Illicit cause of sale used as loan guarantee: total nullity despite partial loan interest illegality

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 29 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei Sibiu sub dosar nr. x/2014, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat instanţei:

- în principal, să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cu ipotecă de rang 1 asupra imobilului din Sibiu, Calea x CF x Turnişor A plus I, nr top. x, încheiat între reclamanţii A. şi B. (împrumutaţi) şi pârât (împrumutător), act autentificat sub nr. x/4.04.2002 la BNP D.;

- să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cu ipotecă de rang II asupra aceluiaşi imobil, încheiat între reclamanţii A. si B. (împrumutaţi) şi pârât (împrumutător), act autentificat sub nr. x/09.05.2002 BNP D..;

- să dispună restabilirea situaţiei anterioare de CF, ca efect al admiterii petitelor anterioare, dar şi pentru motive de nulitate proprii ale actelor de mai jos în sensul de a dispune:

a) anularea contractului de vânzare către pârât a imobilului casă şi curte, din Sibiu, Calea x, nr 158, CF x Turnişor A plus I, nr. top x. 89/1, în contul cametei de 35.800 euro percepute de pârât şi drept garanţie de restituire a acesteia, act încheiat între reclamanţii vânzători, pe de o parte şi pârâtul C. cumpărător, pe de altă parte şi autentificat sub nr. x/29.05.2003, BNP D..;

b) anularea încheierii de intabulare nr. x/21.09.2004 prin care pârâtul a înscris în CF dreptul de proprietate asupra imobilului anterior menţionat în baza contractului de vânzare cumpărare menţionat la lit. a) acestui petit.

Totodată, la petitul 4 s-a mai solicitat şi obligarea pârâtului la plata către reclamant a următoarelor sume datorate după cum urmează:

a) suma de 12.000 USD (16 000 + 12 000 = 28 000) reprezentând diferenţa în plus plătită cu titlu de camătă pârâtului pentru cele două împrumuturi reale în valoare totală de 16.000 USD până la concurenţa sumei de 28.000 USD cât a plătit efectiv acestuia, deşi datora numai 16.000 USD (5.000 USD + 11 000 USD), respectiv:

- camătă de 8.500 USD achitată pentru primul împrumut de 11.000 USD (în act s-a consemnat 19.500 USD faţă de suma real împrumutată de 11 000 USD; 19.500 -11.000 = 8 500 plătiţi în plus şi nedatoraţi);

- camătă de 3.500 USD achitată pentru al doilea împrumut de 5.000 USD (în act s-a consemnat 8.500 USD faţă de suma real împrumutată de 5.000 USD; 8.500 - 5.000 = 3.500 plătiţi în plus şi nedatoraţi);

b) suma de 140.000 euro (echivalentul sumei de 480.000 RON) plătiţi pârâtului în contul unei creanţe inexistente şi drept garanţie a restituirii acesteia pentru a răscumpăra de la pârât imobilul fermă vândută lui ca garanţie de executare a cametei în sumă de 45.000 euro. Vânzare în realitate, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.01.2007 unde a menţionat ca preţ de vânzare suma de 480.000 RON şi am plătit-o, astfel:

- 400.000 RON, pe care a achitat-o prin ordin de plată emis de E., în 5.02.2007;

- 80.000 RON, sumă achitată în numerar la 29.01.2007, la data actului.

În subsidiar, în ipoteza în care nu se restabileşte situaţia anterioară de CF, petit 3, lit. a) si b, se solicită obligarea pârâtului la plata către reclamanţii A. si B. a sumei de 124.000 euro, reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului casă şi teren, din Sibiu, Calea x, CF x Turnişor A plus I, nr. top x, înscrise în CF pe numele pârâtului în baza contractului de vânzare autentificat sub nr. x/20.09.2004, de BNP F. ca garanţie până la restituirea cametei de 35.800 euro, menţionată drept preţ de vânzare în act, sumă care nu a fost achitată reclamanţilor vânzători până în prezent; cu cheltuieli de judecată, ocazionate cu soluţionarea prezentei cauze.

La 22 aprilie 2015, reclamanţii au formulat o precizare a cererii de chemare în judecată, privind rectificarea numărului de autentificare a contractului la petitul 3 lit. a), ca fiind 1568/2004 şi în ceea ce priveşte petitul 4, în sensul că reclamanţii solicită obligarea pârâtului la plata sumelor menţionate la lit. a) şi b).

Prin sentinţa civilă nr. 3409 din 5 iunie 2015 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sibiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Sibiu:

Prin sentinţa civilă nr. 115 din 12 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu, s-au respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind petitele 3 lit. a) şi b), excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului privind petitul 4 lit. b) şi excepţia inadmisibilităţii petitului 3, invocate de pârâtul C..

S-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul C. şi, în consecinţă:

S-a constatat nulitatea absolută a contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificate la BNP F. sub nr. x/04.04.2002 şi nr. y/09.05.2002 şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP F. sub nr. x/20.09.2004, privind imobilul casă, compusă din două camere, dependinţe şi anexe şi teren în suprafaţă de 1563 mp, situat în Sibiu, Calea x, jud. Sibiu, înscris în Cf x Turnişor, A+1, nr. top. x.

S-a dispus anularea încheierii de intabulare nr. x/21.09.2004 şi restabilirea situaţiei anterioare de Cf privind imobilul identificat anterior.

S-au respins celelalte cereri formulate de reclamanţi.

A fost obligat pârâtul C. să plătească reclamanţilor suma de 4.400 RON cheltuieli de judecată parţiale.

Au fost obligaţi reclamanţii să restituie către stat suma de 2.125 RON reprezentând cuantumul ajutorului public acordat.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă:

Prin decizia civilă nr. 956 din 18 octombrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 115 din 12 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu.

A admis apelul declarat de pârâtul C. împotriva aceleiaşi hotărâri.

A schimbat în parte sentinţa atacată şi, în consecinţă, a constatat nulitatea absolută parţială a contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificate la BNP F. sub nr. x/04.04.2002 şi nr. y/09.05.2002, numai în ceea ce priveşte dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale.

A dispus obligarea pârâtului C. să plătească reclamanţilor A. şi B. echivalentul în RON, la data plăţii, a sumei de 9.663,54 $, reprezentând dobânda achitată peste cuantumul dobânzii legale, în baza contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificate la BNP F. sub nr. x/04.04.2002 şi nr. y/09.05.2002.

A menţinut, în rest, sentinţa atacată.

A obligat pe intimatul C. să plătească apelanţilor A. şi B. suma de 3.611 RON, cheltuieli de judecată parţiale în apel.

4. Recurs - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Împotriva deciziei civile nr. 956 din 18 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanţii A. şi B. şi pârâtul C. au formulat recurs.

Prin decizia civilă nr. 1453 din 9 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2014, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 956 din 18 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi a fost admis recursul formulat de pârâtul C. împotriva aceleiaşi decizii.

A fost casată, în tot, decizia atacată şi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

5. Rejudecare apel - Curtea de Apel Alba Iulia:

Prin decizia civilă nr. 312 din 2 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă în dosarul nr. x/2014, a fost admis apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinţei civile nr. 115 din 12 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă.

A fost schimbată în parte sentinţa atacată şi, în consecinţă, a fost constatată nulitatea absolută parţială a contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară autentificate de BNP F. sub nr. x/04.04.2002 şi nr. y/09.05.2002, numai în ceea ce priveşte dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale.

Au fost menţinute neschimbate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

A fost respins apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

6. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 312 din 2 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă în dosarul nr. x/2014, pârâtul C. a formulat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recursul formulat de recurentul-pârât vizează următoarele critici:

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ce priveşte nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/20.09.2004;

- hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 994 şi 998 C. civ. şi încălcarea dispoziţiilor art. 1191,1576,1578,1586 C. civ.

- sancţionarea unui contract de vânzare-cumpărare încheiat sub imperiul vechiul C. civ., din perspectiva cauzei ilicite în condiţiile în care numai Noul C. civ. reglementează "camăta".

Recurentul-pârât a arătat că soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală întrucât, deşi a constatat nulitatea absolută parţială a contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară "numai în ceea ce priveşte dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale", a menţinut totuşi dispoziţia instanţei de fond privind nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare x/20.09.2004.

Câtă vreme contractele de împrumut cu garanţie imobiliară, în viziunea instanţei de apel, sunt nule numai în privinţa dobânzii achitate peste dobânda legală, instanţa de apel în rejudecare, ar fi trebuit, cel mult să sancţioneze cu nulitate parţială şi contractul de vânzare-cumpărare pentru acelaşi raţionament, numai în ceea ce priveşte parte din preţul de vânzare-cumpărare corespunzător dobânzii percepute "peste cuantumul dobânzii legale".

Soluţia pronunţată de instanţa de apel, prin menţinerea sentinţei civile nr. 115/2018 privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP F. sub nr. x/20.09.2004 privind imobilul casa compusă din doua camere, dependinţe, anexe şi teren în suprafaţa de 1563 mp, precum şi anularea încheierii de în tabulare x/21.09.2004 şi restabilirea situaţiei anterioare de CF, este vădit nelegală.

În privinţa contractului de vânzare-cumpărare, instanţa de apel nu a motivat menţinerea dispoziţiei de anulare a acestuia incident fiind 488 pct. 6 C. proc. civ.

În cuprinsul motivelor de apel, pârâtul a criticat acesta motivare a instanţei de fond pe cale de excepţie împreună cu apărări de fond. Instanţa de apel a reluat considerentele instanţei de fond însă nu a analizat argumentele pârâtului.

De asemenea, recurentul-pârât a arătat că instanţa de apel a nesocotit normele de drept material reglementate de art. 1191 vechiul C. civ. şi art. 309 pct. 5 şi art. 315 teza I pct. 3 C. proc. civ.

Cauza ilicită reţinută de instanţa de fond şi păstrată de instanţa de apel, prin neachitarea preţului întrucât acesta reprezintă "de fapt primele doua împrumuturi acordate în USD plus al treilea împrumut solicitat de reclamanţi" (pag. 11 sentinţa Tribunalul Sibiu) "suma de 35.800 euro fiind menţionată fictiv cu titlu de preţ" nu este motiv de nulitate absolută, nu poate constitui motiv de nulitate absolută potrivit normelor dreptului material.

Potrivit dispoziţiilor art. 102 cartea a V-a din Legea nr. 71/2011 contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa, deci aplicabile în speţa sunt dispoziţiile vechiul C. civ.

Argumentele ambelor instanţe au fost că lipseşte cauza contractului de vânzare cumpărare, câta vreme scopul determinant al încheierii actului a fost restituirea sumelor împrumutate.

Nu se poate afirma că actul autentic nr. 1568/20.09.2004 este lovit de nulitate absolută pentru motivul că preţul stipulat în cuprinsul acestuia reprezintă suma împrumuturi lor nerestituite, aşa cu m reţinut instanţa. În speţa de faţă, preţul a fost stipulat, astfel că nu există nicio cauză de nulitate absolută, în ceea ce priveşte contractul de vânzare - cumpărare autentic.

Pe cale de consecinţă, dacă există preţ, există şi cauza contractului, aceasta fiind prezumată de către însuşi legiuitor în cuprinsul art. 967 alin. (2) C. civ. 1864.

Existenţa în cuprinsul contractului autentic a menţiunii privind preţul bunului vândut naşte prezumţia conform căreia vânzătorul a încheiat contractul respectiv cu scopul de a primi această contraprestaţie.

În speţă, este imposibil a se reţine lipsa cauzei pentru motivul că actul juridic în discuţie este unul autentic, încheiat în faţa unui notar public care, înaintea semnării actului de către ambele părţi, s-a asigurat că fiecare dintre acestea înţelesese conţinutul acestuia şi consecinţele sale juridice.

Concluzionând, recurentul-pârât a arătat că nu există cauză ilicită, imorală a contractelor de împrumut, dovada fiind admiterea apelului pârâtului sub acest capăt de cerere. De asemenea, nu există nici frauda la lege, din aceleaşi considerente, nu există nici situaţia lipsei cauzei juridice a contractului de vânzare-cumpărare casa şi teren, contractul de vânzare cumpărare privind casa şi terenul fiind un contract notarial, valabil încheiat, în conformitate cu prevederile art. 969 C. civ.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

7. Apărările formulate:

La 20 iulie 2021 intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, comunicată, solicitând să se constate că nu există critici de natură a fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - caz în care ar interveni nulitatea recursului.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

8. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 17 martie 2022, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 312 din 2 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi a fixat termen la 26 mai 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

O primă critică a recurentului, astfel cum a fost dezvoltată în cererea de recurs, vizează faptul că instanţa de apel, deşi a constatat nulitatea absolută parţială a contractelor de împrumut "numai în ceea ce priveşte dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale", a menţinut totuşi dispoziţia instanţei de fond privind nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x/20.09.2004, contract care însă în opinia sa, pentru acelaşi raţionament, ar fi trebuit sancţionat cu nulitatea parţială, în privinţa acelei părţi din preţul de vânzare-cumpărare corespunzătoare dobânzii percepute "peste cuantumul dobânzii legale".

Susţinerea recurentului este nefondată întrucât, deşi instanţa de apel a reţinut existenţa unui raport de cauzalitate între contractele de împrumut şi cel de vânzare cumpărare, acesta nu impune şi aceeaşi întindere a sancţiunii nulităţii aplicată acestor acte juridice. Astfel, soluţia de constatare a nulităţii vânzării - cumpărării a fost determinată de faptul că aceasta s-a întemeiat pe o cauză ilicită dat fiind faptul că suma stabilită ca preţ în contract reprezenta, în realitate, contravaloarea împrumuturilor acordate reclamanţilor şi nu contravaloarea bunului vândut. Părţile au încheiat contractul de vânzare cumpărare drept cale de stingere a datoriilor, fiind aşadar în discuţie o modalitate de reglare a unor datorii existente între părţi şi nu o veritabilă operaţiune de înstrăinare a imobilului, aspect care conduce neîndoielnic la aprecierea caracterului ilicit al cauzei respectivului contract.

Or, în acest context, chiar şi în condiţiile în care instanţa de apel a dispus anularea parţială a contractelor de împrumut, doar în privinţa dobânzii percepută peste cuantumul dobânzii legale, această soluţie nu determină implicit o reevaluare a întinderii cauzei ilicite a contractului de vânzare - cumpărare, în sensul că aceasta ar fi parţial ilicită şi ar viza doar acea parte din preţul contractului aferentă dobânzii percepută nelegal. Este evident că voinţa reală a părţilor, scopul imediat, motivul pentru care acestea au încheiat contractul de vânzare - cumpărare a fost acela de a se recupera sumele împrumutate de către reclamanţi şi pe care aceştia nu le mai puteau restitui, fiind nerelevant în stabilirea caracterului ilicit al cauzei cuantumul ori valabilitatea parţială a împrumuturilor.

Prin urmare, este lipsită de importanţa şi afirmaţia recurentului în sensul că instanţa de apel a ignorat faptul că preţul contractului nu era constituit exclusiv din împrumuturi vechi, ci din două împrumuturi anterioare şi un nou împrumut acordat cu ocazia încheierii contractului de vânzare - cumpărare. Este cu atât mai clar în această situaţie faptul că, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare reclamanţii nu au avut prefigurarea mentală a contraprestaţiei vânzării, respectiv primirea preţului ci au avut ca scop cedarea proprietăţii în schimbul împrumuturilor.

În aceeaşi ordine de idei, susţine recurentul şi că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că actul autentic nr. 1568/20.09.2004 este lovit de nulitate absolută pentru motivul că preţul stipulat în cuprinsul acestuia reprezintă suma împrumuturilor nerestituite, cât timp pe de o parte, preţul a fost stipulat în contract, aspect ce naşte prezumţia existenţei cauzei conform art. 972 alin. (2) C. civ. 1864, iar, pe de altă parte, actul juridic în discuţie este unul autentic, încheiat în faţa unui notar public care, înaintea semnării actului de către ambele părţi, s-a asigurat că fiecare dintre acestea înţelesese conţinutul acestuia şi consecinţele sale juridice.

Or, ansamblul probator administrat în cauză şi care nu mai poate fi verificat în recurs (înscrisuri autentice, interogatoriu părţi, declaraţii martori, expertiză contabilă, probatoriu administrat în dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu) a format convingerea instanţei de apel că preţul vânzării nu reprezintă contravaloarea bunului imobil înstrăinat ci suma împrumuturilor pe care reclamanţii vânzători nu o mai puteau restitui pârâtului cumpărător, fiind răsturnată prin proba contrară, prezumţia de existenţă a cauzei astfel cum aceasta este reglementată de lege. S-a probat, inclusiv prin recunoaşterea recurentului pârât, faptul că preţul stipulat în contract dar neîncasat de reclamanţi reprezintă valoarea datoriei acestora iar încheierea convenţiei de vânzare cumpărare la un notar, sub forma unui act autentic, nu acoperă neregularitatea acesteia.

Nu poate fi acceptată nici afirmaţia recurentului care apreciază că existenţa cauzei vânzării nu poate fi negată întrucât suma de bani menţionată ca preţ în contract a fost efectiv plătită reclamanţilor, chiar dacă iniţial aceasta a fost remisă sub formă de împrumut. Aceasta pentru că deşi părţile au încheiat în formă autentică atât contractele de împrumut cât şi contractul de vânzare - cumpărare, deşi în ambele situaţii au avut ca scop doar acordarea şi recuperarea împrumuturilor, iar cauza valabilă a împrumuturilor nu poate fi convertită şi nici apreciată simultan drept veritabilă cauză a vânzării.

Pe un alt palier de analiză, Înalta Curte reţine ca nefondat şi motivul de recurs referitor la nemotivarea de către instanţa de apel a dispoziţiei de constatare a nulităţii contractului de vânzare - cumpărare nr. x/20.09.2004, critică subsumată dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva Înaltei Curţi, în considerentele deciziei recurate, la fila x, se regăsesc argumentele pentru care instanţa de apel a menţinut această soluţie, astfel că hotărârea respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi indicând într-o manieră convingătoare motivele care au fundamentat o asemenea dispoziţie. Potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare argument al părţii ori nemulţumirea recurentului referitoare la modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să dea eficienţă materialului probator nu echivalează cu lipsa motivării.

După cum Înalta Curte a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, motivarea nu reprezintă o chestiune de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, nefiind condiţionată de amploarea argumentelor aşa încât este nerelevant aspectul invocat de recurent referitor la faptul că instanţa de apel s-a rezumat la realiza o analiză de câteva fraze.

Este neîntemeiat şi motivul de recurs referitor la nesocotirea de către instanţa de apel a normelor de drept material reglementate de art. 1191 vechiul C. civ. şi art. 309 pct. 5 şi art. 315 teza I pct. 3 C. proc. civ., în sensul în care în aprecierea includerii în contractele de împrumut a unei dobânzi mult superioară dobânzii legale şi a restituirii sumelor împrumutate aceasta a dat relevanţă declaraţiilor mincinoase ale unor martori subiectivi cu care se află în relaţii de duşmănie

Critica este neavenită, pe de o parte, pentru că se referă la aspecte privind aprecierea situaţiei de fapt ce nu pot fi cenzurate în calea extraordinară de atac a recursului iar pe de altă parte, pentru că în mod corect a reţinut instanţa de apel că atunci când instanţa de fond a dat eficienţă acestora nu a făcut-o doar în considerarea dovedirii unicului aspect al predării unor sume de bani, ci în considerarea întregului context al cauzei şi al întregului probatoriu administrat şi coroborat, pentru dovedirea cauzei ilicite a unui act juridic. Or, în aceste condiţii, potrivit art. 264 C. proc. civ. judecătorul are libertatea de apreciere a probelor, potrivit convingerii sale.

Instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ., aşa cum s-a arătat anterior.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 312 din 2 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât C. la plata sumei de 5950 RON către intimaţii-reclamanţi A. şi B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2022.