretenţii.

În continuare, prezentând aspecte ce ţin de istoricul cauzei, recurentul-reclamant a arătat că penalităţile au fost calculate aplicând procentul de 0,036% pe zi de întârziere la redevenţele anuale, iar pentru neplata acestora pentru anii 2015-2016 s-au acumulat sume ce au fost calculate până la data sentinţei nr. 205/2016 pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Având în vedere că redevenţele nu au fost achitate, penalităţile au continuat să crească şi după data sentinţei, acumulându-se noi sume calculate începând cu 6 aprilie 2016 până la 11 decembrie 2019, debitul total restant fiind în valoare de 50810,54 RON.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Invocând, de asemenea, incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă A. a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a hotărârii recurate şi, reţinând cauza spre rejudecare, să se anuleze sentinţa atacată şi să se respingă apelul formulat de reclamantul Municipiul Bistriţa prin primar.

După prezentarea parcursului procesual al cauzei, recurenta-pârâtă a arătat că soluţia pronunţată este nelegală dat fiind faptul că instanţa de apel nu a analizat în mod temeinic susţinerile sale referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, prin raportare la dispozitivul sentinţei nr. 205/2016 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, hotărâre ce constituie titlu executoriu. Menţionează că nu se poate completa suma acordată prin această sentinţă cu alte sume, în lipsa unei dispoziţii în acest sens, fiindcă s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat a celor dezlegate în mod definitiv.

7. Apărările formulate:

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare, în termen legal, comunicată, solicitând respingerea recursului promovat de pârâtă, ca nefondat, şi admiterea propriului recurs.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (3 februarie 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 26 mai 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursurile în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând atât cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant Municipiul Bistriţa prin primar, cât şi pe cea depusă de recurenta-pârâtă A., se constată că aspectele evidenţiate de părţi, astfel cum au fost formulate, nu conţin precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte recursul reclamantului, Înalta Curte constată că susţinerile din cererea de recurs nu se pot constitui într-o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat formal de recurentul-reclamant ca temei de drept al cererii de recurs, are în vedere situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Or, partea susţine că "instanţa de apel a interpretat greşit cauza dedusă judecăţii cu privire la pretenţiile formulate", fără a menţiona care este norma de drept material încălcată/greşit aplicată de către instanţă.

Faptul că recurentul-reclamant nu este de acord cu cele reţinute de instanţă referitor la nerespectarea termenului legal de prescripţie, astfel cum menţionează în cererea de recurs, nu se poate converti într-un veritabil de motiv de recurs. Lipsa argumentelor părţii pune instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea şi temeinicia deciziei atacate.

De asemenea, nemulţumirile acestuia cu privire la modul de calcul şi cuantumul penalităţilor nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci eventuale critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar deoarece exced controlului de legalitate efectuat în calea de atac a recursului din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Examinând cel de-al doilea recurs, declarat de recurenta-pârâtă A., se constată că partea a arătat, în mod generic, că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a preciza care norme au fost încălcate sau greşit aplicate de către instanţă.

Recurenta-pârâtă nu precizează, punctual, care este argumentul pentru care consideră că hotărârea instanţei de apel este nelegală din perspectiva textului de lege indicat ca temei de drept al cererii de recurs, mărginându-se ca, printr-o singură frază, să arate că instanţa de apel nu a analizat în mod temeinic susţinerile sale referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, prin raportare la dispozitivul sentinţei nr. 205/2016 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, hotărâre ce constituie titlu executoriu.

Se constată că, în lipsa unei dezvoltări corespunzătoare, această simplă susţinere a părţii este una formală şi nu are aptitudinea de a demara un control al legalităţii, în condiţiile în care partea nu formulat critici concrete de nelegalitate a hotărârii recurate.

O astfel de modalitate de redactare a motivelor de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., ce presupune ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel, astfel că, în atare circumstanţe, controlul de legalitate pe care îl exercită instanţa de recurs este imposibil de realizat.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Cum susţinerile recurenţilor nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, aşa cum deja s-a menţionat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de reclamantul Municipiul Bistriţa prin primar şi de pârâta A. împotriva deciziei nr. 268/A din 6 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2022.